Nr. 20/25
Banca Naţională a României
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
CAPITOLUL I Dispoziţii generale
Art. 1. -(1) Prezentul regulament stabileşte regulile cu privire la tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă.
(2) Prezentul regulament se aplică instituţiilor de credit, persoane juridice române, şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state terţe.
(3) Casele centrale sunt responsabile pentru reglementarea cadrului general aferent tratamentului riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă pentru cooperativele de credit din cadrul reţelelor cooperatiste. Reglementările emise vor avea în vedere prevederile prezentului regulament în ceea ce priveşte tratamentul riscului de credit al contrapartidei în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă pentru cooperativele de credit şi nu vor putea stabili cerinţe mai puţin restrictive decât cele prevăzute de acesta. În acest sens, reglementările emise de casa centrală vor fi transmise spre avizare Băncii Naţionale a României.
(4) Prezentul regulament se aplică în mod corespunzător societăţilor de servicii de investiţii financiare, precum şi societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii. În acest sens, orice referire la Banca Naţională a României se consideră a fi făcută, după caz, la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
(5) Prezentul regulament se aplică la nivel individual şi, după caz, consolidat, în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 17/22/2006 privind supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii.
(6) Casele centrale sunt responsabile pentru aplicarea prezentului regulament la nivel de reţea cooperatistă.
Art. 2. -(1) Termenii şi expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificaţia prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
(2) Expresia "portofoliu de tranzacţionare" are înţelesul prevăzut de Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii.
(3) Expresiile "risc operaţional" şi "formalizare" au semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 24/29/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii pentru riscul operaţional.
(4) Expresia "probabilitate de nerambursare" are semnificaţia prevăzută de Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating.
(5) Pentru scopul aplicării prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. Risc de credit al contrapartidei reprezintă riscul ca o contrapartidă într-o tranzacţie să-şi încalce obligaţiile contractuale înainte de decontarea finală a fluxurilor de numerar aferente tranzacţiei.
2. Contrapartidă centrală reprezintă o entitate care se interpune, din punct de vedere juridic, între contrapartidele la contractele tranzacţionate pe una sau mai multe pieţe financiare, devenind cumpărătorul pentru orice vânzător şi vânzătorul pentru orice cumpărător.
3. Tranzacţii cu termen lung de decontare reprezintă tranzacţii în care una dintre contrapartide se angajează să livreze un titlu, o marfă sau o sumă în valută contra numerar, alte instrumente financiare sau mărfuri, sau invers, la o dată de decontare sau de livrare, stabilită prin contract ca fiind posterioară standardului de piaţă celui mai scăzut pentru respectiva tranzacţie şi termenului de 5 zile lucrătoare de la data la care instituţia de credit a intrat în tranzacţie.
4. Tranzacţii de creditare în marjă reprezintă tranzacţii în care instituţia de credit acordă credit în legătură cu achiziţionarea, vânzarea, deţinerea sau tranzacţionarea de titluri. Tranzacţiile de creditare în marjă nu includ alte credite garantate cu titluri.
5. Set de compensare reprezintă un grup de tranzacţii derulate cu o aceeaşi contrapartidă, care fac obiectul unui acord de compensare bilaterală, executoriu din punct de vedere juridic, şi pentru care compensarea este recunoscută potrivit Capitolului VII şi a prevederilor de la art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 din Regulamentul BNR CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii. Orice tranzacţie care nu face obiectul unui acord de compensare bilaterală, executoriu din punct de vedere juridic, care este recunoscut potrivit Capitolului VII, trebuie să fie considerată, pentru scopurile prezentului regulament, ca reprezentând ea însăşi un set de compensare.
6. Poziţie de risc reprezintă o valoare de risc care este atribuită unei tranzacţii potrivit Metodei standardizate descrise în Capitolul V, prin aplicarea unui algoritm predeterminat.
7. Set de acoperire a riscului reprezintă un grup de poziţii de risc care rezultă din tranzacţiile din cadrul aceluiaşi set de compensare, pentru care doar soldul prezintă relevanţă în scopul determinării valorii expunerii potrivit Metodei standardizate descrise în Capitolul V.
8. Contract în marjă reprezintă un acord contractual potrivit căruia, sau prevederi ale unui acord potrivit cărora, una dintre contrapartide furnizează garanţii reale celeilalte contrapartide, în cazul în care expunerea acesteia din urmă faţă de prima parte depăşeşte un anumit nivel.
9. Prag de marjă reprezintă nivelul maxim al unei expuneri în curs, de la care una dintre părţi are dreptul să solicite garanţii reale.
10. Perioadă de risc de marjă reprezintă perioada de timp de la ultimul schimb de garanţii reale, care acoperă un set de compensare de tranzacţii cu o contrapartidă care şi-a încălcat obligaţiile contractuale, până la momentul la care poziţia respectivei contrapartide este închisă şi riscul de piaţă rezultat face obiectul unei noi acoperiri.
11. Scadenţă efectivă potrivit Metodei Modelului Intern, pentru un set de compensare cu scadenţa mai mare de un an reprezintă raportul dintre suma expunerilor aşteptate pe durata de viaţă a tranzacţiilor din cadrul unui set de compensare, actualizată cu rata randamentului fără risc şi suma expunerilor aşteptate pe parcursul unui an aferente acestui set de compensare, actualizată cu aceeaşi rată. Scadenţa efectivă poate fi ajustată pentru a ţine cont de riscul de reînnoire prin înlocuirea expunerii aşteptate cu expunerea aşteptată efectivă pentru orizonturi de previzionare mai mici de un an.
12. Compensare încrucişată reprezintă includerea, în cadrul aceluiaşi set de compensare, de tranzacţii din categorii de produse diferite, potrivit regulilor cu privire la compensarea încrucişată prevăzute în prezentul regulament.
13. Valoare de piaţă curentă reprezintă, pentru scopurile Capitolului V, valoarea de piaţă netă a portofoliului de tranzacţii incluse în setul de compensare cu contrapartida. La calculul valorii de piaţă curente se utilizează atât valorile de piaţă pozitive, cât şi cele negative.
14. Distribuţie a valorilor de piaţă reprezintă distribuţia de probabilitate previzionată a valorilor de piaţă nete ale tranzacţiilor din cadrul unui set de compensare la o dată viitoare - orizontul de previzionare -, avându-se în vedere valoarea de piaţă realizată a acestor tranzacţii până la momentul prezent.
15. Distribuţie a expunerilor reprezintă distribuţia de probabilitate previzionată a valorilor de piaţă, obţinută prin egalarea cu zero a previziunilor valorilor de piaţă nete negative.
16. Distribuţie neutră la risc reprezintă distribuţia valorilor de piaţă sau a expunerilor pe o perioadă de timp viitoare, atunci când distribuţia se obţine prin utilizarea de valori de piaţă implicite, precum volatilităţile implicite.
17. Distribuţie efectivă reprezintă distribuţia valorilor de piaţă sau a expunerilor pe o perioadă de timp viitoare, atunci când distribuţia se obţine prin utilizarea de valori istorice sau realizate, precum volatilităţile calculate pe baza variaţiilor înregistrate în trecut ale preţurilor sau ratelor.
18. Expunere curentă reprezintă valoarea maximă dintre zero şi valoarea de piaţă a unei tranzacţii sau a unui portofoliu de tranzacţii din cadrul unui set de compensare cu o contrapartidă, care ar fi pierdută în cazul în care contrapartida şi-ar încălca obligaţiile contractuale, în ipoteza în care, în caz de faliment, nu este posibilă nicio recuperare a valorii respectivelor tranzacţii.
19. Expunere maximă reprezintă o centilă superioară a distribuţiei expunerilor, la orice dată viitoare, precedentă scadenţei tranzacţiei celei mai îndelungate din cadrul setului de compensare.
20. Expunere aşteptată reprezintă media distribuţiei expunerilor, la orice dată viitoare, precedentă scadenţei tranzacţiei celei mai îndelungate din cadrul setului de compensare.
21. Expunere aşteptată efectivă la o anumită dată reprezintă expunerea aşteptată maximă la acea dată sau la orice dată anterioară. Expunerea aşteptată efectivă la o anumită dată se poate, de asemenea, defini ca valoarea maximă dintre expunerea aşteptată la data respectivă şi, respectiv, expunerea efectivă la data precedentă.
22. Expunere pozitivă aşteptată reprezintă media ponderată în timp a expunerilor aşteptate, unde ponderile sunt reprezentate de o fracţiune din întregul interval de timp considerat, aferentă fiecărei expuneri aşteptate individuale. La calculul cerinţei minime de capital, media se determină pe durata primului an sau, dacă toate contractele din cadrul setului de compensare devin scadente în mai puţin de un an, pe durata de viaţă a contractului cu scadenţa cea mai îndelungată din cadrul setului de compensare.
23. Expunere pozitivă aşteptată efectivă reprezintă media ponderată în timp a expunerilor aşteptate efective, pe durata primului an, sau, dacă toate contractele din cadrul setului de compensare devin scadente în mai puţin de un an, pe durata de viaţă a contractului cu scadenţa cea mai îndelungată din cadrul setului de compensare, unde ponderile sunt reprezentate de o fracţiune din întregul interval de timp considerat, aferentă fiecărei expuneri aşteptate individuale.
24. Ajustare a evaluării creditului reprezintă o ajustare la valoarea medie de piaţă a portofoliului de tranzacţii derulate cu o contrapartidă. Această ajustare reflectă valoarea de piaţă a riscului de credit rezultat din orice neonorare a obligaţiilor aferente acordurilor contractuale încheiate cu o contrapartidă. Această ajustare poate reflecta valoarea de piaţă a riscului de credit aferent contrapartidei sau valoarea de piaţă a riscului de credit aferent atât instituţiei de credit, cât şi contrapartidei.
25. Ajustare unilaterală a evaluării creditului reprezintă o ajustare a evaluării creditului care reflectă valoarea de piaţă a riscului de credit pe care-l reprezintă contrapartida pentru instituţia de credit, dar nu reflectă valoarea de piaţă a riscului de credit pe care-l reprezintă instituţia de credit pentru contrapartidă.
26. Risc de reînnoire reprezintă măsura în care expunerea pozitivă aşteptată este subestimată, în situaţia în care se aşteaptă ca tranzacţiile viitoare cu o contrapartidă să se desfăşoare pe bază continuă. Expunerea suplimentară generată de aceste tranzacţii viitoare nu este inclusă în calculul expunerii pozitive aşteptate.
27. Risc general de corelare reprezintă riscul care apare în situaţia în care există o corelaţie pozitivă între probabilitatea de nerambursare a contrapartidelor şi factorii ce determină riscul general de piaţă.
28. Risc specific de corelare reprezintă riscul care apare în situaţia în care există o corelaţie pozitivă între expunerea faţă de o anumită contrapartidă şi probabilitatea de nerambursare a acesteia, ca urmare a naturii tranzacţiilor derulate cu respectiva contrapartidă. Se consideră că o instituţie de credit este expusă la riscul specific de corelare în situaţia în care este de aşteptat ca expunerea viitoare faţă de o anumită contrapartidă să fie ridicată atunci când probabilitatea de nerambursare a contrapartidei este, de asemenea, ridicată.
29. Instrumente financiare derivate tranzacţionale pe pieţe nereglementate (OTC) reprezintă elementele enumerate în cadrul listei din anexa la prezentul regulament, altele decât acele elemente cărora le este atribuită, potrivit art. 8, o valoare a expunerii egală cu zero.
30. Tranzacţie de răscumpărare reprezintă orice tranzacţie derulată în baza unui acord care satisface definiţia prevăzută în cadrul Regulamentului BNR - CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii pentru "acord repo" sau "acord reverse repo".
31. Operaţiuni de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut reprezintă orice tranzacţie care satisface definiţia prevăzută în cadrul Regulamentului BNR - CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii pentru "operaţiuni de dare de titluri/mărfuri cu împrumut" sau "operaţiuni de luare de titluri/mărfuri cu împrumut".
CAPITOLUL II Principii generale de determinare a valorii expunerii
Art. 3. -(1) Instituţiile de credit trebuie să determine valoarea expunerii aferente contractelor prevăzute în anexa la prezentul regulament prin utilizarea uneia dintre metodele descrise în Capitolele III-VI, ţinându-se cont de prevederile art. 4-9.
(2) Instituţiile de credit care nu sunt eligibile pentru aplicarea tratamentului prevăzut la art. 9 alin. (2) din Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii nu pot utiliza metoda descrisă în Capitolul IV.
(3) Instituţiile de credit nu pot utiliza metoda descrisă în Capitolul IV în vederea determinării valorii expunerii aferente contractelor prevăzute la pct. 3 din anexa la prezentul regulament.
(4) Utilizarea combinată a metodelor descrise în Capitolele III-VI este permisă pe bază permanentă în cadrul unui grup, dar nu şi în cadrul unei singure entităţi juridice. Utilizarea combinată a metodelor descrise în Capitolele III şi V în cadrul unei singure entităţi juridice este permisă în situaţia în care una dintre metode este utilizată pentru cazurile prevăzute la art. 31.
(5) În vederea derulării operaţiilor de conversie în monedă naţională prevăzute în Capitolul V, pentru valutele pentru care Banca Naţională a României calculează şi comunică cursurile oficiale de schimb se folosesc cotaţiile anunţate în ziua respectivă.
Art. 4. - Cu aprobarea Băncii Naţionale a României, instituţiile de credit pot determina valoarea expunerii pentru:
(a) contractele prevăzute în anexa la prezentul regulament;
(b) tranzacţiile de răscumpărare;
(c) operaţiunile de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut;
(d) tranzacţiile de creditare în marjă; şi
(e) tranzacţiile cu termen lung de decontare prin utilizarea Metodei Modelului Intern, descrisă în Capitolul VI.
Art. 5. - În situaţia în care o instituţie de credit este cumpărător de protecţie prin intermediul unor instrumente financiare derivate de credit în vederea acoperirii unei expuneri din afara portofoliului de tranzacţionare sau a unei expuneri la riscul de credit al contrapartidei, aceasta poate calcula cerinţa de capital pentru activul acoperit potrivit art. 133-141 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii sau, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, în conformitate cu art. 34 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating sau cu art. 211-219 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating. În aceste situaţii, valoarea expunerii la riscul de credit al contrapartidei aferent acestor instrumente financiare derivate de credit este zero.
Art. 6. - Valoarea expunerii la riscul de credit al contrapartidei care rezultă din instrumentele de tip credit default swap vândute, din afara portofoliului de tranzacţionare, în situaţia în care acestea sunt tratate ca protecţie a creditului furnizată de către instituţia de credit şi care fac obiectul unei cerinţe de capital pentru riscul de credit la întreaga valoare noţională, este zero.
Art. 7. - Pentru toate metodele descrise în Capitolele III-VI, valoarea expunerii faţă de o anumită contrapartidă este egală cu suma valorilor expunerilor calculate pentru fiecare set de compensare cu contrapartida respectivă.
Art. 8. -(1) O valoare a expunerii egală cu zero pentru riscul de credit al contrapartidei poate fi atribuită instrumentelor financiare derivate sau tranzacţiilor de răscumpărare, operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi tranzacţiilor de creditare în marjă aflate în derulare cu o contrapartidă centrală şi care nu au fost respinse de respectiva contrapartidă centrală.
(2) O valoare a expunerii egală cu zero poate fi atribuită, de asemenea, expunerilor la riscul de credit faţă de contrapartide centrale, rezultând din instrumente financiare derivate, tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, tranzacţii cu termen lung de decontare şi tranzacţii de creditare în marjă sau alte expuneri, aşa cum sunt acestea stabilite de către Banca Naţională a României, pe care instituţia de credit le are în proces de derulare cu contrapartida centrală.
(3) Pentru scopurile alin. (1) şi (2), expunerile contrapartidei centrale la riscul de credit al contrapartidei faţă de toţi participanţii la acordurile sale trebuie acoperite zilnic integral prin garanţii reale.
Art. 9. -(1) Expunerile provenind din tranzacţiile cu termen lung de decontare se pot determina prin utilizarea oricăreia dintre metodele descrise în Capitolele III-VI, indiferent de metodele alese pentru tratarea instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe pieţe nereglementate (OTC), tranzacţiilor de răscumpărare, operaţiunilor de dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut şi tranzacţiilor de creditare în marjă.
(2) La calculul cerinţelor de capital pentru tranzacţiile cu termen lung de decontare, instituţiile de credit care utilizează abordarea prevăzută în Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării bazate pe modele interne de rating pot aplica ponderile de risc potrivit abordării prevăzute în Regulamentul BNR-CNVM nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard în mod permanent şi indiferent de importanţa acestor poziţii.
Art. 10. - În cazul metodelor descrise în Capitolele III şi IV, instituţiile de credit trebuie să se asigure că valoarea noţională care urmează să fie luată în calcul este un indicator adecvat pentru riscul aferent contractului. În situaţia în care, de exemplu, contractul prevede o multiplicare a fluxurilor de numerar, valoarea noţională trebuie ajustată pentru a lua în considerare efectele multiplicării asupra structurii de risc a respectivului contract.
CAPITOLUL III Metoda Marcării la Piaţă
Art. 11. - Metoda Marcării la Piaţă permite determinarea valorii expunerii prin parcurgerea următoarelor etape:
Etapa (a): prin ataşarea valorilor de piaţă curente contractelor - marcarea la piaţă - se obţine costul de înlocuire curent al tuturor contractelor cu valori pozitive.
Etapa (b): pentru a obţine expunerea de credit viitoare potenţială, exceptând contractele swap într-o singură monedă pe rate ale dobânzii variabile - single-currency "floating/floating" interest rate swaps -, caz în care se calculează numai costul de înlocuire curent, valorile principalului noţional sau valorile instrumentului financiar suport se înmulţesc cu procentele din Tabelul 1:
Tabelul 1(1),(2):
┌────────────┬─────────┬─────────┬──────────┬─────────────────┬────────────────┐
│ │Contracte│Contracte│Contracte │ Contracte pe │ Contracte pe │
│ Scadentă │ pe rata │pe cursul│pe titluri│metale preţioase,│mărfuri, altele │
│reziduală(3)│dobânzii │de schimb│de capital│ cu excepţia │ decât metalele │
│ │ │şi pe aur│ │ aurului │ preţioase │
├────────────┼─────────┼─────────┼──────────┼─────────────────┼────────────────┤
│Până la un │ 0% │ 1% │ 6% │ 7% │ 10% │
│an inclusiv │ │ │ │ │ │
└────────────┴─────────┴─────────┴──────────┴─────────────────┴────────────────┘
|
(1) Contractele care nu se încadrează în niciuna dintre cele 5 categorii indicate în acest tabel trebuie să fie tratate ca şi contractele pe mărfuri, altele decât metalele preţioase.
(2) Pentru contractele care implică schimburi multiple ale principalului, procentele trebuie să fie înmulţite cu numărul de plăţi rămase de efectuat în conformitate cu prevederile contractului.
(3) Pentru contractele structurate astfel încât expunerile rămase, ulterioare datelor de plată specificate, să fie regularizate şi la care termenii sunt revizuiţi astfel încât valoarea de piaţă a contractelor la acele date specificate să fie zero, scadenţa reziduală este egală cu timpul rămas până la următoarea dată de revizuire a termenilor contractului. În cazul contractelor pe rata dobânzii care îndeplinesc aceste criterii şi au o scadenţă rămasă mai mare de un an, procentul nu trebuie să fie mai mic de 0,5%.
┌─────────────────────────┬──────────┬──────────┬──────────┬─────────┬─────────┐
│Între 1 şi 5 ani inclusiv│ 0,5% │ 5% │ 8% │ 7% │ 12% │
├─────────────────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┼─────────┤
│Peste 5 ani │ 1,5% │ 7,5% │ 10% │ 8% │ 15% │
└─────────────────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴─────────┴─────────┘
|
În scopul calculării expunerii de credit viitoare potenţiale în conformitate cu etapa b), instituţiile de credit pot, cu notificarea Băncii Naţionale a României, să aplice procentele prevăzute în Tabelul 2 în locul celor prevăzute în Tabelul 1, în situaţia în care instituţiile de credit fac uz de opţiunea prevăzută la pct. 21 din Anexa IV la Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii pentru contractele pe mărfuri, cu excepţia aurului în sensul pct. 3 din anexa la prezentul regulament.
Tabelul 2
┌──────────────────┬─────────────────┬─────────┬────────────┬──────────────────┐
│Scadenţa reziduală│Metale preţioase │ Metale │ Produse │ Altele, inclusiv │
│ │ (cu excepţia │ de │ agricole │produse energetice│
│ │ aurului) │ bază │(perisabile)│ │
├──────────────────┼─────────────────┼─────────┼────────────┼──────────────────┤
│Până la un an │ 2% │ 2,5% │ 3% │ 4% │
│inclusiv │ │ │ │ │
├──────────────────┼─────────────────┼─────────┼────────────┼──────────────────┤
│Între 1 şi 5 ani │ 5% │ 4% │ 5% │ 6% │
│inclusiv │ │ │ │ │
├──────────────────┼─────────────────┼─────────┼────────────┼──────────────────┤
│Peste 5 ani │ 7,5% │ 8% │ 9% │ 10% │
└──────────────────┴─────────────────┴─────────┴────────────┴──────────────────┘
|
Etapa (c): suma dintre costul de înlocuire curent şi expunerea de credit viitoare potenţială reprezintă valoarea expunerii.
CAPITOLUL IV Metoda Expunerii Iniţiale
Art. 12. - Metoda Expunerii Iniţiale permite determinarea valorii expunerii prin parcurgerea următoarelor etape:
Etapa (a): valoarea principalului noţional pentru fiecare instrument se multiplică cu procentele înscrise în Tabelul 3:
Tabelul 3
┌─────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────────┐
│ Scadenţa iniţială(1) │ Contracte pe │ Contracte pe cursul │
│ │ rata dobânzii │ de schimb şi pe aur │
├─────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────┤
│Până la un an inclusiv │ 0,5% │ 2% │
├─────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────┤
│Între 1 şi 2 ani inclusiv │ 1% │ 5% │
├─────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────────┤
│Pentru fiecare an în plus │ 1% │ 3% │
└─────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────────┘
|
(1)În cazul contractelor pe rata dobânzii, instituţiile de credit pot, cu aprobarea Băncii Naţionale, să aleagă fie scadenţa iniţială, fie scadenţa reziduală.
Etapa (b): valoarea expunerii iniţiale astfel obţinută reprezintă valoarea expunerii.
CAPITOLUL V Metoda standardizată
Art. 13. -(1) Metoda standardizată poate fi utilizată doar în cazul instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe pieţe nereglementate (OTC) şi al tranzacţiilor cu termen lung de decontare. Valoarea expunerii se calculează separat pentru fiecare set de compensare şi prin deducerea garanţiile reale, conform următoarei formule:
┌ ___│___ ___ │ ┐
│ \ │\ \ │ │
Valoarea expunerii = Beta ▪ max│CMV - CMC; /__│/__ RPT(ij) - /__ RPC(lj)│▪ CCRM(j)│
└ j │ i l │ ┘
|
unde:
CMV = valoarea de piaţă curentă a portofoliului de tranzacţii din cadrul unui set de compensare cu o contrapartidă, înainte de deducerea garanţiilor reale, respectiv:
unde:
CMV(i) = valoarea de piaţă curentă a tranzacţiei i;
CMC = valoarea de piaţă curentă a garanţiilor reale atribuite setului de compensare, respectiv:
unde:
CMC(l) = valoarea de piaţă curentă a garanţiilor reale l;
i = indice care desemnează tranzacţia;
l = indice care desemnează garanţiile reale;
j = indice care desemnează categoria setului de acoperire a riscului. Aceste seturi de acoperire a riscului corespund unor factori de risc pentru care poziţiile de risc de semn opus pot fi compensate, rezultând o poziţie de risc netă, pe baza căreia se calculează mărimea expunerii;
RPT(ij) = poziţia de risc care provine din tranzacţia i în raport cu setul de acoperire a riscului j;
RPC(lj) = poziţia de risc care provine din garanţiile reale l în raport cu setul de acoperire a riscului j;
CCRM(j) = multiplicatorul aferent riscului de credit al contrapartidei, prevăzut în Tabelul 5, în raport cu setul de acoperire a riscului j;
Beta = 1,4.
(2) Garanţiei reale primite din partea unei contrapartide îi este atribuit un semn pozitiv, iar garanţiei reale furnizate unei contrapartide îi este atribuit un semn negativ.
(3) Garanţiile reale recunoscute în contextul acestei metode se limitează la garanţiile reale eligibile în conformitate cu prevederile art. 20 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi ale pct. 9 din Anexa II la Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii.
Art. 14. -(1) În situaţia în care o tranzacţie pe pieţe nereglementate (OTC) cu instrumente financiare derivate, care prezintă un profil de risc liniar, prevede schimbul unui instrument financiar contra unei plăţi, partea tranzacţiei aferentă plăţii se numeşte "segment de plată". Tranzacţiile care prevăd schimbul unei plăţi contra altei plăţi sunt constituite din două segmente de plată.
(2) Segmentele de plată corespund plăţilor brute prevăzute în contract, inclusiv valoarea noţională a tranzacţiei.
(3) Pentru scopurile efectuării calculelor următoare, instituţiile de credit pot să nu ţină cont de riscul de rata dobânzii aferent segmentelor de plată cu o scadenţă rămasă mai mică de un an.
(4) Instituţiile de credit pot trata tranzacţiile care constau din două segmente de plată exprimate în aceeaşi monedă, cum ar fi swap-urile pe rata dobânzii, ca reprezentând o singură tranzacţie agregată. Tratamentul aferent segmentelor de plată se aplică tranzacţiei agregate.
Art. 15. - Tranzacţiile care prezintă un profil de risc liniar, având ca instrumente financiare suport titluri de capital (inclusiv indici ai titlurilor de capital), aur, alte metale preţioase sau alte mărfuri, sunt puse în corespondenţă cu o poziţie de risc pe respectivele titluri de capital (sau indici ai titlurilor de capital) sau mărfuri (inclusiv aur şi alte metale preţioase) şi cu o poziţie de risc de rata dobânzii pentru segmentul de plată. Dacă segmentul de plată este exprimat în valută, acesta trebuie, de asemenea, să fie pus în corespondenţă cu o poziţie de risc pe respectiva valută.
Art. 16. -(1) Tranzacţiile care prezintă un profil de risc liniar şi care au ca instrument financiar suport un titlu de creanţă sunt puse în corespondenţă cu o poziţie de risc de rata dobânzii pentru respectivul titlu de creanţă şi cu o altă poziţie de risc de rata dobânzii pentru segmentul de plată.
(2) Tranzacţiile care prezintă un profil de risc liniar şi care prevăd schimbul unei plăţi contra altei plăţi, inclusiv contractele forward pe curs de schimb, sunt puse în corespondenţă cu o poziţie de risc de rata dobânzii pentru fiecare dintre segmentele de plată.
(3) Dacă titlul de creanţă suport al unei tranzacţii care prezintă un profil de risc liniar este exprimat în valută, acesta este pus în corespondenţă cu o poziţie de risc pe respectiva valută.
(4) Dacă un segment de plată este exprimat în valută, segmentul de plată este pus în corespondenţă, de asemenea, cu o poziţie de risc pe respectiva valută.
(5) În cazul unui swap de bază pe curs de schimb - foreign exchange basis swap -, valoarea expunerii este zero.
Art. 17. - Dimensiunea unei poziţii de risc care provine dintr-o tranzacţie cu profil de risc liniar este valoarea noţională efectivă - preţ de piaţă înmulţit cu cantitate - a instrumentelor financiare suport, inclusiv mărfuri, convertită în moneda naţională a instituţiei de credit, cu excepţia titlurilor de creanţă.
Art. 18. - În cazul titlurilor de creanţă şi al segmentelor de plată, dimensiunea poziţiei de risc este produsul dintre valoarea noţională efectivă a plăţilor brute rămase de efectuat, inclusiv valoarea noţională, convertită în monedă naţională a instituţiei de credit, şi durata modificată a titlului de creanţă sau a segmentului de plată, după caz.
Art. 19. - Dimensiunea unei poziţii de risc care provine dintr-un instrument de tip credit default swap este produsul dintre valoarea noţională a titlului de creanţă de referinţă şi scadenţa rămasă a instrumentului de tip credit default swap.
Art. 20. - Dimensiunea unei poziţii de risc care provine dintr-un instrument financiar derivat tranzacţionat pe pieţe nereglementate (OTC), care prezintă un profil de risc neliniar, inclusiv opţiunile şi instrumentele de tip swaption, este egală cu echivalentul delta al valorii noţionale efective a instrumentului financiar suport al tranzacţiei, cu excepţia situaţiei în care instrumentul suport este reprezentat de un titlu de creanţă.
Art. 21. - Dimensiunea unei poziţii de risc care provine dintr-un instrument financiar derivat tranzacţionat pe pieţe nereglementate (OTC), care prezintă un profil de risc neliniar, inclusiv opţiunile şi instrumentele de tip swaptions, al cărui instrument suport este reprezentat de un titlu de creanţă sau de un segment de plată, este egală cu produsul dintre echivalentul delta al valorii noţionale efective a titlului de creanţă sau a segmentului de plată şi durata modificată a titlului de creanţă sau a segmentului de plată, după caz.
Art. 22. - În vederea determinării poziţiilor de risc, garanţia reală primită de la o contrapartidă trebuie tratată ca o creanţă asupra contrapartidei provenind dintr-un instrument financiar derivat (poziţie lungă), scadentă astăzi, iar garanţia reală furnizată trebuie tratată ca o obligaţie faţă de contrapartidă (poziţie scurtă), scadentă astăzi.
Art. 23. -(1) În vederea determinării dimensiunii şi semnului unei poziţii de risc, instituţiile de credit pot utiliza următoarele formule:
(a) pentru toate instrumentele, altele decât titlurile de creanţă:
valoarea noţională efectivă sau
derivată(V)
echivalentul delta al valorii noţionale = P(ref) ───────────
derivată(P)
|
unde:
P(ref) = preţul instrumentului suport, exprimat în moneda de referinţă;
V = valoarea instrumentului financiar (în cazul unei opţiuni, aceasta este preţul opţiunii, iar în cazul unei tranzacţii cu profil de risc linear este valoarea instrumentului suport însuşi);
P = preţul instrumentului suport, exprimat în aceeaşi monedă ca V;
(b) pentru titlurile de creanţă şi pentru segmentele de plată ale tuturor tranzacţiilor:
valoarea noţională efectivă, multiplicată cu durata modificată sau
derivată(V)
echivalentul delta al valorii noţionale, multiplicat cu durata modificată ───────────
derivată(r)
|
unde:
V = valoarea instrumentului financiar (în cazul unei opţiuni, aceasta este preţul opţiunii, iar în cazul unei tranzacţii cu profil de risc linear este valoarea instrumentului suport însuşi sau a segmentului de plată, după caz);
r = nivelul ratei dobânzii.
(2) Dacă valoarea instrumentului financiar la care se face referire la alin. (1) este exprimată într-o altă monedă decât moneda de referinţă, instrumentul financiar derivat trebuie convertit în moneda de referinţă prin înmulţirea cu cursul de schimb relevant.
Art. 24. - Poziţiile de risc trebuie grupate pe seturi de acoperire a riscului. Pentru fiecare set de acoperire, se calculează valoarea absolută a sumei poziţiilor de risc rezultante. Această sumă se numeşte "poziţie de risc netă" şi este reprezentată de termenul:
│___ ___ │
│\ \ │
│/__ RPT(ij) - /__ RPC(lj)│
│ i l │
din cadrul formulei prevăzute la art. 13 alin. (1).
|
Art. 25. - Pentru poziţiile de risc de rata dobânzii provenind din depozite în numerar primite de la contrapartidă drept garanţie reală, din segmente de plată şi din titluri de creanţă suport, cărora, potrivit Tabelului 1 din Anexa I la Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii li se aplică o cerinţă de capital de cel mult 1,60%, există şase seturi de acoperire a riscului pentru fiecare monedă, conform Tabelului 4 de mai jos. Seturile de acoperire a riscului se definesc printr-o combinaţie a criteriilor "scadenţă rămasă" şi "rate ale dobânzii de referinţă".
Tabelul 4
┌─────────────────────┬─────────────────────────┬──────────────────────────────┐
│ │ Rate ale dobânzii de │Rate ale dobânzii de referinţă│
│ │referinţă guvernamentale │ ne-guvernamentale │
├─────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Scadenţa rămasă │Până la un an inclusiv │Până la un an inclusiv │
├─────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Scadenţa rămasă │Între 1 şi 5 ani inclusiv│Între 1 şi 5 ani inclusiv │
├─────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────────────────────┤
│Scadenţa rămasă │Peste 5 ani │Peste 5 ani │
└─────────────────────┴─────────────────────────┴──────────────────────────────┘
|
Art. 26. - Pentru poziţiile de risc de rata dobânzii, care provin din titluri de creanţă suport sau din segmente de plată pentru care rata dobânzii este legată de o rată a dobânzii de referinţă, reprezentativă pentru nivelul general al ratelor de dobândă de pe piaţă, scadenţa rămasă este lungimea intervalului de timp până la următoarea re-ajustare a ratei dobânzii. În orice alte situaţii, scadenţa rămasă este durata de viaţă rămasă a titlului de creanţă suport sau, în cazul unui segment de plată, este durata de viaţă rămasă a tranzacţiei.
Art. 27. - Există un singur set de acoperire a riscului pentru fiecare emitent al unui titlu de creanţă de referinţă, suport al unui instrument de tip credit default swap.
Art. 28. -(1) Pentru poziţiile de risc de rata dobânzii, care provin din depozite în numerar care sunt puse la dispoziţia unei contrapartide drept garanţie reală, în situaţia în care contrapartida respectivă nu are obligaţii de plată rămase cu risc specific scăzut, şi din titluri de creanţă suport, cărora, potrivit Tabelului 1 din Anexa I la Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, li se aplică o cerinţă de capital mai mare de 1,60%, există un singur set de acoperire a riscului pentru fiecare emitent. În situaţia în care un segment de plată reproduce un astfel de titlu de creanţă, există de asemenea un singur set de acoperire a riscului pentru fiecare emitent al titlului de creanţă de referinţă.
(2) Instituţiile de credit pot atribui aceluiaşi set de acoperire a riscului poziţiile de risc care provin din titluri de creanţă ale unui anumit emitent sau din titluri de creanţă de referinţă ale aceluiaşi emitent, care sunt reproduse de segmente de plată sau care constituie suportul unui instrument de tip credit default swap.
Art. 29. -(1) Instrumentele financiare suport, altele decât titlurile de creanţă, sunt respectiv atribuite aceluiaşi set de acoperire a riscului, numai dacă sunt instrumente similare sau identice. În orice alte situaţii, acestea sunt atribuite unor seturi distincte de acoperire a riscului.
(2) Similaritatea instrumentelor este stabilită după cum urmează:
-pentru titlurile de capital, instrumentele similare sunt cele care au acelaşi emitent. Un indice al titlurilor de capital se tratează ca pentru cazul unui emitent distinct;
-pentru metalele preţioase, instrumentele similare sunt cele aferente aceluiaşi metal. Un indice al metalelor preţioase se tratează drept un metal preţios distinct;
-pentru energia electrică, instrumentele similare sunt drepturile şi obligaţiile de livrare aferente aceluiaşi interval temporal de încărcare a capacităţii, la nivel maxim sau nu, din cadrul oricărei perioade de 24 de ore; şi
-pentru mărfuri, instrumentele similare sunt cele pe aceeaşi marfă. Un indice al mărfurilor se tratează drept marfă distinctă.
Art. 30. -(1) Multiplicatorii aferenţi riscului de credit al contrapartidei aplicabili diferitelor categorii de seturi de acoperire a riscului sunt prevăzuţi în Tabelul 5 de mai jos:
Tabelul 5
┌──────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────────┐
│ │Multiplicatorul aferent│
│ Categorii de seturi de acoperire a riscului │ riscului de credit al │
│ │ contrapartidei │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│1. Rate ale dobânzii │ 0,2% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│2. Rate ale dobânzii pentru poziţii de risc care │ 0,3% │
│provin dintr-un titlu de creanţă de referinţă, suport │ │
│al unui instrument de tip credit default swap, căruia │ │
│i se aplică o cerinţă de capital de cel mult 1,60%, în│ │
│conformitate cu Tabelul 1 din Anexa I la Regulamentul │ │
│BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea │ │
│capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de │ │
│investiţii │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│3. Rate ale dobânzii pentru poziţii de risc care │ 0,6% │
│provin dintr-un titlu de creanţă sau un titlu de │ │
│creanţă de referinţă, căruia i se aplică o cerinţă de │ │
│capital mai mare de 1,60%, în conformitate cu │ │
│Tabelului 1 din Anexa I la Regulamentul BNR-CNVM nr. │ │
│22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor│ │
│de credit şi al firmelor de investiţii │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│4. Cursuri de schimb │ 2,5% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│5. Energie electrică │ 4% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│6. Aur │ 5% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│7. Titluri de capital │ 7% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│8. Metale preţioase (cu excepţia aurului) │ 8,5% │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│9. Alte mărfuri (cu excepţia metalelor preţioase şi a │ 10% │
│energiei electrice) │ │
├──────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│10. Instrumente suport ale instrumentelor financiare │ 10% │
│derivate tranzacţionate pe pieţe nereglementate (OTC),│ │
│care nu sunt incluse în niciuna dintre categoriile de │ │
│mai sus │ │
└──────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────────┘
|
(2) Instrumentele suport ale instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe pieţe nereglementate (OTC), prevăzute la pct. 10 din Tabelul 5, trebuie atribuite unor seturi distincte de acoperire a riscului pentru fiecare categorie de instrument suport.
Art. 31. - Pentru tranzacţiile care prezintă un profil de risc neliniar sau pentru segmentele de plată şi tranzacţiile care au ca suport titluri de creanţă, pentru care instituţia de credit nu poate determina delta sau, respectiv, durata modificată, cu ajutorul unui model, care a fost considerat eligibil de către Banca Naţională a României pentru scopurile determinării cerinţelor minime de capital pentru riscul de piaţă, Banca Naţională a României trebuie să determine, de o manieră prudentă, dimensiunea poziţiilor de risc şi multiplicatorii aferenţi riscului de credit al contrapartidei aplicabili sau poate solicita, de la caz la caz, utilizarea metodei descrise în Capitolul III. Compensarea nu este recunoscută, ceea ce înseamnă că valoarea expunerii se determină ca în cazul unui set de compensare care ar include doar tranzacţia în cauză.
Art. 32. - O instituţie de credit trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, anterior includerii unei tranzacţii într-un set de acoperire a riscului, tranzacţia este acoperită de un contract de compensare executoriu din punct de vedere juridic, care respectă cerinţele prevăzute în Capitolul VII.
Art. 33. - O instituţie de credit care, în vederea diminuării riscului de credit al contrapartidei, utilizează garanţii reale, trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, anterior recunoaşterii în cadrul calculelor sale a efectului garanţiilor reale, garanţiile reale îndeplinesc standardele legate de siguranţa juridică prevăzute în Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
CAPITOLUL VI Metoda Modelului Intern
Secţiunea 1
Principii generale
Art. 34. -(1) O instituţie de credit poate utiliza, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, Metoda Modelului Intern pentru a calcula valoarea expunerii pentru tranzacţiile prevăzute la art. 4 lit. (a) sau pentru tranzacţiile prevăzute la art. 4 lit. (b), (c) şi (d) sau pentru tranzacţiile prevăzute la art. 4 lit. (a)-(d), în fiecare dintre aceste situaţii, pot fi incluse, de asemenea, şi tranzacţiile prevăzute la art. 4 lit. (e).
(2) Fără a lua în considerare prevederile art. 3 alin. (4), instituţiile de credit pot alege să nu aplice această metodă în cazul expunerilor care nu sunt semnificative în termeni de dimensiune şi risc.
(3) Pentru a aplica Metoda Modelului Intern, o instituţie de credit trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute în acest capitol.
(4) În cazul instituţiilor de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating, în vederea calculării scadenţei efective, acestea trebuie să notifice Banca Naţională a României cu privire la alegerea sau, după caz, calcularea ratei randamentului fără risc, Banca Naţională a României urmând a decide de la caz la caz dacă este necesară revizuirea metodologiei.
Art. 35. -(1) Cu aprobarea Băncii Naţionale a României, implementarea Metodei Modelului Intern se poate efectua secvenţial pe diferite tipuri de tranzacţii şi, pe durata acestei perioade, instituţia de credit poate utiliza metodele descrise în Capitolele III-V, cu respectarea prevederilor Capitolului II.
(2) Fără a lua în considerare prevederile subsecvente ale acestui capitol, instituţiilor de credit nu le este solicitată utilizarea unui anumit tip de model.
Art. 36. - Pentru toate tranzacţiile pe pieţe nereglementate (OTC) cu instrumente financiare derivate şi pentru tranzacţiile cu termen lung de decontare, pentru care o instituţie de credit nu a obţinut aprobarea de a utiliza Metoda Modelului Intern, instituţia de credit trebuie să utilizeze metodele descrise în Capitolele III-V, cu respectarea prevederilor Capitolului II.
Art. 37. -(1) Instituţiile de credit care au obţinut permisiunea de a utiliza Metoda Modelului Intern nu pot reveni la utilizarea metodelor descrise în Capitolele III-V, decât pentru motive justificate în mod corespunzător şi cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
(2) Dacă o instituţie de credit nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute în prezentul capitol, aceasta trebuie fie să prezinte Băncii Naţionale a României un plan de redresare oportună, fie să demonstreze că efectul neîndeplinirii acestor cerinţe nu este semnificativ.
Secţiunea 2
Valoarea expunerii
Art. 38. -(1) Valoarea expunerii se determină la nivelul setului de compensare.
(2) Modelul trebuie să specifice distribuţia previzionată a modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare, datorate modificărilor variabilelor pieţei, precum ratele dobânzii şi cursurile de schimb.
(3) Modelul trebuie să determine, în continuare, valoarea expunerii aferente setului de compensare la fiecare moment viitor, luând în considerare modificările variabilelor pieţei.
(4) În cazul contrapartidelor care sunt acoperite prin garanţii reale în cadrul contractelor în marjă, modelul poate surprinde, de asemenea, evoluţiile viitoare ale garanţiilor reale.
Art. 39. - Instituţiile de credit pot include garanţiile financiare eligibile, prevăzute la art. 20 din Regulamentul BNR CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii şi la pct. 9 din Anexa II la Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, în distribuţiile previzionale ale modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare, dacă garanţiile reale îndeplinesc cerinţele cantitative, calitative şi cele aferente datelor pentru Metoda Modelului Intern.
Art. 40. - Valoarea expunerii este calculată ca produsul dintre factorul a şi expunerea pozitivă aşteptată efectivă:
Valoarea expunerii = alfa ▪ EPE(efectivă)
unde:
alfa (alfa) este 1,4, dar Banca Naţională a României poate solicita utilizarea unei valori mai mari a acestuia;
EPE(efectivă) este expunerea pozitivă aşteptată efectivă, care se calculează prin estimarea expunerii aşteptate [EE(t)], ca expunere medie la momentul viitor t, unde media se determină pe baza valorilor viitoare posibile ale factorilor de risc de piaţă relevanţi. Modelul estimează expunerea aşteptată la o serie de momente viitoare t1, t2, t3 etc.
Art. 41. - Expunerea aşteptată efectivă se calculează prin recurenţă, după cum urmează:
EEt(k efectivă) = max [EEt(k-1) efectivă; EEt(k)]
unde:
momentul curent se notează cu t0, iar expunerea aşteptată efectivă la t0(EEt0 efectivă) este egală cu expunerea curentă.
Art. 42. -(1) Expunerea pozitivă aşteptată efectivă este valoarea medie a expunerilor aşteptate efective pe parcursul primului an al expunerii viitoare. Dacă toate contractele aferente setului de compensare devin scadente în mai puţin de un an, expunerea pozitivă aşteptată este egală cu media expunerilor aşteptate până la data la care toate contractele aferente setului de compensare ajung la scadenţă.
(2) Expunerea pozitivă aşteptată efectivă se calculează ca media ponderată a expunerilor aşteptate efective:
min(1 an; scadenţă)
___
\
EPE(efectivă) = /__ EEt(k efectivă) ▪ DELTA[t(k)]
k=1
|
unde:
ponderile DELTA[t(k)] = t(k) - t(k-1) permit să se ţină cont de cazul în care expunerea viitoare se calculează la momente de timp care nu sunt repartizate la intervale egale.
Art. 43. - Cuantificările expunerii aşteptate sau ale expunerii maxime trebuie calculate pe baza unei distribuţii a expunerilor care ţine cont de posibilitatea ca expunerile să nu fie normal distribuite.
Art. 44. - Instituţiile de credit pot utiliza o cuantificare mai prudentă decât produsul dintre factorul alfa şi expunerea pozitivă aşteptată efectivă, calculat în conformitate cu formula prevăzută la art. 40, pentru fiecare contrapartidă.
Art. 45. -(1) Fără a lua în considerare prevederile art. 40, instituţiile de credit pot utiliza, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, propriile estimări ale lui alfa, cu condiţia ca valoarea acestuia să nu fie mai mică decât 1, 2, iar alfa să fie egal cu raportul dintre capitalul intern rezultat ca urmare a unei simulări globale pe toate contrapartidele a expunerii la riscul de credit al contrapartidei - la numărător - şi capitalul intern determinat pe baza expunerii pozitive aşteptate - la numitor -. În cazul numitorului, expunerea pozitivă aşteptată trebuie să fie utilizată ca şi când ar fi o sumă fixă rămasă de rambursat.
(2) Instituţiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naţionale a României că estimările proprii ale lui alfa surprind, la numărător, surse semnificative ale dependenţei stocastice a distribuţiei valorilor de piaţă ale tranzacţiilor sau ale portofoliilor de tranzacţii de-a lungul contrapartidelor. Estimările proprii ale lui alfa trebuie să ţină cont de diversificarea portofoliilor.
(3) O instituţie de credit trebuie să se asigure că, atât numărătorul cât şi numitorul lui alfa, se determină în mod coerent în ceea ce priveşte metodologia de modelare, specificările parametrilor şi structura portofoliului.
(4) Abordarea utilizată pentru estimarea lui alfa trebuie să aibă la bază abordarea instituţiei de credit cu privire la capitalul intern, trebuie să fie bine formalizată şi să fie supusă unui proces independent de validare.
(5) Instituţia de credit trebuie să revizuiască estimările lui alfa cel puţin trimestrial, şi chiar mai des în situaţiile în care structura portofoliului se modifică în timp. De asemenea, instituţia de credit trebuie să evalueze riscul aferent modelului.
Art. 46. - Dacă este cazul, volatilităţile şi corelaţiile factorilor de risc de piaţă care se utilizează în simularea comună a riscului de piaţă şi a riscului de credit trebuie să fie condiţionate de factorul de risc de credit, pentru a reflecta creşterile potenţiale ale volatilităţii sau ale corelaţiei în condiţiile unui declin economic.
Art. 47. - În cazul în care setul de compensare face obiectul unui contract în marjă, instituţiile de credit trebuie să utilizeze una dintre următoarele cuantificări ale expunerii pozitive aşteptate:
a) expunerea pozitivă aşteptată efectivă, fără a lua în considerare contractul în marjă;
b) pragul de marjă, dacă este pozitiv, potrivit contractului în marjă, plus un adaos care reflectă creşterea potenţială a expunerii pe perioada de risc de marjă. Acest adaos se calculează ca fiind creşterea aşteptată a expunerii setului de compensare, începând de la o expunere curentă cu valoarea zero, pe perioada de risc de marjă. Pentru perioada de risc de marjă utilizată în acest scop se impune un termen minim de 5 zile lucrătoare în cazul seturilor de compensare compuse numai din tranzacţii de tip repo - repo-style transactions -, care fac obiectul reajustării zilnice a marjei şi marcării zilnice la piaţă, şi un termen minim de 10 zile lucrătoare pentru toate celelalte seturi de compensare; sau
c) dacă modelul include efectele marjei în cazul estimării expunerii aşteptate, cuantificarea expunerii aşteptate prin intermediul modelului se poate utiliza direct în ecuaţia de la art. 41, cu aprobarea Băncii Naţionale a României.
Secţiunea 3
Cerinţe minime pentru modelele de calcul a expunerii pozitive aşteptate
Art. 48. - Modelul utilizat de o instituţie de credit în vederea determinării expunerii pozitive aşteptate trebuie să respecte cerinţele operaţionale prevăzute la art. 49-73.
3.1. Controlul riscului de credit al contrapartidei
Art. 49. -(1) Instituţia de credit trebuie să dispună de o unitate de control al riscului, care să fie responsabilă pentru proiectarea şi implementarea sistemului de administrare a riscului de credit al contrapartidei, inclusiv în ceea ce priveşte validarea iniţială şi pe bază continuă a modelului.
(2) Unitatea de control al riscului trebuie să verifice integritatea datelor de intrare în model, să elaboreze şi să analizeze rapoarte asupra rezultatelor modelului de cuantificare a riscului utilizat de instituţia de credit, inclusiv să evalueze legătura dintre cuantificările expunerii la risc şi limitele de creditare şi tranzacţionare.
(3) Unitatea de control al riscului trebuie:
(a) să fie independentă de unităţile responsabile cu iniţierea, reînnoirea sau tranzacţionarea expunerilor şi să nu fie supusă niciunei influenţe inoportune;
(b) să deţină personal adecvat;
(c) să raporteze direct conducerii superioare a instituţiei de credit.
(4) Activitatea unităţii de control al riscului trebuie să facă parte integrantă din procesul de administrare zilnică a riscului de credit. Rezultatele acesteia trebuie, în consecinţă, să facă parte integrantă a procesului de planificare, monitorizare şi control al profilului de risc de credit şi al profilului de risc în ansamblul său, aferente instituţiei de credit.
Art. 50. -(1) O instituţie de credit trebuie să dispună de politici, procese şi sisteme privind administrarea riscului de credit al contrapartidei care sunt solide din punct de vedere conceptual şi care sunt implementate cu integritate.
(2) Un cadru solid de administrare a riscului de credit al contrapartidei trebuie să includă identificarea, cuantificarea, administrarea, aprobarea şi raportarea internă a acestui risc.
Art. 51. - Politicile unei instituţii de credit cu privire la administrarea riscului trebuie să ţină cont de riscul de piaţă, de riscul de lichiditate, de cel legal şi de cel operaţional care pot fi asociate riscului de credit al contrapartidei. Instituţia de credit nu trebuie să deruleze tranzacţii cu o contrapartidă fără a-i evalua bonitatea şi trebuie să ţină cont în mod corespunzător de riscul de credit înregistrat înainte şi la momentul decontării - settlement and presettlement credit risk -. Aceste riscuri trebuie administrate pe cât de cuprinzător posibil atât la nivel de contrapartidă - prin agregarea expunerilor la riscul de credit al respectivei contrapartidei cu alte expuneri din credite -, cât şi la nivelul întregii organizaţii.
Art. 52. -(1) Consiliul de administraţie şi conducerea superioară ale instituţiei de credit trebuie să fie implicate activ în procesul de control al riscului de credit al contrapartidei şi trebuie să-l considere un aspect esenţial al activităţii economice căruia trebuie să-i fie alocate resurse semnificative.
(2) Conducerea superioară trebuie să cunoască limitele şi ipotezele aferente modelului utilizat precum şi impactul pe care acestea pot să îl aibă asupra fiabilităţii rezultatelor.
(3) Conducerea superioară trebuie să ţină cont, de asemenea, de incertitudinile aferente condiţiilor de piaţă şi de problemele operaţionale şi să aibă cunoştinţă despre modul în care acestea sunt integrate în model.
Art. 53. - Rapoartele zilnice cu privire la expunerile instituţiei de credit la riscul de credit al contrapartidei trebuie să fie examinate de către conducerea cu un nivel ierarhic adecvat şi cu o autoritate suficientă pentru a impune atât reducerea poziţiilor luate la nivel individual de administratorii de credite sau de personalul care tranzacţionează, cât şi reducerea expunerii totale a instituţiei de credit la riscul de credit al contrapartidei.
Art. 54. - Sistemul instituţiei de credit privind administrarea riscului de credit al contrapartidei trebuie să fie utilizat în strânsă legătură cu limitele interne de creditare şi de tranzacţionare. Limitele de creditare şi de tranzacţionare trebuie să se coreleze cu modelul instituţiei de credit de cuantificare a riscului într-o manieră coerentă în timp şi care să fie înţeleasă în mod corespunzător de către administratorii de credite, de către personalul care tranzacţionează şi de către conducerea superioară.
Art. 55. -(1) Cuantificarea riscului de credit al contrapartidei de către instituţia de credit trebuie să includă cuantificarea zilnică şi pe parcursul zilei a utilizării liniilor de credit.
(2) Instituţia de credit trebuie să cuantifice expunerea curentă brută şi netă de garanţiile reale.
(3) Instituţia de credit trebuie să calculeze şi să monitorizeze, la nivel de portofoliu şi de contrapartidă, expunerea maximă sau expunerea viitoare potenţială la un interval de încredere ales de instituţia de credit.
(4) Instituţia de credit trebuie să ţină cont de poziţiile importante sau cu un grad mare de concentrare, cum ar fi de exemplu pe grupuri de contrapartide aflate în legătură, pe un anumit sector economic, pe o anumită piaţă, etc.
Art. 56. -(1) Instituţia de credit trebuie să implementeze un program sistematic şi riguros de simulare de criză - stress testing - care să completeze analiza riscului de credit al contrapartidei bazată pe rezultatele zilnice generate de modelul instituţiei privind cuantificarea riscului.
(2) Rezultatele acestor simulări de criză trebuie să fie examinate periodic de către conducerea superioară şi să se reflecte în politicile şi în limitele privind riscul de credit al contrapartidei, stabilite de către conducerea superioară şi de către consiliul de administraţie.
(3) În cazul în care simulările de criză evidenţiază o vulnerabilitate particulară la un anumit ansamblu de circumstanţe, instituţia de credit trebuie să adopte fără întârziere măsuri de administrare adecvată a acestor riscuri.
Art. 57. -(1) Instituţia de credit trebuie să dispună de proceduri care să asigure conformitatea cu ansamblul politicilor, mecanismelor de control şi procedurilor interne formalizate privind funcţionarea sistemului de administrare a riscului de credit al contrapartidei.
(2) Sistemul de administrare a riscului de credit al contrapartidei deţinut de instituţia de credit trebuie să fie formalizat în mod corespunzător şi să ofere explicaţii cu privire la tehnicile empirice utilizate în vederea cuantificării acestui risc.
Art. 58. - În cadrul procesului de audit intern, instituţia de credit trebuie să desfăşoare cu regularitate o analiză independentă a sistemului său de administrare a riscului de credit al contrapartidei. Această analiză trebuie să includă atât activităţile unităţilor operaţionale, la care se face referire la art. 49, cât şi activităţile unităţii independente de control al riscului de credit al contrapartidei. Analiza procesului general de administrare a riscului de credit al contrapartidei trebuie să se realizeze cu regularitate şi să aibă în vedere cel puţin următoarele aspecte:
a) caracterul adecvat al documentaţiei sistemului şi procesului de administrare a riscului de credit al contrapartidei;
b) organizarea unităţii de control al riscului de credit al contrapartidei;
c) integrarea rezultatelor cuantificării riscului de credit al contrapartidei în cadrul administrării zilnice a riscului;
d) procesul de aprobare a modelelor de evaluare a riscului - risk pricing models - şi a sistemelor de evaluare care sunt folosite de către personalul din unităţile responsabile cu iniţierea tranzacţiilor (front-office) şi din unităţile responsabile cu înregistrarea şi monitorizarea tranzacţiilor iniţiate (back-office);
e) validarea oricărei modificări semnificative apărute în procesul de cuantificare a riscului de credit al contrapartidei;
f) sfera riscului de credit al contrapartidei surprins de modelul de cuantificare a riscului;
g) integritatea sistemului de informare a conducerii;
h) acurateţea şi caracterul complet al datelor privind riscul de credit al contrapartidei;
i) verificarea coerenţei, actualităţii şi fiabilităţii surselor de date folosite pentru rularea modelelor interne, inclusiv independenţa unor asemenea surse de date;
j) acurateţea şi pertinenţa ipotezelor utilizate cu privire la volatilitate şi corelaţie;
k) acurateţea calculelor cu privire la evaluarea şi transformarea riscului; şi
l) verificarea acurateţei modelului prin utilizarea frecventă a procesului de testare ex-post (back-testing).
3.2. Testul de utilizare
Art. 59. - Distribuţia expunerilor generată de modelul utilizat pentru a calcula expunerea pozitivă aşteptată efectivă trebuie să facă parte integrantă din procesul instituţiei de credit de administrare zilnică a riscului de credit al contrapartidei. Rezultatele modelului trebuie, în consecinţă, să aibă un rol esenţial în aprobarea creditului, în administrarea riscului de credit al contrapartidei, în alocarea capitalului intern şi în guvernanta corporatistă a instituţiei de credit.
Art. 60. - O instituţie de credit trebuie să dispună de un istoric al utilizării modelelor care generează o distribuţie a expunerilor la riscul de credit al contrapartidei. Instituţia de credit trebuie să demonstreze în acest mod că utilizează un model pentru a calcula distribuţiile expunerilor pe care se bazează determinarea expunerii pozitive aşteptate care, în sens larg, respectă cerinţele minime prevăzute în acest capitol, cu cel puţin un an de zile înaintea obţinerii aprobării din partea Băncii Naţionale a României.
Art. 61. -(1) Modelul utilizat pentru a genera o distribuţie a expunerilor la riscul de credit al contrapartidei trebuie să facă parte integrantă din cadrul de administrare a riscului de credit al contrapartidei, care include identificarea, cuantificarea, administrarea, aprobarea şi raportarea internă cu privire la acest risc. Acest cadru trebuie să includă cuantificarea utilizării liniilor de credit, prin agregarea expunerilor la riscul de credit al contrapartidei cu alte expuneri din credite, şi alocarea capitalului intern.
(2) Pe lângă expunerea pozitivă aşteptată, o instituţie de credit trebuie să cuantifice şi să administreze expunerile curente.
(3) Acolo unde este cazul, instituţia de credit trebuie să cuantifice expunerea curentă la valoarea brută şi la valoarea netă de garanţii reale.
(4) Testul de utilizare se consideră că este îndeplinit dacă o instituţie de credit utilizează alte cuantificări ale riscului de credit al contrapartidei, precum expunerea maximă sau expunerea viitoare potenţială bazate pe distribuţia expunerilor generată de acelaşi model care este utilizat pentru calcularea expunerii pozitive aşteptate.
Art. 62. -(1) O instituţie de credit trebuie să dispună de sisteme în măsură să estimeze zilnic, dacă este necesar, expunerea aşteptată, cu excepţia cazului în care demonstrează Băncii Naţionale a României că expunerile sale la riscul de credit al contrapartidei justifică o frecvenţă mai mică de calcul.
(2) Instituţia de credit trebuie să calculeze expunerea aşteptată de-a lungul unui profil temporal de orizonturi de previzionare, care să reflecte în mod adecvat structura temporală a fluxurilor de numerar viitoare şi scadenţa contractelor, şi într-o manieră care să ţină cont de importanţa şi de structura expunerilor.
Art. 63. -(1) Expunerea trebuie să fie cuantificată, monitorizată şi controlată pe durata de viaţă a tuturor contractelor aferente setului de compensare şi nu doar pe un orizont de timp de un an.
(2) Instituţia de credit trebuie să dispună de proceduri care să permită identificarea şi controlul riscului asociat contrapartidelor în cazul în care expunerea depăşeşte orizontul de timp de un an.
(3) Creşterea previzionată a expunerii trebuie să fie o dată de intrare pentru modelul instituţiei de credit cu privire la capitalul intern.
3.3. Simularea de criză
Art. 64. -(1) O instituţie de credit trebuie să dispună de procese solide de simulare de criză, pe care să le utilizeze în vederea evaluării adecvării capitalului pentru riscul de credit al contrapartidei.
(2) Cuantificările de criză trebuie să fie comparate cu cea a expunerii pozitive aşteptate şi trebuie să fie considerate de instituţia de credit ca făcând parte integrantă din procesul prevăzut la art. 148 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
(3) Simularea de criză trebuie să permită, de asemenea, identificarea posibilelor evenimente sau modificări viitoare ale condiţiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor la riscul de credit ale instituţiei de credit precum şi o evaluare a capacităţii acesteia de a face faţă unor astfel de modificări.
Art. 65. -(1) Instituţia de credit trebuie să supună simulării de criză expunerile sale la riscul de credit al contrapartidei, inclusiv să efectueze simulări de criză care să combine factorii de risc de piaţă şi de risc de credit.
(2) Simulările de criză pentru riscul de credit al contrapartidei trebuie să ia în considerare riscul de concentrare, faţă de o singură contrapartidă sau grupuri de contrapartide, riscul de evoluţie corelată a riscurilor de piaţă şi de credit şi riscul ca lichidarea poziţiilor contrapartidei să provoace mişcări pe piaţă.
(3) Simulările de criză trebuie să analizeze, de asemenea, impactul asupra poziţiilor proprii ale instituţiei de credit al mişcărilor pe piaţă la care se face referire la alin. (2), iar instituţia de credit trebuie să integreze acest impact în evaluarea sa privind riscul de credit al contrapartidei.
3.4. Riscul de corelare
Art. 66. - Instituţiile de credit trebuie să acorde o atenţie corespunzătoare acelor expuneri care conduc la un nivel semnificativ al riscului general de corelare.
Art. 67. - Instituţiile de credit trebuie să dispună de proceduri pentru identificarea, monitorizarea şi controlul situaţiilor de risc specific de corelare, începând din momentul iniţial al tranzacţiei şi continuând pe toată durata acesteia până la scadenţă.
3.5. Integritatea procesului de modelare
Art. 68. -(1) Modelul intern trebuie să reflecte condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor într-o manieră actualizată, completă şi prudentă. Aceste condiţii trebuie să includă cel puţin valorile noţionale ale contractelor, scadenţa, activele de referinţă, contractele în marjă şi acordurile de compensare.
(2) Specificaţiile şi condiţiile tranzacţiilor trebuie înregistrate într-o bază de date care să facă obiectul unui proces de audit periodic şi formal.
(3) Procesul de recunoaştere a acordurilor de compensare presupune avizul juriştilor pentru a se verifica caracterul executoriu din punct de vedere juridic al compensării şi trebuie să fie înregistrat în baza de date de către o unitate independentă.
(4) Transmiterea către model a datelor cu privire la condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor trebuie, de asemenea, să facă obiectul unui proces de audit intern, iar între model şi sistemele de date-sursă trebuie să existe implementate proceduri de reconciliere formală pentru a verifica pe bază continuă dacă respectivele specificaţii şi condiţii sunt corect sau, cel puţin, prudent luate în considerare la calculul expunerii pozitive aşteptate.
Art. 69. -(1) Pentru a calcula expunerile curente, modelul trebuie să utilizeze datele de piaţă curente.
(2) În cazul în care se utilizează date istorice pentru estimarea volatilităţii şi a corelaţiilor, acestea trebuie să acopere o perioadă de cel puţin trei ani şi să fie actualizate trimestrial sau mai frecvent dacă condiţiile de piaţă necesită acest lucru.
(3) Datele trebuie să acopere o întreagă gamă de condiţii economice, de exemplu un ciclu economic complet.
(4) O unitate independentă de unitatea operaţională trebuie să valideze preţul furnizat de aceasta din urmă.
(5) Datele trebuie să fie procurate independent de liniile de activitate, să fie introduse în model în timp util şi într-o manieră completă şi să fie păstrate într-o bază de date ce face obiectul unui proces de audit formal şi periodic.
(6) O instituţie de credit trebuie să dispună, de asemenea, de un proces bine dezvoltat de verificare a integrităţii datelor, care să permită eliminarea observaţiilor eronate şi/sau a celor care prezintă anomalii.
(7) În măsura în care modelul se bazează pe aproximări ale datelor de piaţă, inclusiv pentru produsele noi pentru care o serie de date istorice care să acopere trei ani ar putea să nu fie disponibilă, politicile interne trebuie să identifice aproximările adecvate, iar instituţia de credit trebuie să demonstreze empiric că aproximările furnizează o reprezentare prudentă a riscului asumat în condiţii adverse de piaţă.
(8) În cazul în care modelul include efectul garanţiilor reale asupra modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare, instituţia de credit trebuie să dispună de date istorice adecvate în vederea modelării volatilităţii garanţiilor reale.
Art. 70. -(1) Modelul trebuie să fie supus unui proces de validare. Acest proces trebuie să fie reflectat cu claritate în politicile şi procedurile instituţiei de credit.
(2) Procesul de validare trebuie să specifice modalitatea de testare necesară pentru a se asigura integritatea modelului şi identificarea condiţiilor în care ipotezele nu sunt respectate şi ar putea conduce la subestimarea expunerii pozitive aşteptate.
(3) Procesul de validare trebuie să includă o examinare a exhaustivităţii modelului.
Art. 71. - O instituţie de credit trebuie să monitorizeze riscurile relevante şi să dispună de procese pentru a-şi ajusta estimarea expunerii pozitive aşteptate atunci când aceste riscuri devin semnificative. Aceasta include următoarele:
a) instituţia de credit trebuie să identifice şi să administreze expunerile sale la riscul specific de corelare;
b) pentru expunerile care prezintă un profil de risc în creştere după un an de zile, instituţia de credit trebuie să compare cu regularitate estimarea expunerii pozitive aşteptate pe o perioadă de timp de un an cu expunerea pozitivă aşteptată pe întreaga durată a expunerii; şi
c) pentru expunerile cu o scadenţă reziduală mai mică de un an, instituţia de credit trebuie să compare cu regularitate costul de înlocuire - expunerea curentă - cu profilul expunerii realizate şi/sau să păstreze date care ar permite o astfel de comparaţie.
Art. 72. - O instituţie de credit trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica, înainte de includerea unei tranzacţii într-un set de compensare, că respectiva tranzacţie este acoperită de un contract de compensare executoriu din punct de vedere juridic, care respectă cerinţele prevăzute în Capitolul VII.
Art. 73. - O instituţie de credit care utilizează garanţii reale în vederea reducerii riscului de credit al contrapartidei trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica, înainte de recunoaşterea efectului garanţiilor reale în calculele sale, că acestea respectă standardele legate de siguranţa juridică prevăzute în Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
Secţiunea 4
Cerinţe privind validarea modelelor de calcul al
expunerii pozitive aşteptate
Art. 74. -(1) Modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate deţinut de către instituţia de credit trebuie să respecte următoarele cerinţe în scopul validării:
a) cerinţele calitative privind validarea prevăzute în Anexa V la Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii;
b) în vederea cuantificării expunerii la riscul de credit al contrapartidei, ratele de dobândă, cursurile de schimb, preţurile titlurilor de capital, mărfurile şi alţi factori de risc de piaţă trebuie să fie previzionaţi pe orizonturi lungi de timp. Performanţa modelului de previzionare pentru factorii de risc de piaţă trebuie să fie validată pe un orizont lung de timp;
c) modelele de evaluare - pricing models - utilizate pentru calcularea expunerii la riscul de credit al contrapartidei pentru un anumit scenariu privind şocuri viitoare asupra factorilor de risc de piaţă sunt testate ca parte a procesului de validare a modelului. Modelele de evaluare a opţiunilor trebuie să ţină cont de caracterul neliniar al valorii opţiunilor în raport cu factorii de risc de piaţă;
d) modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate trebuie să surprindă informaţiile specifice ale fiecărei tranzacţii, în vederea agregării expunerilor la nivelul setului de compensare. O instituţie de credit trebuie să verifice că, în cadrul modelului, fiecare tranzacţie este atribuită setului de compensare adecvat;
e) modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate trebuie să includă, de asemenea, informaţii specifice ale fiecărei tranzacţii, în vederea surprinderii efectelor contractelor în marjă. Modelul trebuie să ţină cont atât de valoarea curentă a marjei, cât şi de marja care, în viitor, ar putea fi transferată între contrapartide. Un astfel de model trebuie să ţină cont de natura contractelor în marjă - unilaterală sau bilaterală -, de frecvenţa apelurilor în marjă, de perioada de risc de marjă, de pragul minim al expunerii în afara marjei pe care instituţia de credit este dispusă să-l accepte şi de valoarea minimă a fiecărui transfer. Acesta trebuie fie să modeleze variaţiile, marcate la piaţă, ale valorii garanţiilor reale furnizate, fie să aplice regulile prevăzute în Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii; şi
f) procesul de testare ex-post (back-testing) statică, bazată pe date istorice, pe portofolii reprezentative de contrapartide, trebuie să facă parte integrantă din procesul de validare a modelului. La intervale regulate de timp, o instituţie de credit trebuie să efectueze o astfel de testare ex-post (back-testing) pe un număr de portofolii reprezentative de contrapartide, reale sau ipotetice. Aceste portofolii reprezentative trebuie să fie alese în funcţie de sensitivitatea acestora la corelaţiile şi la factorii de risc de piaţă semnificativi la care este expusă instituţia de credit.
(2) Dacă procesul de testare ex-post (back-testing) indică faptul că modelul nu prezintă destulă acurateţe, Banca Naţională a României revocă aprobarea modelului sau impune luarea unor măsuri adecvate în vederea îmbunătăţirii cu promptitudine a modelului. Banca Naţională a României poate, de asemenea, solicita instituţiei de credit constituirea de fonduri proprii suplimentare în conformitate cu prevederile art. 226 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
CAPITOLUL VII Compensarea contractuală (contractele prevăzute la art. 77 lit. a)
şi alte acorduri de compensare)
Secţiunea 1
Tipuri de compensare recunoscute
Art. 75. -(1) Pentru scopurile acestui capitol, prin "contrapartidă" se înţelege orice entitate, inclusiv persoană fizică, care are capacitatea juridică de a încheia un acord de compensare contractuală, iar prin "acord de compensare contractuală încrucişată" se înţelege un acord bilateral încheiat în scris, între o instituţie de credit şi o contrapartidă, care creează o singură obligaţie din punct de vedere juridic care acoperă toate acordurile cadru bilaterale şi toate tranzacţiile aferente diferitelor categorii de produse incluse.
(2) Acordurile de compensare contractuală încrucişată acoperă doar compensarea efectuată pe bază bilaterală.
Art. 76. - Pentru scopurile compensării încrucişate, tranzacţiile şi contractele următoare sunt considerate categorii de produse diferite:
(a) tranzacţiile de răscumpărare, operaţiunile de dare şi luare de titluri şi mărfuri cu împrumut;
(b) tranzacţiile de creditare în marjă; şi
(c) contractele prevăzute în anexa la prezentul regulament.
Art. 77. - Se consideră ca fiind diminuatoare de risc următoarele tipuri de compensări contractuale:
(a) contractele bilaterale între o instituţie de credit şi contrapartida sa, prin care creanţele şi datoriile reciproce ale părţilor sunt automat amalgamate într-o asemenea manieră încât se stabileşte o singură sumă netă şi astfel se creează un nou contract unic, obligatoriu din punct de vedere juridic, care anulează contractele anterioare;
(b) alte acorduri bilaterale încheiate între o instituţie de credit şi contrapartida sa; şi
(c) acordurile de compensare contractuală încrucişată, încheiate de către instituţiile de credit care au primit aprobarea de la Banca Naţională a României pentru a utiliza metoda descrisă în Capitolul VI, în ceea ce priveşte tranzacţiile care intră în sfera de aplicare a metodei respective. Compensarea între tranzacţiile efectuate de membrii unui grup nu este recunoscută pentru scopurile determinării cerinţelor de capital.
Secţiunea 2
Condiţii de recunoaştere
Art. 78. - Compensarea contractuală este considerată ca fiind diminuatoare de risc numai în următoarele condiţii:
(a) instituţia de credit trebuie să aibă încheiat un acord de compensare contractuală cu contrapartida sa, care creează o singură obligaţie din punct de vedere juridic, acoperind toate tranzacţiile incluse, astfel încât, în situaţia în care contrapartida nu şi-ar îndeplini obligaţiile ca urmare a situaţiei de nerambursare, falimentului, lichidării sau oricărei alte situaţii similare, instituţia de credit ar avea dreptul de a primi sau obligaţia de a plăti numai suma netă a valorilor pozitive şi negative, marcate la piaţă, ale tranzacţiilor individuale incluse;
(b) instituţia de credit trebuie să fi pus la dispoziţia Băncii Naţionale a României opinii juridice scrise şi fundamentate corespunzător, din care rezultă faptul că, în cazul unui litigiu, instanţele şi autorităţile administrative competente ar putea constata că, în cazurile descrise la lit. (a), creanţele şi datoriile instituţiei de credit ar fi limitate la suma netă, aşa cum este descris la lit. (a), sub incidenţa:
-legislaţiei aplicabile în jurisdicţia în care contrapartida are sediul statutar şi, în cazul în care este implicată sucursala străină a unei entităţi, legislaţiei aplicabile în jurisdicţia în care este localizată sucursala;
-legislaţiei care guvernează tranzacţiile individuale incluse; şi
-legislaţiei care guvernează orice contract sau acord necesar efectuării compensării contractuale;
(c) instituţia de credit trebuie să aibă implementate proceduri pentru ca validitatea juridică a compensării sale contractuale să fie verificată în permanenţă având în vedere modificările posibile ale legislaţiei aplicabile;
(d) instituţia de credit trebuie să păstreze îndosariată toată documentaţia solicitată;
(e) efectele compensării trebuie să fie luate în considerare în cuantificarea de către instituţia de credit, pentru fiecare contrapartidă, a nivelului agregat al expunerii la riscul de credit al contrapartidei, iar instituţia de credit trebuie să administreze riscul de credit al contrapartidei pe această bază; şi
(f) riscul de credit faţă de fiecare contrapartidă este agregat în vederea obţinerii unei singure expuneri din punct de vedere juridic pentru toate tranzacţiile. Această valoare agregată trebuie luată în considerare pentru scopurile limitelor de creditare şi pentru scopurile capitalului intern.
Art. 79. - În cazul în care sunt implicate alte jurisdicţii, compensarea contractuală trebuie să fie validă din punct de vedere juridic potrivit legislaţiei aplicabile în fiecare jurisdicţie. Banca Naţională a României recunoaşte ca diminuator de risc un acord de compensare contractuală numai dacă acesta este valid din punct de vedere juridic în fiecare jurisdicţie relevantă şi dacă este recunoscut ca atare de fiecare autoritate competentă implicată. În acest scop, Banca Naţională a României se consultă, dacă este nevoie, cu autorităţile competente respective.
Art. 80. - O opinie juridică la care se face referire la art. 78 poate fi sub forma unei opinii juridice fundamentate corespunzător întocmite în funcţie de tipul de compensare contractuală.
Art. 81. - Nu poate fi recunoscut ca diminuator de risc niciun contract care conţine o prevedere ce permite unei contrapartide care nu şi-a încălcat obligaţiile contractuale să facă numai plăţi limitate sau să nu facă nicio plată în contul averii contrapartidei care şi-a încălcat obligaţiile contractuale, chiar dacă aceasta din urmă este creditor net - walkaway clause -.
Art. 82. - În cazul acordurilor de compensare contractuală încrucişată, trebuie să se respecte şi următoarele criterii:
a) suma netă la care se face referire la art. 78 lit. (a) trebuie să fie suma netă dintre valorile de închidere pozitive şi negative ale oricărui acord cadru bilateral individual inclus şi valorile pozitive şi negative, marcate la piaţă, ale tranzacţiilor individuale - "Suma netă aferentă compensării încrucişate" -;
b) opiniile juridice scrise şi fundamentate corespunzător la care se face referire la art. 78 lit. (b) trebuie să ateste validitatea şi aplicabilitatea din punct de vedere juridic a întregului acord de compensare contractuală încrucişată, în conformitate cu clauzele sale, şi să prezinte impactul acordului de compensare asupra prevederilor semnificative ale oricărui acord cadru bilateral individual inclus. O opinie juridică trebuie să fie general recunoscută ca atare de comunitatea juridică din România sau de un memorandum legislativ - memorandum of law -, care să vizeze toate problemele relevante într-o manieră fundamentată;
c) instituţia de credit trebuie să aibă implementate proceduri, în conformitate cu art. 78 lit. (c), pentru a verifica că orice tranzacţie care urmează să fie inclusă într-un set de compensare este acoperită de o opinie juridică; şi
d) instituţia de credit, luând în considerare acordul de compensare contractuală încrucişată, trebuie să continue să îndeplinească atât cerinţele privind recunoaşterea compensării bilaterale, cât şi cerinţele prevăzute la art. 2 alin. (6) pct. 1 şi art. 3-10 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 19/24/2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de instituţiile de credit şi firmele de investiţii referitoare la recunoaşterea tehnicilor de diminuare a riscului de credit, în măsura în care sunt aplicabile, în ceea ce priveşte fiecare acord cadru bilateral individual inclus şi tranzacţie individuală inclusă.
Secţiunea 3
Efectele recunoaşterii
Art. 83. - Pentru scopurile Capitolelor V şi VI, recunoaşterea compensării se efectuează în conformitate cu prevederile de la aceste capitole.
3.1. Contractele prevăzute la art. 77 lit. (a)
Art. 84. -(1) Ponderarea se poate aplica, de preferat, sumelor nete unice stabilite prin contractele prevăzute la art. 77 lit. (a), decât sumelor brute implicate. Astfel, în vederea aplicării prevederilor Capitolului III, la
-etapa (a): costul de înlocuire curent, iar la
-etapa (b): valorile principalului noţional sau valorile instrumentului financiar suport se pot obţine ţinându-se cont de contractul prevăzut la art. 77 lit. (a).
(2) În vederea aplicării prevederilor Capitolului IV, la etapa (a), valoarea principalului noţional poate fi calculată luând în considerare contractul prevăzut la art. 77 lit. (a), în continuare aplicându-se procentele prevăzute în Tabelul 3.
3.2. Alte acorduri de compensare
Art. 85. -(1) În vederea aplicării prevederilor Capitolului III:
-la etapa (a) costul de înlocuire curent pentru contractele incluse într-un acord de compensare poate fi obţinut prin luarea în considerare a costului de înlocuire net ipotetic actual care rezultă din acord; în cazul în care compensarea conduce la o obligaţie netă pentru instituţia de credit care calculează costul de înlocuire net, costul de înlocuire curent este luat în calcul la valoarea zero; şi
-la etapa (b) expunerea de credit viitoare potenţială pentru toate contractele incluse într-un acord de compensare poate fi redusă în conformitate cu următoarea ecuaţie:
PCE(red) = 0,4 ▪ PCE(brut) + 0,6 ▪ NGR ▪ PCE(brut)
|
unde:
-PCE(red) = valoarea redusă a expunerii de credit viitoare potenţiale pentru toate contractele cu o contrapartidă dată, incluse într-un acord de compensare bilaterală valid din punct de vedere juridic;
-PCE(brut) = totalul valorilor aferente expunerilor de credit viitoare potenţiale pentru toate contractele încheiate cu o contrapartidă dată, care sunt incluse într-un acord de compensare bilaterală, valid din punct de vedere juridic, şi care sunt calculate prin înmulţirea valorilor aferente principalului noţional cu procentele stabilite în Tabelul 1;
-NGR = raportul net/brut: calculat de instituţia de credit, fie prin
(a) calcul separat: raportul dintre costul de înlocuire net pentru toate contractele incluse într-un acord de compensare bilaterală, valid din punct de vedere juridic, cu o contrapartidă dată - la numărător - şi costul de înlocuire brut pentru toate contractele incluse într-un acord de compensare bilaterală, valid din punct de vedere juridic, cu acea contrapartidă - la numitor -; fie prin
(b) calcul agregat: raportul dintre suma costurilor de înlocuire nete, calculate pe o bază bilaterală pentru toate contrapartidele ţinând cont de contractele incluse în acorduri de compensare valide din punct de vedere juridic - la numărător -, şi costul de înlocuire brut al tuturor contractelor incluse în acordurile de compensare valide din punct de vedere juridic - la numitor -.
(2) Instituţiile de credit trebuie să utilizeze metoda aleasă în vederea calculării raportului net/brut în mod consecvent.
Art. 86. - Pentru calculul expunerii de credit viitoare potenţiale, potrivit formulei de la art. 85, contractele perfect corespondente care sunt incluse în acordul de compensare pot fi luate în considerare ca un singur contract în care principalul noţional este echivalent cu rezultatele nete. Contractele perfect corespondente sunt contracte forward pe cursul de schimb sau contracte similare în care principalul noţional este echivalent cu fluxurile de numerar dacă acestea devin scadente la aceeaşi dată a valutei şi sunt exprimate total sau parţial în aceeaşi monedă.
Art. 87. - În vederea aplicării prevederilor Capitolului IV, la etapa (a):
-contractele perfect corespondente care sunt incluse în acordul de compensare pot fi luate în considerare ca un singur contract în care principalul noţional este echivalent cu rezultatele nete, valoarea principalului noţional urmând a se multiplica cu procentele din Tabelul 3;
şi
-pentru toate celelalte contracte incluse într-un acord de compensare, procentele aplicabile pot fi reduse potrivit Tabelului 6:
Tabelul 6
┌───────────────────────────────────┬─────────────────┬────────────────┐
│ Scadenţa iniţială1) │Contracte pe rata│ Contracte pe │
│ │ dobânzii │cursul de schimb│
├───────────────────────────────────┼─────────────────┼────────────────┤
│Până la un an inclusiv │ 0,35% │ 1,50% │
├───────────────────────────────────┼─────────────────┼────────────────┤
│Între 1 şi 2 ani inclusiv │ 0,75% │ 3,75% │
├───────────────────────────────────┼─────────────────┼────────────────┤
│Pentru fiecare an suplimentar │ 0,75% │ 2,25% │
└───────────────────────────────────┴─────────────────┴────────────────┘
|
1) În cazul contractelor pe rata dobânzii, instituţiile de credit pot, cu aprobarea Băncii Naţionale, să aleagă fie scadenţa iniţială, fie scadenţa reziduală.
CAPITOLUL VIII Sancţiuni şi dispoziţii finale
Art. 88. - Nerespectarea dispoziţiilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor şi/sau a sancţiunilor prevăzute la art. 226, art. 227, art. 229, precum şi la art. 284 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.
Art. 89. - Fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului BNR-CNVM nr. 13/18/2006 privind determinarea cerinţelor minime de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
*
Prezentul regulament transpune prevederile art. 4 pct. 33 şi 34 şi ale Anexelor III şi IV din Directiva nr. 2006/48/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006, privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/30.06.2006, precum şi prevederile art. 3 alin. (1) lit. (h) din Directiva 2006/49/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006, privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi al instituţiilor de credit, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/30.06.2006.
TIPURI DE INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE
1. Contracte pe rata dobânzii:
(a) contracte swap într-o singură monedă pe rata dobânzii - single-currency interest rate swaps -;
(b) contracte swap de bază - basis-swaps -;
(c) forward rate agreements,
(d) contracte futures pe rata dobânzii;
(e) opţiuni pe rata dobânzii, cumpărate; şi
(f) alte contracte de natură similară
2. Contracte pe cursul de schimb şi contracte pe aur:
(a) contracte swap în valute diferite pe rata dobânzii - cross-currency interest-rate swaps -;
(b) contracte forward pe cursul de schimb - forward foreign-exchange contracts -;
(c) contracte futures pe valute - currency futures -;
(d) opţiuni pe valute, cumpărate - currency options purchased -;
(e) alte contracte de natură similară; şi
(f) contracte pe aur de natură similară celor de la lit. (a)-(e).
3. Contracte de natură similară celor de la pct. 1 lit. (a)-(e) şi pct. 2 lit. (a)-(d) privind alte elemente de referinţă sau indici. Sunt incluse aici cel puţin toate instrumentele menţionate la lit. d), e) subpct. (1)-(3), g) şi h) ale art. 2 pct. 1 din Regulamentul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 31/2006 de completare a reglementărilor CNVM în vederea implementării unor prevederi ale directivelor europene, care nu au fost incluse la pct. 1 şi 2 din prezenta anexă.