Banca Naţională, într-un memoriu adresat Procurorului general al României, a solicitat retragerea recursului în anulare declarat împotriva sentinţei civile prin care a fost pronunţat falimentul Băncii Internaţionale a Religiilor. În acest sens, în afara unui motiv formal, dar esenţial din punct de vedere juridic, şi anume că recursul în anulare a fost tardiv introdus, în memoriu este reliefat faptul că recursul cuprinde concluzii ce pornesc de la erori grave. Procurorul general şi-a însuşit susţinerile autorilor unor plângeri, foşti conducători sau acţionari ai băncii, care au deformat şi au ascuns adevărul despre Banca Internaţională a Religiilor.
Un rol major în denaturarea realităţilor legate de falimentul BIR şi l-a asumat preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din cadrul Camerei Deputaţilor, domnul Radu Ciuceanu. Domnia sa a răspândit în public, în mod prezumţios, concluzii ale unei anchete subiective, bazate pe investigaţii sumare, de natură să pericliteze rolul Băncii Naţionale în dezvoltarea economiei de piaţă şi reforma sistemului bancar din România.
Sub semnătura domnului Radu Ciuceanu, preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, a fost făcut public un raport în care, după doi ani de la falimentul BIR, sunt răstălmăcite faptele prin judecăţi în exclusivitate emoţionale. Semnatarul documentului pretinde că înfăţişează "concluzii referitoare la modul în care s-a organizat şi premeditat declanşarea procedurii de faliment a Băncii Internaţionale a Religiilor". Ceea ce presupune că nu Banca Internaţională a Religiilor ar fi intrat în faliment, din cauza dezastrului financiar provocat prin incompetenţa conducerii băncii şi prin gestiune iresponsabilă, ci acest deznodământ ar fi fost provocat de către "un grup de interese".
Potrivit opiniei exprimate în raport, în suita magistraţilor, lichidatorilor şi altor "provocatori" ai unui "caz de crimă organizată" şi ai unui "act de mare corupţie", cap de listă ar fi Banca Naţională. În speţă, se afirmă că "pregătirea declanşării falimentului băncilor în cauză (BIR şi Bankcoop - nota BNR) a fost premeditată şi organizată de unele persoane din conducerea Băncii Naţionale a României într-un anume scop, dar nu în ultimul rând şi pentru ca societatea de lichidare Reconversie şi Valorificare Active S.A. desemnată de instanţa de fond şi avizată de BNR să poată încasa sub formă de aşa zis "onorariu", "bonusuri de performanţă" etc., sute de miliarde de lei din fondurile băncilor cărora li s-a declanşat procedura de faliment". O cercetare atentă a faptelor ar fi arătat că decizia BNR de a cere instanţei falimentul BIR a fost luată după ce au fost epuizate toate şansele de îmbunătăţire a stării financiare a băncii. Avem în vedere, aici, inclusiv răgazul acordat băncii pentru a face patru încercări de majorare a capitalului, fără însă ca vreuna să reuşească, fapt ce dovedeşte lipsa de încredere a propriilor acţionari şi a potenţialilor investitori în capacitatea băncii de a se redresa. Aşadar, acuzaţia de falimentare premeditată a acestei bănci de către Banca Naţională se dovedeşte a fi nu numai fără substanţă, dar şi absurdă. Totodată, absurdă este şi acuzaţia că BNR a provocat falimentul BIR în scopul îmbogăţirii unei firme de lichidatori: Reconversie şi Valorificare Active.
Pentru ca acuzaţia să capete greutatea dorită, semnatarul documentului, a adăugat: "Este foarte util să se reţină însă faptul că au fost falimentate, poate nu în mod cu totul întâmplător, numai bănci româneşti, cu reţele teritoriale în toate zonele ţării şi care s-au implicat în creditarea economiei reale". Ne exprimăm consternarea că într-un document oficial, sub antetul Parlamentului României, purtând semnătura preşedintelui unei comisii a Camerei Deputaţilor, comisie care dă asigurări că "a efectuat cercetări, verificări, expertize, analize aprofundate, a studiat documente ce i-au fost puse la dispoziţie şi a audiat persoane", se recurge la prezumări grosolane. Avem în vedere cu deosebire afirmaţia, întemeiată doar pe aparenţe, că "au fost falimentate (...) numai bănci româneşti". După atâtea cercetări şi verificări, cum se consemnează în raport, o astfel de învinuire a fost inclusă în text cu titlu de probabilitate, fără să fie dovedită. Această acuzaţie gravă, acoperită doar cu o prezumţie: "poate nu în mod cu totul întâmplător", se întoarce însă împotriva celor ce au făcut-o. Pentru că este o probă certă a manierei în care se fac acuzaţiile în documentul invocat, dominante fiind aproximaţiile. Dacă adăugăm şi faptul că Banca Internaţională a Religiilor a fost ea însăşi o societate bancară ce încorpora şi capital străin, devine evidentă situarea autorilor documentului în afara realităţii.
La Banca Internaţională a Religiilor au fost constatate mai multe deficienţe grave, dar neregulile erau concentrate în principal în domeniul acordării, garantării şi rambursării creditelor. Inclusiv în presă au fost prezentate cazuri grave de creditare a unor societăţi falimentare sau societăţi fantomă. În fapt, au fost înregistrate abuzuri în activitatea de creditare, ce au influenţat negativ poziţia financiară a băncii şi au determinat dinamica necorespunzătoare a indicatorilor de apreciere a calităţii activelor şi de prudenţă bancară, între care rata veniturilor neîncasate, rata creditelor restante, rata riscului de credit, solvabilitatea şi lichiditatea. Deşi au fost întocmite mii de dosare de executare silită a celor ce au datorii neonorate către BIR, executorii bancari nu au ce să execute: fie că nu există nici un fel de garanţii, fie că nu mai sunt firmele ce au primit creditele. Iată ce fel de economie reală a creditat Banca Internaţională a Religiilor. Acest tip de jaf prin creditare este acum elogiat în documentul Comisiei de abuzuri.
Raportul Comisiei de abuzuri deplânge dispariţia din sistemul bancar, prin intrarea în faliment, a unor bănci "cu reţele teritoriale în toate zonele ţării". Emoţional, anvergura poate să impresioneze. Raţional, însă, în materie de gestiuni financiare, lucrurile se judecă în termeni de profit şi de pierderi. În activitatea oricărei bănci există un punct critic dincolo de care cheltuielile pentru dezvoltare, mai cu seamă costurile extinderii reţelelor teritoriale, nu mai aduc câştiguri, ci produc pagube. Starea financiară dezastruoasă a Băncii Internaţionale a Religiilor a fost provocată şi de extinderea neraţională a reţelei sale teritoriale, care s-a efectuat într-un ritm sufocant şi în contrast vizibil cu potenţialul economic al băncii, fără să se fi întemeiat pe studii de fezabilitate şi de prospectare a pieţei. Viaţa însăşi a sistemului bancar, mai dură decât oricare controlor, a sancţionat drastic amatorismul conducerii BIR în materie de dezvoltare. Banca nu a mai făcut faţă cheltuielilor împovărătoare şi a intrat în criză de supraextindere.
De altfel, Monitorul Oficial scoate în evidenţă, fără drept de apel, cel puţin superficialitatea dovedită în cercetarea acestui caz. Potrivit reglementărilor în vigoare, comisia este obligată ca, săptămânal, să publice în Monitorul Oficial, partea a II-a, sintezele dezbaterilor. Ceea ce a şi făcut. Analizând aceste sinteze, din perioada de un an şi jumătate, cât spune domnul Ciuceanu că au durat verificările, expertizele şi audierile, am găsit doar câteva relatări sumare, dar extrem de relevante. Desigur, relevante pentru modul în care respectiva comisie a încălcat reglementările Camerei Deputaţilor şi dreptul la apărare. Iată la ce se rezumă cercetarea care a durat 18 luni: 1) o informare privind cazul BIR, prezentată la 25 aprilie 2001; 2) "analiza memoriului privind abuzurile care au stat la baza falimentului Băncii Internaţionale a Religiilor, în care scop s-a efectuat o audiere a unor factori de răspundere din cadrul Băncii Naţionale a României, de către avocat Lucian Bolcaş - atunci preşedintele Comisiei de abuzuri şi Florin Georgescu, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci", la 16 mai 2001 (audiere legată de cazul BIR numai în imaginaţia redactorului acestei sinteze - nota BNR); 3) audierea domnilor Ion Popescu, fost preşedinte al Băncii Internaţionale a Religiilor şi Constantin Dună, fost preşedinte al Bankcoop, la 24 mai 2001; 4) cererea preşedintelui comisiei, dl. Radu Ciuceanu, privind necesitatea "reactivării" unor cauze "ce au constituit dezbateri ample în sesiunea anterioară", între care cazul BIR, la 5 februarie 2002; 5) comisia a luat în discuţie analiza dosarelor privind situaţia la zi de la Banca Internaţională a Religiilor, la 20 februarie 2002. Atât şi nimic mai mult. Ce concluzii putem trage? În primul rând, că sinteza dezbaterilor legate de acest caz cuprinde cel puţin o confuzie gravă. Pentru că domnul Florin Georgescu, preşedintele Comisiei de buget, finanţe şi bănci, nu a participat, în nici o împrejurare, la vreo audiere a conducerii BNR în cazul BIR aflat în cercetarea Comisiei de abuzuri. Apoi, nimeni din conducerea Băncii Naţionale sau din direcţiile de resort nu a fost audiat în acest caz, nu a stat faţă în faţă cu membrii comisiei şi, prin urmare, nu a avut posibilitatea de a-şi spune punctul de vedere şi a contribui la o corectă informare, ceea ce este inadmisibil. În aceeaşi ordine de idei, este semnificativ faptul că singurele persoane din sistemul bancar, ce au fost audiate de către comisie, sunt foştii preşedinţi de la BIR şi Bankcoop, domnii Ion Popescu şi respectiv Constantin Dună. Este de neînţeles de ce Comisia de abuzuri, în cadrul unei anchete care a durat un an şi jumătate, într-o problemă bancară de maximă importanţă, nu a audiat şi membri ai Asociaţiei Române a Băncilor, preşedinţi de bănci, experţi bancari, dar mai ales auditorii de la BIR, înainte de a trage concluzii atât de grave.
Autorii documentului dat publicităţii, ce poartă antetul unei comisii parlamentare, n-au înţeles nimic din ce s-a întâmplat în realitate la Banca Internaţională a Religiilor. Şi nici nu este de mirare: concluziile exprimă superficialitatea anchetei.
Adevărul este că Banca Internaţională a Religiilor a cumulat, în anii 1999-2000, nenumărate încălcări ale legii bancare, nesocotiri ale normelor de prudenţă bancară, ale altor reglementări emise de Banca Naţională a României, plus nerespectarea unora dintre restricţiile stabilite de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României. Semnificativ este faptul că, potrivit datelor oferite de însăşi conducerea Băncii Internaţionale a Religiilor, starea de insolvabilitate era incontestabilă. Patrimoniul net al băncii a avut o involuţie evidentă: de la minus 78,4 miliarde lei la sfârşitul lui aprilie 2000 la minus 205,8 miliarde lei la sfârşitul lui mai 2000. Se adaugă înregistrarea unui rezultat financiar nefavorabil, care la data de 31 mai 2000 a fost concretizat în înregistrarea unei pierderi cumulate de 493,5 miliarde lei, sumă de asemenea raportată de bancă. Când a spus adevărul preşedintele BIR: când a semnat documentele contabile ce arătau un dezastru financiar sau când afirmă, în diverse plângeri, că banca nu a fost falimentară?
Precizăm: am redat aici cifrele oficiale raportate de conducerea băncii. Ulterior, în cursul procesului de lichidare, a ieşit în evidenţă situaţia reală a băncii, care era mult mai dramatică. De altfel, însuşi Guvernul Românei, care a verificat, prin Corpul de Control al Primului-Ministru, starea financiară a Băncii Internaţionale a Religiilor, a conchis: "Falimentul B.I.R. a fost cauzat de incapacitatea conducerii acesteia de a finaliza măsurile necesare depăşirii crizei de lichidităţi prin recuperarea creditelor restante şi atragerea unor surse suplimentare de capital". Din amintitul raport mai reţinem că: "Situaţia economico-financiară a B.I.R., la data declanşării oficiale a falimentului, a justificat decizia B.N.R. de începere a procedurii falimentului".
De fapt, deteriorarea stării financiare a Băncii Internaţionale a Religiilor a început încă din 1997. Principala cauză: haosul din portofoliul de credite, fapt ce a determinat Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere prudenţială, să adopte măsuri succesive de remediere şi chiar să aplice sancţiuni prevăzute de lege. Lipsa acută de lichiditate a Băncii Internaţionale a Religiilor, ce a făcut să nu-şi poată onora plăţile la depozite, timp de peste 30 de zile, a generat nemulţumirea a mii de deponenţi, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, care au adresat plângeri Băncii Naţionale a României. Pentru prevenirea riscului în sistemul de plăţi, Banca Naţională a României a instituit regimul de decontare specială pentru Banca Internaţională a Religiilor; apoi, i-a fost retrasă calitatea de bancă participantă la compensarea operaţiunilor cu valori mobiliare. Superficialitatea anchetei făcute de Comisia de abuzuri este dovedită cu deosebire de faptul că a fost înregistrată activitatea unei bănci fără a fi fost analizate portofoliul de credite şi dinamica preţurilor.
Pentru rezolvarea crizei de lichiditate, Banca Internaţională a Religiilor a încercat de mai multe ori să atragă diferite surse în vederea majorării capitalului social. Succesiv, începând din toamna anului 1999, conducerea băncii a propus majorarea capitalului cu 200 miliarde lei de către acţionarii existenţi, cumpărarea băncii de către Banca Populară Română, apoi de către Grupul Jaquila. În final, a încercat majorarea capitalului de către Centrul Internaţional Ecumenic, printr-o operaţiune neuzuală. Practic, respectivul centru urma să fie sponsorizat cu o sumă cash de 20 milioane dolari din afara ţării. La data primului proces de faliment, reprezentantul legal al Băncii Internaţionale a Religiilor a fost tentat să inducă în eroare instanţa, susţinând că suma respectivă ar fi fost deja primită. Dar nu fusese primită. Toate încercările BIR de a se salva au eşuat. Falimentul era inevitabil.
Banca Internaţională a Religiilor a risipit în mod iresponsabil bani ai publicului: bani ai agenţilor economici şi bani ai populaţiei, ce i-au fost încredinţaţi spre păstrare şi multiplicare. Fondul de Garantare a cheltuit 2 000 miliarde de lei pentru a plăti, aşa cum îi cere legea, pagubele produse de BIR depunătorilor din rândul populaţiei. Agenţii economici păgubiţi de BIR aşteaptă şi acum să li se facă plăţile, la masa creditorilor. Dar Comisia de abuzuri a Camerei Deputaţilor, care s-a ocupat un an şi jumătate de cazul BIR, nu s-a arătat în nici un fel preocupată să afle unde sunt aceşti bani, cine i-a însuşit. Un raport dat publicităţii şi întărit cu sigla Parlamentului României are un singur obiectiv: să acopere ilegalităţile săvârşite într-o bancă prăbuşită în urma unui dezastru financiar pe care singură şi l-a provocat. Sfidând, astfel, raţionalitatea economică şi legile ţării.