În perioada 3-6 aprilie 2023, Banca Națională a României a organizat Săptămâna educației financiare, în cadrul căreia a fost derulată o serie de activități educaționale cu participarea elevilor și profesorilor din mediul preuniversitar. Această inițiativă a avut loc în contextul aniversării Zilei educației financiare în data de 11 aprilie, eveniment marcat prin desfășurarea unor lecții de educație financiară pe care lectorii BNR le-au susținut în fața a aproximativ 500 de clase de elevi din peste 200 de unități școlare.
Totodată, Banca Națională a României este prezentă, începând cu data de 6 aprilie 2023, pe platforma Joblandia, care își propune să faciliteze accesul liceenilor la vizite de informare sau documentare în cadrul companiilor înscrise pe această platformă. Astfel, participanții vor avea ocazia să descopere mediul de lucru specific instituției noastre și să discute cu angajații băncii într-un cadru organizat, cu scopul de a obține o perspectivă concretă asupra profesiei de economist.
Nu în ultimul rând, elevii claselor V-XII pot participa în continuare la lecțiile de educație financiară organizate la sediul BNR. Activitățile sunt grupate în mai multe categorii de subiecte, în funcție de nivelul clasei și de eventualele domenii de interes ale participanților. De exemplu, pentru elevii de gimanziu, lecțiile pot avea teme ca: elaborarea unui buget, planificarea financiară, economisirea, elementele de siguranță ale banilor sau mijloacele moderne de plată, iar pentru cei de liceu, activitățile presupun asimilarea unor informații despre rolul unei bănci centrale, inflație sau instituții de credit.
Aceste demersuri fac parte din preocupările constante ale băncii centrale de a promova importanța educației economice și financiare în rândul tinerilor, susținute și prin programele și proiectele derulate la nivel național încă din 2009.