Comunicat de presă


Balanţa de plăţi şi datoria externă – iulie 2023

13.09.2023

În perioada ianuarie - iulie 2023p contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 11 892 milioane euro, comparativ cu 15 207 milioane euro în perioada ianuarie - iulie 2022. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 2 357 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 1 659 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 637 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 64 milioane euro.

Contul curent al balanței de plăți (mil. euro)
  ianuarie - iulie 2022 ianuarie - iulie 2023p
CREDIT DEBIT SOLD CREDIT DEBIT SOLD
CONTUL CURENT (A+B+C) 77 224 92 431 -15 207 83 263 95 155 -11 892
A. Bunuri şi servicii 69 090 80 196 -11 106 74 409 81 499 -7 090
a. Bunuri 48 928 66 741 -17 813 51 253 66 709 -15 456
b. Servicii 20 162 13 455 6 707 23 156 14 790 8 366
- servicii de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor 1 722 93 1 629 1 958 89 1 869
- transport 5 698 2 615 3 083 6 176 2 671 3 505
- turism – călătorii 2 272 4 012 -1 740 2 613 4 608 -1 995
- servicii de telecomunicații, informatice și informaționale 5 109 2 065 3 044 5 872 2 332 3 540
- alte servicii 5 361 4 670 691 6 537 5 090 1 447
B. Venituri primare 4 427 9 338 -4 911 5 013 10 561 -5 548
C. Venituri secundare 3 707 2 897 810 3 841 3 095 746

p - date provizorii

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 4 254 milioane euro (comparativ cu 5 992 milioane euro în perioada ianuarie - iulie 2022), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 4 597 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 343 milioane euro.

În perioada ianuarie - iulie 2023, datoria externă totală a crescut cu 14 259 milioane euro. În structură:

  • datoria externă pe termen lung a însumat 115 220 milioane euro la 31 iulie 2023 (72,5 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 17,9 la sută față de 31 decembrie 2022;
  • datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2023 nivelul de 43 600 milioane euro (27,5 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 6,9 la sută față de 31 decembrie 2022.

Datoria externă şi serviciul datoriei externe (mil. euro)
  Datoria externă Serviciul datoriei externe, 7 luni 2023p
Sold la 31.12.2022 Sold la 31.07.2023p
1. Administrația publică 57 636 72 288 4 558
Numerar și depozite 470 443 1 571
Titluri de natura datoriei* 42 752 57 783 2 085
Împrumuturi 14 143 13 635 828
Credite comerciale și avansuri 267 423 74
Alte pasive 4 4 0
2. Banca Centrală 3 404 3 311 54
Numerar și depozite 1 1 1
Titluri de natura datoriei 0 0 0
Împrumuturi 0 0 0
Alocări de DST 3 403 3 310 53
Alte pasive 0 0 0
3. Societăți care acceptă depozite, exclusiv banca centrală 10 915 11 903 7 349
Numerar și depozite 8 872 8 583 5 841
Titluri de natura datoriei 1 911 3 199 1 329
Împrumuturi 0 0 0
Alte pasive 132 121 179
4. Alte sectoare 26 846 28 895 14 427
Numerar și depozite 0 0 0
Titluri de natura datoriei 800 855 150
Împrumuturi 12 802 13 032 6 940
Credite comerciale și avansuri 12 989 14 764 7 163
Alte pasive 255 244 174
I. Datoria externă (1+2+3+4)** 98 801 116 397 26 388
II. Investiția directă: credite intra-grup 45 760 42 423 19 619
Total datoria externă (I+II) 144 561 158 820 46 007
Termen scurt 46 839 43 600 34 487
Termen lung 97 722 115 220 11 520

p - date provizorii
*Evoluția stocului titlurilor de natura datoriei emise de Administrația publică include influența creșterii prețurilor titlurilor de stat, în valoare de 4 miliarde euro.
** nu include instrumentele de datorie de natura investiției directe

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,5 la sută în perioada ianuarie - iulie 2023, comparativ cu 16,2 la sută în anul 2022. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 iulie 2023 a fost de 5,1 luni, în comparație cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2023 a fost de 95,7 la sută, comparativ cu 80,2 la sută la 31 decembrie 2022.

Precizări metodologice

  1. Datele prezentate în acest comunicat sunt revizuite lunar. Pentru a vizualiza datele aferente perioadei curente, precum și pe cele revizuite pentru perioada de comparație, se poate accesa link-ul Seturi de date. Seriile de date istorice lunare şi trimestriale începând cu anul 2005 se regăsesc în Baza de date interactivă.
  2. Standardul metodologic internaţional pentru elaborarea balanţei de plăţi este asigurat de Manualul FMI Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională, ediţia a-VI-a (BPM6). Metodologia BPM6 a fost transpusă în legislaţia europeană prin Regulamentul (UE) nr. 555/2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 184/2005 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunitare ale balanței de plăți, ale comerțului internațional cu servicii și ale investițiilor străine directe, în ceea ce privește actualizarea cerințelor referitoare la date și a definițiilor.
  3. Pentru interpretarea datelor, la contul curent se vor avea în vedere următoarele:
    1. 3.1. Bunuri (pe principiul balanţei de plăţi): Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – Comerţul internaţional cu bunuri. Importurile FOB se calculează de BNR pe baza coeficientului de transformare CIF/FOB determinat de INS: http://www.insse.ro/cms/files/statistici/Importuri_CIF_FOB/coeficient_CIF_FOB.pdf. Principiul balanţei de plăţi presupune înregistrarea bunurilor pe criteriul „schimbului de proprietate economică” (se includ bunurile care intră în proprietatea rezidenţilor, indiferent dacă bunurile trec sau nu frontiera ţării respective), în timp ce în statistica comerţului internaţional, bunurile se înregistrează după criteriul „trecerii frontierei” (se includ bunurile care trec frontiera, indiferent dacă se află sau nu în proprietatea rezidenţilor). Pentru asigurarea respectării principiului „schimbului de proprietate economică”, datele furnizate de INS sunt ajustate de BNR, astfel că valorile exportului şi importului de bunuri din balanţa de plăţi sunt diferite de cele din statistica comerţului internaţional cu bunuri;
    2. 3.2. Servicii: Sursa datelor: Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii;
    3. 3.3. Venituri primare: includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii) şi alte venituri primare (impozite, subvenții);
    4. 3.4. Venituri secundare: includ transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice.
  4. Investiţii străine directe: Creditele dintre intermediari financiari afiliaţi (bănci, IFN-uri) nu sunt considerate de natura investiţiilor directe, ci se înregistrează în contul financiar/alte investiţii.
  5. Standardul statistic privind structura datoriei externe pe sectoare instituționale este asigurat de manualele FMI, External Debt Statistics Guide for Compilers and Users, (2014), Balance of Payments and International Investment Position, ediția a-VI-a (BPM6) și System of National Accounts 2008 (SNA).
  6. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung se calculează ca raport între serviciul datoriei externe pe termen lung și exportul de bunuri și servicii.
  7. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii se calculează ca raport între rezervele internaționale ale României (valută + aur) la sfârșitul perioadei și importul mediu lunar de bunuri și servicii din perioada respectivă.
  8. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR se determină ca raport între rezervele valutare la BNR și datoria externă pe termen scurt calculată la valoarea reziduală (soldul datoriei externe pe termen scurt la care se adaugă plățile de rate de capital aferente datoriei externe pe termen lung scadente în următoarele 12 luni).

Următorul Comunicat de presă lunar “Balanța de plăți și datoria externă” va apărea pe data de 13 octombrie 2023.