BNR a participat direct şi nemijlocit, în strânsă colaborare cu Ministerul Integrării Europene, Comisia Naţională pentru Prognoză şi Ministerul Finanţelor Publice, la elaborarea secţiunilor corespunzătoare politicii monetare şi de curs de schimb, echilibrului extern, activităţii de reglementare, autorizare şi supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit, de promovare şi monitorizare a bunei funcţionări a sistemelor de plăţi din următoarele documente cu caracter naţional:
- Raportul asupra progreselor înregistrate în pregătirea României pentru aderarea la Uniunea Europeană precum şi Addendum-ul la acest raport. Pentru Comisia Europeană, aceste documente au reprezentat o sursă extrem de importantă de evaluare periodică a gradului de pregătire a României pentru aderarea la UE şi a progreselor realizate în acest sens.
- Programul Economic de Preaderare (PEP), ca instrument principal de participare la procedurile de coordonare a politicilor comunitare, înainte de aderare. Prin intermediul PEP, România şi-a asumat continuarea proceselor de transformare a economiei în vederea realizării criteriilor economice de la Copenhaga. Pentru România, PEP a constituit cadrul macroeconomic pe termen scurt şi mediu consistent şi credibil, atestând faptul că prin reformele economice propuse se va obţine stabilitatea şi sustenabilitatea economică necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană. În acest scop, prin intermediul PEP au fost identificate cele mai adecvate politici şi reforme economice necesare pregătirii României pentru aderarea la Uniunea Europeană şi pentru dezvoltarea capacităţii analitice a instituţiilor guvernamentale în vederea participării ulterioare la procedurile de supraveghere multilaterală din cadrul Uniunii Economice şi Monetare (UEM). Pentru România, PEP a fost precursorul Programelor de convergenţă şi stabilitate întocmite de către statele membre ale UE.
- Documentele prezentate de România la reuniunea Comitetului de Asociere România - UE, Subcomitetului nr. 2 UE - România (Piaţa internă) şi a Subcomitetului nr. 4 UE - România (Aspecte economice şi monetare, circulaţia capitalurilor şi statistica) Cu ocazia acestor reuniuni se examina periodic stadiul implementării obligaţiilor asumate de România; de asemenea, aceste structuri au constituit, conform prevederilor Acordului European, puncte de contact permanent între CE şi instituţiile româneşti implicate în procesul de aderare.
- Planul Naţional de Dezvoltare 2007 - 2013 (PND) - a fost elaborat în vederea negocierii Cadrului de Sprijin Comunitar în conformitate cu prevederile Manualului privind planurile şi documentele de programare pentru fondurile structurale, elaborat de Comisia Europeană. Obiectivul general al PND îl reprezintă orientarea şi stimularea dezvoltării economice şi sociale a României, în scopul obţinerii unei creşteri economice durabile şi creării de locuri de muncă stabile. Un rol important în realizarea acestui obiectiv îl are stabilirea axelor naţionale prioritare de dezvoltare pe termen mediu si lung şi, pe baza acestora, elaborarea şi implementarea unui set de politici economice care să cuprindă măsuri şi programe viabile şi sustenabile, convergente cu previziunile economice cuprinse în Strategia Naţională de Dezvoltare Economică pe termen mediu. PND constituie punctul de plecare în elaborarea Cadrului Strategic Naţional de Referinţă 2007 - 2013 (CSNR) care este unul dintre instrumentele politicii de coeziune economică şi socială după aderare.