Banca Naţională a României


Obiectivul şi rolul BNR

Banca Naţională a României este banca centrală a României. Este o instituţie publică independentă, cu sediul central în municipiul Bucureşti.

Obiectivul său fundamental îl reprezintă asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor (conform Statutului). Banca Naţională a României sprijină politica economică generală a statului, fără a prejudicia îndeplinirea obiectivului său fundamental.

Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia este banul.

Începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Banca Naţională a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), iar Guvernatorul BNR, membru al Consiliului General al Băncii Centrale Europene (BCE).

Principalele atribuţii ale BNR

  • elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;
  • autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;
  • emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
  • stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
  • administrarea rezervelor internaţionale ale României.

Banca Naţională a României are dreptul exclusiv de emisiune, fiind singura instituţie autorizată să emită însemne monetare, în baza unui program de emisiune dimensionat în funcţie de nevoile reale ale circulaţiei băneşti.

Banca centrală are competenţa exclusivă de autorizare şi reglementare în domeniul bancar şi este responsabilă cu supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, în scopul asigurării funcţionării şi viabilităţii sistemului bancar.

Banca Naţională a României ţine în evidenţele sale contul curent general al Trezoreriei statului, deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice. Prin lege, este interzisă finanţarea directă a instituţiilor publice de către autoritatea monetară sau accesul privilegiat al acestora la resursele instituţiilor financiare.

Din decembrie 2015 BNR este autoritate națională de rezoluție pentru sectorul bancar.

Independența băncii centrale

Conducerea şi organizarea BNR

Banca Naţională a României este condusă de un Consiliu de administraţie. Preşedintele Consiliului de administraţie este Guvernatorul BNR.

În îndeplinirea atribuţiilor sale, BNR beneficiază de suportul unei reţele teritoriale alcătuită din 6 sucursale regionale şi 13 agenţii, situate în zone cu un grad ridicat de bancarizare.

Scurt istoric

Banca Naţională a României a luat fiinţă la 17 aprilie 1880, fiind, din perspectivă cronologică, cea de-a 16-a bancă centrală din lume.

Primul guvernator al Băncii Naţionale a fost Ion I. Câmpineanu, însă adevăratul ctitor al instituţiei a fost Eugeniu Carada.

Banca Naţională îşi are sediul în clădirea din strada Lipscani nr. 25, monument arhitectonic construit în perioada 1882-1889 şi în cea din strada Doamnei nr. 8, construcţie în stil neoclasic din perioada 1938-1950. BNR îşi desfăşoară activitatea şi în Palatul Chrissoveloni aflat în imediata vecinătate a acestora, pe strada Lipscani nr. 16.