Distinsă asistenţă,
Îmi revine plăcuta misiune de a deschide lucrările Conferinţei „Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS): experienţa internaţională şi implementarea de către sectorul bancar din România în anul 2012”, temă actuală şi, totodată, incitantă, pe care o vom dezbate împreună cu Institutul Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Ţara Galilor (The Institute of Chartered Accountants in England and Wales – ICAEW).
Evoluţiile economice şi financiare în direcţia internaţionalizării operaţiunilor bancare, în contextul globalizării pieţelor financiare, au evidenţiat importanţa armonizării informaţiei financiare furnizate de societăţi, cu deosebire în privinţa modului de evaluare şi de prezentare a performanţelor şi a riscurilor aferente activităţii acestora. În plus, ca urmare a crizei financiare din ultimii ani, se constată o presiune crescută în sensul omogenizării la nivel internaţional a regulilor contabile, ca bază a informaţiei financiare publicate.
În aceste condiţii, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de reglementare şi supraveghere a sistemului bancar din ţara noastră, a urmărit permanent armonizarea reglementărilor şi practicilor sale cu cele mai bune practici în domeniu, în vederea creşterii transparenţei şi asigurării comparabilităţii informaţiilor la nivelul sectorului bancar. Implementarea efectivă a IFRS se înscrie în aria preocupărilor băncii centrale, întrucât evaluările relevante şi adecvate ale activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale instituţiilor de credit constituie premise esenţiale pentru determinarea unor indicatori prudenţiali reali. Pentru realizarea acestui obiectiv, BNR a colaborat constant cu băncile comerciale şi Asociaţia Română a Băncilor şi a beneficiat de sprijinul principalelor firme de consultanţă şi audit din România.
Recent, Institutul Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Ţara Galilor (The Institute of Chartered Accountants in England and Wales – ICAEW) - instituţie cu o experienţă vastă în domeniul IFRS a oferit sprijin BNR în vederea continuării/finalizării procesului de implementare a standardelor financiare de raportare şi, astăzi, experţii săi vor prezenta informaţii şi recomandări utile pentru înţelegerea şi aplicarea corectă a standardelor IFRS.
În cadrul procesului de reformă a sistemului contabil aplicabil instituţiilor de credit din România, ca urmare a preluării acquis-ului comunitar - în condiţiile în care standardele europene nu instituiau reguli - BNR a promovat completarea cadrului european de reglementare cu soluţii consecvente cu principiile IFRS. Astfel, aplicarea IFRS la nivel individual de către instituţiile de credit din România s-a realizat secvenţial.
La nivel consolidat (al grupurilor bancare), procesul de preluare a IFRS a fost direct; Banca Naţională a României a exercitat opţiunile naţionale prevăzute de acquis, dar a inclus în sfera de aplicabilitate toate instituţiile de credit şi nu doar pe cele listate la bursă.
În anul 2010, Banca Naţională a României a adoptat Strategia pentru implementarea IFRS de către instituţiile de credit, începând cu exerciţiul financiar al anului 2012. În aplicarea acesteia, s-a finalizat procesul de actualizare a cadrului de reglementare contabil şi au fost întreprinse o serie de măsuri care să asigure tranziţia către noile standarde. Astfel, instituţiile de credit vor elabora şi prezenta planuri de măsuri a căror implementare va fi monitorizată de banca centrală în anul curent. De asemenea, în prima jumătate a acestui an, a fost actualizat cadrul de raportare financiară, adecvat necesităţilor autorităţii de supraveghere.
Banca Naţională a României, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea prudenţială a sistemului bancar, a elaborat şi transmis recent spre consultare publică proiectele de reglementări necesare în vederea „filtrării” informaţiilor contabile raportate de bănci, astfel încât acestea să corespundă obiectivelor de natură prudenţială urmărite de aceasta.
Avem convingerea că prin demersul actual de extindere a aplicării adecvate a acestor standarde, ca bază a contabilităţii şi pentru întocmirea situaţiilor financiare individuale, de către instituţiile de credit din România, vom dobândi o condiţie sine qua non pentru asigurarea unei supravegheri eficiente a sistemului bancar din România.
Aş dori să precizez că importanţa implementării IFRS de către instituţiile de credit din ţara noastră este relevată şi de prevederile noilor acorduri de finanţare convenite cu instituţiile internaţionale (CE, FMI, BM).
Sunt încredinţat că, dumneavoastră, în cea mai mare parte specialişti în domeniu, aveţi astăzi o bună ocazie atât pentru o analiză aprofundată a evoluţiei sistemului contabil la nivel internaţional şi a problemelor apărute în procesul de implementare a IFRS, cât şi pentru o utilă proiecţie a principalelor provocări legate de implementarea noilor standarde contabile de către sectorul bancar din România, având în vedere importanţa în realizarea unui sistem contabil modern şi eficient.
Reiterez şi cu această ocazie disponibilitatea instituţiei noastre de a colabora cu factorii implicaţi în procesul implementării IFRS de către sectorul bancar şi îmi exprim convingerea că problemele legate de introducerea noilor reglementări contabile vor fi soluţionate în timp util, astfel încât procesul de tranziţie actual să se finalizeze cu succes.
În încheiere, doresc să mulţumesc reprezentanţilor ICAEW pentru efortul lor de a asigura participarea la acest seminar a unor specialişti de clasă internaţională în domeniul IFRS şi a reprezentanţilor principalelor firme de consultanţă şi audit din România cu care BNR are o colaborare deosebită.
Convins că, pe parcursul acestei zile, vor fi prezentate şi clarificate cât mai multe aspecte legate de implementarea IFRS, vă urez tuturor mult succes.