- Versiunea pregătită pentru susținere -

Doamnelor şi domnilor,

Sunt deosebit de onorat de invitația dumneavoastră de a lua cuvântul în cadrul acestei conferințe internaționale. Țin să vă mărturisesc de la bun început că mă bucură mult faptul că se dezbate public problematica piețelor financiare non-bancare și a rolului acestora în creșterea economică.

Deși sunt bancher central și poate unora li s-ar părea că nu aș fi cel mai interesat de subiectul pe care îl abordați, vă asigur că nu este deloc așa. BNR a fost mereu preocupată de această temă, considerând că dominanța masivă a băncilor în cadrul sistemului financiar din România – acestea deţin circa 80 la sută din totalul activelor – nu este neapărat un avantaj și că, pentru a obţine o piaţă financiară mai echilibrată, este foarte important ca şi celelalte segmente să se dezvolte. Operatorii financiari nebancari nu sunt percepuţi de noi drept concurenţi ai instituţiilor de credit, ci îi vedem mai degrabă ca jucând un rol complementar. Este dezirabil ca pentru fiecare proiect să poată fi aleasă modalitatea de finanțare cea mai adecvată – unele se pretează mai degrabă la un credit bancar, altele la emiterea de obligațiuni pe piața de capital sau la finanțarea de către un fond de investiții, această concluzie fiind susţinută inclusiv de literatura de specialitate care a abordat subiectul. În esenţă, este vorba despre maniera de percepţie şi tratare a riscului – m-aş aştepta de exemplu ca un business care vizează un domeniu foarte inovativ (şi riscant) să îşi găsească mai uşor finanţare pe piaţa de capital; totuşi, băncile au avantajele lor, şi mă gândesc aici la abilitatea de evaluare a bonităţii proiectului, mai cu seamă în situaţiile de asimetrie informaţională. Cu cât alternativele sunt mai diverse, cu atât șansa de a identifica „finanțatorul potrivit la momentul potrivit” este mai mare.

Prevalenţa creditului bancar nu este doar o trăsătură a sistemului financiar din România, ci constituie o caracteristică a modelului continental de finanţare, în antiteză cu modelul anglo-saxon, în care piaţa de capital deţine poziţia dominantă. Totuşi, chiar dacă România se încadrează în linii mari în profilul european, piaţa de capital este semnificativ subreprezentată – secvenţa de conturi financiare pentru anul 2013 relevă, de pildă, faptul că ponderea instrumentelor financiare de îndatorare şi a acţiunilor listate se situează cu mult sub media UE, România plasându-se în ultima treime a clasamentului. De altfel, nici preocuparea de a creşte importanţa relativă a pieţei de capital în finanţarea economiei nu este singulară, acesta fiind un obiectiv declarat şi la nivel european. O linie de acţiune menţionată explicit în planul Juncker este aceea a dezvoltării şi integrării pieţelor europene de capital, văzută ca o modalitate de a reduce costurile de finanţare, de a atenua dependenţa excesivă de finanţarea bancară şi de a face Europa o destinaţie mai atractivă pentru investiţii. Cel mai des invocat reper într-o astfel de evaluare îl reprezintă Statele Unite, unde de exemplu piaţa obligaţiunilor corporative sau cea a plasamentelor private sunt de trei ori mai mari decât în Uniunea Europeană (ca pondere în PIB). Diferenţele sunt determinate în bună măsură de deosebiri instituţionale şi de reglementare, inclusiv restricţii aplicate de-a lungul timpului sistemului bancar.

Interesul Băncii Naţionale a României pentru dezvoltarea pieţei de capital nu este de dată recentă. Cel puţin o parte dintre dumneavoastră îşi aduc probabil aminte că banca centrală s-a implicat încă de la începutul anilor 90 în proiectul de creare a pieței de capital. În 1993 s-a înființat în cadrul BNR Centrul de Proiectare şi Implementare a Pieţelor de Capital, care avea ca principal obiectiv elaborarea cadrului normativ, tehnic și organizatoric pentru crearea și funcționarea bursei de valori. Similar altor pieţe fără care funcţionarea economiei este în prezent de neconceput, şi în acest caz am început practic de la zero, fiind nevoiţi să creăm simultan infrastructură şi expertiză. Aș spune că existența şi activitatea acestui centru exprimă elocvent importanța pe care BNR a acordat-o accelerării procesului de construire a instituțiilor specifice economiei de piață. Reînfiinţată în 1995, Bursa a funcţionat mulţi ani la parterul BNR, deşi acest aranjament fusese iniţial gândit ca o soluţie provizorie. Dar, cum se întâmplă de multe ori în istorie, tocmai ce este provizoriu tinde să dureze. În cazul de faţă, până în 2002.

Faptul că Centrul de Proiectare şi Implementare a Pieţelor de Capital din BNR a reprezentat nucleul Bursei de valori Bucureşti este un motiv în plus să urmăresc cu multă atenţie devenirea acesteia – fireşte, în plus faţă de preocuparea de la sine înţeleasă pentru bunul mers al economiei româneşti. Prin urmare, mă bucur de fiecare dată să aud veşti bune dinspre piaţa de capital, şi în ultima vreme am tot avut astfel de prilejuri. Mă refer fireşte la suita de oferte publice de acţiuni şi obligaţiuni corporative, dar şi municipale care reflectă în esenţă maturizarea acestei pieţe. Reflectând astfel de evenimente, dar şi reformele iniţiate în cadrul unui amplu proiect de deschidere şi eficientizare a pieţei de capital, precum şi de facilitare a accesului investiţional în România, capitalizarea bursieră a ajuns la un nivel net superior celui precriză. Dacă am menţionat deja importanţa transformărilor instituţionale pentru impulsionarea acestei pieţe, ca macroeconomist nu pot să nu punctez şi contribuţia la această evoluţie a îmbunătăţirii climatului macroeconomic, de natură să amelioreze percepţia investitorilor.

Veştile bune nu se limitează însă la Bursa de valori. Pe un trend ascendent s-a plasat şi activitatea unor investitori instituţionali de tipul fondurilor de pensii şi al fondurilor de investiţii, ponderea acestora în activele sistemului financiar apropiindu-se de 12 la sută la finele anului 2014, cu 10 puncte procentuale mai mult decât în 2008. Aş remarca chiar că evoluţia nu a fost doar ascendentă, ci constant ascendentă, ceea ce denotă o dezvoltare organică, nu conjuncturală.

Spuneam mai devreme că BNR şi-a asumat un rol catalizator în construirea unor instituţii fundamentale pentru funcţionarea economiei de piaţă, chiar dincolo de atribuțiile pe care le are de regulă o bancă centrală. Sperăm să reuşim acelaşi lucru în demersul de revitalizare a centrului financiar-bancar bucureştean. Spun revitalizare pentru că, înainte de perioada comunistă, capitala avea, precum alte metropole, propriul său „City”.

Dacă, iniţial, Banca Naţională şi-a plasat palatul într-o zonă cu multe instituţii financiar-bancare, ulterior s-a produs şi la noi un fenomen propriu ţărilor cu pieţe dezvoltate: în jurul băncilor centrale s-au format cetăţi financiare puternice. Încă de la 1900, în perimetrul Lipscanilor s-a produs un puternic proces de transformare. Au apărut Bursa şi Camera de Comerţ. S-au înfiinţat numeroase societăţi de asigurare şi bănci care parcă se întreceau să-şi construiască reşedinţele în apropierea băncii centrale. Din datele statistice pe care le deţinem rezultă că numărul băncilor a crescut de la 26, în 1900, la aproape 200 în preajma primului război mondial. În jurul „Citadelei”, cum era numită Banca Naţională, apar şi alte bănci mai mici, dar foarte active, precum şi societăţi de asigurări, City-ul bucureştean dezvoltându-se exploziv.

Faptul că în Bucureşti, în zilele noastre, instituţiile bancare şi financiare nu sunt concentrate într-un nou City nu este câtuşi de puţin un obstacol în faţa consolidării pieţei financiare. Pe de altă parte însă, în condiţiile în care în jurul Băncii Naţionale sunt multe clădiri construite special pentru a asigura o bună funcţionare a unor instituţii financiare, mi se pare un lucru bun ca aceste clădiri să fie repuse în drepturile lor fireşti. Desigur, refacerea şi recondiţionarea lor devin inevitabile. A făcut-o şi Banca Naţională, care s-a străduit să redea celor două palate ale sale strălucirea de altădată, păstrându-le fireşte funcţionalitatea. Poate chiar Bursa de valori ar putea reveni în sediul tradiţional – evident, mă refer la cel plasat vizavi de BNR, nu la parterul acesteia unde funcţionează acum sala de conferinţe a BNR, care vă este în mod sigur cunoscută date fiind numeroasele dezbateri pe care le-a găzduit în ultimii ani. Dacă măcar unele dintre ele au generat idei utile pentru dezvoltarea sectorului financiar, cred că veţi fi de acord cu mine că destinaţia actuală a sălii merită păstrată.

Fără îndoială însă că sala Mitiţă Constantinescu nu are monopolul dezbaterilor de calitate. Aş spune chiar că Aula Magna a Academiei de Studii Economice are o tradiţie mai îndelungată şi sunt convins că evenimentul de astăzi nu va face notă discordantă. Urez tuturor participanţilor un schimb de idei fructuos, care să contribuie la conturarea unor linii de acţiune în sensul creşterii importanţei pieţelor financiare nebancare în evoluţia ascendentă a economiei româneşti.