Miercuri, 5 iunie 2024, Banca Națională a României a organizat evenimentul de lansare a monedei numismatice având ca temă împlinirea a „100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României” și vernisarea expoziției „Un alt fel de tezaur: Campionii României”.
Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României, a susținut un discurs în deschiderea evenimentului, care a avut loc în prezența a peste 50 de sportivi români medaliați olimpici. „De-a lungul istoriei noastre recente momentele în care inimile românilor au bătut la unison nu au fost foarte numeroase. Dar de fiecare dată acest lucru s-a întâmplat atunci când dumneavoastră ați luptat pentru medaliile olimpice pe care le-ați cucerit. Ați fost și sunteți, așadar, o reală sursă de inspirație și reprezentați, în ochii tuturor românilor, un alt fel de tezaur”, a declarat Mugur Isărescu.
În cadrul evenimentului, au mai avut alocuțiuni:
- Nadia Comăneci - mesaj înregistrat
- Marcel Ciolacu, premierul României - mesaj transmis de Mihai Ghigiu, șef al cancelariei primului ministru
- Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române - mesaj transmis de ASR Principele Radu
- Elisabeta Lipă, Președintele Agenției Naționale pentru sport
- Spyros Capralos, Președintele Comitetului Olimpic European
- Octavian Morariu, Reprezentantul României la Comitetul Internațional Olimpic
- Mihai Covaliu, Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român
Rezumat video
Video