Comunicat cu privire la cooperativele de credit - bănci populare
21.01.2001
29 ianuarie 2001
Banca Naţională a României readuce în atenţia părţilor interesate, precum şi a publicului, faptul că potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.272/2000, organizaţiile cooperaţiei de credit mai pot solicita autorizarea până cel târziu la data de 13 februarie 2001.
Organizaţiile cooperaţiei de credit care nu vor depune, până la această dată, documentaţia corespunzătoare în vederea autorizării, se vor dizolva prin efectul legii şi vor intra în lichidare.
Reamintim pe această cale că autorizarea este un proces de durată, care va implica o evaluare exigentă a organizaţiilor cooperaţiei de credit, inclusiv din punct de vedere al capacităţii acestora de a-şi onora integral şi la termen toate obligaţiile asumate.
Începând cu data acordării autorizaţiei de funcţionare şi numai condiţionat de aceasta, organizaţiile cooperatiste de credit sau băncile rezultate din reorganizarea actualelor cooperative de credit-bănci populare vor intra efectiv sub supravegherea Băncii Naţionale a României şi vor fi incluse în sistemul de garantare a depozitelor, sub rezerva respectării prevederilor legale cu privire la plata contribuţiilor la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar.
În prezent, depozitele populaţiei la cooperativele de credit-bănci populare nu sunt garantate, iar recuperarea acestora, în cazul refuzului de plată, se poate face numai pe cale judecătorească. În acest context, subliniem faptul că dispoziţiile legale nu pot fi invocate pentru a justifica practicile abuzive adoptate de unele cooperative de credit-bănci populare cum ar fi refuzul plăţii ori rescadenţarea depozitelor constituite la organizaţiile cooperaţiei de credit, obligarea deponenţilor de a-şi transforma depozitele constituite în aport la capital şi altele asemenea.