Doamnelor și domnilor,

Buna dimineața și bine ați venit la Banca Națională a României!

Este adevărat că ne revedem într-un alt cadru decât cel obișnuit, deoarece respectarea măsurilor sanitare legale ne-a împiedicat să mai organizăm întâlniri publice în incinta sediului nostru central, unde departamentele esențiale pentru sistemul bancar românesc și pentru securitatea țării au trebuit să lucreze în regim special protejat, la foc continuu, deseori în două schimburi. Până când situația sanitară va permite revenirea în sălile de întrunire de la sediul central, vom organiza întâlniri/manifestări în acest spațiu al Centrului de Perfecționare Profesională și Activități Sociale al Băncii Naționale a României.

Dați-mi voie să salut prezența distinșilor noștri invitați, în mod special a domnului prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și copreședinte al Comisiei comune româno – ruse.

Manifestarea de astăzi este dedicată prezentării lucrării „Destinele tezaurului românesc. Argumente din arhivele ruse”, autor istoricul militar Ilie Schipor. Domnule colonel Schipor, sunteți binevenit la Banca Națională a României!

După prezentarea lucrării va urma o dezbatere pe marginea ei.

Cei care cunosc activitatea BNR știu că noi am păstrat tradiția de a organiza dezbateri asupra unor cărți care aduc plus-valoare în viața noastră profesională, dar și în cea socială și culturală. De-a lungul timpului, numeroși membri ai conducerii și ai corpului funcționarilor BNR, oameni de carte, economiști și juriști de înaltă clasă, au fost autori ai unor lucrări care își păstrează valoarea științifică și documentară până astăzi. Spre cinstea lor, înaintașii noștri au creat o colecție foarte cunoscută în peisajul științific al perioadei interbelice, mă refer la Biblioteca Monetară, Economică şi Financiară, iniţiată în anul 1938 de guvernatorul Mitiţă Constantinescu, colecție pe care BNR a continuat-o, începând din anul 1992, sub o nouă denumire - Biblioteca Băncii Naţionale a României. Totodată, nu trebuie să uităm că de-a lungul timpului BNR a înțeles să susțină cu multă generozitate și alte domenii ale cercetării științifice și ale vieții culturale, printre care se află istoria, literatura, arhitectura și artele.

Revin la cartea pe care o prezentăm astăzi cu o afirmație a academicianului Nicolae Manolescu: „A citi înseamnă a învăța. E o formă de experiență sau, mai bine zis, un multiplicator pentru experiențele noastre: căci, dacă ne-am mărgini la ceea ce putem trăi sau vedea în jurul nostru într-o viață de om, am fi foarte săraci”.

Pentru început, vă propun să rememorăm, pe scurt, cronologia evenimentelor care constituie subiectul volumului: în 1916, în decembrie, 1738 casete cu aur al Băncii Naționale, în valoare de 314.580.456,84 milioane lei, și 2 casete cu bijuteriile Reginei Maria, în valoare declarată de 7 milioane lei, au fost încărcate într-un tren cu destinația Moscova, unde au fost depuse în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei, aflat în „Sala armelor”, de la Kremlin. Valoarea întregului depozit făcut la Moscova pe numele BNR era de 321.580.456 lei aur.

În iulie 1917, a început pregătirea unui alt transport, în care au fost incluse și valori ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, o parte din documentele păstrate la Arhivele Statului, arhivele unor instituţii publice şi particulare, lucrări de artă şi alte piese de valoare aparținând colecțiilor particulare, odoare mănăstirești, cărţi rare, manuscrise, documente și colecțiile numismatice ale Academiei Române, ale Muzeului de antichităţi, valori ale unor mari bănci comerciale, respectiv acțiuni, obligațiuni, depozite ale clienților etc.

În 3 dintre cele 24 de vagoane pregătite, au fost încărcate 188 de casete cu aur și cu alte valori ale Băncii Naționale. Valoarea declarată a celor 188 casete era de 1.594.757.083 lei. Aurul efectiv era calculat la 574.523 lei, arhiva la 500.000 lei, iar restul reprezenta valoarea titlurilor, efectelor, depozitelor, cărților și a altor acte ale BNR evacuate împreună cu aurul. După acest ultim transport, cantitatea de aur depozitată la Moscova a ajuns la valoarea de 315.154.980 lei, fiind vorba despre 91,5 tone aur fin. Conform documentelor oficiale, încheiate între guvernele Rusiei și României, aceste valori se aflau „sub garanţia guvernului imperial al Rusiei în ceea ce privea siguranţa transportului, siguranţa depozitului şi siguranţa revenirii în România”. Dar, după cum bine știți, istoria s-a desfășurat altfel.

În ianuarie 1918, a fost emisă Hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului din Petrograd, care consemna că „Fondul român de aur care se găseşte la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia română. Guvernul Sovietelor îşi asumă răspunderea de a conserva acest fond şi de a-l remite în mâinile poporului român.” Cum a fost conservat „fondul român de aur” vor afla, in extenso, cititorii volumului domnului Schipor, realizat pe baza documentelor identificate de autor în arhivele ruse și sovietice.

Respectarea adevărului istoric și analiza obiectivă a evenimentelor au fost normele de lucru în demersurile noastre de a pune în valoare documentele pe care le deținem, privitoare la Tezaurul BNR depus spre păstrare la Moscova, în baza convențiilor încheiate între guvernele celor două țări. Cele mai multe dintre aceste documente au fost incluse într-un dosar special, cunoscut sub numele de „Dosarul tezaurului de la Moscova”, care, începând din anul 1922 și până în prezent, a fost predat personal de către fiecare guvernator succesorului său.

Se afirmă foarte des că numai o decizie politică a Moscovei poate să rezolve această problemă. Dar, reamintesc, că un drept care nu este mereu afirmat cade în uitare. A dezbate problema Tezaurului evacuat la Moscova este o responsabilitate a tuturor instituțiilor care și-au pierdut averea în 1916 și 1917, dar și a istoricilor, care, după 1990, au avut posibilitatea să se pronunțe indiferent de felul în care se desfășurau demersurile din punct de vedere politic și diplomatic. Noi credem că trebuie să continue cercetarea și documentarea în arhive, fototeci și biblioteci. Volumul pe care îl propunem astăzi pentru dezbatere este o bună dovadă în acest sens.

Nu am intenția să vă vorbesc despre carte. Sunt aici autorul, editorul și câțiva specialiști recunoscuți ai temei. Așadar, prezentarea cărții este pe mâini bune. Eu o să fac o trecere în revistă a acțiunilor întreprinse de BNR în ultimii ani în legătură cu valorile noastre înstrăinate în 1916-1917.

Începând cu 1991, timp de 30 de ani, noi, cei de la BNR, am organizat numeroase dezbateri asupra acestei teme, străduindu-ne de fiecare dată să transmitem mesaje obiective și comentarii istorice bine documentate asupra evenimentelor și a cadrului istoric în care s-au desfășurat acestea. Am avut în vedere că, după 1990, nivelul de cunoaștere al problemei tezaurului era destul de redus, dar interesul politic, științific, precum și al publicului față de acest subiect era din ce în ce mai mare.

Voi prezenta în continuare, pe scurt, principalele noastre domenii de acțiune în această problemă.

Primul domeniu de acțiune al BNR a fost legat de lucrările Comisiei româno – ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial. Comisia s-a constituit în baza Declarației comune a miniștrilor de externe român și rus din 4 iulie 2003. Potrivit Regulamentului de funcționare, adoptat la 20 mai 2004, Comisia are o componentă română și una rusă, fiecare parte putând să includă 9 membri și un număr nelimitat de experți. Conducerea Comisiei este realizată de doi copreședinți. Banca Națională a participat activ la pregătirea și la lucrările acestei Comisii.

Partea rusă a mai adăugat și termenul „civic” în denumirea Comisiei, astfel că în programul întocmit pentru întâlnirea de la Moscova, din 7-8 noiembrie 2019, numele acesteia a fost „Comisia comună civică ruso-română”. Comunicatul de presă al acestei ultime sesiuni a Comisiei, cea de-a cincea, n-a inclus niciun element de progres, doar faptul că următoarea întâlnire va avea loc în România în anul 2020. După cum se cunoaște, din cauza situației sanitare excepționale, acest eveniment nu a fost organizat.

Doresc să mai adaug o zonă în care sprijinul Băncii Naționale a fost esențial. BNR a pus la dispoziția Comisiei documente din arhiva noastră, în primul rând dosarul cu documentele originale ale predării Tezaurului, dar și toată expertiza existentă în bancă, legată de înțelegerea și interpretarea acestor documente. Domnul Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului, este membru în comisie încă de la înființarea acesteia, participând atât la întâlnirile de la Moscova, cât și la cele de la București. Începând din anul 2014, încă doi specialiști din BNR au lucrat pentru Comisie, în calitate de experți.

Astăzi, mesajul nostru rămâne același: Banca Națională este deschisă propunerilor Comisiei și privește cu un optimism prudent evoluția ulterioară a evenimentelor. Așa cum am mai spus, sfârșitul acestui eveniment excepțional din istoria României nu îl cunoaștem încă. Singurele certitudini pe care le avem sunt documentele originale pe care le deținem la BNR, precum și cele descoperite de istorici, documente care dovedesc dreptul de proprietate al României asupra bunurilor depozitate la Kremlin. Iată de ce consider foarte potrivit să dezbatem volumul domnului Schipor aici, la BNR.

Un al doilea domeniu de acțiune al BNR a fost cercetarea și valorificarea fondului nostru arhivistic. În cadrul acestui program, inițiat după 1997, am hotărât publicarea integrală a „Dosarului tezaurului de la Moscova”. Hotărârea s-a materializat în anul 1999, când a fost tipărită lucrarea „Tezaurul Băncii Naționale a României la Moscova. Documente”, autori Cristian Păunescu și Marian Ștefan. Până la apariția acestui volum, era puțin cunoscut faptul că documentele originale, emise sau primite de conducerea Băncii Naționale și de serviciile instituției implicate în transportarea tezaurului său la Moscova s-au păstrat la BNR. Lucrarea a fost reeditată în anul 2011 și a fost premiată de Academia Română.

Un al treilea domeniu de acțiune a fost constituit de eforturile de clarificare a unor aspecte controversate. Am urmărit să lămurim anumite aspecte privind dreptul de proprietate asupra stocului de aur al BNR, precum și structura acestuia. Ca exemplu, reiau ceea ce am mai spus în intervențiile mele pe această temă. Art. 35 al Statutelor BNR din anul 1892 prevedea că „Banca va trebui să aibă o rezervă metalică de aur cel puțin de 40% din suma biletelor emise de dânsa”. Așadar, dimensiunea rezervei metalice condiționa volumul de bancnote emise, era deci o avuție publică, „avutul nostru”, cum îi spunea guvernatorul I. G. Bibicescu. Mai mult decât atât, în epoca respectivă, cine venea cu o bancnotă de o sută de lei la ghișeele din Palatul Lipscani, solicitând transformarea acesteia în aur, primea monede din aur în schimb. Din acest motiv, cea mai mare parte a tezaurului Băncii era reprezentată de monede. Prin urmare, această cantitate de aur era a băncii, nu era a acționarilor și nu reprezenta depozite ale unor particulari.

În sfârșit, un al patrulea domeniu de acțiune al BNR a fost răspunsul la obsedanta întrebare: de ce a fost evacuat tezaurul și de ce la Moscova? În opinia noastră, un posibil răspuns ar putea fi găsit analizând conjunctura politică, militară și socială în care se afla țara atunci. În decembrie 1916, două treimi din teritoriul României era sub ocupație militară străină, armata noastră suferise mai multe înfrângeri și trebuia să se refacă, o parte importantă din populația țării era evacuată sau se pregătea de evacuare. Stocul de aur al băncii era evacuat la Iași, încă din septembrie. În noiembrie, autoritățile de stat ale țării au părăsit Bucureștiul și s-au instalat la Iași.

Deoarece situația militară se agrava, în noiembrie 1916, s-a hotărât ca sediul central al BNR să fie mutat la Iași, alături de guvern, Casa regală și instituțiile centrale ale statului. Constantin Kiriţescu, contemporan al evenimentelor, în lucrarea sa „Istoria războiului pentru întregirea României, 1916-1919”, consemna că „domnea în public credința că frontul nu va putea rezista și că, prin urmare, Moldova nu este decât o primă etapă a evacuării definitive spre Rusia.” Era o stare de spirit provocată atât de prăbușirea fronturilor românești, cât și de retorica autorităților politice și militare ruse.

În această argumentație trebuie neapărat amintit și faptul că, potrivit ultimelor cercetări desfășurate de specialiștii noștri, era vorba de pus la adăpost cea mai mare cantitate de aur deținută de bancă de la înființarea ei. În cursul anului 1916, stocul de aur al BNR crescuse de la 220.969.615,09 lei (64.152,477 kg aur fin) la 493.268.172,37 lei (143.206,907 kg aur fin). Așa se face că, în luna august 1916, când România a intrat în război alături de Antanta, tezaurul BNR conținea cel mai ridicat nivel al rezervei de aur de la înființarea băncii. O parte din acest aur era înregistrat ca „aur depozitat” în străinătate, respectiv la Reichsbank, în valoare de 80.469.650 lei (23.362,159 Kg), și la Banca Angliei, în valoare de 98.105.800 lei (28.482,333 kg).

Mai sunt câteva realități de care ar trebui să ținem seama în această analiză: în România ocupată, la București, unde rămăseseră la sediul central al BNR doi directori – delegați, autoritățile militare germane au procedat la arestarea unui dintre cei doi, este vorba despre Constantin Băicoianu, la rechiziționarea Palatului Lipscani și la impunerea sechestrului asupra băncii. Era evident că și tezaurul, adică stocul de aur al băncii, ar fi avut aceeași soartă, dacă nu ar fi fost evacuat la Iași. Cunoscutul istoric de artă Virgiliu N. Drăghiceanu, secretarul Comisiei Monumentelor Istorice, consemna în memoriile sale: „Va să zică, toată averea noastră la dispoziția și discreția autorităților militare! Ne temem de bijuterii, argintării, bani. Începem o goană nebună tocmai pentru găsirea unor ascunzători. Regretăm timpurile când arhitecții noștri aveau prevederea să le execute în bolțile pivnițelor, în pereții zidurilor sau în planșeele caselor”.

În aceste condiții a fost luată decizia de evacuare a aurului, fiind ales singurul stat vecin cu care eram aliați. Totodată, au contat și alte argumente: Rusia semnase, în august 1916, cele două convenții de cooperare cu România în cadrul Antantei. Cele două familii regale, din România și din Rusia, erau înrudite, Regina Maria fiind verișoară cu țarul Nicolae al II-lea. În decembrie 1916, ministrul Mossolof, fiind împuternicit de ministrul de finanțe rus, a dat garanții atât pentru transportul și depozitarea tezaurului la Moscova, cât și pentru revenirea acestuia în țară.

După ce tezaurul Băncii Naționale a României a fost trimis la Moscova, în contextul generat de participarea României la Primul Război Mondial, autoritățile române au decis începând din 1917 suspendarea convertibilității biletelor BNR.

Ulterior, confiscarea tezaurului românesc de către autoritățile bolșevice a afectat profund, pe o perioadă îndelungată, echilibrul monetar al României, acoperirea emisiunii monetare fiind practic într-o mare măsură fictivă, câtă vreme stocul de aur nu mai era în posesia BNR. Cu toate acestea, până la începutul anului 1929, aurul a continuat să fie consemnat în documentele instituției noastre ca „aur depozitat la Moscova”. Ulterior, fiind considerat o creanță litigioasă asupra străinătății, aurul trimis în Rusia nu a mai fost inclus în stocul metalic al băncii, dar a continuat să fie înscris pro memoria în bilanțul anual. Această mențiune a dispărut din bilanțul băncii centrale începând cu anul 1944, ca urmare a intrării României în sfera de influență sovietică.

Problema tezaurului românesc declarat sechestrat de autoritățile ruse sine die în Rusia rămâne astăzi la fel de actuală ca acum un secol. Noi vom susține eforturile pentru recuperarea acestuia, punând la dispoziția celor interesați toate dovezile documentare și juridice pe care le deținem și prezentând argumentat și obiectiv felul în care o chestiune de natură tehnică, perfectată într-un context special, decurgând din termenii Tratatului de alianţă şi ai convenţiei militare semnate de România cu puterile Antantei în august 1916, a fost transferată în sfera politicului şi folosită de guvernul sovietic ca element de presiune în relaţiile sale cu România.

De fapt, pe această problematică, România a întreprins demersuri și pe plan internațional. Așa cum, de-a lungul celor două decenii interbelice, autoritățile de la București și BNR au adus problema pe agenda mai multor întâlniri internaționale desfășurate la Copenhaga, Londra, Varșovia, Geneva etc., și noi, în efortul de a reafirma dreptul nostru asupra acestei „creanțe litigioasă asupra străinătății”, am avut discuții cu mai multe personalități internaționale, care ne-au încurajat să facem publice detaliile acestei chestiuni.

Îi amintesc aici pe Jacques de Larosiére, guvernator al Băncii Franței, director general și președinte al Fondului Monetar Internațional și președinte al Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare. De asemenea îl menționez și pe Jonathan Sheele, șeful Delegației Comisiei Europene în România.

Totodată, nu trebuie să omitem că, în anul 1995, delegația română la Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a inițiat un proiect de rezoluție privitoare la problema tezaurului românesc aflat la Moscova. Discuțiile care au avut loc cu acel prilej au fost consemnate într-un document oficial al Consiliului. Dar, în același an, autoritățile competente ruse au declinat posibilitatea întâlnirii celor două părți la nivel de experți, așa cum se consemna în documentele Consiliului, motivând că Parlamentul Rus tocmai discuta proiectul unei legi privind restituirea de către Federația Rusă a tuturor valorilor care se aflau în posesia sa din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, dar aparțineau altor state. Legea respectivă nu a fost votată niciodată.

Un an mai târziu, în 1996, cu ocazia aderării sale la Consiliul Europei, Federaţia Rusă s-a angajat să înceapă negocieri cu ţările care reclamă restituirea bunurilor lor aflate din timpul celui de Al Doilea Război Mondial pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse. Un raportor special al Consiliul Europei, Takis Hadjidemetriou, s-a deplasat la Bucureşti în vara anului 1999, unde a avut o întâlnire și cu conducerea BNR. Atunci, i s-a pus la dispoziţie „Dosarul tezaurului de la Moscova”, despre care am amintit aici, a fost informat în legătură cu ceea ce s-a restituit, în timp, din acest tezaur şi ce a rămas în posesia guvernului sovietic.

În final, reafirm că tezaurul BNR rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredințată cu acte în regulă și cu toate garanțiile depozitarului că va fi returnată oricând la cererea proprietarului, pentru ca ulterior aceste obligații asumate conform tuturor normelor și cutumelor internaționale să nu mai fie respectate.

Vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc să aveți o zi interesantă la Banca Națională a României!

BNR - Centrul de Perfecționare Profesională și Activități Sociale, Bucureşti, 16 iunie 2021