Evul Mediu

Monedele emise în Țara Românească

Cele mai vechi monede din Țara Românească datează din timpul domniei lui Vladislav I Vlaicu (1364-cca 1377). Sistemul monetar introdus de acesta în jurul anului 1365 cuprindea trei valori: ducaţi, cu o greutate medie de 1,05 grame, dinari (0,70 grame = 2/3 ducat) şi bani (0,35 grame = 1/2 dinar = 1/3 ducat). Primele monede ale Ţării Româneşti prezintă pe avers, de regulă, un scut despicat, având în primul câmp opt fascii, iar pe revers un coif închis, surmontat de o acvilă conturată, cu cruce în cioc.

O primă intervenţie majoră asupra sistemului instituit de Vladislav I are loc în timpul domniei lui Dan I (cca 1383-1386). În această perioadă, se renunţă la nominalul mare, denumirea acestuia fiind preluată de dinar, iar greutatea scăzută la 0,50 grame. Banul se bătea după un standard redus la 0,21 grame încă din vremea lui Radu I (cca 1377-cca 1383).

Monetăria Ţării Româneşti a atins apogeul sub Mircea cel Bătrân (1386-1418). În primul deceniu de domnie, acesta a emis ducaţi după sistemul lui Dan I, dar în anii 1395-1396, pe fondul luptelor pentru tron cu Vlad Uzurpatorul, le ajustează greutatea până la 0,35 grame. Prin reforma monetară efectuată după 1396, creşte greutatea (0,48 grame) şi titlul ducatului muntean.

Urmaşii lui Mircea cel Bătrân continuă să-şi exercite dreptul regalian de a bate monedă, dar treptat, în condiţiile în care, din punct de vedere politic şi economic, Imperiul Otoman îşi întăreşte poziţia la Dunăre, producţia monetară scade, încetând cu totul în timpul domniei lui Basarab Ţepeluş (1477-1481).

Până la crearea sistemului monetar modern din anul 1867, se mai înregistrază doar două încercări de a emite monedă. Prima are loc în anul 1658 când Mihnea III (1658-1659) a bătut şilingi cu propria efigie. A doua încercare datează din anul 1713 când, celebrând 25 de ani de domnie, Constantin Brâncoveanu realizează o serie de monede-medalii din aur şi argint.

Monedele emise în Moldova

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, consolidarea independenţei Moldovei creează premise favorabile emiterii de monede proprii. Petru I Muşat (1375-1391) este cel care, în anul 1377, constituie sistemul monetar moldovenesc, alcătuit din groşi şi jumătăţi de gros din argint. Emisiunile acestuia poartă pe avers stema Moldovei, capul de bour cu o stea între coarne, iar pe revers un scut despicat, având în câmpul I şase fascii, iar în câmpul II un număr variabil de flori de crin.

Alexandru cel Bun (1400-1432) a introdus în circulaţie un nominal nou, dublu-grosul, care este emis până la sfârşitul domniei asociate a lui Iliaş I şi Ştefan II (1436-1442).

O adevărată reformă a sistemului monetar din Moldova are loc în timpul lui Ştefan cel Mare (1457-1504). Acesta păstrează standardul stabilit în timpul celei de-a treia domnii a lui Petru III Aron (1455-1457), dar utilizează argint de bună calitate, ceea ce reflectă o perioadă de stabilitate economică.

În secolul al XV-lea, fără a se putea stabili deocamdată în timpul cărui domnitor, în Moldova au circulat şi monede emise de Cetatea Albă. Aceste piese au pe avers stema ţării, iar pe revers o cruce cu braţele egale şi legenda ASPROKASTROU.

Monetăria moldovenească din secolul al XVI-lea se caracterizează printr-o frecventă schimbare a sistemului utilizat, determinată de nevoia de adaptare la diversele conjuncturi politice. În timpul scurtei sale domnii, Despot Vodă (1561-1563) a încercat să introducă în Moldova un sistem occidental. El a bătut taleri de argint și ducaţi de aur, cărora li se adaugă şi piese mărunte: dinari din argint şi mangâri din bronz. Ulterior, Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574) a emis monede mari de bronz, echivalente asprilor otomani de argint, primele emisiuni cu legendă în limba română.

Un caz special în istoria monetară a Moldovei medievale îl reprezintă Eustratie Dabija (1661-1665). Domnitorul a instalat o „bănărie” la Suceava unde, începând cu anul 1662, a bătut şilingi de bronz, dar a şi falsificat, pe scară largă, diverse monede europene.

Monedele emise în Transilvania

Circulaţia monetară din Transilvania reflectă statutul pe care această provincie l-a avut de-a lungul timpului: parte a Regatului maghiar, principat autonom sub suzeranitate otomană şi, ulterior, habsburgică.

Carol Robert (1307-1342), profitând de bogatele resurse miniere din Transilvania, a înfiinţat primele monetării, la Cluj, Sibiu şi Lipova, în care a bătut florini de aur şi groşi, respectiv dinari de argint. Ulterior, în timpul lui Ludovic cel Mare, au mai fost deschise încă două ateliere monetare, la Baia Mare şi Braşov.

După transformarea Transilvaniei în principat autonom sub suzeranitate turcească (1541), principii transilvăneni au emis monedă în nume propriu. Noul sistem monetar a derivat din cel al Regatului maghiar, cu unele influenţe germane şi poloneze. Au fost bătute de preferinţă monede cu valoare ridicată, precum ducaţi de aur, taleri de argint sau dubli taleri. Uneori, multiplii ducaţilor şi talerilor aveau forme neobişnuite (semilună, stea, pătrat, sau hexagon), fiind destinați mai puţin circulaţiei, cât mai ales tezaurizării. De asemenea, se cunosc piese imprimate numai pe o singură parte a flanului monetar.

Numărul mare de emisiuni de aur se explică atât prin existenţa unor importante zăcăminte aurifere pe teritoriul Transilvaniei, cât şi prin obligaţia de a plăti tributul către Înalta Poartă în monedă cu valoare ridicată. Baterea emisiunilor de argint reprezenta, în schimb, o adaptare la sistemul monetar central european.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea s-au înfiinţat monetării noi, la Alba Iulia, Făgăraş şi Aiud. Odată cu recunoaşterea internaţională a intrării Transilvaniei sub stăpânire habsburgică (1699), numărul monetăriilor locale a scăzut, rămânând în funcţiune doar cele de la Baia Mare (până în 1851) şi Alba Iulia (până în 1871). Acestea au emis monede în sistem austriac sau maghiar.

Monede străine care au circulat în Ţările Române

Începând cu secolul al XVI-lea, activitatea monetară oficială în Ţara Românească şi Moldova încetează, ceea ce a determinat o pătrundere masivă a monedelor străine pe piață. De fapt, încă de la sfârşitul secolului al XV-lea sunt folosiţi în Ţara Românească, în mod frecvent, asprii otomani în locul ducaţilor munteni. Dominaţia asprilor otomani durează până spre mijlocul secolului al XVII-lea când, din cauza reducerii titlului argintului, valoarea lor scade vertiginos. În acelaşi timp, în Moldova este menţionat ducatul veneţian de aur. Alături de aceste monede, circulă intens, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească, florinul sau ducatul maghiar din aur.

Începând cu ultimele două decenii ale secolului al XVI-lea, economia monetară a Ţărilor Române este dominată de talerii-leu, emişi de Provinciile Unite ale Ţărilor de Jos. Dar continuă să circule florinii maghiari şi ţechinii veneţieni, împreună cu alte nominaluri de argint. La sfârşitul secolului al XVII-lea, circulaţia talerilor-leu a scăzut însă mult, în urma noilor conjuncturi economice şi politice, fiind înlocuiţi, treptat, de alte tipuri de monede, mai ales austriece şi otomane.