Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Ordin nr. 161 din 15.mar.1995
Monitorul Oficial, Partea I 75 26.apr.1995
Intrare în vigoare la 26.apr.1995
privind sancţiunile în cazul nerespectării de către unităţile bancare a reglementărilor privind compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar pe suport hârtie

   Având în vedere prevederile art. 49 şi 50 din Legea nr. 33/1991 şi ale art. 20 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 10/1994,
   în temeiul art. 49 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
   guvernatorul Băncii Naţionale a României emite următorul ordin:

   Art. 1. - Întârzierea agentului de compensare la şedinţele de compensare până la cincisprezece minute se sancţionează cu amendă de 50.000 lei.
   Art. 2. - Solicitarea modificării orarului şedinţelor de compensare, de către o unitate bancară sau de către o societate bancară, din motive care, ulterior, se dovedesc a fi nejustificate, se sancţionează cu amendă de 200.000 lei.
   Art. 3. - Încălcarea prevederilor art. 13 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 10/1994 privind pregătirea şedinţei de compensare la unităţile bancare se sancţionează cu amendă de 1.000.000 lei.
   Art. 4. - Completarea eronată repetată a formularului de compensare, având drept consecinţă obţinerea unor rezultate greşite şi prelungirea şedinţei de compensare, se sancţionează cu amendă de 200.000 lei.
   Art. 5. - Refuzul, de mai mult de două ori, din motive ce se dovedesc ulterior a fi nejustificate, denumit refuz sistematic, al instrumentelor de plată compensabile se sancţionează cu o penalitate de 1% din sumele înscrise pe instrumentele în cauză pentru fiecare zi de întârziere dovedită, peste termenele şi intervalele obligatorii stabilite în art. 5 din Regulamentul nr. 10/1994.
   Art. 6. - Nerespectarea de către unităţile bancare prezentatoare (iniţiatoare) şi unităţile bancare primitoare (destinatare) a prevederilor art. 5 din Regulamentul nr. 10/1994 privind circuitele, termenele şi intervalele de timp obligatorii ale plăţilor interbancare de mică valoare, se sancţionează cu o penalitate de 0,5% din sumele înscrise pe instrumentele în cauză pentru fiecare zi de întârziere.
   Art. 7. - Dirijarea greşită repetată a unor instrumente de plată sau refuzuri atunci când numărul acestor situaţii este mai mare de zece şi pot fi dovedite prin procese-verbale de constatare întocmite în baza formularelor de compensare şi a formularelor de compensare centralizatoare se sancţionează cu amendă de la 1.000.000 lei la 20.000.000 lei.
   Art. 8. - Nerespectarea prevederilor art. 19.1 pct. 3 din Regulamentul nr. 10/1994 se sancţionează cu câte 10.000 lei pentru fiecare document care trebuia să se afle în arhivele unităţilor bancare şi pe care organul de control al Băncii Naţionale a României nu l-a găsit pe parcursul controlului.
   Art. 9. - Nerespectarea prevederilor art. 19.2 din Regulamentul nr. 10/1994, privind remiterea documentelor solicitate prin adresă oficială de către Direcţia plăţi şi decontări bancare şi sucursalele Băncii Naţionale a României, se sancţionează cu câte 50.000 lei pentru fiecare zi de întârziere peste data limită stabilită de Banca Naţională a României, care însă nu va fi mai mică de o zi lucrătoare.
   Art. 10. - Conform art. 20.3, 20.4 şi 20.5 din Regulamentul nr. 10/1994, procesele-verbale, exemplarele 2, întocmite de inspectorii de compensare, vor fi transmise atât letric, cât şi prin fax la Direcţia plăţi şi decontări bancare a Băncii Naţionale a României, cu adresă oficială din partea sucursalelor respective ale Băncii Naţionale a României, în ziua întocmirii lor, în vederea soluţionării lor şi debitării conturilor curente ale centralelor societăţilor bancare.

   Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Mugur Isărescu

   Bucureşti, 15 martie 1995.
   Nr. 161.