Comunicat de presă


Indicatori monetari – noiembrie 2021

27.12.2021

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii noiembrie 2021 un sold de 547 557,4 milioane lei. Aceasta a crescut cu 0,9 la sută (evoluție similară în termeni reali1) față de luna octombrie 2021, iar în raport cu noiembrie 2020 s-a majorat cu 14,7 la sută (6,4 la sută în termeni reali).

Tabel 1. Agregatele monetare*
INDICATORI 30 noiembrie 2021
(mil. lei)
nov. 2021/
oct. 2021
%
nov. 2021/
nov. 2020
%
M1 (masa monetară în sens restrâns) 392 301,9 0,9 19,4
Numerar în circulaţie ** 96 121,1 0,4 9,2
Depozite overnight *** 296 180,8 1,1 23,0
M2 (masa monetară intermediară) 547 557,4 0,9 14,7
M1 392 301,9 0,9 19,4
Depozite cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv (sunt incluse şi depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv) 155 255,6 0,7 4,5
M3 (masa monetară în sens larg) 547 557,4 0,9 14,7
M2 547 557,4 0,9 14,7
Alte instrumente financiare (împrumuturi din operaţiuni repo, acţiuni/unităţi de fond ale fondurilor de piaţă monetară emise, titluri de natura datoriei emise cu maturitatea de până la doi ani inclusiv) 0,0 0,0 0,0

* date provizorii
** numerar în afara sistemului bancar
*** conturi curente, depozite la vedere

Tabel 2. Masa monetară şi contrapartida acesteia*
INDICATORI 30 noiembrie 2021
(mil. lei)
nov. 2021/
oct. 2021
%
nov. 2021/
nov. 2020
%
Masa monetară (M3) 547 557,4 0,9 14,7
Active externe nete** 238 827,8 -1,8 10,4
Active interne nete*** 308 729,6 3,0 18,3

* date provizorii
** se calculează prin scăderea din activele externe a pasivelor externe
Activele externe includ: credite acordate nerezidenţilor; depozite plasate la nerezidenţi; titluri de natura datoriei deţinute (emise de nerezidenţi); acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la nerezidenţi; aurul monetar.
Pasivele externe includ resursele atrase de la nerezidenţi: depozite; titluri de natura datoriei emise pe pieţele externe. Începând cu decembrie 2014, conform noilor standarde statistice internaţionale (SEC 2010), alocările de DST de la FMI sunt incluse în pasive externe.
***se calculează prin scăderea din activele interne a pasivelor interne (cu excepţia elementelor componente ale masei monetare M3).
Activele interne includ: credite acordate rezidenţilor; titluri de natura datoriei deţinute (emise de rezidenţi); acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la rezidenţi.
Pasivele interne (exceptând elementele componente ale masei monetare M3) includ resursele atrase de la rezidenţi: depozite cu durată iniţială mai mare de doi ani (inclusiv depozitele rambursabile după notificare la mai mult de trei luni); titluri de natura datoriei cu maturitate mai mare de doi ani emise pe piaţa internă; capital şi rezerve.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna noiembrie 2021 cu 1,6 la sută față de octombrie 2021 (evoluție similară în termeni reali), până la nivelul de 321 980,5 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 72,0 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,9 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 28,0 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,7 la sută (evoluție similară când indicatorul este exprimat în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 14,6 la sută (6,3 la sută în termeni reali), pe seama creșterii cu 19,0 la sută a componentei în lei (10,4 la sută în termeni reali) și a majorării cu 4,7 la sută a componentei în valută exprimată în lei (3,1 la sută dacă indicatorul este exprimat în euro).

Tabel 3. Creditul neguvernamental*
INDICATORI 30 noiembrie 2021
(mil. lei)
nov. 2021/
oct. 2021
%
nov. 2021/
nov. 2020
%
Credit neguvernamental (total) ** 321 980,5 1,6 14,6
Credit neguvernamental în lei: 231 717,8 1,9 19,0
- gospodăriile populaţiei 135 984,1 0,8 15,2
- alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 95 733,7 3,5 24,7
Credit neguvernamental în valută: 90 262,7 0,7 4,7
- gospodăriile populaţiei 27 913,0 -1,2 -11,7
- alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 62 349,8 1,6 14,2

*date provizorii
** include şi creditele neperformante

Creditul guvernamental2 a crescut în luna noiembrie 2021 cu 0,2 la sută față de luna octombrie 2021, până la 158 439,0 milioane lei. În raport cu noiembrie 2020, acesta a crescut cu 11,6 la sută (3,6 la sută în termeni reali).

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna noiembrie 2021 cu 0,9 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 462 462,9 milioane lei și cu 12,7 la sută (4,6 la sută în termeni reali) față de noiembrie 2020.

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 64,4 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 1,1 la sută față de luna octombrie 2021, până la 297 613,7 milioane lei și au crescut cu 12,6 la sută (4,4 la sută în termeni reali) față de noiembrie 2020.

Tabel 4. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali*
INDICATORI 30 noiembrie 2021
(mil. lei)
nov. 2021/
oct. 2021
%
nov. 2021/
nov. 2020
%
Depozite ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali (total)** 462 462,9 0,9 12,7
Depozite în lei ale rezidenţilor: 297 613,7 1,1 12,6
- gospodăriile populaţiei 161 026,3 -0,1 9,2
- alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 136 587,5 2,6 16,8
Depozite în valută ale rezidenţilor: 164 849,2 0,5 13,0
- gospodăriile populaţiei 116 762,2 0,6 11,7
- alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 48 087,0 0,3 16,4

* date provizorii
** sunt incluse conturile curente, depozitele la vedere şi toate depozitele la termen, indiferent de scadenţă

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 0,1 la sută față de luna anterioară, până la 161 026,3 milioane lei, iar față de luna noiembrie 2020 au înregistrat o creștere de 9,2 la sută (1,3 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 2,6 la sută (până la 136 587,5 milioane lei) față de luna precedentă și au crescut cu 16,8 la sută (8,4 la sută în termeni reali) față de luna noiembrie 2020.

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 35,6 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, s-au majorat cu 0,5 la sută față de luna octombrie 2021, ajungând până la nivelul de 164 849,2 milioane lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,5 la sută, până la 33 309,6 milioane euro). Comparativ cu luna noiembrie 2020, indicatorul a crescut cu 13,0 la sută, exprimat în lei și cu 11,3 la sută, dacă este exprimat în euro.

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 0,6 la sută față de luna octombrie 2021, până la 116 762,2 milioane lei; exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,6 la sută. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 11,7 la sută (10,0 la sută, dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 0,3 la sută față de luna octombrie 2021, până la 48 087,0 milioane lei (evoluție similară când indicatorul este exprimat în euro). Comparativ cu noiembrie 2020, acest indicator, exprimat în lei, s-a majorat cu 16,4 la sută (dacă este exprimat în euro, creșterea a fost de 14,6 la sută).

1 Conform Comunicatului de presă nr. 318 din 13 decembrie 2021, emis de INS, indicele prețurilor de consum în luna noiembrie 2021 a fost de 100,00 față de octombrie 2021 și 107,80 față de noiembrie 2020.
2 Include creditul acordat administrațiilor publice (administrația centrală, administrațiile locale, administrațiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 11 608,8 milioane lei, precum și titlurile de natura datoriei deținute, emise de aceste sectoare instituționale în sumă de 146 830,2 milioane lei (solduri la 30 noiembrie 2021).

Notă:

În bilanţurile monetare ale instituţiilor financiare monetare dobânda de încasat/de plătit aferentă activelor şi pasivelor financiare, acumulată şi care nu a ajuns la scadenţă se înregistrează la poziţia alte active/alte pasive.

Datele pentru elaborarea indicatorilor monetari sunt raportate conform Regulamentului BNR nr. 4/2014 privind raportarea de date și informații statistice la Banca Națională a României, cu modificările și completările ulterioare, Titlul I, Capitolele I şi II.

Datele statistice au caracter provizoriu și pot fi supuse unor revizuiri periodice. Seriile cronologice aferente statisticilor monetare (disponibile începând din ianuarie 2007) pot fi accesate în diferite formate (html, xls, xml și csv) în cadrul Bazei de date interactivă. Seriile de date statistice cuprinzând agregatele monetare şi creditul neguvernamental exprimate ca pondere în PIB pot fi accesate aici.

Următorul comunicat de presă, referitor la indicatorii monetari în luna decembrie 2021, va apărea la data de 26 ianuarie 2022.

Arhiva comunicatelor de presă: https://www.bnr.ro/Indicatori-monetari-4151.aspx.