Onorant auditoriu,

Îngăduiţi-mi să spun că sunt profund îndatorat distinselor personalităţi care și-au prezentat reflecţiile pe marginea lucrării scrise împreună cu prietenul meu de o viaţă.

Le mulţumesc pentru faptul că au găsit în această carte un motiv de a se opri din preocupările cotidiene pentru a depune mărturie în favoarea demersului nostru explicativ.

Prețuirea efortului dânșilor este cu atât mai mare cu cât și-au asumat riscul să vorbească de un demers teoretic care nu este tocmai concordant cu climatul cotidian, cumva prea obişnuit cu agresiunea principiului opus.

Trebuie să mărturisesc că găsesc deosebit de semnificativă dezbaterea nu atât din motive subiective, ci pentru că s-au făcut aici remarci despre revenirea la uneltele de bază în dezbaterea publică.

Într-adevăr, putem remarca faptul că în ultima vreme este organic resimțită o nevoie, cea a reînvierii spiritului animat de argument şi contraargument, ambele raţionale.

Preţuirea mea pentru intervenţiile la dezbatere – prefaţate încurajator de domnul academician Mugur Isărescu – vine din trăirea la scara unu pe unu a unei alte nevoi intelectuale, și ea tot mai intens reclamată: ieşirea cercetării economice din zona de contaminare cu umbrele începutului de acum două decenii și jumătate.

Umbrele, știm prea bine, vin din sfârșitul violent al sistemului comunist, instalat tot violent spre jumătatea secolului trecut.

Această nevoie de detașare de emoții și precepte presupune ca în cercetare să se înfrângă complexe, temeri, greşeli recursive, dar şi obsesii ale fatalității, şi să explice cum se naște o lume decisă să se emancipeze prin acţiune randamentală.

Cartea propusă astăzi dezbaterii este contrapunctul, susținut prin insistenţele manifestate de autori de-a lungul multor decenii, la inerţia modelului explicativ de tip emoţional, excesiv de legat de faptele aparent fără cauze din înlănţuirea evenimentelor radicale.

Această carte este o rezultantă a unei opţiuni metodologice, dacă vreţi, de a ne uita prin ochii Raţionalului la un ghem sau, mai bine spus, la o gaură gri de sfârşituri şi începuturi.

Prima noastră opţiune a fost dezambiguizarea schimbării, schimbare tratată prea adesea în literatura de specialitate doar ca o confruntare care tranșează brutal între viziuni și interese.

Am făcut acest lucru prin interpretarea schimbării într-un context mai larg şi de durată mai mare, în care transformarea este termenul care dă sens, care face ordine în conceptualizare, fără de care înţelegerea schimbării rămâne incompletă sau deformată.

Dezambiguizarea schimbării a presupus o răsturnare a unei obişnuinţe, aceea de a circumscrie studiul ştiinţific exclusiv cauzei schimbării de regim și sistem, fără să se pună în cumpănă consecinţele, înțelese ca promisiuni ale noului regim și sistem.

Primele consecințe ale schimbării radicale de curs al istoriei sunt dintr-o altă ordine a lucrurilor, cea în care contează concretețea în temeiul termenului lung, identificată drept transformare, spre deosebire de ruptură care are rațiuni speciale, când pur și simplu se descătușează ca un fulger energiile, adică pe termen scurt, identificată drept schimbare.

Ipostazierile noționale intermediare din spectrul teoriei revoluțiilor sau din spectrul teoriei reformei au suficient balast istoric pentru a fi lămuritoare pentru modul în care se întâmplă sincronicitatea într-o lume globală de secol XXI.

Teoria revoluției ne explică de ce se produce și lasă în umbră cum se produce schimbarea (dintr-o perversă vină a violenței), iar teoria reformei explică resorturi ale configurării relațiilor în gestiunea puterilor posibile doar pentru cei care au predispoziția de a se orienta în ceața originară.

Schimbare de sistem este o experiență istorică încercată în dublu sens doar de zona noastră geografică, iar transformarea are un curs absolut particular.

A aborda deopotrivă cauza profundă a schimbării radicale şi consecinţele imediate ale acesteia receptate ca transformare este o opţiune pentru o perspectivă raţională ferită de unilateralitate în analiza socială.

Dar și șansa, pe care nu trebuie să o piardă elita intelectuală, de creativitate în istorie pentru o străpungere experiențială de tip societal, dar care să nu vină inflexibil nici din teoria revoluției, nici din cea a reformei ca fenomene ale istoriei.

Aceste considerente ne-au îndemnat la centrarea studiului pe transformarea din primele cinci luni postdecembriste, când s-au manifestat consecinţele concrete ale unei cauze abordată în literatura economică prea mult cu aserțiuni suspectate de irațional sau uzându-se de adevăruri receptate partizan.

De aceea, această poziţionare principială a cercetării noastre ne-a permis să ne diferenţiem de modelul explicativ emoţional, ca şi de cel al istorismului deformat ideologic.

Opțiunea noastră a fost să explicăm faptul că transformările de după ruptura de regim și sistem sunt cele care dau temeiurile propriu-zise ale segmentării metodologice a istoriei.

Dezambiguizarea cauzei este măsurată prin concreteţea consecinţelor sale, acestea fiind receptate ca temei al diversității aşteptărilor trezite de schimbare.

Sporul de cunoaștere este real când sunt surprinse fapte, în cazul acesta fiind vorba de fapte intelectuale care au configurat o cale de transformare, ca și o stare de spirit adecvată la scară națională.

În opinia noastră studiul începuturilor de drum trebuie să fie o exorcizare a pasiunilor decăzute în patimi.

Istoria ne stă martoră că începuturile care nu şi-au consumat tensiunile emoţionale au dus la restaurare.

• Napoleon este un exemplu în această privinţă, care proclamându-se împărat, repetând peste timp gestul lui Cezar, a anulat programul ideatic al schimbării radicale de sistem societal

Schimbările ale căror cauze nu sunt consolidate de substanțierea consecinţelor așteptate au făcut în secolul XX ca democraţia să producă dictaturi.

Primele cinci luni postdecembriste conţin toate elementele care pot să repete istoria sau pot să deschidă câmpul experienţial uman spre alte orizonturi.

Nu ne aflăm, este constatabil pe parcursul lecturii, în poziţia de a ne dori a scoate din sticlă spiritul rău. În carte reclamăm însă nevoia de aplecare asupra riscurilor unor consecinţe inerţiale ale ambiguizării începutului.

De aceea am insistat pe rădăcinile identitare, pe memoria socială, care a modelat evenimente, a dat o anume consistenţă consecinţelor regăsite ca transformare.

Memoria socială are un puternic rol inerţial în schimbarea raţională. De fapt, transformarea conţine inevitabil substanţa memoriei sociale.

Dezambiguizarea transformării se impune şi din această direcţie.

Spre ce mergem când memoria socială se manifestă?

Este știut că memoria puternică face din transformare o revenire la trecut, o restaurare, și nu neapărat a practicilor din trecutul mai îndepărtat.

Memoria recentă ar putea să dea sens transformării, iar memoria mai veche să o tensioneze.

Transformarea în primele cinci luni este expresia unui amestec nu tocmai corect dozat între diferite tipuri de memorie.

După două decenii şi jumătate încă vedem semnele ambiguizării tratamentului memoriei sociale.

Concluzia simbolică a nevoii de tratament corect vine din ambiguitatea de sens a, bunăoară, cuvântului „înainte”, care se referă deopotrivă la un timp idealizat de memorie, deci ca întoarcere la o stare din trecut și/sau la direcția de mers, ca înaintare în viitor.

Semnificația cuvintelor scoate la iveală adevăruri reprimate care se răzbună pe memorie, deturnându-i funcțiile.

Trecerea din primele luni postdecembriste a fost de fapt revenire la capitalism. Haloul schimbării era de renaștere, era o întoarcere la experiența traiectoriei capitaliste.

Partea complicată a constat în aceea că nu s-au făcut distincțiile corecte la închiderea buclei deviante a istoriei care a fost sistemul comunist.

Revenirea la capitalism merita să fie încărcată preponderent cu sensul de salt înainte, folosindu-ne deodată de energia regăsită a trecutului și de inovarea socială a prezentului deschis pentru sincronizare cu trendul lumii libere.

Pledoaria noastră implicită este în carte pentru importanța funcţiei de agent al transformării conștient de ambiguitatea sensului.

În documentarea noastră ne-am lovit năucitor de excesiva poziţionare a studiilor economice – dar nu doar a lor - despre schimbare pe absenţa noastră, a românilor, ca agenţi ai schimbării.

În opinia publică domină ideea că schimbarea a venit din afară, că în genere ideile vin de aiurea, că suntem victimele unui scenariu etc.

Principiul metodologic al cercetării noastre ne-a adus bucuria unei revelaţii: viziunile dominante sunt false.

În transformarea economică de care ne-am ocupat am fost prezenţi mulţi dintre noi, şi cu acţiunea, şi cu ideile.

Cartea este o probă a faptului că transformarea a cuprins ca agenţii săi motori pe cei mai activi componenți ai elitei noastre intelectuale.

Cinci luni postdecembriste consemnează idei şi acţiuni personalizate, absolut revelatorii pentru o abordare necomplexată, non-fatalistă, a schimbării. Colegul meu v-a dezvăluit unele concluzii pe care le găsiți în carte.

Trebuie să spunem că elitei economiștilor nu i-au lipsit ideile, dar merită să spunem că ideile au fost uneori chiar prea abundente şi că au generat o modă a întrecerii pentru prioritate.

Desigur, s-a produs și o saturare, mai ales venită dinspre percepția dezbaterii economice sub semnul aglomerării , al grabei multor economiști în a lansa modelul perfect sau miraculos.

Nu este deloc întâmplător că am consemnat și o indiferenţă faţă de ideile economice valoroase și o înclinație stimulată de masa critică a audienței spre spectaculos, spre exotic.

Au fost ideile noastre adecvate sau inadecvate cu tendinţele?

Fără îndoială că au fost adecvate în bună măsură, au izvorât preponderent din bun simţ, ele conturează efectele funcţiei creative ale societăţii în producerea istoriei.

Aceste idei au venit ca expresie a sufletului românesc, au avut legătură cu dimensiunea comportamentului raţional al gândirii, cum se spune în popor s-a gândit de trei ori înainte a se face ceva concret.

Dar acest mod românesc de a judeca devenirea a intrat în coliziune cu aşteptările unui succes rapid, obţinut cum ne spune legenda, prin a ne da de trei ori peste cap.

Ambiguizarea acţiunii ca proiect transformator, ţine de legenda noastră întemeietoare, fixându-ne mereu alte temeiuri existenţiale.

Faptul că ne dăm prea des peste cap risipeşte energia şi ambiguizează idealul prin inversiunea planurilor de acţiune.

În transformare s-au răsturnat nu doar idei trecătoare, ci şi acţiuni şi procese care să asigure continuitatea idealului de a fi noi înşine prin confortul material, care este o consecinţă a unei acumulări trans-generaţionale şi trans-politice.

Transformarea este distrugere creatoare în toate planurile. Secretul care trebuie scos la iveală este că se schimbă formele combinării factorilor de progres, dar nu şi factorii în sine ai progresului.

Economic vorbind, producerea de avuţie rezultă din combinarea muncii şi a capitalului și ale dinamicelor formatări ale lor venite dinspre creativitatea umană.

Procesele revoluţionare ale modernităţii au fost şi rămân mereu împreunate, pe de o parte, modul industrial de producere a avuției națiunii, cu conţinutul său de activităţi din aval și din amonte de industria prelucrătoare generatoare de confort urban şi, pe cealaltă parte, emanciparea individuală şi comunitară.

Acolo unde și când cele două procese au avut continuitate, saltul istoric a fost posibil, schimbarea în orice plan și cu orice determinare și sens s-ar fi produs ea s-a consolidat în transformare.

Iată de ce cartea insistă şi asupra dezambiguizării atitudinii faţă de tendinţele modernităţii.

Evoluţia circulară este un rău de care n-am ştiut să ne despărţim în marile momente pe care le-am vrut de cezură în existență.

Cine suntem după tranziţie?

Răspunsul este temerar și de aceea este greu de dat.

Acest răspuns ni-l putem da noi, românii, dacă nu ne sustragem din ecuația succesului material, singura măsură a faptului că transformarea chiar s-ar produce.

Sper ca ideile despre Răzbunarea trecutului să ne mântuiască de pălăvrăgeală, să ne oprească din gâlceavă și să ne lege de firele evoluției prin care istoria nu se va mai poticni de destinul nostru.

Vă mulțumesc pentru interesul manifestat!