Doamnelor și domnilor,
Bine ați venit la Banca Naţională a României! Vă mulțumesc pentru acceptarea invitației de a participa la acest eveniment de lansare a două volume din suita de apariții editoriale dedicate aniversării a 140 de ani de la înființarea BNR!
În ianuarie 2020, la dezbaterea pe marginea volumului “Viitorul băncilor centrale” – publicat tot în Colecția Biblioteca BNR – spuneam că anul aniversar va fi marcat prin conferințe și simpozioane care să constituie o replică peste timp a evenimentelor, emiterilor de reglementări sau inițierilor de operaţiuni care au avut loc pe tot parcursul anului 1880 și s-au înscris în procesul de întemeiere a băncii centrale a României. Izbucnirea pandemiei a limitat posibilitatea organizării de reuniuni în format clasic în 2020, dar iată că un proiect aniversar inițiat în acel an prilejuiește evenimentul de acum.
De la unul dintre mentorii mei, profesorul Costin Murgescu, un maestru al condeiului și al dialogului, care a condus Institutul de Economie Mondială două decenii, am rămas cu convingerea că economia nu are laboratoare în care să experimentezi, spre deosebire de științe precum chimia sau fizica. Pentru un economist, spunea Domnia Sa, laboratorul este dezbaterea.
Lucrările care fac obiectul dezbaterii de astăzi au fost elaborate de specialiști din cadrul BNR pe parcursul a aproape trei decenii, dar, în opinia mea, acestea și-au păstrat relevanța. Nu este puțin lucru, mai ales în contextul transformărilor majore survenite în ultima vreme în teoria și practica economică, sub imperiul unei realități în continuă schimbare.
Multe dintre articolele reunite în aceste două volume de economie au jucat un rol în fundamentarea unor decizii ale băncii centrale, așa cum a fost și cazul lucrărilor incluse în volumele consacrate politicii monetare și stabilității financiare, publicate recent în acceași serie aniversară. În general, o investigare temeinică a implicaţiilor diverselor opţiuni care stau în faţa decidenților este esențială. Mi-am dorit însă mereu ca ideile, raționamentele ori evaluările din astfel de lucrări să nu rămână doar între zidurile Palatului BNR. Prezentarea și discutarea lor publică și confruntarea de idei cu membrii comunității academice și bancare constituie demersuri necesare în societatea noastră, în care prea adesea problematica economică este tratată emoțional ori superficial.
Am spus în repetate rânduri că un bancher central nu îşi poate permite luxul de a se izola într-un turn de fildeş. Dar țin să subliniez că despre economie nu se poate vorbi oricum! Trebuie promovată o cultură a dialogului autentic, întrucât numai prin evaluarea cu responsabilitate, echilibru și onestitate a evoluțiilor și politicilor economice pot fi identificate reperele care să ne ghideze către abordări adecvate, într-un mediu economic marcat de atâtea incertitudini. Argumentele solide, informațiile relevante, metodele riguroase de prelucrare a datelor, deschiderea și curiozitatea intelectuală sunt câteva ingrediente fără de care o dezbatere pe teme economice nu are cum să fie fructuoasă.
Îi felicit pe autori, precum și pe toți cei implicați în editarea și publicarea celor două volume. Sper că acestea, dar și dezbaterile de astăzi, vor contribui, alături de alte lucrări și evenimente similare, la atenuarea deficitului de analiză economică pe care îl resimțim în spațiul public.
Vă urez succes!
București, 2 martie 2023