Muncitor calificat
Centrul de perfecționare profesională și activități sociale
Serviciul cantina salariaților
Data limită pentru primirea aplicaţiilor: 26 august 2019
Tipul contractului: contract individual de muncă pe durată nedeterminată
Atribuţiile principale ale postului
- participă la activitatea de producție culinară;
- asigură implementarea şi menţinerea standardelor de păstrare şi de depozitare a produselor, semipreparatelor şi preparatelor alimentare, cu respectarea normelor igienico-sanitare în vigoare;
- răspunde de calitatea şi cantitatea preparatelor servite conform gramajelor prevăzute în reţetele culinare;
- asigură păstrarea bunurilor pe care le are în primire;
- participă activ la transportul și depozitarea materiilor prime;
- răspunde de utilizarea eficientă a materialelor consumabile repartizate;
- folosește utilajele din dotare și le întreține în perfectă stare de curățenie și funcționare;
- execută și întreține curățenia în sectoarele repartizate de șeful ierarhic, respectând și aplicând normele igienico-sanitare și reglementările în vigoare.
Cerințe de ocupare a postului
Studii şi experienţă
- medii sau generale;
- diploma de absolvire a unui curs cu specializarea de bucătar.
Competenţe comportamentale
- orientare către performanță;
- comunicare eficientă;
- cooperare;
- integritate organizațională.
Modalitatea de aplicare
Aplicațiile se transmit pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro până la data de 26 august 2019 (inclusiv).
Precizăm că niciun aplicant nu poate opta în acelaşi timp pentru 2 sau mai multe posturi vacante.
Candidaţii vor transmite următoarele documente:
- chestionar tip: formular editabil ;
- scrisoare de intenție;
- Curriculum Vitae - model european: pdf , doc ;
- copii ale diplomelor de studii solicitate sau atestate de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
- copia foii matricole a anilor de studii, dacă este cazul;
- alte diplome şi certificate care atestă pregătirea aplicanţilor, dacă este cazul;
- carte de muncă şi/sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, însoţită de raportul per salariat (REVISAL), pentru dovedirea experienţei profesionale, dacă este cazul;
- carte de identitate;
- certificat de căsătorie, dacă este cazul;
- adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, care prezintă starea de sănătate a aplicantului.
Transmiterea documentelor prin e-mail nu determină implicit acceptarea aplicaţiilor.
După analiza aplicaţiei conform metodologiei stabilite în Procesul de recrutare si selecţie în Banca Naţională a României, acceptarea sau respingerea aplicaţiei este comunicată exclusiv prin e-mail, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea documentelor.
Reguli de transmitere a documentelor prin e-mail:
- mărimea e-mail-ului de transmitere a documentelor nu trebuie să depășească 15 MB;
- vor fi utilizate adrese de e-mail la expeditor care nu sunt generate automat de aplicaţii sau site-uri web (cum ar fi cele generate de site-urile web de transfer fişiere în care se anunţă link-urile de descărcare a fişierelor);
- nu se vor transmite ataşamente cu extensiile .exe, .com sau .lnk;
- nu se vor transmite ataşamente parolate;
- în subiectul sau corpul mesajelor să nu fie link-uri către site-uri web;
- documentele transmise prin transfer de fişiere online nu vor fi descărcate.
Recrutarea
Procesul de recrutare constă în desfăşurarea următoarelor etape:
- evaluarea cunoştinţelor de specialitate, prin test profesional şi interviu;
- evaluarea compatibilităţii cu postul, prin interviu.
Evaluarea cunoștințelor de specialitate prin test profesional va avea loc în data de 29 august 2019.
Mai multe informații privind procesul de recrutare și selecție pot fi găsite pe pagina Procesul de recrutare şi selecţie în Banca Națională a României
Pentru explicații și clarificări cu privire la procesul de recrutare, ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro.
TEMATICĂ ORIENTATIVĂ
- Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a României;
- Reguli generale referitoare la igiena produselor alimentare;
- Sănătate și securitate în muncă.
BIBLIOGRAFIE
- Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României (Monitorul Oficial al României nr. 582/30.06.2004);
- Hotărârea nr.924/2005 privind aprobarea regulilor generale pentru igiena produselor alimentare - capitolele II, V și VIII;
- Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă cu modificările și completările ulterioare.