Vizita domnului Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, la Banca Greciei
08.06.2006
Marţi, 6 iunie 2006, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a efectuat o vizită la Banca Greciei unde a avut o întâlnire cu Nicholas C. Garganas, guvernatorul Băncii Greciei.
Cu acest prilej, Mugur Isărescu a susţinut un discurs pe tema România: Dezvoltarea economico-financiară şi Uniunea Europeană, în care a analizat performanţele macroeconomice din România din ultimii cinci ani (rata de creştere economică semnificativă, scăderea inflaţiei, reducerea deficitului bugetar şi a datoriei publice), precum şi măsurile de politică monetară adoptate cu scopul îndeplinirii criteriilor necesare aderării la UE. În afara membrilor conducerii Băncii Greciei, la întâlnire au participat şi preşedinţi şi manageri ai băncilor comerciale greceşti care operează în România. Domnul guvernator Isărescu s-a întâlnit, de asemenea, şi cu oficiali ai băncilor comerciale din Grecia.
Banca Greciei este în mod special interesată de astfel de întâlniri, în perspectiva unei relaţii apropiate cu Banca Naţională a României, cu care a semnat un acord cu privire la supravegherea băncilor care operează în cele două ţări.