Comunicat de presă


Comunicat de presă privind publicarea indicilor reglementați de OUG nr.19/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative

25.04.2019

Banca Națională a României va publica pe data de 2 mai a.c., ora 11.00, indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, reglementat prin art.II și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2019.

Metodologia de calcul și politica de publicare sunt prezentate în Regulile privind calcularea și publicarea indicelui zilnic și a indicelui de referință trimestrial (denumit indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC) reglementați de OUG nr. 19/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative, care se vor publica pe website-ul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.

Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), publicat pe data de 2 mai, se calculează ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul IV 2018. Rata de dobândă zilnică a tranzacțiilor interbancare reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa monetară interbancară (indicele zilnic). Acești indici se publică pe website-ul BNR în secțiunea Info financiar.

După această dată, BNR va publica indicele zilnic și, la sfârșitul fiecărui trimestru, valoarea actualizată a indicelui de referință pentru creditele consumatorilor, la adresa mai sus menționată.