Distinsă asistenţă

Vă rog să-mi îngăduiți să vă mulțumesc pentru că sunteți împreună cu noi, în această seară; și să vă adresez un călduros bine ați venit la Banca Națională. Îmi face plăcere să rostesc, astăzi, „cuvântul înainte” la evenimentul cultural pe care îl găzduim: dezbaterea ocazionată de apariția lucrărilor “Ateneul Român și constructorii săi” și “Marea Frescă a Ateneului Român”, autorul fiind profesorul Nicolae Noica. Îi mulțumesc pentru aceste două lucrări.

Îi mulțumesc, de asemenea, domnului Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii “George Enescu”, pentru participarea la această dezbatere. Și, desigur, pentru buna colaborare între Ateneul Român și Banca Națională.

Calde mulțumiri îi adresez Doamnei Silvia Colfescu, director al Editurii „Vremea”. Dacă, astăzi, scrierile profesorului Noica sunt citite în cercuri largi datorăm acest fapt și Editurii „Vremea”.

Calde mulțumiri îi adresez Domnului Academician Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, pentru că este și astăzi împreună cu noi.

Domnul Academician, un foarte apropiat prieten al Băncii Naționale, a venit cu avionul de la Cluj înaintea acestei reuniuni și va pleca imediat după reuniune, cu următorul avion.

Nu vă spun o noutate afirmând că Banca Națională, în cadrul programelor de educație financiară, acordă o deosebită atenție lucrărilor de specialitate, dar și cărților care contribuie la dezvoltarea culturii naționale. Concomitent cu promovarea de noi apariții – unele din “Colecția Băncii Naționale”, altele fiind lucrări dedicate istoriei BNR. În cadrul zilelor culturale, sunt frecvent organizate dezbateri legate de opere originale valoroase.

Iată că, în context, găzduim astăzi un eveniment dedicat dezbaterii celor două lucrări ale profesorului Nicolae Noica, în care sunt evidențiate și legăturile istorice între Palatul Ateneului Român și Palatul Vechi al Băncii Naționale.

Câteva cuvinte despre autor. Profesorul Nicolae Noica este un asiduu cercetător al arhivelor, de unde a adus în lumina tiparului adevăruri de patrimoniu despre celebre construcții ce au făcut faima Bucureștilor sfârșitului de secol al XIX-lea și în anii interbelici, afirmându-se astfel drept un veritabil istoric al zidirilor.

În viaţa publică, domnul Noica şi-a exprimat vocaţia de constructor ca inginer, ca profesor şi ca ministru. Iar de câţiva ani s-a avântat pe un al patrulea plan, care le sintetizează pe celelalte trei: scrie. Iar cărţile domniei sale, ce trezesc un viu interes, deschid un arc peste timp.

Pentru că profesorul Nicolae Noica îşi alege subiectele din anii în care, în societatea românească, a prins contur o preocupare vibrantă pentru înălţarea unor clădiri monumentale, care să fascineze ochii privitorilor şi, totodată, să dea strălucire rolului istoric al noului stat modern, dorinţei de integrare a României în clubul ţărilor care au optat pentru dezvoltare.

Mă voi opri, desigur nu întâmplător, la o legătură peste veacuri între înălțarea Palatului Ateneului Român și cea a Palatului Vechi al Băncii Naționale, în același timp istoric. România, devenind regat în 1881, schimbându-și astfel rangul şi forma de guvernământ, avea nevoie și de simboluri rezonante ale unui stat modern, independent, conferind deplină susţinere planurilor unor clădiri monumentale. Construcţia Palatului BNR a dat o înaltă expresie puternicei instituţii. Iar câștigător al concursului de arhitectură a fost proiectul arhitecţilor francezi Albert Galeron şi Cassien Bernard.

La Ateneul Român, înălțat pe aceleași temeiuri, câștigător a fost proiectul arhitectului francez Albert Galeron. Sunt remarcabile, în carte, planșele și adnotările arhitectului francez, dintre care rețin planul fundațiilor, planurile etajelor, planul coloanelor, planul scărilor, planul fațadelor pe cele trei străzi. Tot așa cum sunt remarcabile planșele și adnotările arhitecților francezi Cassien Bernard și Albert Galeron, cei ce au trasat, într-o perfectă armonie clasică, toate contururile Palatului Vechi al Băncii Naționale a României.

În prefața noului volum al profesorului Noica am notat un fapt pe care îl consider cu adevărat reprezentativ pentru calitatea celor două proiecte de arhitectură. Numeroși arhitecți și constructori, astăzi, sunt impresionați de un detaliu privind performanțele în domeniul acusticii din cele două palate. E un fapt cunoscut: acustica Ateneului este perfectă. Cum perfectă este și acustica în actuala Sală de Marmură a Băncii Naționale, unde inițial era Sala Ghișeelor. Numai că aici… perfecțiunea este specifică funcțiilor inițiale ale acestei săli.

Același arhitect ce asigurase, la Ateneul Român, o calitate înaltă a acusticii, a „blocat” acustica în Sala Ghișeelor de la BNR, pentru ca datele bancare confidențiale, discutate la un ghișeu, să nu fie auzite la ghișeele apropiate.

Evenimentul de astăzi nu este nici începutul și, probabil, nici finalul colaborării Băncii Naționale cu profesorul Noica.

Rememorând, am numărat încă nouă evenimente de acest fel, începând din 2006, toate legate de lucrări ale profesorului Noica în care și-a afirmat vocația de istoric al zidirilor. Vi le înfățișez în ordinea în care au apărut: „Banca Națională a României și constructorii ei”; “Lucrările publice în vremea Regelui Carol I”; “Școala Națională de Poduri și Șosele”; “Inginerul Emil Prager – un model”; “Inginerul Liviu Ciulei”; “Lucrările publice în vremea Regelui Ferdinand”; “Palatul Academiei de Înalte Studii Industriale și Comerciale”; “Palatul Universității din București”. Sunt, toate aceste lucrări, aduceri din arhive în lumina tiparului a acelor monumente de arhitectură ce au făcut și fac în continuare faima Bucureștilor.

În încheiere, doresc să îl felicit pe profesorul Noica pentru rigoarea și talentul cu care înfățișează România de atunci cu tot ce avea mai promițător: stilul civilizat de viață, morala muncii, cultul onestității, simțul civic, patriotismul decent. Nu vreau să fiu moralist, dar toate aceste valori li s-ar potrivi și generațiilor de astăzi.