Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă nr. 398 din 10.iun.1991
Monitorul Oficial, Partea I 150 18.iul.1991
Intrare în vigoare la 18.iul.1991
pentru aplicarea unor prevederi din Hotărîrea Guvernului României nr. 352/1991 (art. 1, 2 şi 3) şi a prevederilor art. 3 din Regulamentul privind operaţiunile curente şi transferurile de capital cu mijloace de plată străine, emis de Banca Naţională a României şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 13 mai 1991

   1. Vînzările de mărfuri cu amănuntul către populaţie se efectuează de către toate persoanele juridice, indiferent de forma de proprietate şi organizare, numai cu plata în lei.
   2. Fac excepţie de la pct. 1 unităţile de comercializare cu amănuntul din aeroporturi şi alte puncte de trecere a frontierei de stat care funcţionează în regim de "duty-free", precum şi cele de comercializare de mărfuri în valută către membrii reprezentanţelor diplomatice, care vor efectua vînzări în valută în baza autorizaţiei date de Banca Naţională a României.
   De asemenea, fac excepţie unităţile autorizate de Banca Naţională a României care desfac mărfuri la bordul aeronavelor şi navelor româneşti, precum şi în vagoanele-restaurant şi de dormit româneşti care circulă în trafic internaţional şi care vor efectua vînzările respective cu plata în valută sau în lei, conform opţiunii cumpărătorului. La vînzările cu plata în lei, acestea vor fi limitate la suma de 2.500 lei de persoană, care este permisă la scoaterea din România, potrivit Regulamentului privind operaţiunile curente şi transferurile de capital cu mijloace de plată străine, emis de Banca Naţională a României.
   Agenţii economici care au în gestiunea lor unităţile de la alineatele precedente sînt obligaţi să înregistreze zilnic, în evidenţele lor contabile încasările în valută efectivă obţinute din activitatea de vînzare desfăşurată.
   De asemenea, ei au obligaţia să păstreze sumele încasate la băncile comerciale autorizate, unde îşi au deschise conturile în valută.
   3. Agenţii economici prevăzuţi la pct. 1 de mai sus au la dispoziţie un interval de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărîrii Guvernului nr. 352/13.V.1991 pentru a organiza trecerea la vînzarea către populaţie numai cu plata în lei.

   Guvernatorul Băncii Naţionale a României
Mugur Isărescu

   Bucureşti, 10 iunie 1991.