Banca Națională a României și înfăptuirea Marii Uniri



În contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, Banca Națională a României organizează în perioada 26 noiembrie – 7 decembrie 2018 o serie de activități de informare și educație financiară adresate studenților și elevilor, la sediile structurilor teritoriale ale BNR din Cluj, Timiș, Mureș, Bihor, Brașov, Maramureș și Sibiu și al unităților de învățământ locale.

Lansarea oficială a seriei de evenimente va avea loc luni, 26 noiembrie 2018, simultan, în toate agențiile și sucursalele BNR participante la proiect, prin organizarea unei conferințe dedicate Centenarului. Vor fi abordate subiecte referitoare la rolul BNR în înfăptuirea Marii Uniri din 1 decembrie 1918 și implicarea în istoria locală și națională, precum și prezentări pe teme de interes general. La conferință vor participa, alături de specialiști BNR și cadre didactice ale universităților partenere, studenți și elevi, reprezentanți ai inspectoratelor școlare județene, personalități locale, invitați din mediul financiar-bancar și mass-media.

După încheierea Primului Război Mondial și Marea Unire, rolul Băncii Naționale a României a fost de o complexitate aparte. În contextul în care după 1 decembrie 1918 leul a devenit unitatea monetară oficială pe întreg teritoriul național, Consiliul de administrație al BNR a decis extinderea rețelei teritoriale în Banat, Transilvania, Basarabia și Bucovina. Principala operațiune derulată în primii ani de activitate a fost retragerea din circulație a însemnelor monetare străine și realizarea unificării monetare, „menită – în opinia guvernatorului Bibicescu – să cimenteze ideea de stat în cadrul noilor hotare, pe care le-au făurit cu atâta eroism moneda și viteaza noastră armată”.

Mai multe informații despre BNR în timpul Primului Război Mondial și al Marii Uniri sunt disponibile în secțiunea BNR - Centenarul Marii Uniri