Având în vedere dispoziţiile art. 2
alin. (1), art. 17
alin. (2),
art. 19,
20,
26, art. 30
alin. (1), art. 31
alin. (5), art. 32
alin. (1), art. 33
alin. (1),
art. 36,
40,
54 şi
69 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare,
în temeiul prevederilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 şi ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
Banca Naţională a României emite prezentul regulament.
Art. I. - Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 octombrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
"(11) În situaţia în care solicitantul invocă imposibilitatea obţinerii unui document oficial din cele necesar a fi prezentate potrivit prezentului regulament, se va prezenta o declaraţie pe propria răspundere în care se va motiva corespunzător imposibilitatea obţinerii documentului, însoţită de dovezi care să ateste această împrejurare. Banca Naţională a României analizează şi decide cu privire la adecvarea dovezilor furnizate de solicitant."
2. La articolul 2, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) În cazul persoanelor pentru care trebuie prezentat certificatul de cazier judiciar, se va prezenta, după caz, certificatul de cazier judiciar sau alt document echivalent eliberat de autorităţile competente din ţara în care a avut stabilit/stabilită domiciliul/reşedinţa în ultimii 3 ani."
3. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - Datele personale solicitate potrivit cerinţelor prezentului regulament vor fi prelucrate de Banca Naţională a României în îndeplinirea obligaţiilor care îi revin acesteia potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, în conformitate cu reglementările legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, în calitate de operator de date cu caracter personal."
4. La articolul 7 alineatul (1), punctul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"10. expunere brută - valoarea activelor bilanţiere ale instituţiilor financiare nebancare după deducerea elementelor de pasiv rectificative, respectiv a provizioanelor, la care se adaugă valoarea elementelor din afara bilanţului transformate în echivalentul credit, corespunzător criteriilor de încadrare prevăzute în anexa nr. 5b;".
5. La articolul 10, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - (1) Instituţiile financiare nebancare trebuie să dispună în permanenţă de un capital social situat cel puţin la nivelul echivalentului în moneda naţională al sumei de 200.000 euro, respectiv de 3.000.000 euro în cazul instituţiilor financiare nebancare care au inclus în obiectul de activitate acordarea de credite ipotecare, în accepţiunea art. 2 lit. c) din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare."
6. La articolul 10, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Pentru determinarea încadrării în cerinţa privind nivelul minim al capitalului social, în echivalent euro, se va utiliza cursul pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României la data efectuării subscrierii şi vărsării acestuia."
7. La articolul 14, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) investigaţii în curs ori derulate în trecut şi/sau măsuri aplicate ori impunerea unor sancţiuni administrative pentru nerespectarea prevederilor care reglementează domeniul bancar, financiar, al activităţii de asigurare sau a oricărei alte legislaţii privind serviciile financiare, în ceea ce priveşte conducătorul şi/sau o entitate în cadrul căreia în perioada în cauză acesta exercita responsabilităţi de administrare şi/sau de conducere;".
8. La articolul 14, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d) investigaţii în curs ori derulate în trecut şi/sau măsuri şi sancţiuni aplicate de orice organism de reglementare ori profesional pentru nerespectarea oricăror reglementări relevante pentru evaluarea reputaţiei conducătorilor."
9. La articolul 18, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (1), componenţa, funcţionarea şi atribuţiile comitetului de audit sunt reglementate de Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, de prezentul regulament şi de regulamentele interne ale fiecărei instituţii financiare nebancare."
10. La articolul 19, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) actul constitutiv însoţit de copia documentelor care atestă înregistrarea acestuia la oficiul registrului comerţului;".
11. La articolul 19, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"f) lista cu acţionarii, semnată de conducătorii desemnaţi ai acesteia, cuprinzând, pentru fiecare dintre acţionari, cel puţin următoarele informaţii: denumirea completă, forma juridică, adresa sediului social, numărul de ordine în registrul comerţului, codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice, respectiv elemente de identificare echivalente în cazul persoanelor juridice străine, sau, după caz, numele, prenumele şi adresa de domiciliu, cota de participare la capitalul social al instituţiei financiare nebancare şi drepturile de vot, precum şi, pentru acţionarii semnificativi, structura grupului din care aceştia fac parte;".
12. La articolul 20 alineatul (1), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"h) lista cu acţionarii, semnată de conducătorii desemnaţi ai instituţiei financiare, persoană juridică străină, cuprinzând, pentru fiecare dintre acţionari, cel puţin următoarele informaţii: denumirea completă, forma juridică, adresa sediului social, numărul de ordine în registrul comerţului, codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice, respectiv elemente de identificare echivalente în cazul persoanelor juridice străine, sau, după caz, numele, prenumele şi adresa de domiciliu, cota de participare la capitalul social al instituţiei financiare nebancare şi drepturile de vot, precum şi, pentru acţionarii semnificativi, structura grupului din care aceştia fac parte;".
13. La articolul 24, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) documentul eliberat de Camera Auditorilor Financiari din România care atestă dreptul de a desfăşura activitate în calitate de auditor;".
15. După articolul 291 se introduce un nou articol, articolul 292, cu următorul cuprins:
"Art. 292. - (1) Pentru scopul prezentei secţiuni, creditele achiziţionate de o instituţie financiară nebancară, altele decât cele clasificate în categoria pierdere potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2012 privind clasificarea creditelor şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit aplicabil entităţilor supravegheate de Banca Naţională a României, altele decât instituţiile de credit, sunt asimilate creditelor acordate de aceasta. În cazul creditelor achiziţionate de o instituţie financiară nebancară, altele decât cele clasificate în categoria pierdere, data acordării creditului este considerată a fi data achiziţiei, iar dobânda anuală efectivă este considerată a fi cea de la momentul acordării creditului către client.
(2) În cazul achiziţiei de credite de consum cu durata iniţială de peste 90 de zile, altele decât cele clasificate în categoria pierdere, pentru evaluarea îndeplinirii de către instituţiile financiare nebancare a criteriului prevăzut la art. 26 alin. (1) lit. d), valoarea ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare permanentă acordate de către Banca Naţională a României, utilizată pentru calcul, este cea valabilă la începutul lunii în care a fost acordat creditul către client, disponibilă public pe website-ul Băncii Naţionale a României."
17. La articolul 31, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) copia certificatului constatator în formă extinsă emis de oficiul registrului comerţului, care atestă identitatea asociaţilor/acţionarilor şi a conducătorilor societăţii, precum şi faptul că activitatea principală este acordarea de credite cu primire de bunuri în gaj, respectiv amanetare prin case de amanet;".
19. La articolul 34 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d) nerespectarea cerinţelor referitoare la asociaţi/acţionari, administratori şi/sau conducători prevăzute în Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, sau de prezentul regulament."
20. La articolul 35, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Caselor de ajutor reciproc prevăzute la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 34."
"Art. 38. - Banca Naţională a României poate solicita instituţiilor financiare nebancare, persoane juridice române/sucursalelor din România ale instituţiilor financiare, persoane juridice străine, documente în completarea documentelor aferente modificărilor intervenite în situaţia instituţiilor financiare nebancare."
22. După articolul 64 se introduce un nou articol, articolul 641, cu următorul cuprins:
"Art. 641. - Suplimentar elementelor prevăzute la art. 63 alin. (1), în perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2021, la determinarea nivelului fondurilor proprii, instituţiile financiare nebancare deduc din valoarea totală a componentelor fondurilor proprii diferenţa pozitivă, aferentă categoriilor de active financiare pentru care se constituie provizioane specifice de risc de credit potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2012 privind clasificarea creditelor şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, aplicabile entităţilor supravegheate de Banca Naţională a României, altele decât instituţiile de credit, dintre (i) valoarea ajustărilor pentru pierderi aşteptate obţinute potrivit cerinţelor Standardului Internaţional de Raportare Financiară 9, determinate prin retratarea informaţiilor din evidenţele contabile ţinute potrivit dispoziţiilor Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 6/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare, şi (ii) valoarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit calculat potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2012, la care se adaugă valoarea eventualelor ajustări pentru depreciere suplimentare constituite în conformitate cu prevederile Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 6/2015. Diferenţa se determină astfel:
a) pentru scopul determinării nivelului fondurilor proprii în perioada 1.07.2020-30.06.2021, diferenţa luată în calcul va fi cea aferentă datei de 31 decembrie 2019;
b) pentru scopul determinării nivelului fondurilor proprii în perioada 1.07.2021-31.12.2021, diferenţa luată în calcul va fi cea aferentă datei de 31 decembrie 2020."
23. La articolul 66 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Dacă, urmare aplicării dispoziţiilor art. 641, nivelul fondurilor proprii scade sub cel prevăzut la alin. (1), instituţia financiară nebancară trebuie să raporteze această situaţie fără întârziere Băncii Naţionale a României - Direcţia supraveghere, care poate acorda un termen-limită în care instituţia financiară nebancară să se conformeze la respectiva cerinţă."
24. Anexa nr. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ANEXA Nr. 1
CERERE DE ÎNSCRIERE
Subsemnatul, . . . . . . . . . . (numele şi prenumele), în calitate de reprezentant legal/împuternicit conform . . . . . . . . . ., solicit înscrierea în Registrul general/de evidenţă (Se barează varianta necorespunzătoare.) a . . . . . . . . . . (denumirea entităţii pentru care se solicită înscrierea în Registrul general/de evidenţă), cu sediul în . . . . . . . . . ., înregistrată la oficiul registrului comerţului/Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa (Se barează varianta necorespunzătoare.) . . . . . . . . . . cu nr. . . . . . . . . . ., având ca obiect de activitate1. . . . . . . . . .
1 Vor fi indicate activităţile de creditare ce urmează a fi desfăşurate, înscrise în actele constitutive ale entităţii, prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru casele de ajutor reciproc se va specifica în mod expres legislaţia specială aplicabilă, respectiv Legea nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor şi al uniunilor acestora, republicată, sau Legea nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, cu modificările şi completările ulterioare.
În susţinerea cererii anexez următoarea documentaţie:
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
Adresa noastră de contact este: . . . . . . . . . ., telefon . . . . . . . . . ., fax . . . . . . . . . ., e-mail . . . . . . . . . .
Data . . . . . . . . . . |
Semnătura . . . . . . . . . ." |
25. Anexa nr. 2b se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ANEXA Nr. 2b
CHESTIONAR1
pentru conducătorul/administratorul/membrul consiliului de supraveghere al instituţiei financiare nebancare
1 Chestionarul va fi completat de fiecare conducător.
Chestionarul va fi completat de fiecare administrator/membru al consiliului de supraveghere al instituţiei financiare nebancare înscrise în Registrul special. În cazul în care acesta este persoană juridică, chestionarul va fi completat atât pentru persoana juridică, cât şi pentru reprezentantul permanent al acesteia.
Este obligatoriu a se răspunde detaliat la toate întrebările, cu toate precizările necesare, astfel încât să poată fi efectuată evaluarea calităţii acestora.
Nu sunt acceptate chestionarele semnate prin reprezentare.
1. Denumirea, adresa sediului instituţiei financiare nebancare şi numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
2. Elementele de identificare ale conducătorului/administratorului/membrului consiliului de supraveghere al instituţiei financiare nebancare
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
Pentru persoana fizică precizaţi numele şi prenumele, cetăţenia, domiciliul şi reşedinţa; pentru persoanele fără cetăţenie română precizaţi, dacă este cazul, şi data stabilirii reşedinţei în România.
Pentru persoana juridică precizaţi denumirea, adresa sediului social şi numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului sau alt element de identificare echivalent.
3. Funcţia pe care o exercitaţi în cadrul instituţiei financiare nebancare
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
Se va prezenta o descriere a atribuţiilor şi responsabilităţilor aferente acesteia.
4. Aţi fost condamnat pentru infracţiuni de corupţie, spălare de bani, terorism, infracţiuni contra patrimoniului, abuz în serviciu, luare sau dare de mită, fals şi uz de fals, deturnare de fonduri, evaziune fiscală, primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă, mărturie mincinoasă, infracţiuni prevăzute de legislaţia specială în domeniul financiar-bancar, de legislaţia privind societăţile comerciale, insolvenţa sau protecţia consumatorilor. Dacă răspunsul este afirmativ, furnizaţi detalii complete.
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
5. Aţi fost condamnat pentru alte infracţiuni decât cele enumerate la pct. 4. Dacă răspunsul este afirmativ, furnizaţi detalii complete.
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
6. Sunteţi urmărit penal sau judecat pentru oricare dintre infracţiunile prevăzute la pct. 4. Dacă răspunsul este afirmativ, furnizaţi detalii complete.
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
7. Sunteţi urmărit penal sau judecat pentru alte infracţiuni decât cele prevăzute la pct. 4. Dacă răspunsul este afirmativ, furnizaţi detalii complete.
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
8. Faceţi sau aţi făcut obiectul unor investigaţii, măsuri sau sancţiuni administrative pentru nerespectarea prevederilor care reglementează domeniul bancar, financiar, al activităţii de asigurare sau a oricărei alte legislaţii privind serviciile financiare. Dacă răspunsul este afirmativ, furnizaţi detalii complete.
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
9. Faceţi sau aţi făcut obiectul unor investigaţii, măsuri sau sancţiuni aplicate de orice organism de reglementare sau profesional pentru nerespectarea oricăror reglementări relevante. Dacă răspunsul este afirmativ, furnizaţi detalii complete.
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
10. Aţi fost evaluat din perspectiva reputaţiei în calitate de acţionar semnificativ la o entitate reglementată şi monitorizată/supravegheată de Banca Naţională a României sau de Autoritatea de Supraveghere Financiară ori de o autoritate de supraveghere cu atribuţii similare dintr-un alt stat membru. Dacă răspunsul este afirmativ, furnizaţi detalii complete.
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
11. Aţi fost evaluat din perspectiva reputaţiei în calitate de persoană responsabilă pentru conducerea şi administrarea activităţii la o entitate reglementată şi monitorizată/supravegheată de Banca Naţională a României sau de Autoritatea de Supraveghere Financiară ori de o autoritate de supraveghere cu atribuţii similare dintr-un alt stat membru. Dacă răspunsul este afirmativ, furnizaţi detalii complete.
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
12. Aţi deţinut o poziţie cu responsabilităţi de administrare şi/sau de conducere într-o entitate care a făcut/face obiectul unor investigaţii sau măsuri ori i-au fost aplicate sancţiuni administrative, pentru nerespectarea prevederilor care reglementează domeniul bancar, financiar, al activităţii de asigurare sau a oricărei alte legislaţii privind serviciile financiare? Dacă răspunsul este afirmativ, furnizaţi detalii complete.
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . .
Subsemnatul declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii, următoarele:
- nu mă aflu în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 16 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, ori în altă situaţie de incompatibilitate prevăzută de legislaţia în vigoare;
- toate răspunsurile sunt complete şi conforme cu realitatea şi nu există alte fapte relevante asupra cărora Banca Naţională a României ar trebui încunoştinţată.
Totodată, mă angajez să comunic Băncii Naţionale a României orice modificare privind informaţiile furnizate.
Data . . . . . . . . . . |
Semnătura2. . . . . . . . . . |
2 Pentru persoana fizică, precizaţi în clar şi numele şi prenumele.
Pentru persoana juridică, precizaţi în clar şi numele, prenumele şi calitatea reprezentantului legal.
NOTĂ: Banca Naţională a României va păstra confidenţialitatea informaţiilor cuprinse în răspunsurile la acest chestionar, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege."
26. Anexa nr. 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ANEXA Nr. 3
Judeţul . . . . . . . . . .|_|_|
Denumirea instituţiei financiare nebancare: . . . . . . . . . .
Adresa: localitatea . . . . . . . . . ., sectorul . . . . . . . . . .
Str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . .
Telefon: . . . . . . . . . ., fax: . . . . . . . . . .
Numărul din registrul comerţului . . . . . . . . . .
Data: [_,_] [_,_] [_,_] cod unic de înregistrare: [_,_,_,_,_,_,]
INDICATORI
privind criteriile de înscriere în Registrul special
|
|
lei |
DENUMIRE INDICATORI |
Număr rând |
Perioada de raportare*) |
n-2 |
n-1 |
n |
1 |
2 |
3 |
1 |
2 |
3 |
1 |
2 |
3 |
A. TOTAL CREDITE/FINANŢĂRI ACORDATE ŞI ANGAJAMENTE ASUMATE, sold la finele perioadei de raportare (rd. 2 + rd. 3) |
1 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
Total credite acordate (ct. 2011 + 2021 + 2031 + 2032 + 2041 + 2042 + 2051 + 2052 + 2061 + 2091 + 2311 + 2312 + 2411 + 2412 + 2731 + 2732 + 2751 + 2752 + extras 2811 + extras 2821+30111 + extras 3811 + extras 3821+401+402+4711+4712 + extras 4811 + extras 4821) |
2 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
Total angajamente asumate (ct. 901+903+911+913+981) |
3 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
B. TOTAL CAPITALURI PROPRII ŞI SURSE ÎMPRUMUTATE, sold la finele perioadei de raportare (rd. 5 + rd. 6) |
4 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
Total capitaluri proprii (ct. 501+502-503-508+511+512+513+514+516+519±581±591- 592) |
5 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
Total surse împrumutate (ct. 2321 + 2322 + 2431 + 2432 + 2711 (solduri creditoare)**) + 2741 + 2742 + 2761 + 2762 + 30121 + 3251 + 3581 + 3582 - extras 3741 - extras 3742 + 4721 + 4722 + 531 + 532) |
6 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
C. VOLUMUL TOTAL AL CREDITELOR DE CONSUM***) ACORDATE****) |
7 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
D. RATA MEDIE A DOBÂNZILOR ANUALE EFECTIVE PENTRU CREDITELE DE CONSUM***) ACORDATE ÎN LUNA DE REFERINŢĂ PONDERATE CU VALOAREA CREDITELOR, determinată potrivit formulei de calcul DAE *****) |
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
- credite cu durata iniţială de până la 15 zile, inclusiv |
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
- în lei |
8 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
- în valută |
9 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
- credite cu durata iniţială între 16 zile şi 90 de zile, inclusiv |
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
- în lei |
10 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
- în valută |
11 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
- credite cu durata iniţială de peste 90 de zile |
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
- în lei |
12 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
- în valută |
13 |
|
|
|
|
|
|
|
| |
*) n - reprezintă perioada de raportare trimestrială. Indicatorul de la lit. C se va calcula pentru fiecare trimestru pe baza valorii creditelor nou-acordate în perioada de referinţă, înregistrată la data acordării. Valoarea aferentă criteriului de la lit. D se va completa pentru finele fiecărei luni din trimestrul de raportare.
**) Sintagma «solduri creditoare» se referă la prezentarea distinctă a sumei soldurilor analitice creditoare, componente ale soldului contului sintetic bifuncţional 2711 «Conturi curente la instituţii de credit».
***) Sintagma «credite de consum» se referă la creditele prevăzute la art. 3 lit. b) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare, cu modificările şi completările ulterioare, acordate de instituţiile financiare nebancare în baza Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare. La determinarea valorii indicatorilor aferenţi criteriului de la lit. D nu se iau în considerare operaţiunile de creditare în condiţii de favoare, aşa cum sunt acestea definite potrivit prezentului regulament.
****) Se vor avea în vedere toate creditele acordate în perioada de raportare, inclusiv cele care au fost rambursate şi nu se regăsesc în sold la finele perioadei de raportare şi cele care reprezintă refinanţări ale creditelor acordate. În calculul acestui indicator nu este inclusă valoarea totală a angajamentului de finanţare asumat de creditor, ci doar partea utilizată de client.
*****)
unde DAE = rata medie a dobânzilor anuale efective pentru creditele de consum acordate în luna de referinţă ponderate cu valoarea creditelor, DAEk = fiecare nivel distinct al dobânzii anuale efective pentru creditele de consum acordate în luna de referinţă, Ck = valoarea creditelor de consum acordate cu dobânda anuală efectivă DAEk în luna de referinţă.
Administrator (conducătorul entităţii), . . . . . . . . . . (numele, prenumele, semnătura şi ştampila instituţiei financiare nebancare) |
Conducătorul compartimentului financiar-contabil, . . . . . . . . . . (numele, prenumele şi semnătura)" |
27. Anexa nr. 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ANEXA Nr. 4
FORMULAR
de calcul şi raportare a nivelului fondurilor proprii
Denumirea instituţiei financiare nebancare:
Data raportării:
|
|
- lei - |
Elemente luate în calcul |
Nr. rd. |
Valoare |
Capital social subscris şi vărsat/capital de dotare |
1 |
|
Prime de capital integral încasate, aferente capitalului social |
2 |
|
Rezerve legale |
3 |
|
Rezerve statutare sau contractuale |
4 |
|
Alte rezerve constituite din profitul net |
5 |
|
Rezultatul reportat reprezentând profit net nerepartizat |
6 |
|
Profitul net interimar înregistrat până la data determinării nivelului fondurilor proprii, cu condiţia să fie net de orice obligaţii previzibile şi să fie verificat de persoanele cu atribuţii în domeniu din cadrul instituţiei financiare nebancare, cu respectarea principiilor şi a regulilor de contabilizare şi evaluare în vigoare aplicabile |
7 |
|
Total (rd. 1 la rd. 7) |
8 |
|
Sumele din profitul net al exerciţiului financiar precedent reprezentând dividende |
9 |
|
Rezultatul reportat reprezentând pierdere |
10 |
|
Rezultatul exerciţiului financiar curent reprezentând pierdere |
11 |
|
Repartizarea profitului |
12 |
|
Valoarea neamortizată a cheltuielilor de constituire |
13 |
|
Valoarea neamortizată a altor imobilizări necorporale |
14 |
|
Valoarea neamortizată a fondului comercial |
15 |
|
Valoarea imobilizărilor necorporale în curs şi avansuri acordate pentru imobilizările necorporale |
16 |
|
Acţiuni proprii răscumpărate în vederea reducerii capitalului social |
17 |
|
Valoarea operaţiunilor efectuate în condiţii de favoare (dacă este cazul) |
18 |
|
Total (rd. 9 la rd. 18) |
19 |
|
Capital propriu (rd. 8-rd. 19) |
20 |
|
Rezerve şi fonduri speciale constituite potrivit reglementărilor speciale aplicabile |
21 |
|
Rezerve din reevaluarea imobilizărilor corporale şi a altor reevaluări efectuate potrivit legii |
22 |
|
Împrumuturi subordonate primite, inclusiv fondurile puse la dispoziţia instituţiilor financiare nebancare, asimilate, potrivit legii, împrumuturilor subordonate |
23 |
|
Alte elemente, de natura fondurilor şi/sau rezervelor, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 62 alin. (2) din regulament*) |
24 |
|
Capital suplimentar (total rd. 21 la rd. 24) |
25 |
|
Sume reprezentând participaţii în alte entităţi, care depăşesc 10% din capitalul social al acestora din urmă, creditele subordonate şi alte creanţe de aceeaşi natură faţă de respectivele entităţi |
26 |
|
Diferenţa pozitivă, aferentă categoriilor de active financiare pentru care se constituie provizioane specifice de risc de credit potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2012 privind clasificarea creditelor şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, aplicabile entităţilor supravegheate de Banca Naţională a României, altele decât instituţiile de credit, dintre (i) valoarea ajustărilor pentru pierderi aşteptate obţinute potrivit cerinţelor Standardului Internaţional de Raportare Financiară 9, determinate prin retratarea informaţiilor din evidenţele contabile ţinute potrivit dispoziţiilor Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 6/2015, şi (ii) valoarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit calculat potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2012, la care se adaugă valoarea eventualelor ajustări pentru depreciere suplimentare constituite în conformitate cu prevederile Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 6/2015**) |
27 |
|
Fonduri proprii (rd. 20 + rd. 25 - rd. 26 - rd. 27) |
28 |
|
Alte elemente care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 62 alin. (2) din regulament, din care: - . . . . . . . . . . - . . . . . . . . . . - . . . . . . . . . . |
29 |
|
*) Defalcarea elementelor de la rândul 24.
**) Elementul prevăzut pe rd. 27 se va avea în vedere la determinarea şi raportarea nivelului fondurilor proprii exclusiv pentru perioada 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2021.
Conducătorul instituţiei financiare nebancare, . . . . . . . . . . (numele, prenumele şi semnătura) |
Conducătorul compartimentului financiar-contabil, . . . . . . . . . . (numele, prenumele şi semnătura) Întocmit . . . . . . . . . . (numele, prenumele şi telefonul)" |
28. Anexa nr. 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ANEXA Nr. 8
RAPORTAREA
expunerilor mari şi a expunerii agregate
Fonduri proprii |
10% din fondurile proprii |
25% din fondurile proprii |
600% din fondurile proprii |
|
|
| |
Nr. crt. |
Cod |
Debitor |
Expunere mare (valoare brută) |
Expunere supusă limitării (expunere netă) |
Limita aplicabilă (%) |
Denumire |
Valoare |
% din fonduri proprii |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
|
| I. Expunere mare înregistrată faţă de un singur debitor |
|
|
| |
|
| Total I |
|
| X |
X |
|
| II. Expunere mare înregistrată faţă de persoane aflate în relaţii speciale |
|
|
| |
|
| Total II |
|
|
| 25 |
|
| Total expuneri mari (Total I + Total II) |
|
|
| 600 |
NOTE: 1. Col. 4 = total col. 3 + total col. 6 din anexa nr. 7 la regulament (calculat la nivelul fiecărui debitor).
2. Col. 5 = total col. 5 + total col. 8 din anexa nr. 7 la regulament (calculat la nivelul fiecărui debitor).
3. În situaţia în care pentru expunerile înregistrate faţă de o persoană/o entitate/un grup de persoane fizice sau entităţi sunt îndeplinite cerinţele pentru a fi raportate atât în categoria expuneri mari înregistrate faţă de un singur debitor, cât şi expuneri mari faţă de persoane aflate în relaţii speciale, acestea vor fi luate în considerare la determinarea expunerilor mari raportate atât la pct. I, cât şi la pct. II.
Denumire |
Expunere netă totală |
% din fonduri proprii |
Limita aplicabilă (%) |
1 |
2 |
3 |
4 |
Expunerea agregată (conform prevederilor art. 71 din regulament) |
|
| 1500 |
Conducătorul instituţiei financiare nebancare, . . . . . . . . . . (numele, prenumele şi semnătura) |
Conducătorul compartimentului financiar-contabil, . . . . . . . . . . (numele, prenumele şi semnătura) Întocmit . . . . . . . . . . (numele, prenumele şi semnătura) |
NOTĂ: Col. 2 = total col. 9 din anexa nr. 7 la regulament."
Art. II. - Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Mugur Constantin Isărescu |
|
Bucureşti, 30 ianuarie 2020.
Nr. 1.