Domnule  Președinte Emil Constantinescu,
Domnule Președinte al Academiei Române,
Doamnelor și domnilor,

Vă mulțumesc pentru că ați răspuns invitației de a participa la manifestarea noastră de astăzi.

În urmă cu 144 de ani, în data de 17 aprilie 1880 pe stil vechi (Calendarul Iulian), se publica în „Monitorul Oficial” legea de înființare a Băncii Naționale a României. Instituția noastră nu este la fel de veche precum Banca Suediei (1668) sau Banca Angliei (1694), dar din cele peste 200 de bănci centrale care funcționează în zilele noastre, intră în grupa primelor 20 înființate înainte de 1900. Banca Națională a României a fost creată înaintea Băncii Japoniei, a Băncii Italiei, înaintea Federal Reserve, fiind a 16-a dintre cele existente astăzi, în ordinea cronologică a înființării.

Atunci, în 1880, 17 aprilie a fost într-o zi de joi, în Săptămâna mare a Postului Paștelui. Presa urmărise cu interes dezbaterile pe marginea înființării „unei bănci de scompt și circulațiune” din Adunarea Deputaților și din Senat.

Ca în orice societate democratică, părerile erau împărțite. În plus, era vorba de o instituție foarte specială de a cărei necesitate elita politică românească era conștientă, dar, față de care, în același timp, era și prudentă. Prudența era determinată de faptul că o parte importantă a opiniei publice era panicată de ideea înlocuirii banilor sunători, din metal prețios, cu biletele de bancă, de hârtie.

Ion C. Brătianu însuși atrăgea atenția, în 1877, că „mai cu seamă în chestiuni economice suntem novici /…/; nu știam ce este chiar adevăratul rol al monetei în tranzacțiunile noastre. De aceea, când auzeam de hârtie (bani de hârtie, bancnote - n.n.), credeam că ne prăpădim”.

În 1877, pentru finanțarea Războiului de Independență, a fost adoptată legea pentru emiterea biletelor ipotecare, un prim experiment reușit al Ministerului de Finanțe de la București. Cu toate acestea, unul dintre ziarele vremii scria despre „periculosul expedient al creării şi punerii în circulaţiune a unor titluri fiduciari”. La rândul său, „Curierul de Iași”, din 18 martie 1880, descria în termeni aproape apocaliptici proiectul creării unei bănci naționale, pe care o considera „un copil născut orb”, în urma unei nașteri „prea grabnice”, căruia „ursitoarele guvernamentale se abținură de a-i prevesti viitorul”.

Nu lipseau însă analizele echilibrate, așa cum era cea publicată în „Gazeta Transilvaniei” din 1 aprilie 1880: „Posițiunea politică a României fiindu acuma bine definită (era vorba de obținerea Independenței naționale), chemarea oamenilor săi de stat este de aci înainte să îngrijească a-i crea o posițiune sigură și pe terenul economic și industrial. Desvoltarea agriculturii, a comerciului și a industriei interne, trebuie să formeze de aci înainte un punct de căpetenie în programa oricărui partid politic serios, deoarece numai în chipul acesta poate ajunge întregu popor român la o bună stare, condițiune neapărată pentru ca statul să meargă bine și să prospereze. Suntem foarte fericiți că putem înregistra un început făcut în astă direcțiune. Camera Deputaților a votat în fine legea pentru întemeierea unei bănci naționale, fundament al creditului public, credit necesar pentru înlesnirea și multiplicarea transacțiunilor comerciale și industriale”.  

Cu prilejul publicării Statutelor BNR în mai 1880, ziarul „Românul” completa această analiză titrând: „Este oare o instituțiune mai neapărată (mai necesară) intereselor materiale ale țării decât aceasta? Este oare o operă la care orice român trebuie să se simtă dator de a conlucra mai cu zel?

Negreșit că nu, deoarece banca de scompt și circulațiune, prin înlesnirile și desvoltarea ce dă tuturor afacerilor comerciale și industriale, precum și vieții economice în genere, e baza și sprijinul tuturor celorlalte instituțiuni de credit ale unui stat, este motorul de căpetenie al progresului său” (Românul, 25 mai 1880).

Și, într-adevăr așa a fost, căci de 144 de ani Banca Națională a României a fost una dintre instituțiile fundamentale care au lucrat pentru modernizarea societății românești și care s-au identificat cu idealul național. În acest sens, aș evidenția doar câteva aspecte:

• Primind „dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”, Banca Națională a României a devenit în scurt timp axa sistemului bancar autohton, furnizând credite economiei naționale. În același timp, instituția a intrat în viața cotidiană a fiecărui roman, câtă vreme biletele (bancnotele BNR) au intrat foarte repede în uzul comun fiind folosite pentru intermedierea schimburilor și orice altă plată.
• În pragul Primului Război Mondial, așa cum fusese stabilit prin legea de înființare, Banca își crease deja o rețea teritorială care acoperea harta Vechiului Regat și era alcătuită din 33 de sedii, ceea ce însemna că avea câte o sucursală sau o agenție în fiecare reședință de județ. Aceste unități au fost vectorii politicii monetare a Băncii în teritoriu, după cum edificiile ridicate pentru acestea au reprezentat și reprezintă puncte de referință în arhitectura așezărilor noastre urbane, ceea ce s-a reflectat și în comportamentul cotidian al locuitorilor care-și dădeau întâlnire „lângă sau la Banca Națională” sau trimiteau corespondența „la Banca Națională”.  
• Identificarea instituției noastre cu crezul național s-a văzut cel mai bine în timpul celor două războaie mondiale, deopotrivă prin sprijinul financiar acordat Guvernului pentru înzestrarea și aprovizionarea Armatei, ca și prin sacrificiul suprem pe front al funcționarilor BNR:
  •  21 de funcționari au murit între 1916 – 1918. În memoria celor căzuți in Primul Război Mondial, la 11 noiembrie 1937, în prezența guvernatorului Mitiță Constantinescu, a fost inaugurată o placa comemorativă în Holul de onoare al Palatului Vechi al BNR.
  •  23 între 1941 și 1943.

Demersuri internaționale pentru recuperarea Tezaurului de la Moscova

Pentru că am menționat implicarea și sacrificiile Băncii Naționale a României din timpul Primului Război Mondial, așa cum vă este foarte cunoscut, un alt sacrificiu al instituției noastre în acei ani a fost confiscarea rezervei sale de aur de către puterea bolșevică. Nu reiau aici când, cum și de ce a plecat tezaurul nostru de aur, în greutate de 91,5 tone aur fin la Moscova, dar aș vrea să vă prezint ultimele demersuri pe care le-am întreprins pentru recuperarea acestuia, după mai bine de un secol în care Banca Națională a României n-a renunțat niciodată la recuperarea acestei avuții, pe care a încredințat-o cu acte în regulă Imperiului Rus și pentru care a primit garanții guvernamentale cu privire la transport, depozitare și restituire.

Astfel,

• în noiembrie 2023, am organizat simpozionul cu tema Tezaurul Băncii Naționale a României evacuat la Moscova – un drept de creanță mai vechi de un secol, în cadrul căruia am anunțat inaugurarea unei noi etape în strategia Băncii Naționale a României referitoare la Tezaurul de la Moscova, notele specifice acestei noi etape fiind:
  • Informarea opiniei publice europene și a decidenților de la nivelul Uniunii Europene cu privire la cele 91,5 tone de aur fin confiscate de puterea bolșevică din Rusia în urmă cu mai bine de un secol;
  • Promovarea ideii existenței unei creanțe valide și exigibile a României asupra Federației Ruse, ca moștenitoare de drept a URSS.
  • Sprijinirea europarlamentarului Eugen Tomac, care a abordat în plenul Parlamentului European problematica Tezaurului BNR de la Moscova și a inițiat o rezoluție în acest sens.
• Pentru informarea celor 705 membri ai Parlamentului European, precum și a celor 27 de comisari europeni, au fost distribuite acestora două lucrări, în limba engleză, care se referă la problema tezaurului BNR, respectiv: The Romanian National Bank Treasure Taken To Moscow and Never Returned-With a selection of documents, autor Cristian Păunescu, Cuvânt înainte, academician Mugur Isărescu, și Romania`s Treasury and its Destiny. Arguments from the Russian Archives, autor Ilie Schipor. Anterior, lucrarea domnului consilier Cristian Păunescu a fost transmisă celor mai importante universități și biblioteci din Europa, Statele Unite ale Americii și Canada.

În intervalul 4 – 8 martie 2024, la Bruxelles au avut loc:

• Expoziția The Gold Treasure of the National Bank of Romania sent to Moscow and never returned – a claim older than a century (Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României trimis la Moscova și nerestituit – o creanță mai veche de un secol), găzduită de Parlamentul European. Vernisarea acestei expoziții a avut loc în data 5 martie 2024, în prezența delegației Băncii Naționale a României, condusă de domnul viceguvernator Leonardo Badea, precum și a unui numeros public. Evenimentul a fost moderat de domnul Marian Voicu, jurnalist la Televiziunea română și un foarte bun cunoscător ale aspectelor problematicii tezaurului. Au luat cuvântul: domnul Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului BNR, domnii Eugen Tomac, Traian Băsescu, Dan Botoș și doamna Corina Crețu, europarlamentari români, europarlamentarul lituanian Petras Austrevicius, domnul Ioan Mircea Pașcu, fost ministru, fost vicepreședinte al Parlamentului European, consilier strategie la BNR. Au fost prezenți reprezentanții delegațiilor permanente pe lângă Uniunea Europeană ale Franței, Regatului Unit, Belgiei, Letoniei, Croației, Greciei și Ciprului. 
• În aceeași zi, de 5 martie 2024, a apărut ediția on line a ziarului „Politico”, în care a fost publicat articolul The gold treasure of the National Bank of Romania that was sent to Moscow, cu subtitlul A claim older than a century – the odyssey of the central bank’s `evacuated’ gold that was never returned after the First World War. Ziarul „Politico” este cea mai influentă publicație despre afacerile europene, iar articolul a fost inclus și în ediția tipărită din 7 martie 2024.
• A doua zi, în data de 6 martie 2024, la Universitatea Liberă din Bruxelles, cu sprijinul Institutului Cultural Român, a avut loc dezbaterea cu tema Le trésor de la Banque Nationale de Roumanie envoyé a Moscou – un créance qui date depuis plus d’un siècle. Dezbaterea a fost deschisă de profesorul Jacques Hellemans, Universitatea Liberă din Bruxelles, iar diferitele aspecte circumscrise Tezaurului BNR de la Moscova au fost expuse și explicate în intervenții foarte documentate de domnii Cristian Păunescu, Dorin Matei și Ilie Schipor.  

Rezoluția referitoare la returnarea tezaurului național al României însușit ilegal de Rusia

Toate aceste demersuri au contribuit la adoptarea cu o mare majoritate de voturi (peste 500, exprimându-se doar 7 voturi împotrivă), a Rezoluției referitoare la returnarea tezaurului național al României însușit ilegal de Rusia, în ședința plenară a Parlamentului European din 14 martie 2024, desfășurată la Strasbourg. Documentul a fost susținut de toți europarlamentarii români, cărora li s-au alăturat, semnând proiectul de rezoluție, alți 11 europarlamentari din: Germania, Lituania, Franța, Italia, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Belgia.

În intervenția din cadrul dezbaterilor, comisarul european Elisa Ferreira a reiterat că UE este pregătită să susțină demersurile autorităților române, atunci când contextul internațional va permite, dacă partea română va solicita acest sprijin.

În numele Consiliului de Administrație exprim aprecierile și mulțumirile noastre pentru toți cei care ne-au sprijinit in acest demers.

Votarea acestei rezoluții reprezintă un moment istoric în evoluția problemei Tezaurului Băncii Naționale a României, deoarece la mai bine de un secol de la hotărârea Conferinței de la Genova, care, în 1922, solicita Rusiei Sovietice returnarea tezaurului de aur românesc, opinia publică europeană află din nou despre existența acestui litigiu, iar instituțiile Uniunii Europene sunt de acord cu introducerea acestuia pe agenda lor politică.

Mesajul principal al Rezoluției a fost acela că Parlamentul European solicită Rusiei să returneze complet României tezaurul care a fost transportat în Rusia în anii 1916-1917 și nu a fost restituit nici în 1935, nici în 1956. În același timp, în Rezoluție sunt formulate acțiunile care urmează, având în vedere conținutul punctelor finale, potrivit cărora, Parlamentul European:

• invită Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă să includă restituirea patrimoniului național român pe agenda bilaterală diplomatică care reglementează relațiile UE-Rusia, de îndată ce contextul regional permite reluarea dialogului politic între părți.
• invită Comisia să creeze sinergii concrete cu statul român și cu Banca Națională a României și alte instituții relevante pentru a mobiliza eforturi coordonate și pentru a urmări toate mijloacele diplomatice de mediere, de promovare a comunicării, atunci când este cazul, cu omologii ruși și de căutare de soluții pentru a se asigura că tezaurul național este returnat fără întârziere acolo unde îi este locul.
• invită Comisia să analizeze posibilitatea de a acționa în calitate de partener al reprezentanților români care fac parte din Comisia mixtă româno-rusă mandatată să discute despre restituirea tezaurului național al României.
• încredințează Președintei sarcina de a transmite rezoluția Consiliului, Comisiei, Serviciului European de Acțiune Externă, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Consiliului Europei și Adunării Parlamentare a acestuia, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa și instituțiilor de stat al Federației Ruse.

Astfel, se încununează peste trei decenii de străduințe ale consiliilor de administrație ale BNR, al căror sprijin l-am avut pentru a continua angajamentul guvernatorilor din perioada interbelică de a face tot ce este posibil pentru a aduce acasă rezerva de aur de la Moscova. Desigur, privim această realizare cu  prudența necesară. Gândim că, atunci când situația geopolitică o va permite, această rezoluție istorică va fi pusă în aplicare prin cooperarea tuturor instituțiilor Statului român: Președinție, Parlament, Guvern, Academia Română.

Doamnelor și domnilor,

Ieri, 16 aprilie 2024, la Palatul Culturii din Drobeta-Turnu Severin, personalități locale și specialiști din Banca Națională a României s-au reunit în cadrul unei manifestări științifice de ținută pentru a-i comemora pe guvernatorii BNR mehedințeni: Ioan G. Bibicescu (1916-1921) și Dimitrie Burillianu (1927-1931).

Anul acesta, pe 2 mai, se împlinește un secol de la trecerea la cele veșnice ale lui Ioan G. Bibicescu. Cuvintele rostite în 1924, la moartea acestuia, de către Mihail Oromolu, guvernatorul de la acea vreme, creionează un portret reușit al personalității marcante a omului de bancă Bibicescu: „Muncitor neobosit, el a făcut de toate - ziaristică, literatură, administrație, politică, finanțe, căci aparținea unei epoci de construcțiune în care totul aproape lipsea și în care el ocupa un loc de frunte. În finanțele țării a scris o pagină însemnată și convențiile încheiate pe timpul neutralității cu englezii și germanii pentru vinderea cerealelor și apoi cu guvernul pentru finanțarea războiului vor rămâne un model de iscusință”.

Ioan G. Bibicescu a urcat treptat în ierarhia BNR (director, viceguvernator, guvernator) și a înțeles misiunea ce îi revenea atât lui, ca guvernator, cât și Băncii Naționale a României, în timpul Primului Război Mondial și în făurirea României Mari. A avut extraordinara capacitate de a colabora cu guvernul, prezervând, în același timp, independența Băncii Naționale. A identificat soluțiile monetare și financiare potrivite anilor de război și de ocupație, și a avut tăria să le pună în aplicare. A fost cel care, având alături întreg Consiliul general al Băncii, și-a asumat răspunderea celor nouă convenții încheiate cu statul, în perioada 1914 – 1918, prin care BNR a susținut financiar efortul de război și de supraviețuire a României, cu suma de 1,6 miliarde lei.

După terminarea războiului și realizarea Marii Unirii, Bibicescu a contribuit la realizarea Unificării Monetare și la înființarea sucursalelor și agențiilor Băncii Naționale în Bucovina, Basarabia și Transilvania. Au fost 16 la număr, primele dintre acestea fiind cele de la Chișinău, Cernăuți, Arad, Brașov, Oradea, Sibiu, Timișoara, înființate chiar în anul 1919. Prin retragerea monedelor străine și înlocuirea lor cu moneda națională, leul, precum și prin dezvoltarea rețelei sale teritoriale, Banca Națională își extindea, sub conducerea lui Bibicescu, prerogativele referitoare la emisiunea și circulația monetară asupra întregului teritoriu național. Un vis împlinit al guvernatorului, al Băncii Naționale, al României!

Tot anul acesta se împlinesc 70 de ani de la tragica dispariție a lui Dimitrie Burillianu. Tilică Burillianu, după cum îl numeau contemporanii săi, avea o educație temeinică, fiind licențiat în Drept și diplomat al Înaltei Școli de Științe Politice din Paris. De asemenea, era un bun cunoscător al limbilor străine, mai ales franceză, germană și engleză. În anul 1902, la vârsta de 24 de ani, a intrat în diplomație, fiind numit atașat pe lângă Legația României de la Londra, iar la 27 de ani, în 1907, a devenit deputat în Parlamentul României.

În timpul mandatului său de aproape patru ani în fruntea Băncii Naționale (1927-1931), s-a desfășurat procesul stabilizării monedei naționale, realizată pe baza Împrumutului de Stabilizare, contractat de statul român pe piețele străine, prin intermedierea Băncii Franței. Așa a fost posibilă promulgarea Legii monetare din februarie 1929, prin care a fost restabilită convertibilitatea bancnotelor BNR în aur sau în valute convertibile în aur.

După instaurarea regimului comunist, activitatea sa diplomatică și politică, anii petrecuți la conducerea Băncii Naționale, precum și averea familiei sale au reprezentat argumente serioase pentru autoritățile comuniste care l-au considerat pe Tilică Burillianu un „element periculos”. I-a fost confiscată întreaga avere și i s-a fixat domiciliu obligatoriu la Craiova, după care, în august 1950, a fost întemnițat la Sighet. Pedeapsa urma să se încheie în august 1958, dar nu a mai fost eliberat pentru că a încetat din viață în închisoare la 25 mai 1954, la vârsta de 77 de ani.  La fel ca mulți dintre demnitarii închiși la Sighet, Dimitrie Burillianu a fost deținut în baza ordinelor emise de Ministerul Afacerilor Interne, fără să fi fost niciodată judecat într-un proces public.

Doamnelor și domnilor,

Printr-o fericită coincidență, în acest an, asociem marcarea zilei Băncii Naționale a României cu aniversarea a 200 de ani de la nașterea uneia dintre personalitățile emblematice ale Revoluției române din 1848: Avram Iancu. Încă din 1992, portretul lui Avram Iancu a ilustrat aversul bancnotei BNR cu nominalul de 5000 lei.

În 2024, an proclamat de Parlamentul României „an omagial Avram Iancu”, Banca Națională a României omagiază personalitatea eroului național prin emiterea, în cadrului programului său numismatic, a trei monede, destinate colecționării:

• una din aur; 31,103 g;  Ø 35mm, cu valoare nominală de 500 lei.
• una din argint; 31,103 g; Ø 37mm, cu valoare nominală de 10 lei.
• una din tombac cuprat; 23,5 g; Ø37mm, cu valoare nominală de 1 leu.

Aversul acestor monede prezintă o imagine de epocă a casei părintești a lui Avram Iancu, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală („500 LEI”, „10 LEI” și „1 LEU”), stema României și anul de emisiune „2024”

Reversul monedelor redă portretul, numele, semnătura lui Avram Iancu și anii între care acesta a trăit, respectiv „1824-1872”.

Cu această ocazie vernisăm în cadrul Muzeului BNR expoziția cu tema „Avram Iancu. Omul. Eroul. Legenda. 200 ani de la naștere”. În memoria „crăișorului munților” am organizat un concert de cântece patriotice susținut de grupul psaltic Tronos.

Despre complexitatea acțiunilor politice, militare, și diplomatice pe care le-a proiectat și condus Avram Iancu, despre patriotismul său profund și nu mai puțin despre destinul său tragic ne va vorbi distinsul academician profesor Ion Aurel Pop, Președintele Academiei Române.

Variantă pregătită pentru susținere - București, 17 aprilie 2024