Comunicat de presă


Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară

07.02.2018

În şedinţa din 7 februarie 2018 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

  • Majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,25 la sută pe an de la 2,00 la sută pe an începând cu data de 8 februarie 2018;
  • Majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,25 la sută pe an de la 1,00 la sută pe an, iar rata dobânzii aferente facilității de creditare la 3,25 la sută pe an de la 3,00 la sută pe an începând cu data de 8 februarie 2018;
  • Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Rata anuală a inflației a urcat în luna decembrie la 3,32 la sută, de la 3,23 la sută în noiembrie, plasându-se în interiorul intervalului de variație al țintei staţionare, dar peste nivelul prognozat. Evoluţia a fost determinată, în principal, de accelerarea inflaţiei de bază şi, în mică măsură, de creşterea preţurilor volatile ale produselor alimentare şi a preţului tutunului.

Rata anuală a inflației CORE2 ajustat a continuat să crească, până la 2,5 la sută în decembrie 2017, de la 2,3 la sută în noiembrie. În contextul menținerii tendinței de lărgire a excedentului de cerere agregată din economie și al costurilor de producție în creștere (forță de muncă, utilități), majorarea a vizat toate categoriile de bunuri şi servicii, dar mai ales segmentul alimentelor procesate, afectat suplimentar de unele şocuri pe partea ofertei, comune la nivel european.

Rata medie anuală a inflației IPC a continuat să crească până la 1,3 la sută în luna decembrie 2017, de la 1,0 la sută în noiembrie; calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, media anuală a crescut la 1,1 la sută, de la 0,9 la sută în luna anterioară.

Datele revizuite privind creșterea economică în trimestrul III 2017 reconfirmă dinamica înaltă a PIB real, de 8,8 la sută. Determinantul major al acestei evoluţii l-a constituit consumul gospodăriilor populaţiei (8,3 puncte procentuale), a cărui dinamică anuală a crescut considerabil, nivelul atins (12,5 la sută) fiind similar celor din perioada precriză. Expansiunea consumului a fost impulsionată de măsurile de creştere a veniturilor implementate începând cu 1 iulie 2017, care s-au suprapus condiţiilor financiare favorabile, precum şi de contextul stimulativ de pe piaţa muncii. O contribuţie pozitivă la creşterea economică a revenit în trimestrul III şi formării brute de capital fix (2,1 puncte procentuale).

Aportul exportului net la evoluţia PIB a continuat să fie negativ. Deficitul de cont curent şi-a accelerat ritmul anual de creştere, pe fondul accentuării soldului negativ al balanţei bunurilor.

Datele statistice aferente primelor două luni ale trimestrului IV 2017 relevă accentuarea tendinţei ascendente a producţiei industriale însoţită de dinamizarea comenzilor noi din industria prelucrătoare, precum şi menţinerea ritmurilor înalte de creştere a activităţii din comerţ şi servicii, pe fondul avansului salariului mediu net real. Deficitul comercial şi-a accentuat evoluţia nefavorabilă, în condiţiile în care dinamica anuală a importurilor a continuat să se plaseze peste cea a exporturilor.

Creditul acordat sectorului privat și-a continuat creșterea robustă în decembrie 2017, într-un ritm anual de 5,6 la sută, în condiţiile în care componenta în lei a crescut în termeni anuali cu 15,8 la sută; ponderea acesteia în total credit s-a majorat la 62,8 la sută (de la un minim de 35,6 la sută în mai 2012).

În ședința de astăzi, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția februarie 2018, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile. Noul scenariu al prognozei evidențiază perspectiva creșterii ratei anuale a inflaţiei în lunile următoare, succedată de o temperare a acesteia în ultima parte a anului 2018. Astfel, faţă de raportul precedent, traiectoria ratei anuale prognozate a inflaţiei a fost revizuită în sens ascendent pe termen scurt, în principal ca urmare a relativei intensificări a efectelor inflaționiste recente și anticipate ale factorilor pe partea ofertei, asociată cu presiuni ale factorilor fundamentali.

Incertitudinile şi riscurile asociate acestei perspective provin în principal din conduita politicii fiscale și a celei de venituri, din condițiile de pe piața muncii și din evoluția prețurilor administrate.

Pe plan extern, relevante sunt incertitudinile și riscurile legate de volatilitatea piețelor financiare internaționale, evoluțiile preţurilor petrolului și ale produselor agroalimentare, precum și ritmul expansiunii economice a zonei euro și pe plan global, inclusiv în condițiile normalizării politicilor monetare ale băncilor centrale majore.

Date fiind evaluările actuale, informaţiile disponibile în prezent, dar și noile surse de incertitudine, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,25 la sută pe an de la 2,00 la sută pe an; totodată, a decis majorarea la 1,25 la sută pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit și creșterea ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 3,25 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile Consiliului de administraţie al BNR au ca scop asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. Consiliul de administrație subliniază că mixul echilibrat de politici macroeconomice și progresul reformelor structurale sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse.

BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern și internațional, fiind pregătită să utilizeze toate instrumentele de care dispune cu scopul atingerii obiectivului său fundamental.

Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 9 februarie 2018. Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 14 februarie 2018, la ora 15:00.

Următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 4 aprilie 2018.