La împlinirea a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial prin semnarea Armistițiului de la Compiègne în dimineața zilei de 11 noiembrie 1918, suntem datori să ne amintim de aceia care, prin jertfa lor, au făcut posibilă Marea Unire, eroii Războiului de Reîntregire.

Placa din piatră albă dedicată funcţionarilor BNR
căzuţi pe câmpul de onoare în Primul Război Mondial,
Palatul Băncii Naționale a României din strada Lipscani
 

Printre aceștia se numără și cei 201 angajaţi ai Băncii Naționale a României care au luptat pe front în Primul Războiul Mondial, 21 pierzându-și viaţa în slujba ţării: Ioan I. Slăvescu, Constantin Biciola, Constantin Colac (Secretariat), Ştefan G. Ioanin (Contabilitate), Dumitru N. Vasiliu, Ştefan Constantinescu, Ioan Dumitrescu (Scont), Gheorghe Gh. Dumitrescu (Serviciul depozite), Ioan E. Vergatti (Control general), Matei Oproiu (Serviciul bilete), Constantin Georgescu, Ioan Pătulea, Grigore Săndulescu (Imprimerie), Haralambie Popa (Sucursala Galaţi), Dumitru P. Constantinescu, Constantin Enescu (Agenţia Constanţa), Marin N. Ionescu (Agenţia Focşani), Alexandru I. Popescu, Mihalache Ionescu (Agenţia Ploieşti), Ioan Crivăţ (Agenţia Târgu Jiu), Petre Popa.

Osemintele celor mai mulți dintre aceștia au fost depuse alături de cele aparținând celorlalți eroi ai neamului în Mausoleul ridicat la Mărășești prin străduința Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române și cu sprijinul Băncii Naționale a României.

Despre eroii funcționari ai institutului de emisiune nu avem prea multe informații. Câteva documente s-au păstrat în arhiva Băncii, câteva mărturii au putut fi culese de la familiile lor. Așa am putut afla mai multe despre jertfa unora dintre aceștia, foarte puţin față de cât ne-am fi dorit să știm.

Mausoleul de la Mărăşeşti
 

Ioan I. Slăvescu, de la Secretariat, sublocotenent în Regimentul 18 Gorj, a murit la 11 septembrie 1916, la pasul Buliga, trăgând cu o mitralieră cucerită de plutonul său, respingând două companii şi o secţie de mitraliere bavareze. Toţi cei şapte fraţi ai lui Ion Slăvescu au luptat pe front, deşi legea permitea ca patru să rămână în spatele frontului. Trei dintre ei au murit pe câmpul de luptă.

Ştefan G. Ioanin, din Serviciul contabilitate, sublocotenent în Regimentul 9 Roşiori, a murit la Oneşti, în timp ce se afla la conducerea unui detaşament, după ce căpitanul, locotenentul şi un alt sublocotenent luaseră pe rând comanda, căzând unul câte unul.

Haralambie Popa, contabil la sucursala din Galaţi, locotenent în Regimentul 11 Siret, a murit la 13 decembrie 1916, în apropiere de Râmnicu Sărat. După ce fusese rănit, în timp ce doi brancardieri îl pansau pe câmpul de luptă, un obuz inamic i-a lovit, îngropându-i de vii pe toţi trei.

Ștefan Constantinescu, de la Serviciul Scont, era sublocotenent în Regimentul 78 Brăila. La 31 august 1916 a fost grav rănit în luptele din Dobrogea. După ce s-a refăcut a cerut să revină pe front, deși fusese sfătuit să treacă în administrația armatei. A murit în timpul luptelor din vara anului 1917 lângă Adjud. A fost înaintat la gradul de căpitan post mortem.

Fraţii Constantinescu în anul 1915 Mircea, Virgil – în picioare
Gheorghe, Ştefan (funcționar al BNR), Nicolae – aşezaţi
sursa: www.europeana1914-1918.eu
 

Printr-o fericită întâmplare, gândurile acestuia din urmă au ajuns până la noi, consemnate cu creionul pe filele unui carnet pentru ordine de luptă. Însemnările lui Ștefan Constantinescu, puse la dispoziția publicului de nepotul său, prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, reputat chirurg, acoperă intervalul 14 august-20 octombrie 1916 și reconstituie călătoria inițiatică de-a lungul căreia tânărul funcționar a devenit ofițerul ce nu a pregetat să lupte până la capăt în prima linie. Nu ne vom opri pe larg asupra acestor notițe, cei interesați le pot regăsi accesând linkul Europeana Collections , dar vom reda mai jos câteva fragmente grăitoare pentru intensitatea trăirilor unui tânăr sublocotenent român, care, în viața de toate zilele, fusese funcționar BNR

„Când am văzut primele retrageri ale trupelor noastre, consemna Ștefan Constantinescu, m-am grăbit să acuz în inima mea de lașitate pe cei ce se retrăgeau [...]. Mintea mea refuza să conceapă așa ceva. Îmi închipuiam că dacă toată armata ar fi pusă pe fugă, regimentul nostru, sau batalionul sau cel puțin compania mea va rezista și va spăla rușinea....

Pe la 5 seara frontul ne este spart la una din aripi. Eram covârșiți. Orice sforțare de rezistență e imposibilă. Ai noștri se retrag în fața puhoiului care ajungea proporția de opt contra unul, pe lângă armamentul lor nemțesc cu care nu ne puteam compara. Și astfel am avut nespus de tristul prilej să-mi explic toate retragerile trupelor noastre, pe care eu le acuzam de lașitate. Nu erau lași nenorociții cari se retrăgeau, după ce pas cu pas încercau să reziste potopului ce ne invada […] Dar omenește nu era posibil să se facă mai mult decât am făcut noi în astfel de împrejurări.“

Pentru a cinsti memoria celor care au făcut tot ceea ce era omenește posibil, la 11 noiembrie 1937, când se marca ziua Armistiţiului, la Banca Națională a României a fost dezvelită solemn o placă comemorativă realizată din piatră albă, după proiectul elaborat de arhitectul Radu Dudescu. Placa a fost aşezată în Palatul din strada Lipscani, pe palierul principal al scărilor de onoare. La ceremonie au participat conducerea Băncii, numeroși funcționari și pensionari, rudele celor căzuți pe front.

Acum, în anul Centenarului Marii Uniri, evocând amintirea eroilor funcționari ai Băncii Naționale căzuți pe câmpul de luptă încercăm, așa cum preciza Raportul Consiliului de administrație din februarie 1938, să împlinim „[…] o mare și pioasă îndatorire față de cei care și-au slujit Instituția cu zel și devotament și și-au apărat Patria cu avânt și cu desăvârșirea jertfei supreme. Pururea vie, cinstită și de luminată pildă să fie amintirea lor în mijlocul nostru.“