Prezentare DVD educațional 'Să vorbim despre bani și bănci'

Mirela Roman, director, Direcția Comunicare


Domnule Guvernator,
Domnilor Miniștrii,
Distinși membrii ai Consiliului de Administrație al BNR,
Stimați profesori,
Dragi elevi,


Vă adresez câteva cuvinte în numele echipei care a lucrat şi s-a implicat în realizarea produsului educaţional pe care îl lansăm astăzi pentru a îmbogăţi paleta de instrumente şi activităţi prin intermediul cărora Banca Naţională a României contribuie în mod direct la sprijinirea educaţiei financiare.

Ne prezentăm astăzi în faţa dumneavoastră cu emoţie şi cu speranţă, sentimente fireşti în preajma unei noi provocări.

La începutul acestei luni ne-am adresat studenţilor prin lansarea exerciţiului online de politică monetară MONETA. Astăzi, aducem în faţa dumneavoastră un DVD educaţional dedicat elevilor din ciclul primar şi gimnazial, ce conţine trei scurt-metraje: Istoria Banilor, Elemente de siguranţă ale bancnotelor şi Viaţa bancnotelor, alături de un tur virtual al BNR.

Care este povestea acestui DVD educaţional?

Am pornit de la câteva întrebări aparent simple: De unde vin banii, Ce facem cu ei, Cum îi folosim, De unde vine numele leului românesc, şi ne-am străduit să oferim răspunsuri într-un limbaj accesibil pentru segmentele de vârstă vizate, şi anume, 9-11 ani şi 12-15 ani.

Pentru a fi mai aproape de voi, dragi copii, am ales ca aceste întrebări şi răspunsuri să fie redate prin acţiuni şi dialog cu personaje în care ne putem regăsi oricare dintre noi în viaţa de zi cu zi.

Am vorbit despre emoţie întrucât este primul nostru produs de acest tip dedicat elevilor din ciclul primar și gimnazial. Am vorbit şi despre speranţă deoarece dorim ca noţiunile de bază şi mesajele prezentate să fie bine înţelese şi însuşite de către voi, dragi elevi.

În toate demersurile noastre ne bazăm foarte mult pe colaborarea cu dumneavoastră, stimaţi profesori. Sprijinul dumneavoastră şi al specialiştilor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale este deosebit de important atât pentru înțelegerea, multiplicarea şi fixarea informaţiilor oferite, cât şi pentru dezvoltarea în continuare a unor activităţi educaţionale comune.

Şi, cum imaginea spune mai mult decât 1.000 de cuvinte, vă invit să vizionam împreună primul scurt metraj al DVD-ului educațional, nu înainte de a mulţumi echipei care a realizat acest produs şi tuturor celor care ne-au sprijinit în acest demers dedicat vouă, dragi copii.


Galerie foto eveniment