Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă din 8.mai.1995
Monitorul Oficial, Partea I 94 18.mai.1995
Intrare în vigoare la 18.mai.1995
privind modul de autorizare a operaţiunilor valutare, inclusiv cele efectuate în valută efectivă (numerar)

   Operaţiunile valutare prevăzute la pct. 2Regulamentul privind efectuarea operaţiunilor valutare, emis de Banca Naţională a României la 18 august 1994 (numit în continuare regulament), se supun autorizării Băncii Naţionale a României - Oficiul control devize, după cum urmează:
   ____________
   *)Pct. 2 a fost modificat prin Circulara Băncii Naţionale a României nr. 23/1995, publicată în acest număr la pag. 7.

   1. În vederea obţinerii autorizaţiei pentru efectuarea operaţiunilor valutare, inclusiv în valută efectivă (numerar), persoanele juridice rezidente completează şi depun la sucursala Băncii Naţionale a României din judeţul în care îşi au sediul social o cerere-tip conform anexei la prezentele norme, însoţită de următoarele documente, în două exemplare:
   a) dovada înregistrării persoanei juridice la Camera de Comerţ şi Industrie a României - Oficiul Registrului comerţului şi la Ministerul Finanţelor - Registrul fiscal sau alt act de înregistrare la organele abilitate;
   b) contractul de societate şi statutul societăţii comerciale;
   c) certificatele de cazier judiciar fără antecedente ale personalului angajat care efectuează operaţiuni valutare în numerar;
   d) autorizaţia de funcţionare sau licenţa emisă de organele abilitate, după caz;
   e) orice acte sau documente justificative ale operaţiunii, solicitate de Banca Naţională a României.
   În termen de 7 zile de la primirea documentaţiei complete solicitate de Banca Naţională a României, sucursala judeţeană a Băncii Naţionale a României va analiza documentaţia şi va verifica, pe teren, condiţiile efectuării operaţiunilor valutare.
   În situaţia în care se solicită realizarea operaţiunilor valutare în numerar, se va verifica dotarea necesară efectuării operaţiunilor valutare, respectiv existenţa aparatului de verificare a autenticităţii bancnotelor şi condiţiile păstrării, în deplină siguranţă, a sumelor în valută, la locul încasării acestora.
   2. Un exemplar din documentaţia prezentată de solicitant, împreună cu referatul întocmit de sucursala Băncii Naţionale a României, vor fi remise Băncii Naţionale a României Oficiul control devize.
   În baza analizei efectuate, Banca Naţională a României - Oficiul control devize va transmite sucursalei respective autorizaţia sau îi va comunica respingerea cererii şi motivul respingerii.
   Autorizaţia de efectuare a operaţiunilor valutare sau respingerea cererii va fi trimisă solicitantului de către sucursala Băncii Naţionale a României.
   3. Persoanele juridice autorizate vor depune sumele în valută, încasate în numerar, în termen de două zile lucrătoare de la încasare, în cazul în care acestea au loc pe teritoriul României, respectiv de la aducerea în ţară a sumelor în valută încasate, în cazul în care încasarea are loc în străinătate, în contul bancar deschis la societăţi bancare autorizate să funcţioneze în România.
   4. Pentru necesităţi de dare de rest, restituiri, alte operaţiuni specifice, persoana juridică, autorizată să efectueze operaţiuni valutare în numerar este îndreptăţită să reţină, în casieria proprie, sume în valută.
   Limita soldului de casă în valută, la autorizare, va fi propusă prin cererea-tip şi confirmată de sucursala Băncii Naţionale a României în referatul acesteia.
   Trimestrial, în termen de 15 zile de la finele trimestrului anterior, sucursala Băncii Naţionale a României, în urma analizării rulajului plăţilor în numerar, va stabili plafonul de casă în valută pentru perioada următoare. Limita soldului de casă, în valută, se stabileşte la o sumă egală cu media zilnică a plăţilor efectuate (dare de rest, restituiri, alte plăţi) într-o lună. Totodată, sucursala Băncii Naţionale a României va analiza modul în care au fost respectate prevederile autorizaţiilor emise de aceasta. În cazul constatării încălcării prevederilor autorizaţiei sau a celorlalte reglementări valutare în vigoare, sucursala Băncii Naţionale a României va comunica Oficiului control devize neregulile constatate.
   Oficiul control devize va analiza abaterile şi va lua măsuri de sancţionare mergând până la retragerea autorizaţiei.
   5. Nu se impune autorizarea Băncii Naţionale a României pentru rezidenţii care efectuează operaţiuni valutare cu persoanele autorizate de Banca Naţională a României să efectueze astfel de operaţiuni.
   De asemenea, nu se supun autorizării Băncii Naţionale a României sumele în valută efectivă care depăşesc limitele din regulament, introduse sau scoase în/din România, de către societăţile bancare, în baza documentelor justificative semnate de persoanele legal desemnate de acestea.
   Totodată, nu se supun autorizării plăţile în valută efectivă reprezentând avansuri pentru deplasări externe, în interes de serviciu, şi eliberate pe bază de documente justificative, prin casieria persoanelor juridice rezidente, precum şi drepturile salariale aferente prestaţiilor efectuate în străinătate ori drepturile salariale cuvenite în baza Legii nr. 35/1991, republicată, acordate prin casierie sau transfer valutar în conturile persoanelor fizice respective.
   Prevederea se aplică şi salariilor achitate de reprezentanţele şi agenţiile firmelor străine (inclusiv sucursalele băncilor străine) în cazul în care contractele individuale de muncă sunt încheiate direct cu firma (banca) străină.
   Sunt permise plăţi valutare externe în numerar, până la echivalentul a 5.000 dolari S.U.A. (pentru operaţiuni de cont curent, inclusiv importul), respectiv 10.000 dolari S.U.A. în situaţiile prevăzute la cap. VI pct. 23 ultimul alineat din regulament, cu întocmirea corespunzătoare a dispoziţiei de plată valutară externă (D.P.V.E.), ca plată în avans, şi cu justificarea ulterioară conform prevederilor Normelor B.N.R. nr. 3/1993 privind efectuarea controlului bancar în cazul plăţilor externe pentru importuri de mărfuri.
   De asemenea, sunt permise încasări valutare în numerar de la nerezidenţi, aferente exporturilor de mărfuri, prestărilor externe de servicii şi executărilor de lucrări în străinătate, cu respectarea limitelor prevăzute la anexa nr. 1 din regulament şi cu completarea declaraţiilor de încasare valutară (D.I.V.) în cazul exporturilor de mărfuri. Încasările aferente exporturilor de mărfuri, prestărilor externe de servicii şi executărilor de lucrări în străinătate, vor fi depuse în termen de două zile lucrătoare de la încasare, în cazul în care acestea au loc pe teritoriul României, respectiv de la aducerea în ţară a sumelor în valută încasate, în cazul în care încasarea are loc în străinătate, în contul bancar deschis la societăţi bancare autorizate să funcţioneze în România, cu indicarea declaraţiei de încasare valutară (D.I.V.), după caz.

   ANEXĂ
     
REFERINŢĂ SOLICITANT
Nr. .... DATA ...

CERERE DE AUTORIZARE
pentru operaţiuni valutare

Denumirea şi tipul persoanei juridice ..........................................
........................................ cod tip*) .............................
Sediul .............., judeţul ................, codul judeţului*) ............,
sectorul ......., codul sectorului*) ........
Localitatea ................., codul poştal ............., str. ................
nr. ........., bl. ...., ap. ...., sc. ...., telefon .........., fax ...........
Codul fiscal ................................, codul sicomex ...............
Nr. de înregistrare (la organele de drept) ...............................
Codul activităţii*) ...............................................
Justificarea cererii de efectuare a operaţiunilor valutare, precizarea
categoriei de activitate şi a operaţiunii valutare .............................
................................................................................
Locul prestaţiei ...............................................................
Sediul punctului unde se efectuează operaţiunea valutară .......................
Beneficiarul prestaţiei ........................................................
................................................................................
................................................................................
Cod operaţiune valutară autorizată*) ...........................................
Limita soldului de casă în valută propus .......................................

Semnătura autorizată
L.S.

   NOTĂ:
   Codurile marcate cu