Banca Națională a României a organizat marți, 18 octombrie 2022, o conferință având ca temă Educația financiară și sistemul bancar. Evenimentul a avut ca scop analiza modului în care băncile din România abordează provocările asociate domeniului educației financiare, pe care specialiștii le-au dezbătut din mai multe perspective: cum influențează digitalizarea interacțiunea dintre personalul băncilor și clienții acestora, ce practici de educație financiară întâlnim în mediul bancar în vederea formării viitorilor consumatori de servicii și produse financiare, în ce măsură sunt pregătiți angajații instituțiilor de credit să-și sprijine clienții pentru a preîntâmpina anumite situații neprevăzute sau pentru a-și soluționa eventualele probleme etc.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a susținut un discurs în deschiderea evenimentului, evidențiind rolul băncii centrale în procesul de educație financiară prin prisma proiectelor pe care aceasta le derulează, având ca obiectiv dezvoltarea unor "modalități îmbunătățite de a transmite elemente importante de cunoaștere financiară spre un public cât mai divers".
Totodată, Mugur Isărescu a amintit de Lecția națională de educație financiară, un eveniment pe care l-a susținut, în dimineața zilei de 18 octombrie, în fața a peste 50 de elevi de clasa a VIII-a din București. Timp de o oră, aceștia au avut ocazia să discute cu guvernatorul BNR despre istoria banilor și a băncilor, precum și despre principalele atribuții ale unei bănci centrale și rolul acesteia în economie.
Au susținut alocuțiuni și Ligia Deca, Ministrul Educației, care a apreciat eforturile Băncii Naționale a României în vederea facilitării accesului la educație financiară pentru elevii din toate zonele țării, respectiv Cosmin Marinescu, consilier prezidențial. Acesta a menționat faptul că dezvoltarea educației financiare este esențială din perspectiva creșterii nivelului de informare în rândul cetățenilor cu privire la modul în care își gestionează banii, prin implicarea reprezentanților mediului de business și a factorilor de decizie politică.
În cea de-a doua parte a evenimentului, a avut loc și o dezbatere moderată de Vasile Coman, reprezentant al publicației Bancherul.ro, cu participarea mai multor specialiști din domeniul bancar:
- Alexandru Păunescu, directorul Direcției Juridice din cadrul BNR și reprezentant al băncii centrale în Colegiul de Coordonare CSALB (Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar);
- Florin Dănescu, președinte executiv ARB (Asociația Română a Băncilor);
- Bogdan Preda, director executiv CPBR (Consiliul Patronatelor Bancare din România);
- Horia Constantinescu, președinte ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor).
Aceștia au analizat modul în care băncile comerciale abordează educația financiară din două perspective: la nivel teoretic, prin prisma programelor derulate de instituțiile de credit, respectiv practic, referindu-se la aplicarea educației financiare prin intermediul produselor/ serviciilor bancare, precum și a modului de soluționare a cererilor de informare și a reclamațiilor clienților.
Nu în ultimul rând, au fost acordate trei premii ale pieței financiar-bancare:
- Premiul educației financiare pentru doi elevi câștigători ai unui concurs economic (European Money Quiz) – David Istrate și George Alexandru Melințoi
- Cel mai bun program de educație financiară al unei bănci comerciale – Proiectul “Școala de bani” al BCR
- Cea mai proactivă bancă în relația cu clienții – Banca Transilvania datorită programului “ÎntrebBT”
Evenimentul a fost transmis în direct pe canalul YouTube, precum și pe rețeaua socială Twitter.
Video
Galerie