- Versiunea pregătită pentru susținere -
Doamnelor şi domnilor,
Sunt onorat de invitația de a lua cuvântul în cadrul acestui eveniment care dezbate teme importante pentru economia României și pentru cele din întreaga regiune. În mai toate economiile lumii, indiferent de dimensiune și stadiu de dezvoltare, în ultimii ani cuvântul de ordine a fost stimularea creșterii economice. Nici nu avea cum să fie altfel în condițiile în care economia mondială continuă să evolueze sub așteptări… Găsesc această preocupare absolut legitimă, dar aș îndrăzni să îi adaug încă o dimensiune, și anume aceea a sustenabilității. Cu alte cuvinte, contează “cât de repede crești”, dar nu este lipsit de importanță nici “cum crești”.
Din perspectivă macroeconomică, România a consemnat progrese constante în ultimii ani în direcția restabilirii echilibrelor – niveluri scăzute ale inflației și ale deficitelor gemene – simultan cu o creștere economică al cărei ritm poate să pară unora insuficient de rapid (în medie, 3,4 la sută în ultimii trei ani), dar care a depășit net media europeană.
Din punctul de vedere al unui bancher central, echilibrul macroeconomic este instrinsec legat de existența celor trei „aspecte ale stabilității”: stabilitatea prețurilor, stabilitatea cursului de schimb și stabilitatea financiară. Și cred că, după mai bine de un sfert de secol de la începutul tranziției, se poate afirma că societatea românească beneficiază de aceste bunuri publice așteptate, de regulă, de la băncile centrale.
Să luăm pe rând – dar și pe scurt! – cele trei „aspecte ale stabilității”. În ceea ce privește stabilitatea prețurilor, inflația se situează în prezent la un nivel scăzut. Rata medie anuală a acesteia nu a depășit 4 la sută începând cu 2012, iar plasarea sa temporară în teritoriul negativ în momentul actual este provocată de persistența efectului reducerii cotei standard a TVA de la 24 la 20 la sută în ianuarie 2016. Cursul de schimb al leului fluctuează într-un interval relativ îngust, stabilitatea sa fiind asigurată în condiții de piață, în regim de flotare controlată.
Referitor la stabilitatea financiară, nu poate fi ignorat faptul că sistemul bancar românesc a depășit perioada crizei fără probleme majore, care să impună apelul la fonduri publice, și se menține solid, principalii indicatori agregați consemnând niveluri adecvate (solvabilitate, lichiditate) sau cunoscând ameliorări remarcabile (calitatea activelor, profitabilitate).
Aș spune că ne aflăm într-una dintre cele mai favorabile poziții macroeconomice din parcursul post-comunist al României, dar păstrarea acesteia nu este garantată, ci condiționată de o conduită adecvată a politicilor economice. Politici stimulative prea îndrăznețe pot oferi gratificații pe termen scurt, dar generează riscuri considerabile la adresa echilibrului macroeconomic pe termen mai lung. Un ritm mai alert de creștere economică poate fi atins, dar pentru a fi sustenabil trebuie acționat asupra factorilor care conduc la majorarea potențialului economiei.
Dat fiind că potențialul de creștere al economiei românești este afectat de trenarea redresării investițiilor publice şi a derulării reformelor structurale, ar trebui să se acționeze cu prioritate pentru remedierea problemelor care împiedică realizarea de progrese rapide în aceste domenii.
Nu mai puţin important este rolul fondurilor europene, a căror absorbţie este departe de a fi satisfăcătoare. S-a vorbit în repetate rânduri despre imperativul creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene ca despre o prioritate națională. Țin să subliniez din nou că aceasta este o modalitate de a accelera derularea unor proiecte publice importante, dar şi o şansă oferită firmelor autohtone de a surmonta constrângerile asociate nivelului relativ redus al capitalului de care dispun prin acces la finanțare avantajoasă, creând astfel premise pentru acumulări viitoare.
Tocmai astfel de blocaje sunt de natură a limita substanțial amploarea procesului de dezvoltare durabilă a României. Iar a relaxa suplimentar politica fiscală ori pe cea monetară în locul unei accelerări a reformelor structurale nu este deloc o alegere înțeleaptă pe termen mediu și lung!
Misiunea politicilor macroeconomice este aceea de a păstra echilibrele restaurate cu mult efort după izbucnirea crizei globale, reformele structurale fiind cele chemate să susţină viabilitatea economiei prin creşterea flexibilităţii şi rezistenţei la şocuri.
Reformele structurale a căror promovare sau adâncire este strict necesară în România includ: creşterea competiţiei şi eficienţei în sectoare-cheie ale economiei, precum cel al energiei şi al transporturilor, identificarea unor soluţii la insuficiența forței de muncă eligibile (inclusiv prin reforme în sectorul educaţiei, crearea unor politici active pe piața muncii, dezvoltarea unor programe de reîncadrare sau reorientare profesională în concordanță cu cerințele economiei), dar şi dezvoltarea unei infrastructuri de transport de calitate. Acestea sunt doar câteva exemple de astfel de reforme, dar lista este mult mai lungă … Importanţa acestor reforme pentru asigurarea durabilității creșterii economice şi faptul că acestea se întind adesea dincolo de orizontul unui singur ciclu electoral fac necesară adoptarea unei perspective pe termen lung asupra procesului.
Folosind ca reper experiența unor țări mai avansate decât România în recuperarea decalajelor față de economiile dezvoltate, dincolo de nuanțările impuse de particularitățile naționale, există o constantă a procesului, și anume sporirea productivității. Demersurile pe această linie sunt esențiale pentru progresul convergenței economice, întrucât permit atât o creștere mai rapidă, cât și majorări de salarii. Se produce astfel o creștere cu adevărat sustenabilă a standardelor de viață. Nu degeaba a afirmat Paul Krugman că "productivitatea nu este totul, dar pe termen lung este aproape totul", dat fiind că "abilitatea unei țări de a îmbunătăți standardul de viață de-a lungul timpului depinde aproape în totalitate de capacitatea acesteia de a crește producția pe lucrător".
Invocată constant în analizele Comisiei Europene şi ale Băncii Centrale Europene, problematica productivităţii multifactoriale nu este străină nici BNR, rezultatele evaluărilor interne fiind publicate în rapoartele noastre. Începând cu anul 2000, România a înregistrat unul dintre cele mai alerte ritmuri de recuperare a decalajelor privind nivelul de trai față de media UE, în bună măsură ca urmare a avansului considerabil al productivităţii multifactoriale. Evoluția favorabilă a acesteia poate fi corelată cu o multitudine de factori: firmele productive sunt în general cele mari, tinere, care aparțin mai degrabă sectorului privat decât celui public, au capital majoritar străin și fac parte dintr-o structură de tipul firmă-mamă – subsidiară. De asemenea, gradul înalt de competiție pe piața internă și pe cea externă, caracteristic unei economii de piață, exercită o influență pozitivă asupra productivității, companiile conștientizând faptul că eficientizarea este singura modalitate de a se menține pe piață. Evaluările cantitative confirmă, totodată, intuiţia că firmele cu o pondere mai mare a angajaților înzestrați cu abilități tehnice și cele care alocă sume mai mari pentru cercetare-dezvoltare sunt mai productive, mai eficiente.
Cred că nu este timp și nici nevoie să insist pe ideea că majorarea productivității este cheia unei creșteri economice mai rapide, dar în același timp sustenabilă. Nu aș încheia însă fără a remarca faptul că, deși la prima vedere progresele în acest plan par a depinde în primul rând de companii, ele reclamă de fapt un efort conjugat al mediului de afaceri și al autorităților, chemate să asigure premisele de natură să încurajeze investițiile presupuse de câștigurile de productivitate – cele mai evidente domenii sunt, firește, infrastructura și sistemul educațional.
Intervenția mea a vizat probleme pe care le consider relevante pentru România, dar creșterea competitivității economiei prin implementarea de reforme structurale reprezintă o preocupare și în celelalte economii din regiune, și chiar la nivel european. Sunt convins că tema relației creștere economică – productivitate – reforme structurale va fi reluată în cadrul lucrărilor, inclusiv în luările de cuvânt ale invitaților externi. Participanții la forum vor avea astfel acces la experiențe multiple pe o temă de permanentă actualitate.
Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să îmi exprim speranța că în cadrul forumului vor circula suficient de multe vești bune despre România încât să determine noi investiții productive.