Comunicat de presă


Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Ministerul Educației Naționale, premiate la Berlin pentru proiectele de educație financiară derulate la nivel naţional

04.05.2017

România a câştigat marele premiu pentru proiectele de educație financiară derulate la nivel naţional în anul 2016 de Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Ministerul Educației Naționale.

Distincţia a fost oferită în cadrul Global Inclusion Awards 2017, miercuri, 3 mai 2017, la Berlin, sub înaltul patronaj al Preşedinţiei Germane a G20. România a fost desemnată câștigătoare la categoria CYFI Country Award, în cadrul căreia au fost acordate cinci premii, câte unul pentru fiecare regiune din lume. La ceremonie a fost prezent şi ambasadorul României în Germania, domnul Emil Hurezeanu.

Începând cu anul 2009, Banca Naţională a României în colaborare cu Ministerul Educației Naționale și universități derulează o serie de proiecte de sprijinire a educației financiare adresate elevilor („Să vorbim despre bani şi bănci”), studenților și cadrelor didactice („BNR – Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” și „Academica BNR”), care urmăresc distribuirea cât mai largă a informaţiilor cu privire la rolul, atribuţiile şi funcţiile principale ale instituţiei, principiile de bază ale economiei şi încurajarea spiritului antreprenorial, în special în rândul tinerilor.

Este al patrulea an în care BNR este partener Child and Youth Finance International (CYFI), iar succesul activităților derulate în cadrul acestui parteneriat a fost recunoscut la nivel internațional prin câștigarea trofeului “Global Money Week” Award 2014 pentru Europa.

CYFI este o organizaţie non-profit fondată în Amsterdam care îşi propune să îmbunătăţească gradul de incluziune financiară, să creeze politici și programe cu scopul de a ajuta copiii și tinerii să învețe despre bani, să aibă acces la un cont bancar, să dezvolte abilități antreprenoriale. Lansată în anul 2012, mişcarea globală CYFI s-a extins în peste de 140 de ţări din întreaga lume, mesajul ajungând la peste 16 milioane de copii.

Informaţii detaliate privind proiectele educaţionale derulate de BNR sunt disponibile pe website-ul BNR, la adresa bnr.ro/Proiecte-educationale-7872.aspx.