Comunicat de presă


Consiliul de Administraţie a hotărât să promoveze o mai mare flexibilitate a cursului de schimb al leului şi să reducă dobânda de intervenţie a BNR cu 0,5 puncte procentuale

02.11.2004

În şedinţa din 29 octombrie 2004, Consiliul de Administraţie al BNR a analizat ansamblul indicatorilor macroeconomici, inclusiv evoluţiile investiţiilor străine directe şi de portofoliu, ale încasărilor din privatizare, transferurilor curente şi altor intrări de capital în primele nouă luni ale anului. S-a constatat că acestea sunt semnificativ mai mari pe toate segmentele, ceea ce a condus la creşterea rezervelor valutare la banca centrală cu peste 3,5 miliarde euro de la începutul anului, în condiţiile menţinerii deficitului contului curent al balanţei de plăţi sub nivelul de 6% din PIB.

Deşi în mod obişnuit în anii precedenţi importurile de toamnă-iarnă micşorau excedentul valutar, în luna octombrie a.c. a continuat procesul de cumpărare, BNR achiziţionând din piaţa valutară încă 218,1 milioane euro, ceea ce, coroborat cu alte date, sugerează că intrările de capitaluri în România s-au îmbunătăţit pe baze structurale şi sustenabile.

Având în vedere această situaţie nouă, Consiliul de Administraţie a hotărât să promoveze o mai mare flexibilitate a cursului de schimb al leului prin limitarea intervenţiilor băncii centrale pe piaţa valutară. Totodată, s-a hotărât renunţarea încă de pe acum la anunţarea publică a unei marje prognozate de apreciere reală a cursului de schimb al leului, ceea ce invalidează orice anticipare privind o iminentă depreciere a monedei naţionale ca urmare a intervenţiilor băncii centrale. Flexibilitatea mai mare a cursului este complementară trecerii la noul cadru al politicii monetare de ţintire a inflaţiei şi a etapelor următoare de liberalizare a contului de capital.

În condiţiile intrărilor de capitaluri din această perioadă, aprecierea reală a leului se poate consolida, ceea ce semnifică o întărire importantă a politicii monetare. O asemenea opţiune este justificată de manifestarea unor presiuni inflaţioniste cauzate şi de majorarea substanţială a preţului ţiţeiului pe plan mondial. Aprecierea mai mare a cursului de schimb al leului îşi găseşte fundamentul în creşterea productivităţii muncii în industrie şi în tendinţele pozitive de îmbunătăţire a structurii exporturilor.

Întărirea politicii monetare prin consolidarea aprecierii reale a leului va contribui la continuarea procesului de dezinflaţie. De altfel, în pofida unor creşteri de preţuri în ultimele luni mai mari decât cele prognozate pentru această perioadă, indicele preţurilor de consum pe ultimele 12 luni a scăzut de la 14,1% în decembrie 2003 la 11,1% în septembrie 2004. Pentru a valida acest proces de dezinflaţie, Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii de intervenţie cu 0,50 puncte procentuale, până la nivelul de 18,25%.

Reducerea ratei nominale a dobânzii de intervenţie efectuată în perioada iunie-octombrie 2004 însumează 3,0 puncte procentuale, rata reală a acestei dobânzi revenind, astfel, la nivelul consemnat la finele anului 2003.

Întrucât pentru perioada următoare se anticipează tendinţa de creştere a tuturor componentelor cererii agregate (consumul public şi privat, formarea brută de capital şi exportul), Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât păstrarea în continuare a conduitei prudente a politicii monetare pentru atingerea obiectivelor de inflaţie.