Miercuri, 11 octombrie, Banca Națională a României a găzduit Conferința de prezentare a proiectului Antreprenoriat de TOP, eveniment organizat în parteneriat cu Asociația Română a Băncilor, Asociația Societăților Financiare din România, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Academia de Studii Economice din București, Asociația Română de Fintech și Institutul Bancar Român. Proiectul are ca obiectiv creșterea nivelului de educație financiară și economică în rândul antreprenorilor din România, precum și îmbunătățirea incluziunii financiare a companiilor, prin utilizarea mai amplă a produselor și serviciilor financiare și prin intensificarea eforturilor de sporire a gradului de digitalizare a activităților financiare și de afaceri.
Evenimentul a fost deschis de către Eugen Nicolăescu, viceguvernator al Băncii Naționale a României, care a evidențiat importanța antreprenoriatului din perspectiva planificării și a construirii viitorului, existând un potențial ridicat pentru companiile cu capital autohton de a se promova mai bine în contextul dezvoltării și consolidării cunoștințelor financiare ale antreprenorilor.
Astfel, începând cu data de 1 noiembrie 2023, va fi lansat proiectul Antreprenoriat de TOP, care se va derula pe mai multe paliere, constând în organizarea de conferințe, seminare și workshop-uri, cu o tematică adaptată pentru a furniza informațiile necesare în vederea creșterii educației economice și financiare a antreprenorilor, a sporirii sustenabile a incluziunii financiare, dar și a promovării unui management al riscului adecvat. Aceste evenimente se vor desfășura în cadrul programului BNR EconomicHub, care va fi recalibrat în funcție de obiectivele proiectului, având însă în continuare scopul principal de a clădi și de a întreține un dialog constructiv cu oamenii de afaceri din România.
Totodată, BNR va coordona construirea unui portal național care va facilita accesul antreprenorilor la informație economică privind:
- identificarea unor soluții de finanțare oferite de bănci sau IFN-uri;
- prezentarea instrumentelor și soluțiilor pentru digitalizarea activității financiare a companiei și familiarizarea cu instrumente oferite de FinTech;
- fonduri nerambursabile – europene sau care pot fi accesate prin programe guvernamentale; servicii specifice pentru sprijinirea startup-urilor;
- securitate cibernetică legată de activitatea financiar – bancară;
- consultanță juridică, legislativă și contabilă, aspecte privind disciplina financiară etc.
Site-ul va fi funcțional, estimativ, în prima jumătate a anului 2024.
În cadrul evenimentului, au susținut discursuri și Lucian-Ioan Rus, Secretar de Stat la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Florin Jianu, Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România și Bogdan Neacșu, Președintele Asociației Române a Băncilor, precum și mai mulți reprezentanți ai mediului academic. Aceștia au menționat faptul că sistemul financiar bancar românesc poate să susțină în mod sustenabil dezvoltarea activității antreprenoriale în țara noastră, iar dezbaterile care vor avea loc în cadrul proiectului Antreprenoriat de TOP reprezintă un important punct de plecare în formarea unor principii economice sănătoase, pe baza cărora oamenii de afaceri să-și atingă cu succes obiectivele de business.
Conferința a continuat cu susținerea unei prezentări de către Florian Neagu, director adjunct al Direcției Stabilitate financiară din cadrul BNR, având ca temă Educația financiară a antreprenorilor și tiparul companiilor de succes din România, precum și cu o dezbatere moderată de către Laura Mîrșolea, director al Direcției muzeu și educație financiară (BNR).
Înregistrarea integrală a evenimentului este disponibilă pe contul nostru de YouTube.
Agenda evenimentului
11:00 - 11:45 Deschiderea conferinței
- Eugen Nicolăescu, Viceguvernator Banca Națională a României - Discurs
- Lucian-Ioan Rus, Secretar de Stat, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului
- Florin Jianu - Presedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România
- Bogdan Neacșu - Președintele Asociației Române a Băncilor
- Mesajele mediului academic transmise de:
- Nicolae Istudor - Rectorul Academiei de Studii Economice din București
- Tudorel Toader – Rectorul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași
- Daniel David – Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca
- Marilen Pirtea – Rectorul Universității de Vest din Timișoara
11:45 - 12:00 Educația financiară a antreprenorilor și tiparul companiilor de succes din România
- Florian Neagu – director adjunct Direcția stabilitate financiară, Banca Națională a României
12:00 - 13:15 Dezbatere: Repere ale educației financiare a antreprenorilor din România
Participanți în panel:
- Gabriela Folcuț – Directorul Executiv al Asociației Române a Băncilor
- Daniela Bodîrcă – Președintele Asociaţiei Societăţilor Financiare din România
- Dumitru Nancu – Directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM
- Cosmin Cosma - Președintele Asociației Română de Fintech
- Radu Ciobanu – Conf. univ. dr. – Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, Academia de Studii Economice din București
- Emanuela Savu – directorul general al Institutului Bancar Român
- Ioan Deac – președintele SC Compa SA, Sibiu
Moderator : Laura Mîrșolea – director Direcția muzeu și educație financiară, Banca Națională a României
13:15 - 13:30 Q&A
Galerie foto