Comunicat de presă


Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară

21.12.2005

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât majorarea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută de la 30 la sută la 35 la sută, întărirea controlului lichidităţii şi a măsurilor de temperare a expansiunii creditului, fiind pregătit să utilizeze în continuare întregul set de instrumente de care dispune pentru a contracara presiunile inflaţioniste în creştere.

Consiliul de Administraţie apreciază creşterea consumului ca fiind nesustenabilă, evoluţie care reclamă restrictivitate sporită din partea întregului mix de politici economice în vederea continuării pe termen mediu şi lung a procesului de dezinflaţie.



În şedinţa din 21 decembrie 2005, Consiliul de administraţie al BNR a analizat cele mai recente evoluţii ale ansamblului indicatorilor macroeconomici şi ai pieţelor financiare, precum şi perspectiva acestora în contextul măsurilor de politică macroeconomică şi structurală ce se preconizează a fi implementate în anul 2006.

Conform datelor statistice, inflaţia anuală s-a accelerat la 8,7 la sută în luna noiembrie - pe fondul ajustării preţurilor administrate - semnalând că inflaţia la sfârsitul anului va depăşi uşor 8,5 la sută (limita superioară a intervalului de variaţie pentru anul 2005).

Depăşirea acestui interval este anticipată a se produce în principal ca efect al şocurilor de natura ofertei (ajustări ample ale preţurilor administrate, preţurilor combustibililor şi regimului accizelor), dar şi al menţinerii presiunilor semnificative din partea cererii interne.

Cu toate acestea, media anuală a inflaţiei, estimată în jurul valorii de 9,0 la sută faţă de 11,9 la sută în anul anterior, indică o consolidare a procesului de dezinflaţie în acest an. Tendinţa inflaţiei de bază, care reflectă variaţia preţurilor libere şi cu volatilitate redusă, este de asemenea descendentă, indicele CORE2 calculat de BNR (indicele preţurilor de consum din care se exclud preţurile administrate şi cele aferente legumelor, fructelor, ouălor şi combustibililor) scăzând de la 8,3 la sută în decembrie 2004 la 6,2 la sută în noiembrie 2005.

În plan macroeconomic, caracteristica principală este slăbirea sensibilă a creşterii ofertei interne şi productivităţii, în timp ce consumul a continuat să consemneze dinamici puternic pozitive, similare aceleiaşi perioade din anul 2004. Expansiunea cererii interne a continuat să depăşească semnificativ producţia internă, accentuând dezechilibrul extern şi alimentând presiuni inflaţioniste de durată.

Consiliul de Administraţie al BNR a evaluat ansamblul condiţiilor economice prezente, atât cele interne cât şi pe plan internaţional, dar şi riscurile şi incertitudinile aferente şi a decis întărirea controlului lichidităţilor şi a măsurilor de temperare a expansiunii creditului.

În aceste condiţii, Consiliul de Administraţie al BNR a decis majorarea de la 30 la sută la 35 la sută a ratei rezervelor minime obligatorii aferente pasivelor în valută.

Totodată, având în vedere preconizatele ajustări din domeniul preţurilor administrate, ale poziţiei fiscale, şi ale altor politici economice în anul 2006, Consiliul de Adminstraţie al BNR este pregătit să utilizeze întregul set de instrumente de care dispune Banca Naţională pentru a contracara presiunile inflaţioniste în creştere din perioada următoare.

Conform calendarului anunţat, următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 8 februarie 2006, când va fi analizat al treilea raport trimestrial asupra inflaţiei.