Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă din 18.aug.1994
Monitorul Oficial, Partea I 263 19.sep.1994
Intrare în vigoare la 19.sep.1994
privind autorizarea deschiderii şi funcţionării conturilor în valută în străinătate

   Potrivit Regulamentului privind efectuarea operaţiunilor valutare, deţinerea de disponibilităţi valutare în conturi bancare sau sub orice altă formă în străinătate, precum şi utilizarea acestor disponibilităţi de către persoanele juridice şi fizice rezidente autorizate în condiţiile legii, pot fi făcute numai pe baza şi în condiţiile autorizării prealabile a Băncii Naţionale a României.

   I. Emiterea autorizaţiei

   1. În vederea obţinerii autorizaţiei, persoanele juridice şi fizice rezidente autorizate în condiţiile legii, indiferent de forma de organizare, altele decât societăţile bancare autorizate de Banca Naţională a României să efectueze operaţiuni valutare, completează şi depun la sucursalele Băncii Naţionale a României, în funcţie de sediul social al solicitantului, o cerere tip conform anexei nr. 5.1 la prezentele norme, însoţită de următoarele documente:
   -statutul solicitantului, documente privind înfiinţarea acestuia sau documente care atestă autorizarea activităţii în condiţiile legii;
   -dovada înregistrării persoanei juridice la Registrul comerţului şi la Registrul fiscal, sau alt act de înregistrare la organele abilitate;
   -în situaţia în care solicitantul este societate comercială, cererea de înscriere de menţiuni pentru filialele sau sucursalele înfiinţate ulterior în baza legislaţiei române;
   -actul doveditor al înmatriculării sucursalei, filialei, reprezentanţei sau agenţiei din străinătate, inclusiv traducerea autentificată legal în limba română de către consulatul României din ţara respectivă, în care se menţionează că sucursalele, filialele, reprezentanţele şi agenţiile societăţilor comerciale româneşti în străinătate, nu sunt persoane juridice străine;
   -contractele de lucrări încheiate cu partenerii străini, inclusiv traducerea lor autentificată legal, în limba română;
   -avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pentru repartizarea plafonului de muncă (în cazul persoanelor juridice române care execută lucrări în străinătate în ţările cu care există acorduri în acest sens);
   -situaţia rezultatelor financiare şi obligaţiilor fiscale pentru ultima lună (trimestru), vizată de organele fiscale teritoriale;
   -certificarea Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz, din care să rezulte unde este impozitat profitul realizat în străinătate;
   -prezentarea reglementărilor cu privire la repatrierea valutei din ţara în care se solicită deschiderea contului;
   -declaraţia pe propria răspundere a solicitantului privind totalitatea conturilor deţinute de acesta în străinătate;
   -orice acte sau documente justificative ale operaţiunii solicitate de către Banca Naţională a României.
   2. Obiectul autorizării îl constituie deschiderea de conturi în străinătate pentru:
   a) deţinerea şi utilizarea de disponibilităţi valutare în străinătate pentru care solicitantul aduce dovezi că nu pot fi efectuate conform prevederilor valutare generale în vigoare;
   b) înfiinţarea şi funcţionarea de filiale, sucursale, reprezentanţe, agenţii în străinătate ale rezidenţilor care nu sunt persoane juridice străine, cu respectarea cerinţelor legislaţiei române;
   c) organizarea şi funcţionarea de şantiere de construcţii-montaj şi instalaţii în străinătate;
   d) transferurile de capital prevăzute la pct. 1 lit. a) din Normele privind modul de efectuare a transferurilor de capital cu mijloace de plată străine (anexa nr. 2 la Regulamentul privind efectuarea operaţiunilor valutare), după autorizarea acestora;
   e) litigii între persoanele prevăzute la pct. 1 şi persoanele străine aflate în curs de soluţionare sau soluţionate.
   3. Sunt supuse autorizării toate conturile valutare în străinătate, inclusiv conturile de garanţii pentru buna execuţie a lucrărilor, avansuri etc.
   4. Autorizaţia de deschidere de conturi în valută în străinătate cuprinde condiţiile de funcţionare a contului respectiv, obligatorii pe toată durata valabilităţii acesteia în funcţie de prevederile şi termenele din contractele prezentate la autorizare.
   Orice modificare a statutului societăţii comerciale, intervenită ulterior emiterii autorizaţiei, duce la încetarea imediată a valabilităţii acesteia, fiind necesară eliberarea unei noi autorizaţii. Acelaşi efect decurge şi în urma expirării termenelor din contractele în baza cărora a fost eliberată autorizaţia sau încetării activităţii sucursalei, filialei, reprezentanţei, agenţiei din străinătate.
   5. Autorizaţiile se emit pe termen de maximum un an, termen după care vor fi reînnoite la cerere.
   Toate autorizaţiile emise urmează a fi actualizate conform prezentelor norme, la cererea persoanelor juridice sau fizice autorizate în condiţiile legii, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentelor norme în Monitorul Oficial al României, cu excepţia autorizaţiilor emise după data de 1 martie 1994.

   II. Controlul privind autorizaţiile emise

   6. Sucursalele Băncii Naţionale a României iau în evidenţă persoanele juridice şi fizice autorizate să aibă conturi în valută la bănci din străinătate, verifică modul de respectare a condiţiilor de funcţionare a contului, prevăzute de autorizaţie, cel puţin trimestrial şi raportează Băncii Naţionale a României - Oficiul control devize rezultatele verificării.
   Obiectivele verificării sunt cele referitoare la respectarea cu stricteţe a condiţiilor de funcţionare ale conturilor în valută în străinătate, prevăzute în autorizaţie, precum şi orice fel de nereguli constatate cu privire la existenţa de disponibilităţi valutare şi utilizarea acestora prin conturi bancare sau sub orice altă formă în străinătate, contrar prevederilor Regulamentului privind efectuarea operaţiunilor valutare.
   7. Persoanele juridice sau fizice care sunt autorizate să deţină conturi valutare în străinătate sunt obligate să raporteze trimestrial la sucursalele teritoriale ale Băncii Naţionale a României volumul operaţiunilor şi soldul disponibil al contului respectiv (anexa nr. 5.2 la prezentele norme), în termen de 30 de zile de la încheierea trimestrului raportat. Sucursalele verifică raportările respective şi, după punerea de acord a acestora, le transmit până la data de 15 a lunii următoare la Banca Naţională a României - Oficiul control devize.
   8. În cazul nerespectării condiţiilor prevăzute în autorizaţie, cu excepţia prevederilor pct. 4 alin. 2, pct. 5 şi pct. 7, sucursalele Băncii Naţionale a României stabilesc termene de remediere a acestora de către persoana juridică sau fizică autorizată să deţină cont valutar în străinătate, în limita a 30 de zile lucrătoare de la data constatării. Măsurile luate vor fi comunicate în scris Băncii Naţionale a României, conform pct. 6 din prezentele norme.
   9. Sucursalele Băncii Naţionale a României propun Oficiului control devize retragerea autorizaţiei în situaţia în care deficienţele constatate nu au fost remediate în termenul de 30 de zile lucrătoare de la data constatării de către organele de control ale sucursalei.
   10. Pe baza propunerilor sucursalelor, Banca Naţională a României va anula şi va retrage autorizaţia, după caz, în următoarele situaţii:
   a) în cazul refuzului persoanei juridice sau fizice autorizate conform legii de a da tot concursul şi a pune la dispoziţia organelor Băncii Naţionale a României actele şi documentele necesare verificării şi controlului asupra respectării condiţiilor autorizaţiei de deschidere de conturi în străinătate;
   b) în cazul nerespectării prevederilor pct. 4 alin. 2, pct. 5, pct. 7 şi pct. 8 din prezentele norme.
   11. Ca urmare a anulării sau retragerii autorizaţiei, persoana juridică sau fizică respectivă intră sub incidenţa prevederilor art. 4 alin. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 148/1993 şi a celor prevăzute la pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994.
   12. Nerespectarea termenelor de repatriere a încasărilor în valută prevăzute în autorizaţie se sancţionează conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 şi ale instrucţiunilor de aplicare a acesteia.
   13. Societăţile bancare autorizate să funcţioneze în România nu vor efectua operaţiuni valutare în conturile bancare din străinătate ale persoanelor juridice şi fizice autorizate în condiţiile legii, fără autorizarea Băncii Naţionale a României, în baza prezentelor norme.
   14. La data intrării în vigoare a prezentelor norme îşi încetează aplicabilitatea circularele Băncii Naţionale a României nr. 1.515/1992 şi nr. 4/1993.

   ANEXA  Nr. 5.1

   Referinţă solicitant ............................
   Nr. ............ Data ...........................

   CERERE DE AUTORIZARE
pentru deschiderea unui cont în străinătate
   
Denumirea şi tipul persoanei juridice ............................., cod tip*) .............. .
Adresa/Sediul: judeţ ..........., cod judeţ*) ........, sector ........, cod sector*) ........,
localitatea ....................., cod poştal ....., str. ........................... nr. ....,
bl. ......., ap. ......., sc. .........., telefon ............................ .
Cod fiscal .........................., cod SICOMEX ........................... .
Nr. înregistrare (la organele în drept etc.) ................................. .
Cont deschis pentru filială, sucursală, agenţie în străinătate: DA/NU.
Fel de activitate derulată prin cont ...................., cod activitate*) ................. .
Ţara ......................................................., cod ţară*) .................... .
Banca din străinătate ........................................................ .
Nr. cont ..................................................................... .
Tip cont ..................................................................... .
Valuta .................................................., cod valută*) ..................... .
Justificarea cererii de deschidere a contului .................................................
...............................................................................................
............................................................................................. .
Alimentarea contului se va face cu: ...........................................................
...............................................................................................
............................................................................................. .
Din disponibilităţile în valută vor fi efectuate plăţi ........................................
...............................................................................................
............................................................................................. .

Semnătura autorizată,
L.S.

   ___________
   *)Codurile marcate (*) nu se completează de către solicitant.

   ANEXA  Nr. 5.2

   SITUAŢIA