Comunicat de presă


Rezervele internaţionale - iulie 2003

04.08.2003

La finele lunii iulie 2003 rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul a 6 293,7 milioane euro.

Creşterea de 908,5 milioane euro înregistrată în luna iulie 2003 a fost rezultatul următoarelor operaţiuni:

  • intrări de 690,5 milioane euro din emisiunea de obligaţiuni efectuată de Ministerul Finanţelor Publice pe piaţa internaţională;
  • cumpărări ale băncii centrale din piaţa valutară în sumă de 174,7 milioane euro;
  • împrumut de 49,8 milioane euro primit de la Uniunea Europeană;
  • venituri din administrarea rezervei internaţionale în sumă de 12,6 milioane euro;
  • plăţi de 53,6 milioane euro rate şi dobânzi scadente la datoria publică externă, directă şi garantată de Ministerul Finanţelor;
  • alte intrări nete (modificarea rezervelor minime în valută constituite de băncile comerciale, cedări la rezerva valutară a statului, comisioane bancare, cotizaţii şi altele) în sumă totală de 34,5 milioane euro.

Rezerva de aur s-a menţinut la 105,3 tone şi - în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale - valoarea acesteia a crescut la 1 069,3 milioane euro, ceea ce face ca rezervele internaţionale ale Băncii Naţionale a României (valute plus aur) să se situeze la peste 7,40 miliarde euro.

Până la sfârşitul anului 2003, plăţile scadente în contul datoriei publice externe directe şi garantate de Ministerul Finanţelor Publice însumează 609 milioane euro.