Înfiinţarea Băncii Naţionale în 1880 a reprezentat un moment important atât în seria reformelor de modernizare a societăţii româneşti, cât şi în afirmarea internaţională a statului român, a cărui independenţă fusese de curând recunoscută în Europa.
Actul legislativ de înființare a BNR După o jumătate de secol de la apariţia primului proiect de înfiinţare a unei bănci naţionale, la 17/29 aprilie 1880, a fost publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scompt şi circulaţiune, prin care Banca Naţională era înfiinţată ca societate anonimă, cu un capital românesc de 30.000.000 lei şi avea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Statul deținea o treime din acțiuni, iar restul de două treimi aparțineau particularilor. Operațiunile propriu-zise ale BNR au început la 1 decembrie 1880, iar primele sucursale s-au deschis la Iași, Galați, Brăila și Craiova în 1881.
Prin legile adoptate în anii 1890-1892, guvernul român şi BNR au stabilit formula prin care s-a trecut de la bimetalism la monometalismul aur. În anul 1890, cele şapte servicii ale băncii s-au mutat în Palatul Vechi de pe strada Lipscani, construcţie a cărei edificare a influenţat decisiv evoluţia arhitecturii centrului financiar-bancar al Bucureştiului. Între 1900 şi 1925, statul s-a retras dintre acţionarii băncii, BNR devenind astfel o instituţie particulară privilegiată, dar care avea aceleaşi responsabilităţi naţionale. În pragul primei conflagraţii mondiale, reţeaua de sucursale şi agenţii a BNR acoperea întreg teritoriul Vechiului Regat şi număra 33 de sedii (4 sucursale şi 29 de agenţii).
În timpul Războiului de Reîntregire, BNR a susţinut financiar efortul de război al guvernului român. Evoluţia evenimentelor militare a obligat Administraţia centrală a BNR să plece în refugiu la Iaşi şi să accepte transferul tezaurului său la Moscova, fără ca acesta să mai poată fi recuperat. După ce a contribuit la desăvârşirea unităţii naţionale, inclusiv prin jertfa a 21 dintre funcţionarii săi, imediat după 1918, BNR a avut pe agenda sa mai multe provocări, printre care: criza economică postbelică, restabilirea convertibilităţii leului, unificarea monetară şi extinderea reţelei sale de sucursale şi agenţii la nivelul întregii ţări, ajungând la 70 de sedii.
După revenirea statului între acţionarii săi (1925), BNR a fost implicată în proiectul stabilizării monetare din 1929, în controlul comerţului cu aur şi devize, precum şi în acţiunile de conversiune a datoriilor agricole şi în organizarea şi reglementarea comerţului de bancă (legea din 1934). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, BNR a susţinut guvernul în cheltuielile provocate de acţiunile militare, luând, în acelaşi timp, măsuri pentru a stăvili inflaţia şi a-şi salva tezaurul propriu.
În contextul instaurării regimului comunist, BNR a fost mai întâi etatizată (1946) şi apoi a devenit Banca RPR – Bancă de Stat (1948), fiind subordonată Ministerului de Finanţe. Reforma monetară din 1947 a fost urmată de cea din 1952, ambele având o importantă componentă ideologică.
Din 1990, BNR şi-a reluat funcţiile normale ale unei bănci centrale, similare cu cele ale altor bănci centrale din Europa şi din lume, obiectivul său fundamental fiind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, BNR a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), iar Guvernatorul BNR, membru al Consiliului General al Băncii Centrale Europene (BCE).
Activități aniversare
Galerie foto