Distins auditoriu,
Doamnelor și Domnilor,
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României este mândru susținător și organizator al acestei prestigioase conferințe academice, astăzi, la cea de-a 10-a aniversare a acesteia. Transmit, din toată inima, felicitări partenerilor noștri în organizarea acestei conferințe, Universitatea Babeș-Bolyai și Asociația ERMAS, pentru profesionalismul și programul cuprinzător al acestui eveniment din mediul academic.
Această conferință emblematică, din zona academică românească a economiei, a reunit întotdeauna personalități globale din domeniul predării și al cercetării, iar anul acesta nu reprezintă o excepție. Ne simțim privilegiați că, la cea de-a 10-a aniversare a ERMAS, ne bucurăm de participarea unor profesori distinși, din universități prestigioase, precum Harvard, New York, Chicago și Tillburg. Transmit din tot sufletul, salutul meu profesorilor Abbring, Boar, Greenstone, Hanna și Kreindler, felicitându-i deplin pentru activitatea lor de cercetare în domeniul științelor economice.
Folosesc acest prilej pentru a lăuda realizările deosebite ale Conferinței ERMAS și ale membrilor săi fondatori, precum și ale tuturor participanților care au contribuit de-a lungul deceniului la rezultatele prestigioase ale cercetării academice, recunoscute la nivel global. în acest sens, doresc Conferinței ERMAS o zi aniversară fericită și memorabilă, precum și tuturor participanților un deplin succes viitor, astăzi și pentru edițiile viitoare ale acestui eveniment emblematic de cercetare academică, în deceniile următoare.
Am cele mai frumoase amintiri despre prima ediție a conferinței ERMAS, care a avut loc în anul 2014, când am avut onoarea să particip ca speaker principal. De-a lungul anilor, conferința s-a poziționat ca un centru de calitate al ideilor, prin lucrările prezentate.
De exemplu, am remarcat cu plăcere faptul că ediția de anul trecut a înregistrat participarea a peste 160 de persoane din comunitatea academică și de afaceri și a inclus 76 de lucrări de cercetare pe teme economice atât din partea unor cercetători, cât și din partea unor doctoranzi. în acest timp, centre academice de renume, precum Universitățile din Iași, Sibiu, Timișoara și Academia de Studii Economice București au susținut această inițiativă. Fiecare ediție a adunat cercetători care au contribuit cu opinii noi și inedite asupra temelor economice și financiare. Banca Națională a României are o tradiție îndelungată în promovarea progresului și dezvoltării politicilor publice, în special cele privind politica monetară și sectorul bancar din România, în parteneriat cu mediul academic, conturând un fundament solid.
Astăzi, ca și în 2014, transmitem încurajări pentru a aborda în cercetările dumneavoastră problemele economice, specifice economiei și societății românești, de a susține puncte de vedere în dezbaterile publice pe teme de mare relevanță economică, de a include opinii din mediul academic local, precum și din partea factorilor de decizie instituționali, într-o viziune holistică și dintr-o perspectivă largă asupra aspectelor cheie pentru economie și societate, în general.
Experiența practică și expertiza economică sunt dobândite doar printr-o muncă intensă, prin diligență și perspicacitate privind relevanța cercetării pentru procesul de adoptare a deciziilor în materie de politici publice. Banca Națională a României a susținut întotdeauna eforturile de cercetare de calitate, ca sursă credibilă de consultanță și orientare în materie de politici economice. Economiștii noștri au contribuit întotdeauna cu rezultate valoroase ale cercetării lor, axate în principal pe aspecte care sunt specifice economiei românești.
Programul conferinței are o semnificație deosebită pentru banca centrală. Lucrările referitoare la factorii determinanți ai inflației, la modelarea econometrică, la cursul de schimb valutar, la finanțarea corporativă și la investiții, la regulile de conformitate fiscală, la tranziția economiei spre ecologizare, în vederea unei amprente neutre a emisiilor de carbon asupra mediului, la independența băncii centrale și implicațiile pentru interacțiunea fiscal-monetară, precum și asupra noilor active digitale, printre alte subiecte de pe agendă, deschid direcții ample pentru cercetare.
Conferința este, de asemenea, un forum pentru schimbul de idei. Socializarea și evenimentele în marja conferinței vor oferi ocazia de a explora România mai îndeaproape, de a descoperi și redescoperi acest mediu, și de a vă conecta cu societatea românească. în această notă, permiteți-mi să concluzionez spunându-le colegilor noștri români ”bun venit acasă” și să urez deplin succes Conferinței ERMAS cu ocazia acestei aniversări, precum și tuturor, dezbateri fructuoase și o perioadă memorabilă în România!
Cluj-Napoca, 24 iulie 2024
Mesajul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a fost transmis publicului de către Șerban Matei, director Direcția Relații Internaționale