Comunicat de presă


Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară

31.03.2011

În şedinţa din 31 martie 2011, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

  • Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an;
  • Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
  • Reducerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadenţă reziduală de sub doi ani ale instituţiilor de credit la nivelul de 20 la sută de la 25 la sută începând cu perioada de aplicare 24 aprilie-23 mai 2011 şi menţinerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ale insitituţiilor de credit la nivelul de 15 la sută.

BNR va monitoriza în continuare cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin adecvarea instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.

Rata anuală a inflaţiei a crescut la nivelul de 7,6 la sută în luna februarie 2011 faţă de 6,99 la sută în luna precedentă, în principal ca efect al majorării ample a preţurilor produselor alimentare şi ale combustibililor. Această evoluţie este în linie cu balanţa riscurilor asociată celei mai recente prognoze pe termen mediu a inflaţiei publicate de BNR (Raportul trimestrial asupra inflaţiei).

Analiza evoluţiei indicatorilor macroeconomici evidenţiază continuarea dinamicii anuale pozitive a producţiei industriale şi a exporturilor. În acelaşi timp, se remarcă rămânerea în teritoriul negativ a dinamicii anuale reale a altor indicatori relevanţi pentru evoluţia cererii interne, precum şi a ritmului anual de creştere în termeni reali a creditului acordat sectorului privat.

Condiţiile monetare în sens larg au rămas adecvate atingerii ţintei de inflaţie pe termen mediu, în condiţiile menţinerii unei conduite prudente a politicii monetare; ratele dobânzilor practicate de băncile comerciale s-au apropiat de nivelul ratei dobânzii de politică monetară, iar moneda naţională a manifestat o tendinţă uşoară de apreciere în termeni nominali, pe fondul unor îmbunătăţiri în balanţa de plăţi a României şi al ameliorării percepţiei de risc a investitorilor financiari faţă de economia românească.

Perspectiva pe termen scurt a inflaţiei este marcată de o accentuare a riscurilor asociate unor factori aflaţi în afara sferei de influenţă directă a băncii centrale, în special a celor induse – precum în cazul majorităţii economiilor emergente – de evoluţia preţurilor internaţionale la produsele alimentare şi combustibili, cu efecte asupra preţurilor interne, alături de persistenţa incertitudinilor legate de calendarul şi amploarea ajustării preţurilor administrate. Având în vedere ponderea semnificativă a acestor elemente în structura coşului de consum din România, această perspectivă este preocupantă, BNR reiterând nevoia de ancorare fermă în continuare a anticipaţiilor inflaţioniste.

În acest context, CA al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an şi continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar. Totodată, în vederea continuării procesului de aliniere graduală la standardele în domeniu ale Băncii Centrale Europene, CA al BNR a hotărât reducerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadenţă reziduală de sub doi ani ale instituţiilor de credit la nivelul de 20 la sută de la 25 la sută, începând cu perioada de aplicare 24 aprilie-23 mai 2011. Rata rezervelor minime obligatorii aplicabilă pasivelor în lei rămâne neschimbată la nivelul de 15 la sută.

Prin aceste decizii s-a avut în vedere conservarea perspectivelor de reluare sustenabilă a procesului de dezinflaţie şi de redresare pe baze sănătoase a economiei. În acest sens, în vederea asigurării unui proces sustenabil de convergenţă nominală şi reală a economiei româneşti, este esenţială implementarea fermă şi consecventă a angajamentelor asumate de autorităţile din România în cadrul noilor acorduri de finanţare convenite cu instituţiile internaţionale. Totodată, este necesară evaluarea continuă a tendinţelor procesului de creditare a sectorului neguvernamental, în vederea asigurării unei evoluţii adecvate a creditării în lei faţă de cea în valută.

BNR va monitoriza în continuare cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea corespunzătoare a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.

Potrivit calendarului, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 3 mai 2011, când va fi analizat noul Raport asupra inflaţiei.