Doamnă Prim Ministru,

Domnule Preşedinte al Academiei Române,

Doamnelor și domnilor academicieni, profesori, reprezentanţi ai mediului academic, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor,

Doamnelor și domnilor,

Sunt onorat să iau cuvântul cu prilejul lansării Raportului de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro și cred că nu este deloc lipsit de semnificație faptul că acest eveniment are loc sub cupola Academiei Române, cel mai înalt for științific și cultural al țării.

Planul național de adoptare a monedei euro și Raportul de fundamentare a acestuia constituie documente esențiale pentru conturarea traseului de urmat de către România. Aș îndrăzni să spun că sosise timpul elaborării unor astfel de documente, fie și numai pentru că indicatorul sintetic al convergenței reale, măsurat prin PIB pe locuitor (pe baza standardului puterii de cumpărare), a ajuns deja în România la aproximativ 60 la sută din nivelul zonei euro și la circa 64 la sută din nivelul Uniunii Europene, faţă de mai puţin de 30% acum 20 ani. De altfel, documente similare au stat la baza abordării coordonate și coerente a trecerii la euro și în alte state.

Nu pot să nu constat că este pentru prima dată când avem un set de documente articulate, detaliate și analitice (și nu doar descriptive) care au darul de a furniza cadrul adecvat pentru promovarea unor politici economice bine fundamentate, nu numai o dată-țintă pentru adoptarea euro. Dacă datele-țintă anunțate în trecut s-au dovedit, mai devreme sau mai târziu, prea ambițioase, a fost poate și pentru că acestea nu erau acompaniate de o viziune strategică asupra întregului proces și de angajamente ferme din partea tuturor actorilor implicați în derularea acestuia.

Menționez faptul că lucrări importante pentru abordarea acestui proces au fost realizate și în trecut de către diverși autori sau colective de cercetare. Academia Română, prin institutele sale, a fost direct implicată în acest efort. La nivelul BNR funcționează încă din februarie 2010 Comitetul de pregătire a trecerii la euro, cu rol consultativ și de analiză a evoluțiilor relevante din perspectiva adoptării monedei unice, în vederea fundamentării deciziilor ce trebuie luate pe parcursul acestui proces. Au avut loc, de-a lungul timpului, peste 50 de întâlniri ale acestui for, inclusiv cu participarea reprezentanților unor instituții precum Ministerul Finanțelor Publice, alte ministere cu un rol însemnat în procesul de trecere la euro sau Administrația Prezidențială, fiind dezbătute, printre altele, teme privind convergența nominală și reală, diverse aspecte ale trecerii la euro în alte țări sau riscurile și beneficiile aderării României la zona euro. Insist asupra ideii că nu am dispus, până acum, de un document care să beneficieze de participarea activă a numeroase instituții și organizații, element esențial pentru asigurarea unei reprezentativități largi a societăţii româneşti.

În acest context, noi, cei de la BNR, am salutat de la bun început constituirea, în anul 2018, a Comisiei Naționale de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro, pe care am privit-o ca pe un firesc pas înainte la nivel instituțional pe acest drum. Un alt element de noutate pe care îl aduce acest demers, pe lângă elaborarea documentelor cu implicarea a numeroase instituții relevante și sub egida Academiei Române, ține de realizarea sa în cadrul legal creat de o ordonanță de urgență, aprobată ulterior prin lege de către Parlamentul României.

Efortul comun depus pentru pregătirea acestor documente mi-a amintit de elaborarea, în anul 2000, a Strategiei de la Snagov, pe care am coordonat-o din poziția de premier și care a coagulat eforturile interinstituționale depuse pentru aderarea cu succes a României la Uniunea Europeană în 2007. Acum, documentele publicate de Comisie au potențialul de a juca un rol similar la nivelul unui nou proiect de anvergură: intrarea în zona euro.

Țin să subliniez că trecerea la euro este o chestiune de „când”, nu una de „dacă”, angajamentul României de a intra în zona euro fiind indiscutabil, întrucât constituie o obligație asumată prin Tratatul de Aderare la UE. Dincolo însă de constrângerea formală, angajamentul adoptării monedei unice reflectă și atașamentul puternic al României față de proiectul european. Altfel spus, asumarea pe deplin a destinului european al României presupune și intrarea în zona euro.

Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că acest demers nu are o dimensiune strict tehnică, de schimbare a bancnotelor și monedelor denominate în lei cu cele în euro, ci constituie un proces de mare complexitate, care, pentru a se derula adecvat și a se încheia cu succes, impune o gestionare extrem de atentă și o bună colaborare între instituțiile implicate.

Țin să adresez mulțumirile mele Guvernului pentru că a avut inițiativa constituirii Comisiei Naționale de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro, precum și reprezentanților tuturor instituțiilor și organizațiilor implicate în elaborarea documentelor: Academia Română, Guvernul României, Administrația Prezidențială, Banca Națională a României, Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Institutul Național de Statistică, Autoritatea de Supraveghere Financiară, mediul academic (universități și institute de cercetare), partide politice parlamentare, confederații patronale și sindicale reprezentative, organizații neguvernamentale, structuri asociative și societate civilă. Aș spune că participarea unui număr mare de experți autentici a conferit o calitate superioară documentelor elaborate de către Comisie. Este cu atât mai remarcabil cu cât se zice că economiștii se pun greu de acord asupra trecutului, darămite asupra viitorului...

Doamnelor și domnilor,

Acestea fiind spuse, putem afirma că, în urma activității Comisiei, avem două documente extrem de importante pentru derularea adecvată a procesului de trecere la euro, precum și o dată-țintă, care este realizabilă, dar pe marginea căreia se mai poate discuta, în funcție de evoluțiile concrete din perioada următoare.

Indiferent de progresele realizate deja sau care vor fi consemnate în economia românească, trebuie urmărit și ce se întâmplă în Europa și, în special, în zona euro, care trece printr-un proces de ameliorare și consolidare a cadrului de guvernanță. După cum a avertizat și Otmar Issing - părintele euro, zona euro este un proiect neterminat. De altfel, cuvintele rostite de acesta cu prilejul dineului care a marcat încheierea activității sale de economist şef în cadrul BCE, în 2006, atunci când lucrurile păreau să meargă de la sine în direcția potrivită, mi se par relevante și acum: „Am fost cu toții privilegiați să participăm la un experiment istoric unic: crearea unei noi monede pentru Europa. Am fost nevoiți să navigăm în ape neexplorate și se prea poate să nu fi ajuns încă pe Tărâmul Făgăduinței”. O abordare realistă și echilibrată a procesului de adoptare a euro presupune ca acesta să fie gestionat luându-se în considerare absolut toate elementele relevante. Doar astfel se va putea naviga cu bine până la portul de destinație…

Totodată, se impune să privim și către abordarea promovată de alte țări din regiunea noastră est și central-europeană care se află pe un drum similar. Trebuie remarcat că, până în prezent, au intrat în zona euro mai degrabă țările cu economii de dimensiuni reduse (Slovenia, Slovacia, Ţările Baltice), în timp ce economiile mai mari – precum Ungaria, Cehia sau Polonia – tind să trateze acest proces cu prudență sporită, ba chiar și cu o anumită reticență în planul, de pildă, al stabilirii nivelului optim de convergență reală la momentul adoptării euro.

Menționez că nu la Bulgaria trebuie să ne raportăm în acest context, căci pentru țara vecină adoptarea euro constituie un exit firesc din aranjamentul de consiliu monetar pe care îl practică în prezent. Relevante sunt Ungaria, Cehia sau Polonia, care acordă o atenție sporită problemelor de natură structurală importante pentru derularea procesului de convergență. Problemele cu care s-au confruntat în interiorul zonei euro țări precum Grecia sau Italia sunt de natură a justifica o abordare atentă și comprehensivă a procesului de trecere la euro.

Din perspectiva monitorizării evoluțiilor zonei euro și a luării în considerare a abordărilor celorlalte țări relevante din regiune, este bine că documentele Comisiei au un grad ridicat de flexibilitate. În cadrul discuțiilor purtate pe parcursul elaborării acestora, s-a remarcat chiar că unele elemente nu ar fi suficient de bine bătute în cuie. Aș zice însă că această abordare este mai degrabă benefică, întrucât oferă o marjă de manevră necesară pe parcursul procesului.

Faptul că în aceste documente sunt identificate obiectivele strategice și tactice care trebuie îndeplinite în vederea aderării la zona euro, dar și direcții de acțiune pentru atingerea acestora, este de natură să mobilizeze toate instituțiile implicate în vederea transformării unui deziderat în realitate. Este important că se subliniază importanța ajungerii la un anumit grad minim de convergență reală înainte de adoptarea euro, în condițiile în care, spre deosebire de UE, zona euro s-a dovedit a nu fi un „club de convergență”, întrucât membrii săi actuali nu și-au îmbunătățit neapărat nivelul convergenței reale după adoptarea euro.

În cazul României, nu trebuie să ignorăm nici problematica disparităților regionale. În timp ce convergența reală a ţării noastre a avansat substanțial ca medie naţională, aşa cum am arătat, decalajele dintre zonele sale de dezvoltare au rămas importante sau chiar s-au adâncit în timp. S-a întâmplat astfel ca urmare a ritmurilor diferite de convergență reală, care au condus la apariția unor poli de competitivitate regională odată cu cronicizarea unor zone de sărăcie.

O adoptare cu succes a monedei euro reclamă acțiuni concrete și eficiente în sensul ameliorării acestei situații.

Abordarea deloc rigidă a documentelor Comisiei are și meritul major că, oferind o viziune strategică, creează totodată posibilitatea compatibilizării cu opțiunile punctuale ale guvernărilor ce se vor succeda până la momentul adoptării euro.

Din perspectiva a ceea ce urmează a se realiza în planul adoptării euro, aș spune, într-o tentativă de simplificare și sintetizare, că este important să fie urmăriți „cei trei C”: consecvență, coerență, continuitate.

Consecvența constă în urmărirea realizării obiectivelor majore pe termen mediu și lung. Astfel, creșterea economică trebuie să fie asigurată în condițiile ținerii sub control a dezechilibrelor macroeconomice, precum și ale promovării unui efort investițional adecvat și ale dezvoltării infrastructurii. Altfel, durabilitatea creșterii economice nu poate fi asigurată.

În planul coerenței, trebuie spus că legăturile dintre politicile economice, des invocate în discursul public, chiar sunt de substanță. De pildă, se vorbește mult despre colaborarea dintre politica fiscală și cea monetară. Banca Naţională a României subliniază, în fiecare comunicat de presă privind politica monetară, cât de important este mixul echilibrat de politici economice. Este adevărat că, într-o anumită măsură, politica monetară poate compensa o conduită suboptimală a politicii fiscale (de exemplu, o abordare prociclică). Dar, de la un punct încolo, se poate ajunge la efecte indezirabile în economie, întrucât împovărarea excesivă a politicii monetare riscă să accentueze dezechilibrele macroeconomice.

Asigurarea continuității este importantă pentru derularea lină a procesului de adoptare a euro iar Raportul Comisiei are meritul unei abordări realiste din această perspectivă. Este avut în vedere caracterul electoral al anilor 2019 și 2020, dar și faptul că orizontul propus pentru adoptarea euro se plasează, de asemenea, pe coordonatele unui nou ciclu electoral.

După cum am subliniat recent, în planul adoptării monedei unice se poate spune că nu este pentru cine se nimerește, ci pentru cine se pregătește. Pregătirea nu se încheie odată cu aderarea la zona euro, ci trebuie să continue și ulterior. În aceste condiții, trebuie să fim conștienți cu toții că intrarea în zona euro nu este un panaceu, nu rezolvă automat problemele unei economii, ci este o etapă a procesului de convergență, iar pentru derularea adecvată a acestuia coerența și sustenabilitatea politicilor economice sunt extrem de importante.

Sporirea rezilienței economiei românești și a potențialul său de creștere sunt evoluții benefice și în sine, nu doar din perspectiva adoptării monedei unice. Pentru o dezvoltare corespunzătoare și armonioasă pe termen mediu și lung, România are oricum nevoie de progrese substanțiale în planul asigurării robusteții economiei naționale – acestea nu trebuie în niciun caz tratate ca sacrificii făcute pentru a promova examenul de admitere în zona euro.

Pe calea către o convergență lină și sustenabilă, un principiu călăuzitor important este acela de a evita înscrierea pe o traiectorie divergentă. Cu alte cuvinte, de a rătăci drumul, de a o apuca pe altă cale decât cea care duce în zona euro. În bătălia pentru convergență, trebuie să fim atenți să evităm divergența.

Dictonul latin festina lente se aplică și în acest caz, a ne grăbi încet pe calea convergenței însemnând să o parcurgem într-o cadență sustenabilă pe termen mediu și lung.

Din această perspectivă, aș aborda problematica privitoare la convergență nu ca pe o cursă în care cel mai rapid ritm este și cel mai potrivit, ci ca pe un proces complex, ce oferă concurentului care își dozează bine efortul – un maratonist mai degrabă decât un sprinter – posibilitatea de a profita de majoritatea beneficiilor potențiale, evitând în același timp asumarea unor riscuri excesive.

Vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc dezbateri fructuoase!

Academia Română
București, 16 aprilie 2019