BNR - StudentHub


Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti
 

Iniţiat în anul 2009, proiectul are ca obiectiv general îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere şi înţelegere, în mediul universitar, a activităţii băncii centrale, a rolului, funcţiilor şi implicaţiilor deciziilor acesteia în economia românească, contribuind astfel la crearea şi consolidarea canalelor de comunicare necesare asigurării unei educaţii financiare adecvate.

Publicul ţintă al proiectului este format din studenţi ai facultăţilor cu profil economic din principalele centre universitare şi cursanţi ai şcolilor doctorale. Acţiunile desfăşurate în cadrul proiectului constau în participarea activă a studenţilor din cadrul fiecărei universități partenere la seminarii conduse şi moderate de lectori din BNR pe teme vizând domeniul de activitate al băncii centrale, vizitarea sucursalelor și agențiilor BNR, precum şi la alte activități (lansare de carte etc.). De asemenea, studenții pot participa la conferinţele publice susținute de membrii Consiliului de administraţie al BNR la sediile universităților partenere.

2023

BNR - StudentHub a continuat prin susținere de prezentări adresate studenților economiști și non-economiști, de către reprezentanții Direcției muzeu și educație financiară și ai structurilor teritoriale ale BNR.

Proiect dedicat studenților de la facultățile de jurnalism

În cursul anului 2022, în cadrul programului BNR - StudentHub a fost pilotat, împreună cu Direcția comunicare și relații cu publicul, un proiect dedicat studenților de la facultățile de jurnalism, în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Ca urmare a feedback-ului pozitiv primit în urma celor două întâlniri care au avut loc între reprezentanții BNR și studenții Departamentului de Jurnalism și Media Digitală din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, proiectul a continuat în anul 2023 în colaborare cu Universitatea din Pitești și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Obiectivul general al acestui proiect este creșterea gradului de înțelegere a noțiunilor și proceselor economice fundamentale, precum și îmbunătățirea nivelului de cunoaștere și înțelegere a activității băncii centrale, a rolului, funcțiilor și a implicațiilor deciziilor acesteia în economia națională, astfel încât informațiile transmise ulterior de către participanții care vor profesa/profesează în mass-media să fie corecte și să contribuie la îndeplinirea funcției educaționale a mijloacelor de comunicare în masă.

↑ sus

2022

În anul 2022, programul „BNR - Zilele porților deschise pentru studenții economiști” și-a schimbat denumirea în „BNR - StudentHub”, având în vedere solicitările primite din partea universităților partenere, de a desfășura activități dedicate și studenților non-economiști.

Lectori din cadrul Serviciului de educație financiară și din sucursalele și agențiile BNR au susținut prezentări, online și în format fizic, pentru studenți economiști și non-economiști din mai multe universități din București și din țară, partenere ale băncii centrale. Interacțiunile s-au desfășurat sub formă de seminare și dezbateri și au vizat transmiterea de informații clare și corecte cu privire la funcțiile și rolul Băncii Naționale a României sau la concepte economice care au impact în viața cotidiană: politică monetară, inflație, curs de schimb, produse și servicii bancare.

↑ sus

2021

În 2021, a continuat proiectul ”BNR - Zilele porților deschise pentru studenții economiști”, care s-a desfășurat la distanță.

Lectori din cadrul Serviciului de educație financiară și din sucursalele si agențiile BNR au susținut prezentări online pentru studenți din mai multe universități partenere ale băncii centrale din București și din țară.

Au avut loc seminare, workshopuri și studii de caz, în cadrul cărora 1.970 de studenți au avut acces la informații clare, complete, corecte, transparente și nepărtinitoare cu privire la funcțiile și rolul Băncii Naționale a României, concepte economico-financiare care au impact în viața cotidiană, precum: politică monetară, inflație, curs valutar, respectiv întregul ciclu de viață a instrumentelor/ produselor și serviciilor financiar-bancare.

↑ sus

2020

Pe fondul pandemiei COVID-19, activitățile planificate în cadrul proiectului ”BNR - Zilele porților deschise pentru studenții economiști” au fost adaptate, acestea fiind desfășurate la distanță, în sistem online.

Lectori din cadrul Serviciului de educație financiară și din structurile teritoriale au susținut prezentări online pentru studenți sub forma unor seminarii și workshopuri în cadrul cărora s-au dezbătut teme precum: perspectivele adoptării monedei euro, condițiile pentru adoptarea monedei unice, rolul și atribuțiile băncii centrale, istoria Băncii Naționale a României, istoria leului și elementele sale de siguranță, economisirea. La aceste activități educaționale au participat 197 studenți.

↑ sus

2019

Proiectul „BNR - Zilele porților deschise pentru studenții economiști” a continuat prin organizarea și derularea activităţilor în teritoriu de către reprezentanții sucursalelor și agențiilor BNR, prin susținerea de prezentări referitoare la crearea sistemului monetar și înființarea BNR, produsul intern brut, stabilitatea financiară și banca centrală, politica monetară în context macroeconomic – premise și provocări, politica macroprudențială – noua cale de asigurare a stabilității financiare.

La prezentări și dezbateri au participat 1.052 de studenți din peste 14 universități.

În cadrul celei de-a XV-a ediție a ”Bucharest Summer University 2018”, program al Academiei de Studii Economice București, având ca temă “Breaking the frontieres: bioeconomy strategy & policies and environmental challenges for a sustainable future”, a fost organizată o vizită a sediului central al BNR, la care au participat 60 de studenți din cadrul unor universități cu profil economic din ţară şi din străinătate.

La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost organizată conferința cu tema „Adoptarea euro – informații și percepții”, în cadrul căreia reprezentanții BNR s-au adresat și au răspuns întrebărilor a 150 de studenți economiști si cadre didactice.

↑ sus

2018

Proiectul „Zilele porților deschise pentru studenții economiști” a continuat prin organizarea și derularea activităţilor în teritoriu de către reprezentanții sucursalelor și agențiilor BNR, prin susținerea de prezentări referitoare la: crearea sistemului monetar și înființarea BNR, produsul intern brut, stabilitatea financiară și banca centrală, politica monetară în context macroeconomic – premise și provocări, politica macroprudențială – noua cale de asigurare a stabilității financiare. La prezentări și dezbateri au participat direct peste 1500 de studenți.

În cadrul celei de-a XIV-a ediție a ”Bucharest Summer University 2018”, program al Academiei de Studii Economice București, la sediul central al BNR au fost organizate o serie de activități (prezentări susținute de reprezentanți BNR, vizitarea sediul central și a Muzeului BNR), la care au participat 60 de studenți din cadrul unor universități cu profil economic din ţară şi din străinătate.

↑ sus

2017

Proiectul „Zilele porților deschise pentru studenții economiști” a continuat și în anul 2017, în baza Protocolului de colaborare cu Ministerul Educației Naționale și a parteneriatelor cu universitățile de profil economic, prin organizarea și derularea unor activități atât la nivel central cât și teritorial. La prezentările susținute de reprezentanții BNR au participat în mod nemijlocit aproximativ 1 640 de studenți. Au fost, de asemenea, organizate conferințe publice la sediile universităților susținute de membri ai Consiliului de administrație și consilieri din centrala BNR.

În parteneriat cu ASE București, la sediul central al BNR, a fost organizată a XIII-a ediție a Bucharest Summer University 2017, având ca temă “Globalisation through Business and Management – Becoming an Agent of Change”, cu participarea a 55 de studenți din cadrul unor universități de profil din țară și străinătate.

↑ sus

2016

Pe segmentul învăţământului universitar BNR a continuat și în anul 2016 activitățile de sprijinire a educației financiare, în baza Protocolului de colaborare cu Ministerul Educației Naționale și a parteneriatelor cu universitățile de profil economic, precum şi cu instituții și organizaţii ce promovează educaţia financiară. Activităţile au fost organizate cu preponderență în teritoriu în principal de sucursalele şi agenţiile BNR.

Totodată, BNR a găzduit cea de-a XII-a ediție a „Şcolii internaţionale de vară a ASE – Bucharest Summer University 2016”, în cadrul căreia lectori şi oficiali BNR au dialogat cu studenţi români şi străini, precum și conferinţa internaţională cu tema „Valori, politici și management public în Uniunea Europeană”, în colaborare cu SNSPA.

↑ sus

2015

În anul 2015, pe segmentul învăţământului universitar, BNR a găzduit cea de-a XI-a ediție a „Şcolii internaţionale de vară a ASE – Bucharest Summer University 2015”, în cadrul căreia lectori şi oficiali BNR au dialogat cu studenţi români şi străini, precum și conferinţa internaţională cu tema “Strategii locale într o lume globală” în colaborare cu SNSPA. De asemenea, la București au fost organizate sesiuni interactive cu studenții Universității din Craiova și ai Universității din Pitești în formatul consacrat.

↑ sus

2014

În anul 2014, Banca Națională a României organizează pentru al șaselea an consecutiv activități sub egida proiectului de educație financiară: ”Zilele Porților Deschise pentru studenții economiști”. Urmărind formatul anilor trecuți, specialiști din cadrul BNR organizează în teritoriu, cu ajutorul universităților partenere, sesiuni de prezentări și conferințe pe teme economice de actualitate.

Susținute de membrii CA ai BNR și bazându-se pe vasta experiență a acestora din poziția de cadre didactice la instituții de învățământ superior de prestigiu, conferințele au rolul de a disemina către public informații economice și financiare și a oferi clarificări conceptuale.

În total, la această primă etapă din anul 2014 a proiectului ”Zilele Porților Deschise pentru studenții economiști” au participat aproximativ 650 de studenți și cadre didactice universitare.

În cadrul proiectului ”Zilele Porților Deschise pentru studenții economiști s-au desfășurat următoarele evenimente:

  • 12 - 13 mai 2014 - Universitatea 1 Decembrie, Alba Iulia
  • 14 - 17 mai 2014 - Universitatea Lucian Blaga, Sibiu
  • 21 - 23 mai 2014 - Universitatea Politehnică din București, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Academia de Studii Economice, Universitatea Româno-Americană, Universitatea din Craiova și Universitatea București (program desfășurat la sediul central al BNR)
  • 1 - 3 iunie 2014 - Universitatea Dunărea de Jos, Galați
  • 4 - 6 iunie 2014 - Academia Navală Mircea cel Bătrân și Universitatea Ovidius, Constanţa
  • 20 august 2014 - Școala de vară a Academiei de Studii Economice din București (program desfășurat la sediul central al BNR)
    Programe desfășurate la sediul central al BNR și la sediul de pregătire profesională din București al BNR:
  • 20 - 22 octombrie 2014 - Universitatea de Vest din Timișoara
  • 22 - 24 octombrie 2014 - Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca
  • 27 - 29 octombrie 2014 - Universitatea din Craiova
  • 29 - 31 octombrie 2014 - Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

↑ sus

2013

Proiectul “BNR - zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” va continua în anul 2013, la nivel naţional, în parteneriat cu 17 universităţi, menţinându-și flexibilitatea în ceea ce privește tematica și subiectele abordate, astfel încât programul sǎ-și dovedeascǎ utilitatea în contextul evoluţiilor pieţei financiar-bancare și realitǎţilor economice naţionale și globale. Pe lângǎ universitǎţile partenere în programul complet - cuprinzând cursuri la sediul sucursalelor/ agenţiilor teritoriale și conferinţe la sediile universitǎţilor partenere - alte universitǎţi vor gǎzdui evenimente punctuale - conferinţe și seminarii interactive.

Multiplicarea mesajelor transmise pe parcursul proiectului se va realiza prin distribuirea de cărţi de specialitate, pliante şi broşuri.

Programul din anul 2013 al proiectului “BNR – zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” se desfăşoară în două etape (aprilie-iunie şi octombrie-noiembrie), cu participarea următoarelor instituţii de învăţământ superior:


Programul complet:


Programul activităţilor


  • 27 iunie 2013 - Conferința Internațională Strategica, organizată în parteneriat cu SNSPA (program desfășurat la sediul central al BNR)

↑ sus

2012

Proiectul “BNR – zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” prin care BNR se implică activ în formarea educaţiei economico-financiare a studenţilor are ca obiectiv îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere, în mediul academic, a rolului şi activităţii băncii centrale.

În 2012, parteneriatul BNR cu mediul academic se diversifică şi se extinde prin participarea la program a unor instituţii de învăţământ superior particulare. Ca şi în editia 2011, unele dintre aceste proiecte vor fi acompaniate de cele din domeniul responsabilităţii socio-culturale pe care banca centrală le dezvoltă în cadrul ”Zilelelor Culturale ale BNR”.

Programul din 2012 al proiectului “BNR – zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” se va desfăşura în două etape (februarie-mai şi octombrie-noiembrie), cu participarea următoarelor instituţii de învăţământ superior:


Programul activităţilor


↑ sus

2011

Parte a activităţii de comunicare externă a Băncii Naţionale a României dedicată creşterii nivelului de educaţie financiară a publicului, proiectul „BNR – zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” continuă în anul 2011, la nivel naţional, în parteneriat cu 12 universităţi. Prezentările lectorilor BNR şi tematica abordată în cadrul seminariilor interactive vor beneficia de experienţa acumulată şi semnalele primite din partea universităţilor. Pe lista evenimentelor desfăşurate cu acest prilej se vor afla în continuare conferinţele publice susţinute de membrii Consiliului de administraţie al BNR şi vizitele participanţilor în sucursalele BNR din oraşele universitare organizatoare. Proiectul are ca grupuri ţintă un număr de 25-30 de studenţi, 10-20 cadre didactice (preparator, asistent, lector) şi, opţional, 30-40 de cursanţi ai şcolilor doctorale de la fiecare universitate parteneră.

În plus faţă de celelalte ediţii, în cursul lunii septembrie 2011, la Constanţa, va fi organizată Şcoala de vară, care îşi propune să faciliteze schimbul de informaţii şi de experienţă între cadrele didactice din universităţile partenere, pe de o parte şi oficialii şi lectorii BNR, pe de altă parte.

În anul 2011 proiectul “BNR – Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” se desfăşoară pe parcursul a două etape (mai-iunie şi octombrie-noiembrie 2011).

Programul activităţilor

↑ sus

2010

În anul 2010, „BNR – zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” se derulează într-un nou format, care ţine seama de experienţa acumulată, de semnalele primite din partea studenţilor participanţi şi a cadrelor didactice implicate în desfăşurarea proiectului pilot iniţiat în anul 2009. Principala ajustare a proiectului constă în desfăşurarea activităţilor (seminarii şi prezentări interactive, etc.) în sucursalele BNR, prin deplasarea lectorilor BNR la faţa locului, universitatea parteneră fiind doar gazda conferinţei susţinute de oficialul BNR (membru CA al BNR).

Proiectul se desfăşoară pe parcursul a două etape (martie–aprilie şi octombrie–noiembrie), în parteneriat cu 13 universităţi, având ca grupuri-ţintă un număr de 25-30 de studenţi, 10-20 cadre didactice (preparator, asistent, lector) şi, opţional, 30-40 de cursanţi ai şcolilor doctorale de la fiecare universitate parteneră.

I. Prima etapă – perioada martie-aprilie 2010

  • 1-2 martie 2010 – Universitatea de Vest, Timişoara (comunicat)
  • 4-5 martie 2010 – Universitatea Transilvania, Braşov
  • 8-9 martie 2010 – Universitatea din Piteşti
  • 9-10 martie 2010 – Universitatea din Craiova
  • 18-19 martie 2010 – Universitatea Ovidius, Constanţa (comunicat)
  • 21-22 aprilie 2010 – Academia de Studii Economice Bucureşti

Programul activităţilor

II. A doua etapă – perioada octombrie-decembrie 2010

Universităţile partenere:

  • 7-8 octombrie 2010 – Universitatea Lucian Blaga, Sibiu
  • 11-12 octombrie 2010 – Universitatea 1 Decembrie 1918, Alba-Iulia
  • 20-21 octombrie 2010 – Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi
  • 9-10 noiembrie 2010 – Universitatea din Oradea
  • 15-16 noiembrie 2010 – Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
  • 17-18 noiembrie 2010 – Universitatea Petru Maior, Târgu Mureş
  • 13-15 decembrie 2010 – Universitatea Politehnică Bucureşti

Programul activităţilor

↑ sus

2009

Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti - proiect pilot 2009

Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti

 

În luna mai 2009 a demarat proiectul-pilot "BNR – zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti", care a avut ca parteneri următoarele universităţi: Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Proiectul a fost structurat pe două etape:

I. Prima etapă – luna mai 2009

S-a desfăşurat în cadrul a trei module, cu participarea unui număr total de 75 studenţi şi 7 cadre didactice universitare. Studenţii selectaţi de fiecare universitate parteneră au asistat la prezentări şi dezbateri realizate şi moderate de lectori (economişti din direcţiile de specialitate, consilieri, economistul şef al BNR) şi reprezentanţi ai Consiliului de administraţie al BNR. Programul a inclus, de asemenea, vizite la: Monetăria Statului, Imprimeria BNR, Centrul de Procesare şi Distrugere a Bancnotelor din cadrul SMB, Tezaurul, Muzeul şi Biblioteca BNR.

  • Perioada 10-12 mai 2009 - Universitatea de Vest Timişoara şi Academia de Studii Economice Bucureşti
  • Perioada 24-26 mai 2009 - Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca şi Academia de Studii Economice Bucureşti
  • Perioada 27-29 mai 2009 - Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi şi Academia de Studii Economice Bucureşti

Programul activităţilor

La debutul noului an universitar, universităţile partenere au organizat seminarii, conferinţe şi alte evenimente în cadrul cărora studenţii participanţi au prezentat şi împărtăşit colegilor opiniile, impresiile şi cunoştinţele acumulate în urma derulării primei etape a proiectului. Totodată, studenţii participanţi au elaborat, în baza tematicii stabilite de către specialiştii BNR, lucrări, eseuri, articole, care au fost evaluate în cursul lunii octombrie 2009.

II. A doua etapă – perioada noiembrie-decembrie 2009

A constat în prezentarea lucrărilor selectate în cadrul unor sesiuni speciale, organizate în oraşele de reşedinţă ale universităţilor participante. Cu această ocazie, membri ai Consiliului de administraţie al BNR au susţinut prezentări, iar pentru studenţii participanţi s-au organizat vizite la sucursalele BNR din teritoriu.

Programul activităţilor

Implicarea şi interesul arătat de cadrele didactice, precum şi numeroasele semnale primite din partea studenţilor participanţi au constituit argumente pentru a continua şi dezvolta acest proiect, într-un nou format, şi în anul 2010.

↑ sus