Comunicat de presă


Balanţa de plăţi şi datoria externă – septembrie 2019

13.11.2019

În perioada ianuarie - septembrie 2019p, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 8 103 milioane euro, comparativ cu 6 798 milioane euro în perioada ianuarie - septembrie 2018; în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2 342 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 343 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 747 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 53 milioane euro.

Contul curent al balanței de plăți (mil. euro)
  ianuarie - septembrie 2018p ianuarie - septembrie 2019p
CREDIT DEBIT SOLD CREDIT DEBIT SOLD
CONTUL CURENT (A+B+C) 69 252 76 050 -6 798 73 248 81 351 -8 103
A. Bunuri şi servicii 63 271 66 814 -3 543 66 417 71 959 -5 542
a. Bunuri 46 412 56 199 -9 787 47 338 59 467 -12 129
b. Servicii 16 859 10 615 6 244 19 079 12 492 6 587
- servicii de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor 2 135 142 1 993 2 220 127 2 093
- transport 5 060 2 153 2 907 5 794 2 583 3 211
- turism - călătorii 1 779 2 718 -939 1 950 3 260 -1 310
- alte servicii 7 885 5 602 2 283 9 115 6 522 2 593
B. Venituri primare 2 976 7 766 -4 790 3 158 7 201 -4 043
C. Venituri secundare 3 005 1 470 1 535 3 673 2 191 1 482

p) date provizorii

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 4 237 milioane euro (comparativ cu 4 520 milioane euro în perioada ianuarie - septembrie 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3 473 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 764 milioane euro.

În perioada ianuarie - septembrie 2019, datoria externă totală a crescut cu 8 398 milioane euro. În structură:

  • datoria externă pe termen lung a însumat 73 831 milioane euro la 30 septembrie 2019 (68,2 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,1 la sută față de 31 decembrie 2018;
  • datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2019 nivelul de 34 408 milioane euro (31,8 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 9,0 la sută față de 31 decembrie 2018.
Datoria externă şi serviciul datoriei externe (mil. euro)
  Datoria externă Serviciul datoriei externe, 9 luni 2019p
Sold la 31.12.2018p Sold la 30.09.2019p
I. Datoria externă pe termen lung 68 286 73 831 11 363
I.1. Datoria publică 34 850 40 861 2 791
I.1.1. Datoria publică directă* 34 499 40 556 2 736
I.1.2. Datoria garantată public 351 305 55
I.2. Datoria negarantată public,
     din care:
32 240 31 741 8 562
I.2.1. Depozite pe termen lung ale nerezidenţilor 1 433 630 847
I.3. Datoria autorităţii monetare,
     din care:
1 196 1 229 10
I.3.1. Alocări de DST de la FMI 1 196 1 229 10
II. Datoria externă pe termen scurt 31 555 34 408e 36 293e
Total datorie externă (I+II) 99 841 108 239 47 656

e) date estimate
p) date provizorii
*) Creșterea datoriei publice directe în primele nouă luni ale anului 2019 a provenit în principal din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor Publice în valoare nominală de 5 000 milioane euro și din influența variației prețurilor titlurilor de valoare emise de administrația publică în valoare de circa 2 761 milioane euro, diminuate cu rambursările efectuate în contul împrumuturilor contractate de la organismele internaționale în valoare de 1 594 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,1 la sută în perioada ianuarie - septembrie 2019, comparativ cu 22,6 la sută în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 septembrie 2019 a fost de 5,0 luni, în comparație cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 septembrie 2019 a fost de 75,0 la sută, comparativ cu 74,1 la sută la 31 decembrie 2018.

Precizări metodologice

  1. Datele prezentate în acest comunicat sunt revizuite lunar. Pentru a vizualiza datele aferente perioadei curente, precum și pe cele revizuite pentru perioada de comparație, se poate accesa link-ul Seturi de date. Seriile de date istorice lunare şi trimestriale începând cu anul 2005 se regăsesc în Baza de date interactivă.
  2. Standardul metodologic internaţional pentru elaborarea balanţei de plăţi este asigurat de Manualul FMI Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională, ediţia a-VI-a (BPM6). Metodologia BPM6 a fost transpusă în legislaţia europeană prin Regulamentul UE nr. 555/2012 privind statisticile comunitare în domeniul balanţei de plăţi, al comerţului internaţional cu servicii şi al investiţiilor străine directe.
  3. Pentru interpretarea datelor, la contul curent se vor avea în vedere următoarele:
    1. 3.1. Bunuri (pe principiul balanţei de plăţi): Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – Comerţul internaţional cu bunuri. Importurile FOB se calculează de BNR pe baza coeficientului de transformare CIF/FOB determinat de INS: http://www.insse.ro/cms/files/statistici/Importuri_CIF_FOB/coeficient_CIF_FOB.pdf. Principiul balanţei de plăţi presupune înregistrarea bunurilor pe criteriul „schimbului de proprietate economică” (se includ bunurile care intră în proprietatea rezidenţilor, indiferent dacă bunurile trec sau nu frontiera ţării respective), în timp ce în statistica comerţului internaţional, bunurile se înregistrează după criteriul „trecerii frontierei” (se includ bunurile care trec frontiera, indiferent dacă se află sau nu în proprietatea rezidenţilor). Pentru asigurarea respectării principiului „schimbului de proprietate economică”, datele furnizate de INS sunt ajustate de BNR, astfel că valorile exportului şi importului de bunuri din balanţa de plăţi sunt diferite de cele din statistica comerţului internaţional cu bunuri. Principala diferenţă dintre cele două statistici provine de la Prelucrarea bunurilor aflate în proprietatea terţilor, care, conform BPM6, a fost reclasificată de la comerţul cu bunuri la comerţul cu servicii, iar sursa datelor pentru această poziţie a fost modificată de la Comerţul internaţional cu bunuri la Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii, derulată de BNR;
    2. 3.2. Servicii: Sursa datelor: Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii;
    3. 3.3 Venituri primare: includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii) şi alte venituri primare (impozite, subvenții);
    4. 3.4 Venituri secundare: includ transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice.
  4. Investiţii străine directe: Creditele dintre intermediari financiari afiliaţi (bănci, IFN-uri) nu sunt considerate de natura investiţiilor directe, ci se înregistrează în contul financiar/alte investiţii.
  5. Datoria externă include următoarele instrumente financiare de natura pasivelor: numerar și depozite, împrumuturi, titluri de valoare de natura datoriei, credite comerciale și avansuri primite, pasive rezultate din sisteme de asigurări, de pensii și scheme de garanții standardizate, alocări de DST de la FMI și alte angajamente. (Conform manualului FMI, External Debt Statistics Guide for Compilers and Users, 2014).
  6. Datoria externă publică directă include împrumuturile externe contractate direct de MFP și de autoritățile administrației publice locale, în baza legislației privind datoria publică, inclusiv titlurile de stat cumpărate de nerezidenți - calculate la valoarea de piață. Soldul titlurilor de stat cumpărate de nerezidenți este estimat ca diferență între soldul emisiunilor efectuate de Administrația Publică și soldul deținerilor de titluri de stat aferente sectoarelor instituționale rezidente raportat de principalii intermediari financiari atât în nume propriu, cât și în numele clienților pentru care prestează servicii de custodie, pe baza Regulamentului BNR nr. 4/2014 cu modificările și completările ulterioare.
  7. Datoria externă garantată public include împrumuturile externe garantate de MFP și de autoritățile administrației publice locale, conform legislației privind datoria publică.
  8. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung se calculează ca raport între serviciul datoriei externe pe termen lung și exportul de bunuri și servicii.
  9. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii se calculează ca raport între rezervele internaţionale ale României (valută + aur) la sfârşitul perioadei şi importul mediu lunar de bunuri şi servicii din perioada respectivă.
  10. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR se determină ca raport între rezervele valutare la BNR și datoria externă pe termen scurt calculată la valoarea reziduală (soldul datoriei externe pe termen scurt la care se adaugă plățile de rate de capital aferente datoriei externe pe termen lung scadente în următoarele 12 luni).

Următorul comunicat de presă “Balanța de plăți și datoria externă” va apărea pe data de 16 decembrie 2019.