Domnule Președinte,
Domnilor Președinți al Senatului şi al Camerei Deputaţilor,
Domnule Prim Ministru,
Domnule Președinte al Academiei,
Stimați invitaţi,

Sunt bucuros să particip la lansarea unui proiect de dezvoltare a României, care schiţează direcţiile strategice de evoluţie a economiei şi societăţii în interiorul Uniunii Europene. Iniţiativa redactării unui astfel de document este binevenită şi Banca Naţională a României a sprijinit acest demers prin contribuţii în domeniile în care deţine expertiză relevantă, alăturându-se eforturilor specialiştilor din Guvern şi din cadrul Academiei Române. ''România competitivă: un proiect pentru o creştere economică sustenabilă'', parte a Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă, va fi supus începând de astăzi dezbaterii publice. Transformarea sa într-o strategie viabilă, care să îşi păstreze relevanţa dincolo de orizontul unui ciclu electoral şi să acopere spectrul politic reprezentat de partidele parlamentare, este condiţionată de obţinerea unui consens cât mai larg. Din această perspectivă este esenţială implicarea în dezbatere a mediului politic, a mediului de afaceri, a partenerilor sociali și a societății civile. Dezbaterea publică din lunile următoare pe marginea acestui proiect, cu suişurile şi coborâşurile fireşti, va crea un limbaj comun, iar acesta este primul pas spre atingerea unui consens.

Evident, o temă atât de complexă presupune multiple linii de abordare. În intervenţia mea de astăzi nu îmi propun tratarea punctuală a acestora – documentul supus dezbaterii e suficient de explicit în acest sens. Voi încerca însă să subliniez trei repere pe care le consider importante pentru ca dezbaterile viitoare să aibă şansa să conducă la o strategie realistă de dezvoltare durabilă a României şi creştere a bunăstării populaţiei în cadrul Uniunii Europene, strategie în jurul căreia să se poată coagula un consens.

Primul reper pe care îl am în vedere se referă la conceperea unui model de creştere ancorat în potenţialul real al economiei, astfel încât creşterea economică să fie sustenabilă, pe durata mai multor decenii şi să conducă la convergenţa reală.

Cel de-al doilea reper priveşte înscrierea legislaţiei şi politicilor economice în limite care să asigure compatibilitatea cu regulile şi principiile care guvernează Uniunea Europeană.

Al treilea reper vizează întărirea instituţiilor româneşti, ca premisă pentru funcţionarea adecvată a economiei de piaţă.

Primul reper. Esenţa primului reper este aceea că nu orice creştere economică aduce ţării dezvoltare pe termen lung. Imperativul asigurării durabilităţii creşterii economice, ca precondiţie a succesului procesului de convergenţă, nu este o noutate şi Banca Naţională a României a subliniat în mod repetat acest aspect în rapoartele şi analizele sale. Atunci când obiectivul atingerii unor rate înalte de creştere economică este tributar unei viziuni pe termen scurt, preţul plătit este sacrificarea echilibrelor macroeconomice, caz în care câştigurile obţinute sunt efemere – perioadelor de expansiune le vor urma inevitabil recesiuni corective, fiind posibil ca la finalul acestora câştigurile anterioare să nu fie doar erodate, ci chiar eliminate. Experienţa noastră recentă, în care expansiunea exuberantă din anii anteriori declanşării crizei globale a fost urmată de o recesiune adâncă, este pe deplin edificatoare.

Din acest motiv, deşi ar putea părea paradoxal, este preferabilă o creştere economică moderată (de exemplu, 3,5 la sută), dar pe parcursul mai multor ani, unor salturi spectaculoase temporare, urmate de contracţii cel puţin la fel de ample. Singura cale prin care pot fi livrate concomitent societății un avans economic solid și menţinerea echilibrelor interne şi externe ale economiei este sporirea potențialului de creștere al acesteia prin politici structurale care să conducă la câştiguri permanente de productivitate.

Prin urmare, mă bucur să regăsesc chiar în titlul documentului lansat astăzi o referire fără echivoc la conceptul de sustenabilitate şi, de asemenea, evidenţierea importanţei ce revine competitivităţii în atingerea dezideratului unei creşteri economice durabile. De altfel mi se pare firesc ca din experienţa recentă să se fi tras învăţămintele necesare.

Experiența internaţională şi studiile de specialitate susţin pe deplin această abordare a asigurării sustenabilităţii creşterii economice prin îmbunătăţirea productivităţii multifactoriale şi, implicit, a competitivităţii. Exemple relevante în acest sens sunt Italia (1960-1980), Spania (1980-2009), Coreea de Sud (1988-2010), Japonia (1966-1997), Taiwan (1968-2008) – ţări care au parcurs decenii de eforturi de reformare a economiilor înainte de a reuşi comprimarea substanţială a decalajelor care le despărţeau de ţările dezvoltate. Mai multe studii de specialitate (inclusiv un raport al FMI din acest an) au relevat faptul că dincolo de evidente particularități naționale, economiile respective au în comun reforme structurale extinse (având ca rezultat crearea unor economii de piaţă funcţionale, care permit o alocare eficientă a resurselor), preocuparea pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice (inflaţie scăzută, sustenabilitate fiscală) şi, nu în ultimul rând, o contribuţie considerabilă a productivităţii multifactoriale la creşterea economică.

Experienţa acestor ţări confirmă, dacă mai era nevoie, că nu există substitut pentru reforme, politici macroeconomice coerente şi câştiguri de productivitate în demersul de obţinere a unei creşteri economice solide. În toate cazurile durabilitatea convergenţei reale s-a bazat pe împingerea frontierei posibilităților tehnologice printr-o combinație între dezvoltarea infrastructurii de transport și comunicații, investiții în educație și cercetare-dezvoltare, piețe ale muncii flexibile care să faciliteze realocarea intersectorială a forței de muncă și protecția drepturilor de proprietate.

Pe aceste coordonate este construit şi proiectul “România competitivă”, acesta propunându-şi, în esenţă, deblocarea potenţialului de dezvoltare a ţării şi stimularea producției în toate regiunile sale, precum şi modernizarea României prin creşterea calităţii instituţionale și a competitivităţii economice.

Al doilea reper. Importanţa consolidării unui cadru legislativ şi de politici economice compatibil cu regulile europene a fost relevată o dată în plus de contextul creat ca urmare a rezultatului referendumului din Marea Britanie. Luările de poziţie ale reprezentanţilor autorităţilor şi partidelor politice din România au reafirmat fără echivoc atașamentul faţă de valorile și regulile Uniunii Europene. Cu toate acestea evenimentele din ultimul an au arătat că respectarea principiilor europene nu a constituit regula. Reamintesc în acest sens discuţiile legate de caracterul pronunţat prociclic al măsurilor de relaxare fiscală; în acest caz nu a fost vorba neapărat despre oportunitatea relaxării fiscale în sine, ci mai curând despre dozajul şi eşalonarea în timp a măsurilor, în condiţiile în care înscrierea economiei pe o traiectorie ascendentă era deja evidentă. După cum se cunoaşte, unul dintre principiile guvernanţei economice din Uniunea Europeană este ca perioadele de creştere economică să fie folosite pentru reducerea stocului datoriei publice, ceea ce reclamă surplusuri primare. Cu alte cuvinte, politica fiscală trebuie să evite conduite prociclice, care să exacerbeze fluctuaţiile ciclului economic.

Un alt exemplu relevant este cel al iniţiativelor legislative din domeniul financiar bancar. Este adevărat că statutul BNR trebuie îmbunătăţit, dar în nici un caz în direcţia propunerilor legislative anunţate recent. Dimpotrivă. Şi în cazul debitorilor ipotecari directivele europene prevăd măsuri clare de protecţie, însă iniţiativele legislative promovate în România s-au îndepărtat de prevederile acestora.

Al treilea reper. Cel de-al treilea reper pe care îl am în vedere se referă la rolul esenţial care revine calităţii instituţiilor în determinarea performanţei economiei pe termen lung, teză cu largă susţinere în literatura de specialitate. Precizez de la bun început că nu am în vedere doar instituţiile guvernamentale, ci mă refer la instituţii ale economiei de piaţă în sens larg.

Calitatea instituţiilor şi dezvoltarea economică sunt interdependente, însă prima este cea care generează apariţia cercului virtuos. Existenţa unor instituţii puternice este cel mai bun indicator al dezvoltării structurale şi al capacităţii unei naţiuni de a crea bunăstare pe termen lung. Şi în acest caz experienţa istorică este relevantă – numeroase studii de specialitate demonstrează că ţările cu calitate instituţională ridicată sunt şi cele care avansează mai rapid din perspectiva tehnologiei şi a productivităţii, generând creştere economică durabilă. Se întâmplă astfel întrucât antreprenorii se simt protejaţi în economii care oferă predictibilitate, în care le sunt garantate drepturile de proprietate, în care nu doar că există reguli clare ale jocului, dar sunt şi respectate. Una dintre cele mai importante astfel de reguli este disciplina financiară, care ar trebui să se manifeste la nivelul tuturor agenţilor economici (individ, companie, stat). Am căzut deja de acord că durabilitatea creşterii economice este intrinsec legată de productivitate şi competitivitate. Ducând raţionamentul mai departe, aceasta din urmă este la rândul său dependentă de buna funcţionare a mecanismelor economiei de piaţă, imposibilă în lipsa disciplinei financiare în sens larg, incluzând aici disciplina fiscală, disciplina contractuală, disciplina de plată.

Nu pot decât să salut faptul că proiectul de strategie despre care vorbim astăzi tratează cu atenţia cuvenită calitatea instituţiilor, considerând-o un factor indispensabil al dezvoltării economice pe termen lung. Nu doar mărimea impozitelor contează, ci și povara birocrației, domnia legii, timpul și costurile cu obținerea de avize și autorizații. Politicile destinate mediului de afaceri trebuie să ofere soluții structurale, care să aducă transparență, predictibilitate și competitivitate. Un mediu de afaceri prietenos, favorabil investițiilor, este un element-cheie al progresului și dezvoltării durabile a României.

Documentul lansat astăzi este un proiect. Cred că reprezintă însă o bună bază de discuţie pentru consultările ce urmează a se derula în lunile următoare între reprezentanţii tuturor părţilor interesate. Îmi exprim speranţa că va rezulta o strategie viabilă, care să poată fi asumată de toţi actorii din mediul politic, economic şi social. În absența unui angajament comun, evoluțiile vor fi punctuale, necoordonate și lipsite de capacitatea de a reduce disparitățile economice, diferențele între urban și rural, vitezele de dezvoltare diferite între regiuni, între economia României și cea globală. În aceste condiţii, discutarea unei strategii de aderare la zona euro ar fi lipsită de fundament.

5 iulie 2016