Banca Națională a României a primit Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, pentru organizarea expoziției “100 de ani de la încoronarea de la Alba Iulia”. Acest eveniment se va desfășura în luna octombrie 2022, cu ocazia celebrării centenarului încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. În contextul aceluiași moment aniversar, Banca Națională a României va lansa, în cadrul programului său numismatic, o monedă jubiliară destinată colecționării.