Cuvântul d-lui Mugur Isărescu, la conferinţa organizată cu ocazia lansării sistemului TARGET2-România

BNR, 4 iulie 2011


Doamnelor şi domnilor,

În numele Băncii Naţionale a României doresc să vă mulţumesc pentru participarea la această conferinţă, organizată pentru anunţarea unui eveniment de o deosebită importanţă pentru comunitatea bancară naţională şi pentru banca centrală.

Astăzi, la ora locală 8:00 a fost operaţionalizat cu succes sistemul TARGET2-România, primul sistem de plăţi în euro din România, având 23 de participanţi la sistem (instituţii de credit şi Banca Naţională a României). Participanţii au confirmat conectarea fără probleme la sistem. La ora 9:00 a fost procesată prima tranzacţie prin sistem, iar până la ora 11 au fost procesate un număr de 264 tranzacţii, reprezentând 246 încasări (în valoare totală de 23,17 milioane euro) şi 18 plăţi (în valoare totală de 501.000 euro). Majoritatea acestor tranzacţii au reprezentat operaţiuni ale clienţilor bancari.

Sistemul pe care l-am operaţionalizat astăzi reprezintă componenta naţională din România a sistemului european de plăţi în euro TARGET2, pus la dispoziţie de băncile centrale membre ale Eurosistemului şi utilizat la nivel european pentru decontarea operaţiunilor băncilor centrale, a transferurilor interbancare în euro de mare valoare, precum şi a plăţilor în euro.

Pregătirea pentru trecerea României la euro înseamnă nu numai realizarea criteriilor de convergenţă nominală, dar şi îndeplinirea cu profesionalism şi perseverenţă a mai multor „paşi tehnici”, să le spunem aşa. TARGET2-România reprezintă un astfel de pas.

Prin TARGET2-România, BNR a finalizat o nouă etapă, foarte importantă, a strategiei naţionale de dezvoltare şi adaptare a infrastructurii bancare din România potrivit cerinţelor şi standardelor Uniunii Europene, în vederea asigurării condiţiilor pentru adoptarea euro.

Implementarea unei componente naţionale a sistemului TARGET2 este obligatorie doar pentru statele membre care adoptă moneda unică euro. În ianuarie 2010 BNR a decis, însă, ca şi România să se conecteze la acest sistem înainte de adoptarea monedei euro, urmând astfel exemplul altor state membre din afara zonei euro. În prezent, doar Cehia, Ungaria, Suedia şi Marea Britanie nu sunt conectate la TARGET2. Această decizie a fost motivată, în principal, de interesul manifestat de comunitatea bancară naţională şi de operatorii sistemelor de plăţi de retail şi ai sistemelor de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare pentru implementarea la nivel naţional a unei infrastructuri eficiente de procesare, între bănci, a transferurilor de fonduri în euro.

Sistemul operaţionalizat astăzi va funcţiona în paralel cu actualul sistem de plăţi în lei (ReGIS) până la adoptarea euro.

Avantajele sistemului operaţionalizat astăzi constau, în fapt, în procesarea în timp real, între bănci, a plăţilor în euro, în decontarea acestora în conturi deschise la banca centrală, în condiţiile unei finalităţi imediate a decontării. Astfel, băncile care participă la sistem pot renunţa la procesarea plăţilor în euro prin intermediul lanţurilor de bănci corespondente din străinătate (sau a băncilor mamă), cu avantaje clare în privinţa timpului necesar efectuării plăţilor în euro, a programului de efectuare a acestora, precum şi a costurilor suportate pentru serviciile de plată oferite clienţilor.

Prin implementarea acestui sistem, BNR a răspuns atât necesităţilor sectorului bancar cât şi necesităţilor mediului de afaceri, sistemul oferind un canal sigur, rapid, mai eficient și mai ieftin pentru procesarea interbancară a tranzacţiilor de plată în euro. Ne referim aici atât la plăţile în nume propriu ale băncilor cât şi la plăţile clienţilor, indiferent dacă acestea sunt naţionale sau transfrontaliere.

În aceste condiţii, ne exprimăm credinţa că facilităţile oferite de BNR prin sistemul TARGET2-România vor conduce şi la o îmbunătăţire a serviciilor de plată oferite de bănci clienţilor acestora. Între altele, ne aşteptăm la o creştere a concurenţei pe piaţa serviciilor de plăţi în euro şi la o diminuare în timp a comisioanelor percepute de bănci clienţilor pentru procesarea de plăţi în euro, în condiţiile în care băncile participante la sistem vor plăti un comision de maximum 0,8 euro/tranzacţie de plată, indiferent dacă plata este naţională sau transfrontalieră.

Pentru început, la sistemul TARGET2-România participă 22 de bănci din România, dar ulterior vor putea solicita conectarea la sistem şi alte bănci şi sisteme de plăţi de retail sau de decontare a instrumentelor financiare, în condiţiile în care îndeplinesc condiţiile de participare stabilite prin regulile de sistem, armonizate la nivel european.

Având în vedere semnificaţia evenimentului de astăzi, suntem bucuroşi să avem alături de noi şi reprezentanţi ai Băncii Centrale Europene, ai celor trei bănci centrale naţionale care operează infrastructura tehnică a TARGET2, precum şi ai comunităţii bancare naţionale:

  • d-na Daniela Russo, Director general, Directoratul General Plăţi şi Infrastructură a Pieţei, Banca Centrală Europeană;
  • dl. Philippe Leblanc, TARGET2 Product Manager/T2S Deputy Project Manager, Banque de France;
  • d-na Sabine Lehner-Zeiff, Head of TARGET2 & T2S Service-Management, Deutsche Bundesbank;
  • dl. Luigi Pieretti, expert, SSP Service Desk Italy, Banca d’Italia;
  • dl. Petre Bunescu, Vicepreşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor.

Doresc să închei prin a reitera faptul că BNR va continua să acţioneze consecvent pentru asigurarea la nivel naţional a unei infrastructuri moderne de plăţi şi de decontare, care să corespundă standardelor europene şi internaţionale relevante în domeniu şi care să răspundă, în acelaşi timp, şi necesităţilor reale ale economiei româneşti şi ale utilizatorilor finali.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi o invit să ia cuvântul pe d-na Daniela Russo, Director General al Directoratului General Plăţi şi Infrastructură a Pieţei din cadrul Băncii Centrale Europene.