Onorată asistență,

Am acceptat ca BNR să fie gazda acestei reuniuni, care depășește cadrul uzual al problemelor monetar-financiare, dintr-o constantă preocupare pentru dezbaterile motivate de țeluri nobile. Să discuți despre ce ar trebui să fie economia noastră într-o perspectivă mai largă este cu adevărat important și provocator. Ca academician sunt profund marcat de condiția cercetării pentru un economist. Știu de la mentorul meu în cercetare, profesorul Costin Murgescu, un adevăr emblematic pentru înțelegerea rostului unui economist care cercetează: pentru el laboratorul este dezbaterea rezultatelor cercetării cu confrații lui. E limpede că orice idee ar reieși dintr-un proiect de cercetare, fie ea declarată și genială, nu poate fi aplicată fără să fie judecată pe toate fețele prin dezbatere publică. Aici ajunge să fie testată ca valabilă, rezonabilă și utilizabilă, apoi să inspire politici economice. Prin laboratorul dezbaterilor serioase ne convingem că o idee poate influența pozitiv realitatea sau poate genera un proces care face ca lucrurile să îndrepte spre mai bine.

S-a ales pentru dezbatere o problemă nu doar relevantă pentru ce este economia, ci și complicată pentru a o rezolva doar prin inspirația unui cercetător. Problema modelului de economie este atât una care ține de știința economică, cât și de decizia politică, de așteptări și preferințe mai largi. În genere ideea de model face parte din spectrul a ceea ce numim ideal. Idealul este o provocare a tuturor pentru condiția existențială sperată. A gândi un model de economie, a-l proiecta, nu doar cu instrumente econometrice, presupune implicare în el, înainte de toate prin înțelegere a legităților economice, a mecanismelor economico-financiare. Ideea de model ar trebui să producă sinergie mentală, apoi să genereze climatul stimulativ pentru acțiunea umană.

Acum avem un model de economie adoptat prin tratatul de aderare la UE. Este în linii generale un model prefigurat în timp de Tratatele Uniunii Europene. De la începutul ultimului deceniu al Mileniului II și până în anul în curs premisele au rămas aceleași, dar contextul global este schimbat. Atunci eram în consecințele unei globalizări accelerate, acum s-a declanșat un proces de fragmentare, deglobalizare, poate un alt tip de globalizare. Uniunea Europeană a intrat într-o perioadă în care procese esențiale pentru desăvârșirea integrării au fost cel puțin încetinite, dintre care îmi sunt familiare construirea Uniunii Bancare, a Uniunii Financiare, chiar a Uniunii Fiscale. E o preocupare oficială ca economia europeană, care este funcționalizată în condițiile desăvârșirii pieței unice sau interne, să-și reașeze formula în contextul global diferit de condițiile inițiale. Suntem în fața mai multor necunoscute.

România însăși traversează o etapă în care necunoscutele au apărut intempestiv, cum este conflictul armat de la granițele ei, dar și mișcările violente de pe piața energiei, care au complicat aspectele de stabilitate. Resetarea, odată cu aderarea în 2007 la UE, a modelului de economie structurat începând cu 1990, a fost îngreunată de declanșarea crizei globale în 2008. Să intri într-o casă nouă bântuită de flăcări nu este chiar simplu. Dacă adăugăm bulversarea produsă de pandemia de Covid 19 și de criza energetică globală suntem obligați să constatăm că oricât de bine este așezat, un model de economie intră în dificultate când contextul nu este favorabil. Aici e de dat o probă de inteligență economică de la care nu este cazul să ne sustragem.

Dragi prieteni,

Prima învățătură pe care o aduc în atenția dumneavoastră este extrasă din realitatea ultimului deceniu și jumătate și constituie o premisă pentru aceste discuții legate de modelul de economie. Este indubitabil că azi ar trebui să gândim pe două nivele construcția și funcționarea unui model: primul nivel ține de esența și rostul a ceea ce este modelul de economie al Uniunii Europene, al doilea nivel vizează ceea este obligatoriu pentru orice economie, să echilibreze oferta internă cu cerea internă. Cum să se facă acest lucru constituie provocarea pentru astfel de dezbateri și eu sunt convins că ne vom asuma fără prea mare întârziere provocarea. Economia noastră este cu adevărat europeană când va atinge performanțele economiei europene și se va cupla firesc la dinamica ei. Aceasta este cu adevărat o țintă irepresibilă. Aspectele practice pentru nivelul al doilea țin de creativitatea noastră în cadrul economiei europene.

Nu încape îndoială că pentru a detalia un model al economiei României este mai întâi de cunoscut, aș zice mai precis de anticipat, care sunt determinanții cu relevanță pe un orizont de timp ales, atât în privința Economiei Europene, cât și a părții ei care este economia României. Desigur, orizontul nu poate fi absolut convențional, ci un rezultat al unei logici unde argumentele sunt în favoarea unor variabile care prevalează ca influență și care dau sens evoluțiilor de tip progres. Cunoscutul economist Jacques Attali, deplângând starea precară a dezbaterilor din Franța natală, zicea recent: „nu există o reflecție serioasă asupra a ceea ce ar putea deveni țara în 2030, în 7 ani, adică „mâine dimineață“; și cu atât mai puțin despre ceea ce ar putea alege să devină în 2040 sau 2050.” Și aceasta este, și pentru noi, o provocare pentru a putea avea satisfacția reușitei în gândirea strategică a economiei. Ce va fi România în 2040 este o întrebare cu mare greutate care nu poate primi un răspuns pripit.

Omenirea se află într-o etapă a existenței ei când se confruntă cu spectrul unei singularități în propria evoluție, prevăzută de unii specialiști a se produce în jurul anului 2040. Este vorba de mixarea speciei noastre cu nanotehnologiile, cu inteligența artificială. Pare că suntem în paginile unei cărți de SF, deși suntem deja într-o realitate la scara 1/1. Ce va fi lumea la 2040?. Invocând aceste idei vreau să spun că este tot mai complicat să înțelegem continuitatea, suntem pe un prag al devenirii de unde totul ar putea fi altcumva, mintea noastră să funcționeze diferit. Prin formația profesională eu sunt prudent în a anticipa, cu atât mai mult în a planifica pe termene foarte lungi. Găsesc firesc să vă invit pe fiecare să vă gândiți la asta.

Învățătura care ne apare ca necesară în situația că ne referim la perioade mai îndepărtate este ca să depistăm tendințele evolutive, direcțiile de dezvoltare, sensul cel mai credibil al structurării realității viitoare. Fără asta riscul eșecului cognitiv este extrem de mare. Dar există și alternativa de a judeca ce putem face pentru a mișca realitatea de acum spre direcții compatibile cu megatendințele globale. Acest mod de operare este într-un fel din ordinea tacticii, care nu ne prisosește, ar ținti eficiența la modul real, mai ales macroeconomic, ar echilibra marile fluxuri interne productive și de consum, ne-ar ajuta să intrăm în teritoriul competitivității. Un fel de a răspunde la agenda acțiunii unde trebuie precizat ce facem azi pentru ca mâine să avem satisfacția reușitei. Într-un fel sunt explicit de acord cu cei care spun că viitorul se gândește, desigur, chiar se visează, dar cel mai bine este să-l construim cărămidă cu cărămidă.

Nu pot să nu mă refer în acest cadru la o mentalitate care face ravagii serioase pe planul gândirii strategiilor de viitor și anume excesul de raportare la trecut, la ceea ce nu s-a făcut sau s-a făcut mai puțin bine, la critica în buclă, preluând un termen din media, cei care critică nepunând altceva în loc decât vorbe. Există cum se știe și varianta ceva mai toxică, a fixării în obsesia vinei pe care ar avea-o cineva de a fi ratat prezentul așteptat. Nu cred că este ceva în neregulă cu gândirea critică, cea prin care evaluăm nerealizările pentru a stabili pașii de făcut pentru a corecta cursul evoluției. Adaug că nu acord deloc credit criticii personalizate. Nu-mi place - și mă rog să nu-i placă nimănui - pălăvrăgeala, prea mult prezentă în dezbaterea publică. Iar inflaționarea derâderii este descalificantă. Mai extind preferința mea formulată mai devreme pentru cei care fac viitorul să devină realitate si pentru cei care înțeleg problemele prezentului și se dedică rezolvării lor. Într-un fel profund uman ei fac să existe prezentul continuu, în care se revarsă cele bune din trecut și se actualizează cele sperate din viitor.

Mai este ceva ce vine din bunul-simț al celor implicați, gândirea pe blocuri a evoluțiilor, cum e terminologia macromodelelor cantitative - termenul mai vechi fiind ramuri sau domenii. Principial această categorie de specialiști pornesc de la o stare de fapt ce trebuie încurajată sau corectată pentru a se ajunge la o situație funcțională în termen de costuri și beneficii, dar și în privința efectelor de bunăstare. Adică să proiectăm mai întâi ce se întâmplă în agricultură, în industria cutare, în energia verde etc., apoi să asociem imaginile și să aproximăm ce va fi întregul. Personal, mă simt confortabil cu această formulă. Cumva reactiv am da o mână de ajutor eforturilor oficiale de a moderniza, adecvat cerințelor populației, sectoare ale economiei pentru a fi mai relevante pe piețe, chiar reziliente în condiții de concurență acerbă în unele cazuri, cum ar fi piața alimentelor, bunăoară.

Văd o eficientizare a dezbaterilor dacă s-ar încetățeni forme de cooperare între gândirea științifică din economie și expertiza economică, dimpreună cu antreprenorii inovativi. Cumva benefic s-ar ajunge la căi scurte de certificare a valorii ideilor, la echilibrarea prospectivei ideilor cu pragmatica afacerilor, știința economică s-ar îmbrățișa cu practica economică, gândirea și acțiunea s-ar fertiliza reciproc. Nu exclud că lucrurile ar scârțâi la început, există un izolaționism academic, ca și un izolaționism antreprenorial, adeseori fiecare parte pretinde că este mai adecvată tendințelor prin ce face decât celălalt. Dar sunt optimist că se va trece peste pretenții de prioritate și se va ajunge la un laborator real pentru ideile care vin din ambele părți.

Stimat auditoriu,

Fostul meu coleg de suferință, Mervyn King, a scris la încheierea mandatului din fruntea Băncii Angliei o carte, Sfârșitul alchimiei, pe care sper să fi citit-o mai mulți dintre noi. A fost lansată în urmă cu ceva ani și aici, în sala Mitiță Constantinescu. El a constatat că percepția lumii se schimbă dramatic, între altele ceea ce se considera „o epocă a înțelepciunii” a fost repede, după criza din 2008, privită ca „o epocă a nesăbuinței, iar încrederea s-a transformat în neîncredere”. Vă garantez, cu experiența mea, că Mervyn are dreptate. Aproape fără excepție, azi ceea ce pare o decizie rezonabilă poate fi repede întoarsă pe dos. „Criza, spune King, a fost rezultatul disfuncționalității unui sistem și a lipsei de viabilitate a ideilor pe care s-a construit acesta” și adaugă „Economiștii s-au expus singuri la acest tip de învinuiri, pretinzând că pot face previziuni”. Mie îmi este limpede că trebuie să proiectăm rezonabil ce va fi, dar să nu lăsăm emoția și dorința – cu atât mai puțin închipuirea - să ne ducă la rezultat.

Fără să exagerez cu simpatia, mai reiau o zicere a lui Mervyn, în care face cu sinceritate o mărturisire cu relevanță pentru dezbaterea noastră: „Am experimentat direct evoluția macroeconomiei, de la expunerea literară – în care argumentele păreau plauzibile, dar niciodată complet convingătoare – la o disciplină matematică – în care argumentele erau convingătoare din punct de vedere logic, dar niciodată complet plauzibile”. Este pentru fiecare, îmi place să cred, limpede că ideile despre viață se judecă între două valori, a fi plauzibile și a fi convingătoare, știința economică suportând cancerul acestei dileme. Fără rabat noi înșine trebuie să discernem între cele două caracteristici nu doar în probleme macroeconomice, ci și în cele ale vieții curente. Învățătura este că niciodată nu putem merge după modă, fentă sau chemare fără discernământ.

Se invocă adeseori răspunderea participanților la dezbateri, în genere calitatea comunicării publice și știm cu toții că e chiar imperios să fie așa. Pentru probleme de mare interes grija înțelegerii lor corecte trebuie să se regăsească în acuratețea ideilor. Astfel de dezbateri nu trebuie nicidecum improvizate căci ar fi pierdere de vreme. Dezbaterea largă în societate a temelor majore fără premise clare și fără scopuri precise este toxică. Cum zicea un mare om politic român, Ion.I.C. Brătianu, astfel de acțiuni trebuie să aibă măsură. A te lămuri în privința configurației unui model de economie presupune o metodă de reperare a ideilor, o consecvență cu intenția inițială, o procedură de stăpânire a gândului, de eliminare a părerilor spontane și a expresiilor emoționale. Înseamnă o metodică a discuțiilor. Cât am fi de prinși de intensitatea dezbaterilor nu trebuie să pierdem din vedere că fiecare trebuie să caute soluția corectă. Într-un fel manifest, dezbaterile publice sunt dezbateri științifice.

Singura constantă a dezbaterilor publice trebuie să fie gândirea rațională, care dă puterea de judecată și ferește gândirea critică să bată câmpii, cum se zice în limbaj popular.

Mă bucură faptul că văd aici cercetători și-i invit să fie mereu acolo unde au loc dezbateri pe teme de economie. Voi faceți lucruri bune nu numai atunci când dați tonul în cunoașterea exigențelor gândirii științifice. În fapt, cercetarea noastră este cam timidă social, deși este bine situată din punct de vedere al muncii de cercetare. Știința economică pe care o serviți este o știință socio-umană și tocmai de aceea cercetătorii fac dovada că își respectă profesia și prin calitatea fluxurilor de idei despre economie care sunt în societate. La fel cred, domnule rector, despre cercetarea din universități, care este cu prevalență fundamentală, dar nu se poate rezuma potențialul cercetării academice la atât, ci este necesar să fie pe platforma socială a cercetării aplicate. Nu ezit să spun acum că și mediul de afaceri nu ar trebui să-și frământe ideile despre afaceri și profit în suc propriu, ci are obligația de a susține cercetarea, de a apela la cercetare, de a face cercetare.

Sunt astfel convins că dacă vom conlucra mai mult vom reuși să creionăm profilul economiei României.

Fie să se întâmple acest lucru!

Vă mulțumesc pentru atenție.

București, 15 iunie 2023