În ședința din 8 decembrie 2023, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra stabilității financiare, ediția decembrie 2023.
Principalele riscuri sistemice la adresa stabilității financiare au rămas aceleași de la Raportul precedent, dar se observă o intensificare a incertitudinilor economice și geopolitice la nivel global:
- riscul generat de evoluțiile externe, ca urmare a incertitudinilor la nivel global în contextul crizei energetice, al războiului din Ucraina și al conflictului din Orientul Mijlociu, evaluat la nivel sever și așteptat să capete o relevanță sporită în perioada următoare;
- tensionarea echilibrelor macroeconomice, inclusiv ca efect al evoluțiilor geopolitice regionale și internaționale, precum și din perspectiva conduitei viitoare a politicii fiscale și de venituri, risc evaluat la un nivel sever, dar relativ constant;
- întârzierea reformelor structurale angajate de autorități și, implicit, a absorbției fondurilor europene, în special prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), risc evaluat la un nivel ridicat, fără modificări în perioada următoare;
- riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental, cuantificat la nivel moderat, dar în creștere.
Sectorul bancar autohton traversează o perioadă favorabilă din perspectiva principalilor indicatori financiari și prudențiali. Solvabilitatea sectorului (22,3 la sută) este adecvată și superioară mediei europene, indicatorii de lichiditate au cunoscut o îmbunătățire față de anul 2022, iar principalii indicatori de calitate a activelor (rata creditelor neperformante și gradul de acoperire cu provizioane) plasează sectorul bancar în categoria de risc scăzut conform Autorității Bancare Europene. În plan macroprudențial, în urma recomandării Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, cerința privind amortizorul anticiclic de capital a fost majorată de la 0,5 la sută la 1 la sută, consolidând capacitatea sectorului bancar de a face față unor evoluții nefavorabile. Profitabilitatea bancară se menține ridicată în comparație europeană, dar în context autohton, atât rentabilitatea activelor bancare, cât și cea a capitalurilor s-au situat în ultimul deceniu sub valorile similare înregistrate în economia reală. De exemplu, în perioada 2013-2022, media rentabilității activelor a fost de 0,9 la sută în cazul sectorului bancar, respectiv de 6,4 la sută în cazul sectorului companiilor nefinanciare.
Băncile cu acționariat majoritar autohton au continuat să-și întărească prima poziție în cadrul sectorului bancar românesc, ajungând să dețină o treime din activele bancare. În ultimii ani, creditarea economiei reale a fost îndreptată prioritar către firmele cu capital autohton (o pondere de circa 70 la sută din totalul creditelor acordate companiilor), majorând rolul sectorului bancar în susținerea economiei, în general, respectiv a capitalului autohton, în particular. Prin fuziunile și achizițiile anunțate în anul 2023 este de așteptat ca procesul de consolidare a sectorului bancar românesc să continue.
Creditarea către companii a continuat să se majoreze, dar la un ritm mai redus (+8,2 la sută dinamica anuală în septembrie 2023). Această evoluție a intervenit pe fondul decelerării ritmului de creștere a creditării în valută, în contextul reducerii diferențialului de rată a dobânzii dintre creditele denominate în lei și cele în euro. Pe segmentul populației, stocul de credite a rămas relativ neschimbat, dar se remarcă dinamica pozitivă a creditelor noi de consum acordate populației de către instituțiile financiare nebancare (+27 la sută în septembrie 2023, suma fluxurilor din ultimele 12 luni). Impactul anual al implementării unei taxe de 2 la sută din cifra de afaceri bancară echivalează cu 1,5 la sută din fondurile proprii totale ale instituțiilor de credit persoane juridice române, ceea ce ar putea afecta gradul de intermediere financiară.
Capacitatea de rambursare a creditelor bancare s-a menținut în mare măsură neschimbată, rata creditelor neperformante fiind 2,61 la sută (septembrie 2023). Pe de altă parte, având în vedere provocările evidențiate în harta riscurilor la adresa stabilității financiare, perioada următoare va presupune o monitorizare atentă a evoluțiilor privind calitatea activelor bancare, în linie cu acțiunile similare implementate la nivel european.
Economia românească se confruntă cu o serie de vulnerabilități structurale, care, în lipsa unor măsuri adecvate, pot contribui la amplificarea riscurilor sistemice la adresa stabilității financiare, afectând totodată capacitatea de a orienta fluxurile de investiții către domeniile economice critice: (i) disciplina scăzută la plată în economie și vulnerabilitățile din bilanțul firmelor, (ii) nivelul redus al intermedierii financiare, (iii) problema demografică și (iv) schimbările climatice. Sectorul companiilor nefinanciare continuă să prezinte deficiențe semnificative de capitalizare, un procent important de firme (29,5 la sută în anul 2022) având capitaluri proprii negative, iar aproape o treime înregistrează un nivel al capitalului sub limita reglementată. Având în vedere legătura strânsă dintre aceste vulnerabilități și nivelul educației financiare, a fost demarat proiectul Antreprenoriat de TOP, având ca scop dezvoltarea cunoștințelor de acest tip, îmbunătățirea comportamentului financiar, utilizarea mai amplă a produselor și serviciilor financiare și ameliorarea gradului de digitalizare a activităților financiare și de afaceri.
Tema specială a Raportului discută despre companiile zombi și eficiența procedurii insolvenței. Această denumire este asociată companiilor cu o performanță economică scăzută și contribuție modestă la activitatea economică, dar care determină dereglări importante în ceea ce privește alocarea resurselor în economie, colectarea de venituri la bugetul de stat, guvernanța corporativă și disciplina la plată. Prezența unui număr relativ ridicat de firme zombi menține la un nivel scăzut reziliența la șocuri a întregului sector al companiilor nefinanciare și limitează dezvoltarea acestuia. Mecanismele existente de soluționare a problemelor legate de ieșirea de pe piață a companiilor zombi nu au eficacitatea necesară diminuării substanțiale a acestei vulnerabilități. În acest sens ar putea fi avute în vedere revizuirea cadrului legislativ privind societățile comerciale, în vederea îmbunătățirii gradului de capitalizare, precum și îmbunătățirea mecanismelor de restructurare și de ieșire din piață a firmelor neviabile.
Noul Raport asupra stabilității financiare și seturile de date aferente acestuia sunt disponibile pe pagina de internet a BNR, secțiunea Publicații periodice.