Discurs în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Topului Național al Firmelor – faza județeană

Csaba Bálint, CFA - Membru CA al BNR


Doamnelor și domnilor antreprenori,

Mă onorează și îmi face o deosebită plăcere să deschid cea de-a XXXI-a ediție a Topului Național al Firmelor - faza județeană, un eveniment prestigios organizat de Camera de Comerț și Industrie Brașov. Este un privilegiu să mă aflu astăzi în fața dumneavoastră cu ocazia celui mai important eveniment de business brașovean.

Permiteți-mi, în primul rând, să vă felicit pentru realizările obținute. Spiritul antreprenorial și dedicarea dumneavoastră sunt motoarele care impulsionează economia județului Brașov. Brașovul se evidențiază în special printr-o pondere semnificativă a industriei în economia locală. Relațiile comerciale solide cu parteneri internaționali de calibru, precum Germania, deschid numeroase oportunități pentru dezvoltare. Este de remarcat faptul că județul Brașov are o balanță comercială pozitivă, fiind un exemplu pentru întreaga țară. Deși contextul extern este caracterizat în prezent de provocări și incertitudini, sunt încrezător că antreprenorii brașoveni vor continua să se adapteze și să valorifice aceste circumstanțe în favoarea lor, demonstrând reziliență.

Eforturile dumneavoastră contribuie nu doar la dinamizarea economiei țării noastre, dar și la crearea unor condiții de creștere sustenabilă, prin inovație și deschiderea către noile tehnologii. Antreprenorii sunt cei care văd oportunități acolo unde alții văd doar obstacole, transformând ideile inovatoare în realitate și contribuind la progresul societății.

La Banca Națională a României suntem dedicați susținerii mediului antreprenorial. În acest sens, am lansat recent proiectul „Antreprenoriat de TOP”, cu scopul de a contribui la creșterea nivelului de educație economică și financiară în rândul antreprenorilor din România. Ne-am angajat să coordonăm acest proiect la scară națională, întrucât ne dorim să dezvoltăm un mediu care să faciliteze învățarea, cooperarea și schimbul de idei valoroase.

Datorită acestui program, am avut oportunitatea de a ne întâlni cu sute de oameni de afaceri din marile orașe ale țării. Aceste întâlniri ne-au permis să înțelegem mai bine perspectivele și nevoile dumneavoastră și să construim relații strânse și productive cu comunitatea de business. Totodată, suntem conștienți că acest proces este abia la început și considerăm extrem de benefic acest schimb constant de idei.

Realizările pe care antreprenorii din România le-au avut până în acest moment sunt deosebite și merită toată aprecierea noastră. Iar o economie prosperă și sănătoasă are nevoie de un sector privat orientat spre performanță.

Nu putem nega faptul că trăim vremuri fără precedent. Într-un articol de opinie publicat recent, am prezentat evoluția PIB-ului pe cap de locuitor ajustat la paritatea puterii de cumpărare, arătând că nivelul de dezvoltare al României a oscilat între 20% și 40% din media Europei de Vest timp de aproximativ 140 de ani, menținându-se în medie la circa 30%. Însă, în ultimele două-trei decenii, România a înregistrat o creștere economică accelerată, ajungând la aproximativ 80% din media Uniunii Europene ceea ce poate fi considerată o adevărată “minune economică”, propulsându-ne spre un nivel de bunăstare unic în întreaga noastră istorie, cu un acces sporit la bunuri și servicii. Cu toate acestea, percepția multora este că epoca de aur este undeva în trecut, în timp ce prezentul este dominat de instabilitate și declin.

Realitatea este că suntem într-un punct în care, în ciuda provocărilor interne și externe, am făcut progrese importante, iar din punct de vedere economic și al standardului de viață, suntem mai aproape de Vest decât am fost vreodată. Deși disparitățile regionale încă persistă în țara noastră, progresul general este incontestabil.

Cu toate acestea, imaginea de ansamblu a progresului economic al României ascunde cel puțin 42 de nuanțe (cele 41 de județe plus capitala), reflectând diferențe geografice notabile. Deși indicatorii la nivel național prezintă o tendință clar pozitivă, inegalitățile regionale și diferențele economice între județe creează o realitate mult mai complexă și fragmentată. Inclusiv în zonele considerate dezvoltate există grupuri sociale care nu au beneficiat în aceeași măsură de procesul de convergență economică.

Integrarea europeană explică în mare parte ascensiunea economică. Proiectul european a oferit României acces la o piață comună vastă, fonduri structurale și oportunități de investiții fără precedent. Adoptarea standardelor europene, implementarea reformelor structurale și consolidarea instituțiilor democratice au fost elemente-cheie care au accelerat procesul de convergență economică.

Deși convergența economică este cât se poate de clară, principalul semn de întrebare rămâne sustenabilitatea acestui trend pozitiv. Avem în față un drum lung până când bunăstarea fiecărui județ și a fiecărei categorii sociale din România se va apropia de nivelul celor din Uniunea Europeană.

Pe măsură ce ne apropiem de nivelul mediu european, drumul devine tot mai dificil. Apare amenințarea 'capcanei venitului mediu', specifică statelor în curs de dezvoltare care întâmpină dificultăți în a face tranziția către economii avansate. Pentru a evita această capcană, este esențial să inovăm constant, să dezvoltăm noi modele de business cu scopul de a crește productivitatea.

Pentru a continua pe drumul convergenței și a atinge nivelul economiilor dezvoltate, trebuie să depășim anumite provocări: un context geopolitic instabil, ale cărui efecte se resimt puternic și în România, o apropiere de frontiera tehnologică necesită eforturi susținute în cercetare și dezvoltare; piața muncii se confruntă cu deficit de forță de muncă înalt calificată, în contextul unui spor natural redus și al emigrației; politica fiscală trebuie gestionată cu prudență pentru a asigura sustenabilitatea economică, având în vedere dinamica accelerată a datoriei publice. În acest context, investițiile străine directe și fondurile europene joacă un rol important, dar este crucial să ne dezvoltăm motoare interne de creștere economică. Un posibil catalizator ar putea fi aderarea la zona euro. Procesul de pregătire și reformele necesare pentru adoptarea monedei euro pot stimula modernizarea economiei și pot consolida încrederea investitorilor. Drumul către zona euro este la fel de important ca și adoptarea propriu-zisă a monedei unice.

Eforturile depuse și inovațiile pe care le aduceți sunt esențiale în a impulsiona economia. Prin crearea de locuri de muncă remunerate competitiv și dezvoltarea comunităților locale, dumneavoastră, antreprenorii, aveți un impact profund asupra vieții oamenilor din județul Brașov. În plus, sunteți nu doar leaderii companiilor, ci și modele pentru tânăra generație.

Cât despre premiile ce urmează a fi decernate în această seară, doresc să subliniez că toți antreprenorii merită recunoaștere, în special cei care au avut curajul să încerce și nu au reușit din prima. Drumul spre succes este unul dificil, plin de provocări și obstacole. Este important să recunoaștem că succesul nu vine peste noapte. El este rezultatul eforturilor susținute, al maturizării economice, al dedicării și al pasiunii pentru ceea ce faceți. Viața unui antreprenor nu este doar lapte și miere, ci implică multă muncă, sacrificii și o determinare neclintită.

De aceea, este vital să îi încurajăm și să îi motivăm pe cei care, în ciuda dificultăților, nu renunță și continuă să lupte pentru visurile lor. Îndemnul meu către dumneavoastră este să perseverați în profesionalism și excelență.

Vă mulțumesc din nou pentru invitația de a deschide acest eveniment consacrat și aștept cu nerăbdare să celebrăm împreună succesul comunității de afaceri brașovene.

Brașov, 28.11.2024