Antichitatea

Schimbul premonetar

Schimbul direct al unui bun contra altuia, trocul, constituie primul reper pentru o istorie a monedei.

În regiunile vestice de pe coasta Mării Negre, primele necesități monetare au fost asigurate de emisiunile de monede-vârfuri de săgeți, turnate în tipare bivalve din bronz. Aceste însemne premonetare au fost realizate de cetățile grecești din această zonă și răspândite în întreaga regiune. Pentru a anula posibila întrebuințare a săgeţilor ca armă, tubul acestora se umplea cu plumb. Datate de la mijlocul sec. VI î.Chr. până în primele decenii ale sec. V î.Hr., aceste obiecte respectau un standard de greutate, conform descoperirilor din Dobrogea de la Jurilovca, Enisala, Vişina, Nuntaşi şi Constanţa.

Monedele cetăților vest-pontice

Primele monede bătute pe actualul teritoriu al României sunt emisiunile oraşelor greceşti vest-pontice care apar la aproximativ două secole după apariţia primelor monede în Asia Mică. Histria este primul oraş unde este documentată emisiunea de monedă proprie.

Cele mai vechi monede au fost emise în jurul anului 480/475 î.Chr., fiind vorba de monede din argint, turnate. Monedele au pe avers simbolul orașului (vulturul pe delfin spre stânga) și legenda IΣTPI (ISTRI) încadrate într-un pătrat adâncit, iar pe revers două capete umane alăturate şi inversate.

Ulterior, aproximativ între 450-350 î.Chr., Histria a emis şi monede din bronz. Acestea sunt încadrate în două tipuri: primul, cu o roată cu patru spiţe pe avers şi cu legenda IΣT (IST) pe revers, iar al doilea cu reprezentarea zeului fluvial Istros pe avers şi emblema cetăţii pe revers. Alte emisiuni din bronz mai târzii (care pot fi datate până în sec. I î.Chr.) îi reprezintă pe avers pe zeii Helios, Demetra, Hermes şi Apollo. Ultimele emisiuni din perioada autonomă a oraşului, datate până spre jumătatea sec. I d.Chr., o reprezintă pe zeiţa Athena pe avers şi un caduceu cu legenda IΣTPI (ISTRI) pe revers.

Al doilea oraş pontic care a bătut monedă este Callatis. Iconografia monedelor din argint callatiene este evident influenţată de emisiunile lui Alexandru cel Mare. Pe avers, este figurat Heracles cu blana leului din Nemea pe cap, iar pe revers tolba cu arc, măciuca şi spicul de grâu, cu legenda KAΛΛATIA (CALLATIA). Perioada de emisiune a acestor monede pare să fi fost scurtă, mai exact, de la domnia lui Alexandru cel Mare (336-323) şi până în anul 313 î.Chr.

Datate de la sfârşitul sec. III î.Chr. până spre mijlocul sec. I î.Chr., monedele din bronz callatiene cunosc o evoluţie iconografică mult mai diversificată decât cele din argint. Pe avers sunt reprezentate zeitățile Dionysos, Demetra, Heracles, Athena, Hermes şi Artemis, iar pe revers atributele specifice fiecărei divinităţi de pe avers, legenda oraşului şi/sau numele divinităţii, contramărci sau nume de magistraţi.

Orașul Tomis bate monedă începând cu a doua jumătate a sec. III î.Chr. Exceptând staterii de tip Alexandru cel Mare şi Lysimach, acest oraş bate numai monedă din bronz, foarte variate din punct de vedere iconografic. Primele monede îl reprezintă pe Apollo pe avers şi trepiedul împreună cu legenda TOMI pe revers, eventual cu aplicarea de contramărci. Alte tipuri reprezintă capul lui Zeus pe avers şi pe revers acvila şi două jumătăți de cai; capul lui Hermes și un spic pe avers şi caduceul pe revers; sau capetele lui Castor și Pollux alăturate pe avers, cu doi cai la trap pe revers. Pe reversul monedelor se întâlneşte adesea numele oraşului împreună cu o mare varietate de sigle şi abrevieri de magistraţi monetari.

Toate cele trei cetăţi vest-pontice au bătut monedă de tip Filip II şi Alexandru cel Mare. Este vorba de stateri şi tetradrahme ale căror reprezentări şi legende sunt identice cu originalele. Diferite sunt doar siglele atelierelor de emisiune.

Circulaţia monedelor bătute în aceste oraşe depăşeşte cu mult regiunea lor de influență. În afară de Dobrogea, monedele au ajuns în sudul Moldovei și Câmpia Munteană, dar și în nord-estul Bulgariei sau sud-vestul Transilvaniei.

Încă din prima jumătate a sec. V î.Chr., în regiunile extracarpatice şi, mai puţin, cele intracarpatice, au circulat monede emise și de alte oraşe greceşti din bazinul Mării Negre, Mării Marmara şi nordul Mării Egee.

Moneda macedoneană și elenistică

Circulaţia monedei emise de regii macedoneni în teritoriile din bazinul Dunării Inferioare a fost influenţată direct de puterea politică pe care au avut-o aici începând cu jumătatea sec. IV î.Chr.

Monedele lui Filip al II-lea şi Alexandru cel Mare (stateri, tetradrahme şi monede din bronz) au circulat îndeosebi în regiunile extracarpatice; mult mai rar se regăsesc în Transilvania unde sunt, în general, descoperiri izolate. Cele mai frecvente sunt descoperirile de tetradahme care, în cazul celor de tip Filip al II-lea, au fost identificate ca fiind emisiuni postume. De multe ori, acestea au fost descoperite împreună cu monede de la Alexandru cel Mare. Ele sunt bătute fie de oraşele vest-pontice, fie pătrund pe căile comerciale din sudul Dunării. Este important de remarcat că cetăţile vest-pontice au continuat să emită monede proprii, ştiută fiind politica tolerantă a regilor macedoneni în materie monetară.

Tetradrahma tip Filip al II-lea reprezintă pe avers efigia lui Zeus spre dreapta purtând cunună de lauri şi două tipuri de revers: primul, în ordine cronologică, îl înfăţişează pe rege călărind spre stânga cu mâna dreaptă întinsă, legenda ΦIΛIΠΠOY (FILIPPOU) şi sigla atelierului emitent; al doilea (emis după 348 î.Chr.) redă călăreţul olimpic ce poartă în mână o ramură de palmier, legenda ΦIΛIΠΠOY (FILIPPOU) şi sigla atelierului emitent.

Tetradrahma tip Alexandru cel Mare înfăţişează pe avers capul lui Heracles cu blana de leu, iar pe revers Zeus cu acvilă şi sceptru stând pe tron spre stânga, legenda AΛEΞANΔPOY (ALEXANDROU) sau AΛEΞANΔPOY BAΣIΛEΩΣ (ALEXANDROU BASILEOS), precum şi diferite sigle şi monograme.

Monedele lui Alexandru cel Mare au continuat să fie bătute şi după moartea acestuia, atât în ateliere macedonene, cât şi în ateliere din întreaga lume greacă. De asemenea, ele au fost copiate sau au servit drept model pentru monetăria regatelor barbare de la periferia lumii elenistice.

Un destin similar l-au avut şi drahmele și tetradrahmele lui Filip III Arrhidaios şi staterii lui Lysimach, regele Traciei.

Monedele macedonene din aur, argint şi bronz au avut o răspândire mai largă decât cea a teritoriilor care vor fi fost controlate în mod direct, la un anumit moment, de Alexandru cel Mare şi urmaşii săi. Ele se întâlnesc şi în Transilvania, mai ales în zona Munţilor Orăştie, dar şi în Moldova.

Moneda regilor sciţi din Dobrogea

O serie de emisiuni de factură greacă, dar cu trăsături bine diferențiate faţă de cele ale oraşelor vest-pontice, a fost identificată în sudul Dobrogei, mai exact în zona Silistra - Mangalia - Bălgarovo (Bulgaria). Este în general acceptat că aceste monede sunt emisiuni ale unor regi sciţi, bătute în atelierele callatiene şi, probabil, dionysopolitane în cursul secolului al II-lea î.Chr. Ele reprezintă pe avers divinităţi din pantheonul grecesc, iar pe revers atributele specifice divinităților respective şi legenda cu numele „basileilor” Ataia(s), Kanites, Charaspes, Tanusa, Akrosas, Ailios, Sariakes.

Moneda geto-dacilor

Asemenea tuturor civilizaţiilor europene de la periferia lumii greco-romane, monedele geto-dacice preiau nu numai stilul și iconografia monedelor elenistice şi romane, dar şi tehnologia de confecţionare a acestora.

Cel mai frecvent prototip imită tetradrahma tip Filip II, cu efigia lui Zeus laureat pe avers, iar pe revers cu reprezentarea unui călăreţ şi legenda cu numele regelui macedonean. Alte prototipuri greceşti sunt răspândite regional, după cum urmează:

• Alexandru cel Mare;
• Filip III Arrhidaios;
• regele peon Audoleon;
• oraşul Larissa din Thessalia;
• tetradrahmele Macedonia Prima;
• un tip greco-roman cu capul ianiform (cu două fețe).

Moneda romană

Moneda romană pătrunde la nordul Dunării Inferioare la începutul sec. I î.Chr. pe căi comerciale sau ca pradă de război. Trecerea de la moneda de tip greco-macedonean la cea romană are loc treptat, în cursul primei jumătăţi a acestui secol, în împrejurările consolidării puterii romane în nordul Balcanilor.

Denarul este cea mai răspândită monedă în epoca Republicană târzie şi în regiunile periferice lumii romane. Pentru regiunile geto-dacice, răspândirea denarului roman trebuie să fi fost şi o prelungire a tradiţiei folosirii monedei de argint greco-macedonene. Prezenţa acestor monede se datorează atât relaţiilor cu lumea sud-dunăreană, cât şi contrafacerilor locale.

Primele ateliere geto-dacice de tip roman sunt documentate arheologic după anul 70 d.Chr. Ştanţele monetare găsite în mediul geto-dacic (în localități din județele Sibiu, Hunedoara și Galați) redau denari romani de o calitate atât de bună încât sunt greu de deosebit faţă de originale.

Istoria monetară a regiunilor nord-dunărene devine sinonimă cu istoria monedei romane o dată cu formarea provinciilor Moesia Inferior şi Dacia. Între cele două provincii există unele diferenţe în ceea ce priveşte circulaţia monetară. În timp ce în Dacia predomină moneda imperială ca mijloc de schimb, monedele provinciale sunt mult mai frecvente în Moesia Inferior. Fenomenul este explicabil prin aceea că în Dacia nu există niciun centru care să bată monedă provincială, însă în Moesia Inferior, cetăţile greceşti bat încă monedă proprie. Alături de monedele emise de oraşele greceşti, o largă circulaţie au avut-o monedele bătute la Viminacium care a primit sub Gordian III (238-244), o dată cu titlul de colonie, şi dreptul de a emite monedă.

Moneda din aur tip Koson

Monedele de tip Koson sunt emisiuni din aur, având greutate medie de 8,40 g, ceea ce apropie monedele de staterul grecesc sau de aureusul roman. Emisiunile din argint sunt mai rare.

Pe avers este reprezentat un magistrat între doi lictori mergând spre stânga, legenda KOΣΩN (KOSON), iar în câmpul din stânga, în fața primului lictor, apare uneori monograma BR sau BA. Pe revers este ilustrată o acvilă cu aripile deschise, ținând în gheare un sceptru și o cunună.

Asupra originii acestor monede circulă mai multe interpretări:

• Brutus ar fi bătut moneda în anul 42 î.Chr. pentru plata mercenarilor geto-daci;
• Moneda ar fi fost bătută de regele geto-dac Cotiso şi ar fi datată 31-29 î.Chr.;
• Moneda ar fi fost bătută de un conducător geto-dac de la sud de Carpaţi sau chiar din sudul Dunării;
• Moneda ar fi un fals modern, fiind bătută în sec. XVI-XVII, într-o epocă în care falsificarea monedelor antice era un fenomen relativ răspândit în Transilvania.