Cuvânt de deschidere la Simpozionul Anual de Istorie și Civilizație Bancară, ediția a 32-a, cu tema In memoriam Ioan G. Bibicescu și Dimitrie M. Burillianu

Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR


Stimați invitați,

Doamnelor și domnilor,

Vă mulțumesc pentru acceptarea invitației noastre de a participa la cea de-a 32-a ediție a Simpozionului de Istorie și Civilizație Bancară „Cristian Popișteanu”, cu tema „In memoriam Ioan G. Bibicescu și Dimitrie M. Burillianu”. Manifestare pe care o organizăm, împreună cu prestigioasa revistă „Magazin istoric”, de mai bine de trei decenii, poartă numele unuia dintre inițiatori, regretatul Cristian Popișteanu, care, împreună cu distinsul Radu Varia, au semnalat întrebările și neînțelegerile pe care publicul larg și chiar specialiștii le aveau în legătură cu noul sistem bancar ce se înjgheba din fosta economie centralizată de comandă.

Așa am pus pe picioare prima ediție a Simpozionului în anul 1993 și vă rog să priviți invitația care a fost transmisă atunci participanților.  Tema a fost una foarte generală, respectiv Civilizația bancară românească. Am redescoperit tradițiile noastre bancare.

Pe măsura trecerii anilor temele s-au diversificat și am avut onoarea să găzduim multe personalități care s-au adresat, sub auspiciile simpozionului nostru, publicului interesat:

  • Președinții Ion Iliescu și Emil Constantinescu
  • Președinții Academiei Române, Ionel Haiduc și Ioan Aurel Pop  
  • Academicienii Virgil N. Constantinescu, Virgil Cândea, Dan Berindei, Dinu C. Giurescu, Răzvan Theodorescu, Tudorel Postolache, Marius Sala, Constantin Bălăceanu Stolnici, Victor Voicu, Cristian Hera, Ioan Bolovan
  • Profesorii universitari Ion Bulei, Ioan Scurtu, Gheorghe Iacob, Vasile Secăreș, Liviu Maior, Nicolae Dănilă, Adrian Cioroianu, Ion Calafateanu, Gheorghe Cojocaru, Sorin Vasilescu
  • Specialiști ai domeniului bancar: Radu Negrea, Bogdan Baltazar, Eugen Dijmărescu, Mișu Negrițoiu, Dan Pascariu, Radu Grațian Ghețea, Petre Bunescu, Elena Petculescu, Petru Rareș și mulți alții.

 

Organizarea celor 32 de ediții se datorează colaborării noastre, în mod special a lui Cristian Păunescu, cu Cristian Popișteanu, Marian Ștefan, Dorin Matei și întreaga echipă de la Magazin Istoric.

Trec la tema de astăzi, pe care am intitulat-o „In memoriam Ioan G. Bibicescu și Dimitrie M. Burillianu”. în acest an se împlinesc cifre rotunde de la trecerea celor doi guvernatori la cele veșnice: o sută de ani - Ioan G. Bibicescu și 70 de ani - Dimitrie G. Burillianu.

Cei doi guvernatori s-au născut pe plaiuri mehedințene, așa încât, nu întâmplător, acțiunea noastră de omagiere a debutat, la mijlocul lunii aprilie, la Drobeta Turnu Severin, prin prezența unei delegații a Băncii Naționale a României, condusă de domnul Cristian Păunescu, la manifestările organizate de Consiliul Județean și Prefectura Mehedinți, în colaborare cu Episcopia Severinului și Strehaiei și Asociația Foștilor Deținuți Politici.

Am constatat în mod direct locul deosebit pe care cei doi guvernatori îl au în memoria mehedințenilor. Gesturile lor filantropice cu mare impact pe termen lung asupra vieții culturale a orașului Drobeta-Turnu Severin - donația de carte a lui Ioan Bibicescu, prin care s-au pus bazele Bibliotecii Județene de astăzi, care-i poartă numele, și donația familiei Burillianu pentru construirea internatului Liceului „Traian” – au creat istorie.

La biblioteca județeană și la arhivele locale din Turnu Severin se află un adevărat tezaur documentar și, de aceea, ne bucurăm că cei care sunt implicați în administrarea, conservarea și valorificarea acestor tezaure locale sunt astăzi prezenți aici și au comunicări în program. Doresc să salut în mod special întreaga delegație venită de la Drobeta Turnu Severin și felicit pe cei prezenți pentru manifestările dedicate celor doi foști guvernatori ai Băncii Naționale a României. Acestea au avut loc la:

  • Episcopia Severinului și Strehaiei, al cărei sediu se află în fosta clădire a Agenției BNR Mehedinți. Reamintesc că Agenția BNR din Turnu Severin a început să funcționeze în 1892, iar această clădire a fost inaugurată în 1931, fiind construită după planurile arhitecților C. Trandafirescu și Radu Dudescu;
  • Palatul Culturii „Theodor Costescu” și Biblioteca Județeană „I.G. Bibicescu”;
  • Serviciul Mehedinți al Arhivelor Naționale ale României;
  • Prestigiosul Colegiu Național „Traian” din Drobeta Turnu Severin, care a fost înființat în anul 1883 și unde s-a adoptat pentru prima dată uniforma școlară în România. Iată aici o imagine din anul 1933, când orașul Turnu Severin a aniversat un secol de la înființare;
  • Filiala Mehedinți a Asociației Foștilor Deținuți Politici.

Ioan G. Bibicescu a trăit între 1849 și 2 mai 1924. A frecventat cursurile primare şi gimnaziale la Cerneţi şi Turnu Severin, după care a absolvit Liceul Naţional din Craiova. Studiile începute la Universitatea din Bucureşti în 1870 au fost continuate la Paris, unde a audiat și cursuri de economie.

Venirea și parcursul lui Ioan G. Bibicescu la Banca Națională a României au fost foarte bine surprinse în omagiul pe care guvernatorul Mihail Oromolu i l-a adus în cadrul Consiliului de administrație al Băncii la 3 mai 1924:

„Muncitor neobosit, el a făcut de toate - ziaristică, literatură, administrație, politică, finanțe -, căci aparținea unei epoci de construcțiune în care totul aproape lipsea și în care el ocupa un loc de frunte. în finanțele țării, a scris o pagină însemnată și convențiile încheiate pe timpul neutralității cu englezii și germanii pentru vinderea cerealelor și apoi cu guvernul pentru finanțarea războiului vor rămâne un model de iscusință. Chemat de Carada la Bancă în 1895 ca director numit, e ales apoi de acționari director în locul lui Emil Costinescu, /.../ rămâne viceguvernator după moartea lui Anton Carp (în 1914) și, în fine, în momentele cele mai grele, la Iași, în decembrie 1916, e numit guvernator”.

Prin câteva cuvinte, chibzuit alese, Mihail Oromolu a lăsat posterității un portret autentic al omului de bancă Ioan Bibicescu. Ne putem convinge de acest adevăr dacă parcurgem procesele-verbale ale Consiliului de administrație din perioada 1895-1924, timp în care Bibicescu a fost director, viceguvernator și guvernator al BNR. Din aceste documente se profilează o persoană sobră, cu spirit analitic, cu instinct și competență în domeniul financiar-bancar, cu o mare capacitate de a depăși dificultățile cele mai neașteptate.

Este destul de greu de imaginat cum ar fi acționat BNR în perioada 1914-1918 dacă I. G. Bibicescu nu ar fi fost acolo. El a înțeles dramatismul situației în care se afla România în acei ani și s-a dovedit omul potrivit, la locul potrivit, în momentul potrivit. Fiind obligat să găsească un echilibru între respectarea legislației bancare și interesul național, care în timpul Primului Război Mondial a însemnat supraviețuirea țării și întemeierea României Mari, a avut extraordinara capacitate de a colabora cu guvernul, prezervând, în același timp, autonomia Băncii Naționale. A identificat soluțiile monetare și financiare potrivite anilor de război și de ocupație și a avut tăria să le pună în aplicare. A fost cel care, având alături întreg Consiliul general al Băncii, și-a asumat răspunderea celor nouă convenții încheiate cu statul, în perioada 1914 – 1918, prin care BNR a susținut financiar efortul de război și de supraviețuire a României, cu suma de 1,6 miliarde lei. Bilanțul de război al BNR a fost bilanțul deciziilor inițiate, susținute și puse în aplicare consecvent de acest mehedințean curajos, integru, aflat la conducerea instituției într-o stare permanentă de veghe. O imagine a acestor evenimente extraordinare o avem chiar de la guvernator, care mărturisea după terminarea războiului:

„Am primit conducerea băncii într-o situațiune grea, atât de grea încât nu se putea închipui și a trebuit să iau măsuri conform acestei situațiuni /.../ îmi dam seama de răspunderea enormă ce luam asupra-mi, dar nu puteam să refuz sarcina.”

„Situațiunea atât de grea” se referea la toamna anului 1916, când sediul central al BNR a fost evacuat la Iași, iar în decembrie 1916 și iulie 1917, sub amenințarea ocupației străine, Tezaurul BNR a fost evacuat la Moscova. înțelegem acum mai bine în ce dificultate s-a aflat Bibicescu, care știa că Banca era clădită pe aurul monetar din rezerva sa, atunci când a acceptat evacuarea. Până la sfârșitul vieții, el a refuzat să creadă că Tezaurul a fost pierdut. Iată ce spunea în anul 1921:

„Se spune că cele 315.000.000 lei aflate în Rusia sunt pierdute; eu nu cred, pentru că Rusia este o țară avută și ne-a dat garanțiile ce se puteau lua atunci pentru avutul nostru. Cum ea va plăti miliardele pe care le datorește Europei, și când ea le va plăti, va plăti și cele câteva sute milioane, pe care România le-a încredințat onoarei și pazei sale”.

După terminarea războiului și realizarea Marii Unirii, Bibicescu s-a confruntat cu alte mari încercări. Mă refer, în primul rând, la realizarea Unificării Monetare și la înființarea sucursalelor și agențiilor Băncii Naționale în Bucovina, Basarabia și Transilvania. Până la sfârșitul mandatului său, au fost 16 la număr, primele dintre acestea fiind cele de la Chișinău, Cernăuți, Arad, Brașov, Oradea, Sibiu, Timișoara, înființate chiar în anul 1919. Prin retragerea monedelor străine și înlocuirea lor cu moneda națională, leul, precum și prin dezvoltarea rețelei sale teritoriale, Banca Națională își extindea, sub conducerea lui Bibicescu, prerogativele de autoritate monetară unică în noile granițe ale teritoriului național. Un vis împlinit al guvernatorului!

În anul 1921, toate cărțile (aproximativ 40.000), precum și colecția numismatică a guvernatorului au fost donate orașului Turnu Severin, pentru înființarea unei biblioteci populare. în Actul său de danie, Bibicescu spunea:

„Ajuns la bătrânețe, a sosit timpul să dau ființă dorului de mult hrănit în sufletul meu, de a lăsa, după trecerea mea din viață, compatrioților mei și cu deosebire iubiților mei mehedințeni un mijloc de a continua răspândirea culturii în generațiile viitoare /.../. Rog pe cetățenii severineni să aibă grijă de dania mea pe care le-o fac din dragoste fiiască și din dorința de a contribui la înălțarea generațiilor viitoare ale iubiților mei olteni și fraților de peste munți împreună acum cu noi /.../.

Donația lui Bibicescu a fost completată ulterior cu fonduri importante primite de la Banca Națională cu titlul de „binefaceri” pentru:

  • achiziționarea de cărți,
  • înzestrarea bibliotecilor sătești,
  • mărirea fondului de propagandă națională și culturală,
  • tipărirea de cărți destinate românilor din Banatul Iugoslav,
  • sprijinirea Societății culturale „Teatrul orașului Turnu Severin”,
  • îngrijirea mormântului guvernatorului.

Revenind la sfârșitul mandatului de guvernator al lui I.G. Bibicescu, succesorul său, Mihail Oromolu, fost ministru al Industriei și Comerțului, a declarat la prima sa întâlnire cu membrii Consiliului general al BNR, la 4 ianuarie 1922, că:

„Sarcina ce mi s-a încredințat este cu atât mai dificilă cu cât mi se conferă după un om al cărui trecut este o podoabă pentru Instituțiunea ce a condus și care, desigur, va rămâne de-a pururi ca un exemplu în istoria noastră financiară”. De aceea, Mihail Oromolu a cerut Consiliului să-l autorizeze să ceară „Guvernului ca pentru serviciile covârșitoare pe care dl I.G. Bibicescu le-a adus Instituțiunei să fie numit guvernator onorific”. Propunerea a fost primită „în aplauze”, fiind confirmată de Ministerul de Finanțe la 17 ianuarie 1922. Și astfel, Ioan G. Bibicescu și-a legat destinul de Banca Națională până la sfârșitul vieții.

Cea de-a doua personalitate pe care o evocăm astăzi, Dimitrie M. Burillianu a fost succesorul lui Mihail Oromolu la conducerea Băncii Naționale a României la 1 ianuarie 1927.

Dimitrie M. Burillianu sau Tilică Burillianu, după cum îl numeau contemporanii săi,  s-a născut la 25 aprilie 1878 și a murit la 25 mai 1954, în închisoarea de la Sighet.

A avut o educație temeinică. Așa cum specialiștii noștri au descoperit de curând în Arhiva BNR, tânărul Burillianu și-a susținut bacalaureatul la Universitatea din București , diploma sa fiind semnată de Titu Maiorescu, în calitate de rector. Și-a continuat studiile la Paris, fiind licențiat în Drept și diplomat al înaltei Școli de Științe Politice. De asemenea, era un bun cunoscător al limbilor străine, mai ales franceză, germană și engleză. în anul 1902, la vârsta de 24 de ani, a intrat în diplomație, fiind numit atașat pe lângă Legația României de la Londra, iar la 27 de ani, în 1907, a devenit deputat în Parlamentul României.

Când a venit la Banca Națională a României a spus într-o declarație care a fost publicată în „Monitorul Oficial”:

„Domnii mei, intrând în casa dumneavoastră, ochii mei se îndreaptă mai întâi la mărețul trecut al acestei instituțiuni. Activitatea ei de aproape o jumătate de veac este împletită cu istoria economică și prosperitatea Statului român însuși. Asupra drumului străbătut, verdictul istoriei este dat. /.../ Din temperament și din convingere, în toate acțiunile omenești prețuiesc mai mult decât orice: rațiunea, prudența, tradiția și puterea de organizare. Unde, domnii mei, mai mult decât în casa dumneavoastră, aș putea găsi: mai multă ponderațiune, mai iscusită prudență, mai lungă continuitate sau mai puternică organizațiune? /.../ Trecutul dumneavoastră a dovedit că Banca Națională a României, în formidabila ei armătură, a avut întotdeauna elasticitatea să se adapteze cu autoritate și să servească cu putere toate nevoile vremurilor. Aceasta-i e tradiția ce înțeleg să continuăm”.

Și, într-adevăr, în timpul mandatului său de aproape patru ani în fruntea Băncii Naționale, s-a desfășurat procesul stabilizării monedei naționale pe baza împrumutului de Stabilizare, contractat de statul român pe piețele străine, prin intermedierea Băncii Franței. Așa a fost posibilă promulgarea Legii monetare din februarie 1929, prin care a fost restabilită convertibilitatea bancnotelor BNR în aur sau în valute convertibile în aur. Dar, în același timp, în Palatul Lipscani al Băncii Naționale, a fost instalat un consilier tehnic străin, pentru o perioadă de trei ani, aceasta fiind o condiție impusă de creditorii străini. Era vorba de francezul Charles Rist, fostul viceguvernator al Băncii Franței, care avea misiunea de a supraveghea executarea Planului de stabilizare monetară convenit atât cu Guvernul, cât și cu Banca Națională. Era pentru prima dată de la înființarea Băncii când un reprezentant al capitalului financiar străin avea posibilitatea de a se interfera în conducerea Institutului de emisiune.

La începutul anului 1931, Guvernul a început negocierile pentru contractarea unui nou împrumut extern pe piața Parisului, cunoscut ca împrumutul de Dezvoltare. Atunci Dimitrie Burillianu a intrat în conflict cu Guvernul în privința condițiilor noului împrumut. Banca Franței solicita ca un expert străin, cu statut de invitat al BNR, să elaboreze timp de doi ani rapoarte semestriale privind situația financiară a României, pentru informarea creditorilor externi. Guvernatorul Burillianu a refuzat să accepte formula propusă de creditori. El considera că lansarea unei astfel de invitații ar afecta independența Băncii și aprecia că expertul trebuia invitat de către Guvernul României, direct interesat de încheierea împrumutului, urmând ca Banca să acorde întregul său sprijin în elaborarea rapoartelor amintite. întrucât aceste neînțelegeri puneau în pericol încheierea împrumutului, Burillianu a fost revocat din funcție, fapt fără precedent până la acea dată în istoria Băncii. Guvernatorul a atacat în justiție decretul de revocare și, la 8 iulie 1931, Curtea de Apel București a dispus reinstalarea sa în funcție, dar Dimitrie Burillianu nu a mai revenit niciodată la BNR, la conducerea Institutului de emisiune fiind numit profesorul Mihail Manoilescu.

După instaurarea regimului comunist, activitatea diplomatică și politică a lui Dimitrie Burillianu, anii petrecuți la conducerea Băncii Naționale, precum și averea familiei sale au reprezentat “argumente serioase” pentru autoritățile comuniste care l-au considerat pe Dimitrie M. Burillianu un „element periculos”. I-a fost confiscată întreaga avere și i s-a fixat domiciliu obligatoriu la Craiova, după care, în august 1950, a fost întemnițat la Sighet, fără să fi fost judecat. Pedeapsa urma să se încheie în august 1958, dar nu a mai fost eliberat pentru că a încetat din viață în închisoare la 25 mai 1954, la vârsta de 77 de ani.

Vă mulțumesc pentru atenție și-l invit pe domnul Cristian Păunescu să preia rolul de moderator al panelului ce urmează!

Urez succes celor care au prezentări în program și vă doresc tuturor o zi interesantă și plăcută la Banca Națională a României!